Papa vrea sa ne rugam corect politic

Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia “si nu ne duce in ispita” in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia “si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.