Meridianul hermeneutic

Traiesc temporar pe alt fus orar decit cel al productiei de text. Ma bucura insa ca Edi abordeaza zilele astea unul dintre episoadele dragi mie din istoria timpurie a modernitatii – disputa Luther-Erasmus. Inca de pe vremea cind incepeam sa citesc si altceva decit Tragedia veacurilor in materie de istorie a Reformei, mi s-a parut ca adventismul (din punct de vedere teologic), crestinul autentic (din punct de vedere moral) si omul modern (in general) ii datoreaza mai multe si mai bune lui Erasmus decit lui Luther. Luati – pentru edificare – doar atitudinile amindurora in privinta evreitatii.

A pune interpretarea in centrul oricarei existente si in mijlocul oricarei interactiuni (pentru ca pina si noi insine ne sintem noua insine text, poveste) arunca in aer citeva mituri dragi, alinatoare ale omului imatur, dar religios. In primul rind, mitul obiectivitatii. Pe scurt, obiectivitatea ne este imposibila, pentru ca sintem subiecti. Obiectivitatea este apanajul exclusiv (daca este) al obiectelor. Daca stii sa citesti, esti prin definitie si inevitabil subiectiv. Pentru ca orice text se construieste, se realizeaza (devine real) doar pentru ca este citit si in functie de cum este citit. Orice lectura este o intilnire intre subiectivitati: traditii intelectuale, autor(i), redactor(i), literatura secundara (comentatori), experiente anterioare de lectura (ale cititorului).

Or, daca autorii Bibliei, scriindu-si textele, nu faceau decit sa interpreteze alte texte (surse documentare, evenimente istorice, experiente ultra-subiective, mituri etc.), este imposibil sa pretindem ca ei doar comunica. Autorii Bibliei in primul rind se comunica, ni se livreaza ca hermeneuti. Ne invita intr-un dans uneori ametitor de interpretari. Sint oglinzile in care ne putem privi, reflectind la sensuri si destine.

Iar, in cele din urma, trebuie sa punem sub semnul intrebarii conceptul de absolut. Mie mi s-a parut intotdeauna contradictoriu. Ab-solut ar vrea sa zica „dincolo de orice determinare”. Dincolo de riscurile interpretarii. Daca asa ceva exista, este fara doar si poate incomunicabil, irevelabil, ba chiar irelevant. Pentru ca orice interpretare este o intilnire cu dublu sens: textul se schimba dupa chipul cititorului, la fel cum cititorul este modelat de text. A te descoperi – definitia persoanei – este un act auctorial, o intrare in dansul riscant al hermeneuticii. Este o relativizare, adica o intrare in relatie.

Ce vorbesc! Si cind tac traiesc tot in zodia semnului.

Anunțuri

38 Responses to Meridianul hermeneutic

  1. stefan& says:

    @polihronu

    „Obiectivitatea este apanajul exclusiv (daca este) al obiectelor.”

    Aceasta afirmatie iti apartine sau are un autor f.cunoscut?
    De ce te intreb? Pentru ca o idee atat de simpla dar remarcabila nu mi-a trecut niciodata prin cap. Chiar daca afirmatia ta face parte din ABC-ul logicii, nu ma tem de reactii; stiu cine sunt, un ignorant.

  2. stefan&, „polemica” intre cei doi (ca asta e – un raspuns-atitudine din partea lui poli la abordarea lui edi din ultima perioada) este mai ampla si trebuie privita din perspectiva (the big picture), pentru a fi inteleasa.

    subiectivism vs. relativism vs realism
    si aici intra domenii complexe, cum sunt: epistemologia, hermeneutica, exegeza.

    daca am analiza problema in mod reductionist si simplist, asta numai ca sa intelegi ideea, totul s-ar reduce la:
    perspectiva de pe pozitia filosofica [„subiectiva” / umanista] (poli) si cea stiintifica [„obiectiva” / realista, rationala] (edi).
    philosophical skepticism vs. scientific skepticism. (both are religious skeptics, in a softer form)

  3. pt. a intelege contextul discutiei, e bine sa se reciteasca comentariile de la emisiunea 05 – Lumina in Cambrian, dintre Edi – Polihronu – Grigore.
    [ http://www.oxigen2.net/2010/09/654/#comment-3482
    http://www.oxigen2.net/2010/09/654/#comment-3483 ]
    si cele recente ale lui Edi de la „Geneza 12 – Cain si Abel: #66, #76, #77.

  4. Ceea ce am afirmat este ca in discutia cu Cain, ca si in alte doua situatii din Geneza, Yahweh nu este prezentat de autorul Genezei ca un Dumnezeu atotstiutor. De aici nu am tras o concluzie despre atributele metafizice ale Divinitatii, ci am aratat felul in care Yahweh este descoperit in Geneza. Eu incerc sa fac ex-egeza nu eis-egeza biblica sau apologetica cand interpretez in VT si nu citesc VT prin prisma ortodoxiei crestine ci intelegand cum gandea autorul textului biblic.

    A existat o evolutie a conceptului de Dumnezeu in istorie (si inca exista), si Dumnezeul evreilor inainte de venirea profetilor era tribal si antropomorf.

    Inteleg ca cineva care se dedica intelegerii Genezei asa cum a fost scrisa si a relatiei ei cu universul asa cum este explicat de stiinta, nu de basme babesti si mituri din epoca bronzului, va intra in conflict cu teologia cartilor de colorat si a povestilor de la masuta cu nisip, dar acesta este un risc asumat.
              – eddieconst

    [eu incerc sa…] intelegand cum gandea autorul textului biblic
    intelegand cum gandea autorul textului biblic
    intelegand cum gandea autorul textului biblic
    hmmm… :-/ :-/ :-/ aici e buba pe care o exploateaza poli!

  5. polihronu says:

    Ca sa fiu si eu un pic clovn (bufonii au fost intotdeauna interpreti fini), draga stefan&, afirmatia cu pricina imi apartine (cel putin asa cred) si, prin urmare, are un autor foarte cunoscut 😛

    Scriam chestia asta de mai jos acum mai bine de o decada. Theodor Adorno merita si el citit la subiect 🙂

    ENCOMIUM PARTIS sive
    declamatio in laudem fragminis

    obiectivitate istorică de exemplu
    dar care obiect care lucru
    în sine este făcător de istorie
    fie în sens activ fie în sens
    pasiv fie în sens reflexiv
    de la a reflecta conjugat
    eu reflectez tu reflectezi el…
    deşi e adevărat că obiectul
    deci obiectualitatea nicicum
    obiectivitatea poate fi
    purtător de istorie mai precis
    de subiectivitate istorică
    pentru că subiectul dar nu
    subiectualitatea vreodată
    l-a atins i-a stins adică
    incandescenţa materială
    pentru a-şi întipări pe el în
    el cum vrei chipul de altfel
    ai observat sugestia mea aş fi
    putut scrie în-tipări şi cum
    resimt ca vitală comunicarea
    ceea ce presupune e clar
    comunicativitate comuni
    cabilitate în egală măsură
    proclam comiţînd un delict
    de subiectivism subiectivitatea
    suverană deoarece
    the rest is silence

  6. @poli, te trag de urechi!
    termina cu relativizatu’ asta! :silly: inteleg ce vrei sa spui (cu privire la religia voastra, la chestiunile interpretarii biblice, la subiectivitatea interpretarii in literatura/arta, in general), dar exagerezi.

    eu si cu edi te contrazicem si te lovim cu firma in cap ( :rotfl: ): SCIENCE (scientific method) is the best tool ever devised for understanding how the world works, for acquiring knowledge.

    (offf, mi s-a facut dor de louix!)

    aham… vrei sa duci lucrurile pana intr-acolo incat sa zicem:
    „After the Laws of Physics, everything else is opinion” ?:-)
    magarule! :silly: :victory:

    te pup! 😉

  7. polihronu says:

    Draga CJ, nu vad cum ar putea firma nimeri teasta mea. Pai, uite de ce nu: metoda stiintifica nu-si propune „descoperirea” absolutului, nici nu postuleaza obiectivitatea. Dimpotriva, metoda stiintifica este stiintifica tocmai pentru ca este constienta de subiectivismul subiectului cercetator si cauta sa-l moduleze astfel incit cercetarea sa fie utila si validabila comunitar – adica interpretarea sa poata fi testata. Metoda stiintifica nu scapa frumusetii si riscurilor hermeneuticii. In plus, teasta mea e microscopica in raport cu firma voastra 😛

  8. polihronu says:

    Cit despre the L of Ph, ce sint ele? Eu stiu sigur doar ca nu le pot confunda cu expresia lor verbala (mereu ameliorabila) sau cu descriptia lor matematica (nu este insusi „zero” o fictiune?).

  9. aham… avem firma, avem valoare! :highfive:
    si unii s-au si privatizat. 😛 (sa nu dam nume, ca nu e frumos :secret: )

    http://en.wikipedia.org/wiki/Science_wars
    http://naturalscience.com/ns/articles/comment/ns_com03.html

    gata, ca-ti sperii cititorii pe-aici. uratule! te-am pupat, poli! :-*
    nici nu mai comentez la editorialele tale. ete na! am zis…

  10. stefan& says:

    @polihronu & George (cj)

    Imi place dialogul vostru; are substanta. Mi-aduc aminte de predicile lui Edi de la Dinamys; 80% dintre ele aveau ceva, de regula spre final, ce-mi provocau durere de cap. Daca nu se intampla lucrul acesta, ma duceam repede acasa si jucam o partida de sah – nu de alta dar sa nu treaca ziua fara o mica durere de cap ?:-) .
    Postulat: O zi fara „durere de cap” e o zi pierduta :search: .

    Multumesc baieti!

  11. keter says:

    grupul cititorilor ce beau apa doar cu lamaie (si iau afirmatiile prea originale cum grano salis, descoperindu’le originea – aporpo de intrebarea lu stefan si asertiunea cu obiectivitatea) saluta cu bucurie aparitia in adventismul romanesc (minunata lipsa diacriticelor uneori) a ideilor ce au la baza semiologia (si semiotica, poate);

    bucuria este cu atat mai mare cu cat pantextualismul si polisemia subrezesc pana la anulare orice baza ‘stiintifica’ a oricarei exegeze 🙂 intr’o lume a gandirii slabe, a fiintei ‘subtiate’, musai ca si profetismele sa fie dupa chipul zeului autosemnifcant; mie mi’e bine in ‘flat world’, in lumea fara coaja si miez, ubicuu periferica si nici-macar-asimptotic centrala, dar ma intreb cum mai poate teologia sa patineze fara sa derapeze pe suprafata semnificanta?

  12. polihronu says:

    Draga k, ti se pare ca in ultimii 20.000 / 2.000 / 200 de ani teologia n-a cunoscut derapaje? Ma indoiesc ca pantextualismul aduce ceva nou in materie de iesit in decor. Avem o prea bogata experienta in domeniu.

  13. maria says:

    Keter,
    Teologia va derapa pe suprafata semnifianta, atat timp cat opacitatea nu ne lasa sa patrundem semnificatia mesajului, chiar prin faptul ca profetismele le incadram in functie de zeitatea specifica mentalului nostru, chipului care s-ar potrivi mai bine idealului nostru de absolut.
    Cum traim intr-o era a subiectivismului ,putem face din autorii bibliei hermeneuti, hagiografi care au pus un plus de traire subiectiva, scenariului biblic.
    Insa autenticitatea profetiilor, tine fara indoiala de principiul ubicuu ,cu conditia ca destinul nostru sa nu fie asimptotic cu drepta credinta, ci intr-o continua conexiune.

  14. remus11 says:

    imi dau seama prea putin despre ce vorbiti. pentru mine articolul a starnit alte ganduri decat cele exprimate de voi.
    cand am dat search dupa cateva din cuvintele care le folositi: semiologia sau pantextualism 😐 am dat peste o pagina draguta.

    http://barebonescommunication.wordpress.com/2009/02/28/what-about-hermeneutics/

    in fine nu vreau sa coborati standardul, adica sa vorbiti pentru prosti ca mine. 😛

    keep up the good work

  15. keter says:

    se pare ca aduce destul de multe chestii noi, mai ales deplasarea discursului teologic de la cognitiv spre ‘aspirational’ normativ sau etic, daca il pricep eu corect pe R. Cargill; nu ca ar fi rau, neaparat…

    tie ti se pare ca a cunoscut si altceva decat derapaje? :))

    doar ca perspectivei tale cred ca i’ar prinde bine un pic de ‘taiere de aripi’ din partea enervantilor anglosaxoni ce s’au ocupat de analiza critica si logica a limbajului; as porni de la o alta propozitie a aceluiasi Wittgenstein, in care zice ca gandirea este propozitia cu sens; sau ca gandirea nu este altceva decat o functie de limbaj 🙂

  16. keter says:

    Maria,

    – a patrunde presupune ca exista si altceva decat suprafata; si nu exista 🙂
    – autorii Bibliei nu ma prea intereseaza, ca’s batran, ocupat si obosit; sau ma intereseaza exact in masura in care vreau sa stiu cum ii cheama pe generalii lui Alexandru sau de pe cate tablite a fost reconstituita epopeea lui Ghilgames; adica putin, mai ales de cand pot gasi oricand astfel de informatii in enciclopedii online, in cateva secunde 🙂 abia daca o atribui unui singur autor imi starneste interesul…
    – credinta ma scoate cu totul din lumea asta bidimensionala; daca ma duce de’a dreptul in nimicul ce sta la sfarsitul lumii noastre, ca esenta a ei sau in lumea ce inca are parte de ‘adevarata’ fiinta, aia mustind de realitate ca o piersica bine coapta, e o chestiune pe care n’o putem dezbate fara a deveni ridicoli;

  17. maria says:

    Polihroniu,
    Privit din liturgica subiectivismului cantata intr-un scertzo insufletit de o renastere a renasterii, caut sa patrund procentul de erasmism din ideologia adventista.
    Erasmus a plantat semintele, a fost criticat pentru acest lucru, insa s-a ascuns fie de frica, fie pentru faptul ca rezultatul plantarii a dus la reforma, si nu la o renastere care sa impace in liturgica greceasca si biserica si laicul.
    Luther a strans recolta, chiar daca din ecuatie au fost scosi evreii si Dumnezeul lor, a dat hrana tuturor celor care se saturasera de firimiturile painii mucegaite impartite de un cler tot mai corupt.

  18. maria says:

    Keter,
    Un fel de teoria chibritului in spatiul bidimensional .Insa daca te inalti deasupra acestei dimensiuni, se poate fie intr-un dans faustian, fie intr-o logica a nimicului.
    Se poate si altfel, insa o conditie esentiala e sa nu ai aripile taiate.
    Cat despre nimic, chiar si el poate capata infatisare, in imaginatia omului.

  19. polihronu says:

    @ K: Taie, dragule, taie! 🙂 Mai ales daca incepi cu anglosaxonul Wittgenstein 😉 Ma ispitesti frumos cu „a cunoscut si altceva decit derapaje?”. Ca un adevarat derridean, ar trebui sa admit ca orice interpretare (chiar si una „corecta”) este un derapaj, o deriva. Pe de alta parte, eu cred – am mai spus-o – ca teritoriul isi contine harta. Ca vagabondajul interpretativ nu trebuie neaparat sa fie bezmetic, sfirsind prin negarea teritoriului. So, raspunsul meu trebuie ca e „da si nu”. E o chestiune de nuanta, stiu: toti sintem ratacitori, dar nu toti ne-am pierdut mintile in desertul textualitatii, iar unii descoperim din cind in cind oaze.

    @ REMus: De ce te-am asculta si n-am vorbi si „pentru prosti ca tine”? 🙂 Poate ne povestesti ceva despre gindurile stirnite. Dialogul este mai important decit concluziile.

    @ maria: Vezi? Conteaza cine scrie istoria. Ce stii tu despre Erasmus vine cel mai probabil din carti protestante (adica partiale lui Luther), trecute eventual prin sita veche a EGW. Imaginea asta e distorsionata. Ia cel putin subiectul prezentat de Edi – al disputei despre „liberul arbitru”. Adventismul clasic este arminian, adica mult mai aproape de Erasmus decit de Luther. Si nu e citusi de putin singura apropiere. Citeste-l pe Erasmus.

  20. keter says:

    eu nu sfarsesc, ci incep; =)) nu exista teritoriu, e doar o prejudecata izvorata dintr’o eroare de limbaj; exista doar harta;

    cand iti termini expunerea pe ritualul evreiesc?

  21. not metaphysics, but (physics) science… baby! 😎
    http://en.wikipedia.org/wiki/Physical_law#Description

    Reality is that which, when you stop believing in it, doesn’t go away.” (ala cu numele indecent – Philip K. Dick)
    think about it.

  22. incearca sa negi/relativizezi (si) asta!
    good luck!

  23. polihronu says:

    Draga K, eu cind zic „teritoriu” ma refer la un text, nu? Ca acesta e el insusi doar o harta, mi-e egal – ontologia ma preocupa extrem de putin 🙂 Dar si hartile trebuie citite. Mai ales hartile.

    Vreau sa mai citesc cite ceva inainte de a continua blogareala despre kippur. Revin curind. 🙂

  24. polihronu says:

    Draga CJ, citez de pe pagina indicata de tine: „The production of a summary description of our environment in the form of such laws is a fundamental aim of science.” O formula matematica sau o propozitie ce exprima un principiu, o corelatie nu este decit o expresie simbolica, discursiva a unei legi a naturii. Ramine intrebarea: CE este o lege a naturii? Discutia despre proprietatile legilor ‘fizice’ seamana izbitor cu cea din teologie despre atributele lui Dumnezeu. Citez din nou: „Compared to pre-modern accounts of causality, laws of nature fill the role played by divine causality on the one hand, and accounts such as Plato’s theory of forms on the other.” Si metafizica clasica, si teologia crestina (cu tot cu intersectiile lor) sint inlocuite de legile stiintei. E bine ca e asa, dar hermeneutica nu e mai putin prezenta in demersul cunoasterii. Explicatiile sint mai plauzibile, observatiile iau locul inspiratiei. Dar mintea umana este aceeasi. Sintem inca subiecti. Si nu putem cunoaste decit intrind in relatie. In acest sens relativizez eu. Nu contestind legile naturii.

  25. „I have eternal life. I can prove it. Interested?” :rotfl:

    @poli… gata, nu e nevoie de prea multe cuvinte. te-am inteles.
    era ceva confuz in mintea mea cu privire la ultimele tale comentarii. celelalte mici diferente de opinii sunt nesemnificative/neimportante in discutia de fata.
    sper ca vor intelege si ceilalti (unii dintre ei). te salut!

  26. polihronu says:

    Bert Russell was spot on.

  27. maria says:

    Polihronu,
    Erasm a dezvoltat credinta in libertatea vointei omenesti, plecand de la ideea naturii bune a omului.
    Adventismul clasic e arminian , dar nu stiu daca a pornit de pe principii umaniste.
    Augustinianismul si-a pus amprenta asupra lui Luther, reforma ducand totusi la un rationalism reductionist.
    Principiul arminian al liberului arbitru se pare ca, a reinviat spiritul lui Pelagius.
    Oricum ramane un subiect deschis.

  28. polihronu says:

    Draga maria, citeste-l, rogu-te, pe Erasmus. Si pe Luther. Si, pentru comparatie dinspre (paradoxal) extrema umanista pe care o sugerezi tu, Balthasar Hubmaier. Dupa aceea, putem sta de vorba.

  29. ina says:

    Cristian Magura – facebook – ‎”Fiecare citeste in felul lui, isi inventeaza o maniera proprie, unii isi petrec toata viata citind fara sa treaca vreodata dincolo de lectura, raman lipiti de pagina, nu pricep ca vorbele sunt numai pietre puse pentru a traversa curentul …unui rau, sunt acolo doar ca sa putem ajunge pe celalat tarm, celalalt tarm conteaza, Doar daca nu cumva, Daca nu cumva aceste rauri n-au doua tarmuri, ci mai multe, fiecare om care citeste este propriul lui tarm si e numai al tarmului pe care trebuie sa ajunga.”
    Jose Saramago, Pestera

  30. keter says:

    @ maria

    ma ucizi 🙂
    zici „Un fel de teoria chibritului in spatiul bidimensional. Insa daca te inalti deasupra acestei dimensiuni (sic)”

    spatiul bidimensional are una sau doua dimensiuni? si repet, pentru a’ti pastra coerenta fata de lumea dezvrajita si sclava a tehnostiintei trebuie sa’i accepti lipsa de profunzime sau de inaltime; deci inaltarea ta devine, de fapt, diferenta; adica alte coordonate ‘x’ si ‘y’, fara ‘z’

    „se poate fie intr-un dans faustian”

    am nevoie de explicatii, pe bune; sunt lipsit de orice cunostinte cu privire la coregrafie si hermeneutica ei; pentru mine, dancing is gay :laugh:

    @ poli

    povestea mai ciudata e ca filosofia (si ideologia, daca vrei) ce duce la concluziile tale impune cateva rigori, printre care transformarea lecturii din demers cognitiv in demers performativ (poate si in sensul dragului tau ‘devotional’), precum si transformarea discursului dintr’unul asertoric intr-unul critic; critic in sens cinic, nu analitic; adica intoarcerea la o filosofie ‘de practicat’, prin abandonarea oricarui alt obiectiv discursiv decat cel al criticii sociale – fie de pe pozitii puternic colorate ideologic (precum, in spatiul de limba romana, grupul din jurul lui Karnoouh), fie de pe pozitii cu slaba coloratura ideologica (precum, sa zicem, Sloterdijk); si al criticii epistemologice – in sensul limitarii transgresiunilor si agresiunilor (ca discurs public, ale) stiintelor asupra altor genuri literare – iarasi, fie de pe pozitii post-metafizice, fie de pe cele ce provin din analiza logica a limbajului; insa vad ca autorii postmoderni de extractie teologica refuza sa asume astfel de rigori; tu? …

  31. polihronu says:

    Pai, nu stiu. Ma citesti? 🙂 Eu il citesc si pe Karnoouh, si pe Sloterdijk (poate discutam odata despre Zorn und Zeit), si pe Habermas, si pe Quine.

  32. am nevoie de explicatii, pe bune; sunt lipsit de orice cunostinte cu privire la coregrafie si hermeneutica ei; pentru mine, dancing is gay :laugh:

    http://www.youtube.com/watch?v=WLKk00OYKhU :dance: :dance: :dance:

    :clap: :dance: :timeout: 🎉 :cat2: :drink: :silly: :X-P: :pizza: :eat: :victory:

  33. povestea mai ciudata e ca filosofia (si ideologia, daca vrei) ce duce la concluziile tale impune cateva rigori, printre care transformarea lecturii din demers cognitiv in demers performativ (poate si in sensul dragului tau ‘devotional’, precum si transformarea discursului dintr’unul asertoric intr-unul critic; critic in sens cinic, nu analitic; adica intoarcerea la o filosofie ‘de practicat’, prin abandonarea oricarui alt obiectiv discursiv decat cel al criticii sociale – fie de pe pozitii puternic colorate ideologic (precum, in spatiul de limba romana, grupul din jurul lui Karnoouh), fie de pe pozitii cu slaba coloratura ideologica (precum, sa zicem, Sloterdijk); si al criticii epistemologice – in sensul limitarii transgresiunilor si agresiunilor (ca discurs public, ale) stiintelor asupra altor genuri literare – iarasi, fie de pe pozitii post-metafizice, fie de pe cele ce provin din analiza logica a limbajului; insa vad ca autorii postmoderni de extractie teologica refuza sa asume astfel de rigori; tu? …

    :doh: :doh: :doh: :doh: :doh: :doh: :doh: :doh:
    ce zise crestinu’ asta filosof ma aici??? :monkey2: :monkey2: :monkey2:

    nu de alta, da’ nu l-am auzit din cauza cuvintelor si rasinilor din capatana.

  34. – pe mine sa ma iertati vreo 200 de ani de aci inainte, da’ sunt devastat; lumea mea e plina de ruine fumegande; vad ca google si apoi acest blog au fost pentru mine o piaza rea; adventismul se dovedeste a fi, inainte de o ideologie crestina, un cioranism sau chiar nietzscheanism radical; am sperat sa fie in descendenta paulina, da’ nu bag mana’n foc; dupa ce dexteritatilor mele logice le’a fost devoalata inutilitatea de cuviosul Aurelius Ioannes Vanderbildensis, a venit vremea sa aflu, de la prefericitul Eduardus Constantinos Chicagoensis, ca Fenomenologia spiritului a fost aneantizata de descoperirile stiintifice…

    – despre dezbaterea teologica privitoare la doctrina sacntuarului prefer sa tac, deocamdata; am doar doua obiectii:
    1. cred ca trebuie determinata natura pacatului la Moise
    2. cred ca trebuie facuta o distinctie clara intre legile religioase si cele politice la Moise

    – altminteri, cred ca se vor mentine confuziile intre pedeapsa istorica si cea escatologica – asta, evident, doar daca poli accepta ca evreii aveau, totusi, o eschatologie…
    – la fel, daca natura pacatului nu e clar stabilita, daca nu facem corect diferentierile intre impuritate si pacat, ne vom mentine in confuzia de care cred ca se fac vinovati ambii combatanti (poli&verbo) – ma refer la faptul simplu ca atingerea unui mort (de catre un om oarecare, nu preot) nu e un pacat, dar te face impur;

    – odata lamurit asupra axiomelor voastre cu privire la aceste doua probleme, o sa pot incerca sa inteleg cate ceva din obiectul disputei;

    – pana atunci imi revad instrumentarul si reflectez la vorba lui Luther, cum ca ratiunea e o curva… daca cei doi au dreptate, pe mine e limpede ca m’a tradus 🙂

  35. – evident devastat 🙂 nu pot sa inteleg cum doi oameni inteligenti – pe care’i respect pentru simplul fapt ca, spre deosebire de milioane de alti popi, mai citesc si mai scriu si mai vorbesc in loc sa’si manance linistiti pensioara – pot sa emita astfel de enormitati cu un aer doct si serios;
    – asta mai ales in contextul in care majoritatea filosofilor contemporani considera ca textele filosofice au doar sens performativ, nu informativ…

    – cred ca te afli intr’o aporie:

    – il iei pe Moise integral, ca autor al Torei, cum consideri cand e vorba de creatie si restul, si atunci trebuie sa explici pacatul din Gen.4:7, Gen.18:20, Gen.50:17 etc. prin incalcarea conditiilor legamantului;
    – CARE LEGAMANT?
    – distrugi astfel dispensationalismul pe care iti bazezi intreaga argumentatie;

    (aici cred e cazul sa’mi si explicitez pozitia: eu cred ca Legea data de Dumnezeu prin Moshe ben Amram ha-Levi – cat de legendar o fi fiind – e la fel de valabila si obligatirie si astazi, integral; si ca pacatul nu este doar faradelege, iar Pavel este incorect interpretat in aceasta privinta; in plus, adica prefer sa’l cred pe evreul Yehoshua ben Yosef, nu pe elenizatul si elenizantul apostol)

    – gasesti doi sau mai multi Moise: unul, autor legendar al Torei, altul, conducator legendar al evreilor, altul, fictiune teologica utila – cred ca asta e Moise al teologiei crestine, fie ea si adventista;
    – numai ca in cazul asta fictiunea se bazeaza pe nimic, asa ca nu mai exista niciun legamant si nicio lege si niciun sanctuar si, evident, nenumarate teologii, dar mai fictionale decat orice monografie a unui istoric al religiilor;
    – mai simplu spus, daca nu’l iei pe Moise si ca autor constient de sine al Torei, si ca lider spiritual si politic al evreilor, pierzi coerenta discursiva – fara legatura cu (ne)demonstrabilitatea istoricitatii personajului;
    – pot sa accept un Moise autoreferential (pana si pe inerantistii literalisti poti sa’i obligi s’o faca, daca sunt cat de cat onesti), dar nu pot accepta unul schizofrenic;

    – carui polis ii apartineau Adam si nevasta’sa? dar Cain?

    – sodomitii erau sub legamant?

    – Deut.18:15 – sau vrei mai eschatologic?

  36. – rugaminte: ca sa te poata urmari si neteologi ca mine, poti sa definesti limpede ‘inaugurarea’? termenul latin ma duce aiurea spre ‘auguri’, nu sunt convins pe care dintre compusii grecesti ai sacrului il consideri corespondent si nici care ar fi vorba evreiasca pentru idee;
    – daca inteleg bine, tu zici ca cele 6 + 1 zile ale creatiei sunt echivalentul celor 7 zile ale consacrarii preotilor? eu vad cele 7 zile ca indistincte, in timp ce cele 6 sunt o inlantuire cauzala si o ‘fenomenologie a spiritului’, in timp ce a saptea e fiinta infinit determinata, cu nimic deosebita de cea ‘pura’, complet nedeterminata, motiv pentru care se odihneste; ma ierti ca inca n’am bagat pe foc Stiinta Logicii 🙂
    – daca ceva este nesfintit, pretabil la sfintire (sau inaugurare, cum zici tu) inseamna ca a fost candva ‘dezsfintit’, ‘pangarit’?

    – inca o observatie despre Pavel: bisericile facute de el sunt absolut postmoderne; zice ca nu mai exista iudeu si grec, circumcizie si necircumcizie, apoi tine sarbatorile evreiesti la un loc cu paganii; excomunicabil pentru ivrim, urat pentru goim; in adventism ar pati la fel, l’ar excomunica unii ca pierde noptile, altii ca e postmodern 🙂

    – nu stiu din ce zona folclorica esti, si dacaai auzit vreodata vorba ce zicea ca ‘lucru’ amestecat miroase a …’

    – dincolo de gluma, cele doua tipuri de abordare a textului sacru raman ireductibile, cel putin in afara ecumenismelor si sincretismelor; consensul sau colaborarea lor actuala, plina de ‘corectitudine politica’, nu aduce nici stiintificitate si nici nu reduce diferentele decat cu pretul pierderii de identitate, de ambele parti;

    – daca tot esti umanist, ce nevoie mai ai de pseudostiinte precum teologia?

    – si, mai ales, de ce ti’ar norma comportamentul un text literar?

    nu de alta, dar imi place sa-l aud pe filosoful asta. baga mare maestre!
    :yawn: :yawn: :yawn: :yawn: :yawn:

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: