Antihristul este prizonier in pivnitele Vaticanului

3 aprilie 2018 de 8 comentarii

Romanul satiric al lui André Gide, Pivnitele Vaticanului, graviteaza in jurul unei teorii conspirative de la inceputul secolului XX.

Se zvonea printre catolicii conservatori ca Papa Leon XIII, autorul enciclicei Rerum Novarum, este un papa fals, asezat de masoni pe scaunul pontifical. Adevaratul papa ar fi prizoneir in “pivnitele Vaticanului”.

In alta ordine, enciclica lui Leon XIII a generat o teorie conspirativa si intre evanghelicii din US, cu privire la relatia intre socialism si catolicism, in particular, revelatii noi cu privire la relatia intre sindicate si semnul fiarei.

In romanul lui Gide, un grup de escroci opereaza o schema internationala de finantare a unei cruciade pentru eliberarea papei. Catolicul francez Amédée Fleurissoire pleaca la Roma sa se alature cruciadei. Prezenta lui devine o problema pentru autorii schemei.

Conducatorul lor, Protos, alias Parintele Cave, decide sa il converteasca pe Fleurissoire folosind urmatorul rationament. Autoritatea Papei este criteriul adevarului. Daca Papa nu este Papa, pe baza carei autoritati vei decide ca nu este Papa? De unde stii care este adevaratul Papa? Doar nu vei apela la autoritatea ratiunii.

Mai mult, in absenta autoritatii pontificale, nu mai exista nici o diferenta intre adevar si minciuna, intre bine si rau. (Ratiunea nu intra in discutie). Fleurissoire, pentru care adevarul si binele sunt o problema de autoritate, va imbratisa nihilismul si va deveni parte din schema lui Protos.

Declaratia lui Francis I cu privire la absenta Iadului reprezinta ultima versiune a dilemei lui Fleurissoire. Daca Antichristul spune adevarul, inseamna ca adevarul este minciuna, si daca Papa minte, inseamna ca minciuna este adevar.

Sau, poate, adevaratul Antihrist trebuie salvat din pivnitele Vaticanului pentru ca Ramasita sa poate ramane inchisa in ale ei.

In mod sigur, Protos conduce o schema financiara lucrativa si, pentru Fleurissoire, de la sancta simplicitas la nihilism drumul e scurt.

Filed under Editorial Tagged with , , ,

Papa vrea sa ne rugam corect politic

14 ianuarie 2018 de 21 comentarii


Intr-un interviu acordat radio-jurnalistului NPR Robert Siegel la All Things Considered, preotul iezuit James Martin justifica decizia papei Francis I de a corecta propozitia “si nu ne duce in ispita” in rugaciunea Tatal Nostru. Rugaciunea, ne aminteste popa iezuit, a fost tradusa din aramaica in greaca. Papa considera ca traducerea este incorecta. “Traducerea corecta” ar fi “protejeaza-ne de ispita”.

Uite popa, nu e popa, popo. Cum poti corecta traducerea cand nu cunoasti originalul?

Martin: (Razand) Idea ca Dumnezeu ne-ar duce in ispita nu face sens. Am oferit un exemplu usor de inteles (homey) acum cateva zile, daca treci strada – esti un copil care trece strada cu parintele lui… stiti, trebuie sa spui parintelui, stiti, protejeaza-ma de masini – stiti, masinile care vin. Nu vei spune, nu ma baga in fata masinii.

[Noi preferam un exemplu la fel de homey cu un parinte care isi duce copilul la preot, stiti, si copilul se roaga cu lacrimi, stiti “ tata/mama nu ma duce la Padre”, pentru ca, stiti…]

Argumentul ignora aspectul subversiv al rugaciunii Tatal Nostru. Ucenicii i-au cerut lui Isus un text liturgic care sa formalizeze inchinarea. Textul oferit de Isus este destul de “cuminte” pentru orice sinagoga pana ajunge la problema ispitei. In mijlocul petitiilor si flatarilor traditionale la adresa Divinitatii, acel „nu ne duce in ispita” ne trezeste la realitatea ca cel caruia ne rugam este un parinte care isi traverseaza copilul prin spatele autobuzului.

Soren Kierkegaard in Frica si Cutremur remarca in mod corect ca ispita lui Avraam, atunci cand i s-a cerut sa-l aduca jertfa pe Issac, a fost etica. Diferenta intre jertfirea lui Isaac si jertfirea Ifigienei de catre Agamemnon si a ficei lui Iefta, sau executia fiilor lui Brutus sub supravegherea tatalui lor, este ca Iefta, Agamemnon si Brutus actioneaza etic atunci cand isi sacrifica familia pentru binele cetatii. In cazul lor, ispita este sa acorde prioritate relatiei personale asupra eticii. Avraam, dimpotriva, sacrifica etica universala pentru relatia personala cu Dumnezeu. Ispita lui este imperativul categoric.

Kierkegaard crede ca religia il ridica pe Avraam deasupra eticii rationale. Sunt curios ce ar fi spus teologul danez daca ar fi apucat vremuruile lui ISIS. Noi le-am apucat si avem ceva de obiectat.

Intr-un context mai putin dramatic, cunoastem exemplul idiot cu evreul din debara si rezolutia eroica a credinciosului sa nu minta agentii Gestapo pentru ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa il salveze daca vrea sa traiasca. Diferenta este aici ca frica si cutremurul nu este de partea credinciosului ispitit de etica ci a vecinului Shlomo. “Unde erai tu cand am creat Universul?” – raspunde Dumezeu ca in cartea lui Iov celor care intreaba de soarta lui Shlomo. Mai putin credincios decat Iov, Shlomo intreaba: “ Daca esti asa puternic, unde erai cand eu inspiram Zyclon B pentru ca vecinul meu ti-a onorat porunca?”

Un bun exemplu de cadere in ispita eticii este Saul. Porunca de a extermina pe toti urmasii lui Amalek pentru un razboi de aparare purtat in urma cu patru secole apare monstruoasa chiar si in contextul sangeros al epocii fierului. Saul este lepadat pentru ca, la fel ca Francis I, interpreteaza porunca divina sa “faca sens”.

„Nu face sens” a fost si motivul bisericii medievale atunci cand a unit primele doua porunci ale Decalogului intr-una singura si a impartit porunca a zecea in doua. „Dumnezeu nu a intentionat sa aseze sotia alaturi de bou si magar in lista inventarului gospodaresc”, au gandit papistasii. Ba exact asta a intentionat. Locul femeii este alaturi de robi si animalele de curte. Tot ce trece peste aceasta se numeste umanism. Vine de la cel rau.

Dupa criteriul aceleiasi hermeneutici uite popa nu e popa, saptamana trecuta, pastorul Valentin Danaiata incerca sa ne convinga ca “pomul din mijlocul gradinii… bun de mâncat şi plăcut de privit şi …de dorit ca să deschidă cuiva mintea” se afla doar in mintea femeii, pentru ca Dumnezeu nu ispiteste. Sunt de acord cu el ca pomul din mijlocul gradinii este doar un produs al mintii, desi nu al mintii femeii. Insa mesajul este clar: Dumnezeu a asezat ispita si agentul ei in locul cel mai vizibil. Cine cumpara spatiu de reclama in centrul orasului si prezinta produsul in imagini care aprind beculetul lui Pavlov, o face pentru ca vrea sa isi vanda marfa.

La fel ca parintele lor, Papa Francis I, James Martin si Valentin Danaiata incearca sa faca Bibila corecta politic. Macane.

Cererea ucenicilor pentru o rugaciune liturgica a fost prima incercare de canonizare a invataturii lui Isus. Propozitia “si nu ne (mai) duce in ispita” aseaza o bomba cu explozie intarziata chiar la temelia structurii. In mod similar, povestea caderii aseaza sub semnul intrebarii doctrina pacatului originar. Biblia se auto-subversioneaza facand sa cada orice structura teologica construita pe temelia ei. Este de fapt singurul argument in favoarea relevantei ei permanente. Nu incercati sa o corectati.

Filed under Editorial Tagged with , , , ,

Panta alunecoasa de la Darwin la semnul Fiarei

2 decembrie 2017 de 35 comentarii

 

Spune Andrei:

Evolution’s claims of natural selection combined with random mutations to spontaneously generate anything more complex have been repeatedly reproduced. As you well know, none exist except in the shriveled minds of old, dogmatic believers.

In traducere:

Pretenția Evoluției ca selecția naturală combinată cu mutații aleatorii  genereaza in mod spontan ceva mai complex a fost reprodusa repetat . După cum bine ști, nici unul (exemplu) nu există decât în mintea zbârcita a credincioșilor vechi, dogmatici.

Argumentul a mai fost adus in forma: mutatii + selectia naturala nu pot genera informatie noua.

O sa raspund din cauza ca argumentul este foarte popular in cercuri creationiste.

Prima problema cu acest argument este ca se bazeaza pe o definitie intuitiva a ceea ce inseamna producerea a “ceva mai complex” sau “informatie”. De unde si apelul la calificative ca “extrem de improbabil” sau “imposibil de imaginat” de care abunda literatura creationista. Oamenii isi imagineaza ca o mutatie norocoasa a facut ca pestelui sa-i creasca picioare sau pasarilor sa le creasca aripi. Nimeni nu sustine asa ceva.

Schimbari intuitive se pot observa doar in timp geologic.

Daca incepem acum o jumatate de miliard ani observam forme de viata primitive in asa sa zisa biota Ediacarana. . Este vorba despre animale asemenatoare cu buretii si meduzele, bacterii, arhea, eukaryote unicelulare, viermi, si alge. Nu gasim pesti, atropode, insecte, amfibieni, plante de uscat. Toate increngaturile (phyla) lipsa apar putin mai tarziu in explozia Cambrianului, si de atunci nu au mai aparut alte increngaturi. A existat insa o continua diversificare in clase, ordine, genuri, specii, si, in contenxtul diversificarii, apare o “mica codita” (Gould) de crestere in complexitate. Cresterea in complexitate este un efect secundar. Evolutia inseamna in primul rand diversificare si selectia naturala actioneaza permanent asupra acestei diversitati, uneori chiar prin extinctii in masa.

Stim ca schimbarea a avut loc. Care este mecanismul la nivel molecular?

Mecanismul este destul de bine inteles astazi si este suficient ca cineva sa caute pe google “mutatii noi” sau gene noi” ca sa inteleaga ca schimbarea are loc tot timpul la nivel molecular. Intrebarea este cand putem vorbi de ceva nou, mai complex.

Raspunsul scurt este niciodata si tot timpul. Noul apare tot timpul la nivel molecular. Pentru a-l vedea la nivelul speciilor trebuie sa privim in timp adanc.

Sa luam de exemplu o intrebare absurda pusa de Andrei pe blogul tatalui sau. Daca omul a aparut acum 6 milioane de ani cum de nu gasim urme arheologice ca in Sumer. Nu radeti. Incercam sa luam intrebarea in serios.

Cel mai vechi specimen de homo sapiens a fost datat la la o vechime de 300.000 ani. Cat despre urme arheologice, exista mai vechi de un milion sub forma de securi de piatra foarte primitive, de la homo erectus. Insa Andrei confunda hominizii, intre care se includ toate marile maimute antropoide, cu hominimii: erectus, neneanderthal, denisovan, sapiens, care sunt/au fost doar un gen de hominizi.

Care este evenimentul molecular care a dus la aparitia noului gen? Probabil cel mai important este sudarea a doi cromozoni intr-unul singur (cautati pe google cromozonul # 2) care a pus o bariera in reproducerea sexuala dintre cele doua populatii. In rest, aratau cam la fel.

Aici este al doilea om de paie. Evolutia nu are loc la nivelul individului ci al populatiei. Nu a existat niciodata evolutia unui individ intr-o specie noua ( de fapt doi, mascul si femela, care s-au intalnit apoi au reprodus impreuna, extrem de improbabil, spun creationistii in ignoranta lor), ci doar separerea unei populatii in doua. Cele doua au continuat sa evolueze independent in timp geologic. Datele moleculare arata (linisteste-te Andrei, aici am luat si eu clase din simpla curiozitate) arata deci ca ca urangutanul si apoi gorila s-au separat mai intai de populatia originara, apoi stramosii cimpanzeului si omului s-au separat acum aproape  milioane ani. Fireste ca stramosul omului arata la fel cu al cimpanzeulu. Omul nu a evoluat din cimpanzeu. Ambele specii au evoluat in aceiasi masura, intr-o diferenta moleculara mica (cautati pe google).

Cand a aparut natura umana? Atunci cand omul in loc sa se adapteze la natura a inceput sa se adapteze la cultura, adica in Pleistocen, si de aici vin acele urme de civilizatie pe care Andrei cere sa le vada la Afarensis.

Acum, ma va intreba prietenul nostru, cum poate un pastor sa creada asa ceva cand noi avem credinta data sfintilor o data pentru totdeauna de la sora White?

Pai daca papa crede asa mai Andrei, cine sunt eu, un biet pastoras care “traieste din donatii” (a se citi cersetor), sa il contrazic pe numarul unu? Asta din urma cred ca este mai grava decat evolutia.

 

 

 

Filed under Editorial Tagged with , ,

Este Francis I Marxist?

26 septembrie 2015 de 6 comentarii

Filed under Video Tagged with , ,

Despre fiare apocaliptice si pisicute adorabile pe Facebook

23 septembrie 2015 de 12 comentarii

Ce a determinat-o pe Ellen White sa creada ca Statele Unite, in penultima decada a secolului XIX, se aflau la un pas de a deveni o colonie a papalitatii? Ce ii face pe prietenii nostri pe Facebook sa fie atat de siguri ca vizita lui Francis I in US reprezinta implinirea acestor predictii 125 de ani mai tarziu?

America, “land of the free, home of the brave” este in acelasi timp tara fricii si teoriilor conspirative. Puritanii au adus cu ei teama de papa. La aceasta s-a adaugat, odata cu revolutia industriala, teama de socialsm si anarhism urban.

Pontificatul lui Leo XIII (1878-1903) a fost caracterizat prin definirea unei noi politici fata de problema saraciei si conditiile clasei muncitoare. Leo denunta „Mizeria și nenorocirea apăsând așa nedrept pe majoritatea clasei muncitoare.” (Rerum novarum, p.3. 1891). Papa incurajeaza organizarea de labor unions si sindicate pentru protejarea interselor muncitorilor, sustine interventia statului in relatia dintre munca si capital, apara idea salariului minim. Mai mult, pentru prima data in istoria bisericii, catolicilor li se permite si sunt incurajati sa mearga la vot.

Politica lui Leo XIII a atins ambele corzi ale fricii americane – papa si socialismul. Rezultatul este o teorie conspirativa populara cu privire la imigratia poloneza si italiana. Imigratia catolica ar fi, conform acestei teorii, coloana a V-a pentru confiscarea democratiei americane de catre papalitate si inaugurarea „Comunei din Chicago”.

Ellen White, dupa obiceiul ei, a interiorizat teoria conspiratiei infiltrarii catolice prin labor unions si sindicate, si teama de anarhism urban, ca pe o revelatii personale, si le-a reciclat in profetia despre decretul duminical.

Francis I este preocupat de aceleasi teme ca Leo XIII, intr-un contex nou. Desi sentimentele anti-catolice au scazut mult in America, notiunea ca probleme ca incalzirea globala si distributia inegala a venitului sunt inventia unei conspiratii anti-americane/anti-capitaliste este foarte populara in cercurile evanghelice.

Adventistii recicleaza aceste obsesii in obsesia lor particulara: decretul duminical.

Diferenta principala intre pontificatul lui Leo XIII si cel al lui Francis I este ca cel din urma are loc in contextul politicii de spectacol. In cele din urma, ceea ce-i intereseaza pe politicieni si mogulii media nu este nici imigratia, nici saracia, nici incalzirea globala, ci dezbaterea sterila a acestor probleme ca circ media. In mod similar, vizita papei este un eveniment mediatic de aceiasi natura cu a unui meci de football.

De partea adventistilor, diferenta intre Ellen White si urmasii ei din secolul XXI este diferenta dintre asteptarea profetica a unui eveniment considerat iminent si profetia ca spectacol. Uitati-va la time-line. Ce vedeti in istoria celor care posteaza pe Facebook predictii sumbre cu privire la vizita papei? Caini, pisici, evenimente mondene, excursii in locuri exotice, intr-un cuvant: Facebook. Nu va faceti probleme: profetii de Facebook sunt in cautare de ratinguri. Evenimentul va trece si se vor intoarce de la fiara din Apocalipsa la pisicute si catei adorabili.

Filed under Editorial Tagged with ,