Colecționarul adventist
26 aprilie 2014 9 comentarii
În cartea ”Sistemul obiectelor”, Jean Baudrillard încearcă să realizeze o analiză exhaustivă a modurilor în care oamenii s-au raportat și se raportează la obiecte. Anumite discuții cu prieteni SDA foarte conservatori mi-au descoperit un şablon pe care Baudrillard îl descrie foarte bine. Voi încerca acum o aplicație a analizei filosofului francez în contextul mentalului adventist.
OBIECTUL VECHI. Baudrillard împarte obiectele în trei categorii: obiecte funcționale, obiecte de organizat și obiecte simbolice. Paradigma modernistă a accentuat dimensiunea funcțională, eliberând obiectele de constrângerile de prestigiu şi reprezentare.
Despre obiectele simbolice, autorul observă: ”O întreagă categorie de obiecte pare să iasă din sistemul pe care tocmai l-am analizat: cele deosebite, baroce, folclorice, exotice, vechi. Acestea par a contrazice exigenţele calculului funcţional, răspunzînd unei alte vocaţii: de mărturie, de reamintire, de nostalgie sau de evadare. În măsura în care obiectul vechi e mai puţin legat de celelalte obiecte, şi în care se prezintă ca o totalitate sau ca o prezenţă autentică, are un statut psihologic special. E trăit în alt fel. Nefiind de folos la nimic, serveşte totuşi la ceva, în adîncimea lui. Obiectul funcţional e eficace, cel mitologic e împlinit. El semnifică evenimentul încheiat, naşterea lucrurilor.”
Voi considera în continuare adventismul un produs al modernismului, deși afirmația poate fi contestată. Mișcarea apare în America secolului 19, în contextul unei societăți puritane, carteziene, baconiene, guvernate de principiul eficienței și al funcționalității.
Prin urmare, era esențial ca adventismul să pună accent pe funcționalitate mai mult decât pe simbolism și contemplația mistică. ”Obiectele” cu care operează adventismul pot fi descrise în termenii managementului. Viziune: o istorie liniară, Marea luptă, care va culmina cu victoria binelui. Misiune: desăvârșirea caracterului. Obiective strategice: respectarea Legii veșnice, misionarismul, reforma sanitară și renunțarea la lumesc. Timeline: hărți profetice. Modernitate absolută! Baudrillard arată că obiectele simbolice nu sunt străine sistemului modern; deși acestea nu sunt funcționale, au o caracteristică – istorialitatea – care le face să se încadreze în AMBIANȚA modernă (ambianța – un mit al modernității).
Una din temerile omului modern: ”Eu nu sunt cel ce există acum, iată marea mea spaimă. Sunt cel ce a existat cândva, urmând firul unei nașteri inversate, al cărei semn e obiectul [simbolic] din fața mea, ce se pierde în timp plecând din prezent, prin regresiune.” Sistemul doctrinar modern al adventismului, în funcționalitatea lui impecabilă, nu suplinește nevoia apartenenței. Pentru împlinirea ei este nevoie de restauraționism!
RESTAURAȚIONISM. Baudrillard distinge în mitologia obiectului vechi două aspecte: nostalgia originilor și obsesia autenticității. Ambele par a decurge din reamintirea mitică a nașterii pe care o constituie obiectul vechi: a ne fi născut implică faptul de a fi avut un tată și o mamă.
1. Involuția spre origini e o regresiune spre mamă: cu cât obiectele sunt mai vechi, cu atât mai mult ne apropie de o eră anterioară, de divinitate, de natură etc. O personalitate feminină, Ellen White, idealizează natura perfectă a Edenului, în care nu există moarte. EU cel de azi sunt muritor, degenerat, pervertit de păcat, cu forța vitală diminuată.
Pionierii aveau nevoie de regresia în origini ideale, de o permanentă întoarcere la vechile cărări. Adevăratul EU a existat cândva (prelapsarian), în persoana primilor părinți, a bisericii apostolice sau a pionierilor. Reforma și redeșteptarea, precum și ținerea Sabatului reprezintă mijloace concrete prin care se realizează regresia.
2. Obsesia autenticității. ”Fascinația obiectului artizanal vine din faptul că a trecut prin mâna cuiva, fascinația lucrului creat (și deci unic, deoarece clipa creării e ireversibilă). Ori aceasta e o semnătură a filiației și a transcendenței paterne. Autenticitatea vine mereu de la un tată care e întotdeauna izvorul valorii”.
Acest mit este evident în doctrina Sabatului. Divinitatea era percepută de pionieri ca Theosul patriarhal care meșterește lumea funcțională în 6 zile. Opera creației fiind încheiată, Dumnezeu produce Sabatul – obiectul simbolic, souvenir al creației, apoi ni-l oferă nouă, cerându-ne să îl păzim cu strictețe. Ținerea ciclică a Sabatului asigură, astfel, nevoia după autenticitate. Noi ȘTIM de unde am venit, ȘTIM că Dumnezeu S-a odihnit sâmbăta, avem control simbolic asupra nașterii, prin urmare avem control asupra morții și a viitorului.
Creaționismul științific poate fi înțeles similar – frații Finley, Boonstra, Bradshaw au nevoie de certitudinea unei origini absolute, deci acceptă cu brațele deschise propaganda YEC (Bradshaw îl cheamă pe Ken Ham în emisiune!). Cei 6000 de ani reprezintă un alt obiect simbolic care oferă iluzia controlului timpului.
COLECȚIA. Întrucât un singur obiect nu poate oferi satisfacție permanentă, este nevoie de o succesiune, ”până la urmă de o serie totală ce rezumă proiectul împlinit”.
”„Gustul colecţiei, spune Maurice Rheims, e un fel de joc pasional” . La copii, e modul cel mai rudimentar de stăpînire a lumii exterioare: aranjare, clasificare, manevrare. Faza activă de colecţionare pare a se situa între 7 şi 12 ani, în perioada de latenţă între prepubertate şi pubertate. înclinaţia de a colecţiona tinde să dispară odată cu explozia pubertară, reapărînd uneori imediat după ea. Mai tîrziu, cei care cedează cel mai adesea acestei pasiuni sînt oamenii de peste 40 de ani. Pe scurt, legătura cu conjunctura sexuală e vizibilă pretutindeni. Colecţia apare ca o puternică compensaţie în fazele critice ale evoluţiei sexuale.
Conduita colecţionarului nu e echivalentă cu o practică sexuală, dar poate atinge o satisfacţie de reacţie tot atît de intensă. în ea, obiectul primeşte realmente sensul de obiect iubit. „Pasiunea obiectului ne face să-l considerăm ca pe ceva creat de Dumnezeu: un colecţionar de ouă din porţelan găseşte că Dumnezeu nu a creat niciodată o formă mai frumoasă şi mai deosebită, şi că a conceput-o doar pentru bucuria colecţionarilor…” (M. Rheims, p.33).”
Care ar fi obiectele (dincolo de ciclul sabatelor, campaniile evanghelistice și steluțele în coroană) colecționate cu pasiune de frații de la ”Amazing Facts” și ”It is written”? În mod evident, milele profetice și semnele sfârșitului. Acestea sunt integrate cu pasiune în serii cunoscute ca și ”hărți profetice”. Fiecare eveniment politic TREBUIE identificat ca un nou element de colecție, altminteri colecționarul ar fi îngrozit.
Colecția înseamnă viața lui, care se prelungește cu fiecare element nou. În mod paradoxal, însă, încheierea colecției l-ar umple și ea de spaimă, întrucât ar fi percepută ca moarte! Nemaiexistând elemente noi de adăugat, colecționarul nu mai este capabil să-și figureze propria moarte într-un nou obiect, exorcizând-o. Așa se explică de ce departamentul ”libertate religioasă” încearcă să amâne pe cât posibil darea decretului duminical. La fel și David Gates.
Colecția este făcută să nu se încheie niciodată! ”Această absenţă e trăită ca o suferinţă, fiind însă totodată şi ruptura ce permite evitarea unei colecţii încheiate, care ar însemna elidarea definitivă a realităţii.”
oxigen2 
Sunt de acord cu aplicatiile facute de tine asupra adventismului,cu ideea generala ca adventismul a pus accentul pe functionalitate. Nu prea vad „colectia” ca fiind suma evenimentelor cu semnificatie religioasa .
In rest ,cred ca suspectezi adventismul de profunzimi pe care nu le are.Un locutor de radio din Chicago vorbea acum ceva timp de nevoia de a face schimbari concrete in viata care sa fie reperul unui nou inceput si dadea un exemplu. Tatal lui a divortat dupa 20 de ani de casnicie si de a doua zi a schimbat buzunarul in care tinuse cheile toti acesti 20 de ani.
”cred ca suspectezi adventismul de profunzimi pe care nu le are”
Exact asta e senzatia pe care o ai când citești cartea lui Baudrillard – că suspectează modernitatea de profunzimi pe care nu le are. Din câte înțeleg, studiul implică tendințe și patternuri subconștiente, mituri colective generate de evoluția culturală în ansamblu.
Revenind la colecție – atunci când posesorul se atașează de un obiect, acesta capătă o nouă valență – aceea de obiect posedat, dorit, iubit. Obiectul poate să nu mai îndeplinească nicio funcție concretă, posesorul îl va păstra în continuare. De ce? pentru că obiectul îi trezește anumite emoții estetice. Gollum și inelul reprezintă exemplul cel mai potrivit. Forma perfectă a inelului, materialul prețios și strălucirea lui – toate acestea îl fascinau pe Gollum; dar cel mai important aspect era că inelul îi aparținea. ”My preciousss!”
Baudrillard spune mai departe că obiectul de posesie nu se mai definește în sens obiectiv (ca servind unui scop practic), ci este ceea ce vede în el posesorul său. Orice copil are o perioadă în care se atașează de anumite jucării; acestea nu servesc niciunui scop și devin ceea ce vede copilul în ele.
Acum, întrucât un singur obiect în general devine monoton după o perioadă, se trece la stadiul următor – acela de colecție. Posesorul găsește mai multe obiecte, cărora le dă aceeași valență abstractă, de posesiune. Să luăm exemplul unei colecții de monede vechi. Prin fiecare monedă nouă adăugat la colecție, posesorul simte că trăiește, că intră într-o etapă nouă; totodată, îl sperie ideea că are o colecție incompletă, și că încă mai are un drum lung de străbătut.
Din când în când acesta își studiază colecția, element cu element, comparându-le, clasificându-le după diferite criterii și stabilindu-și favoriții. Aproape întotdeauna există un element privilegiat.
În ultimă instanță, spune Baudrillard, obiectele iubite devin o reflectare a sinelui. Copiii au de obicei o jucărie preferată cu care se identifică în timpul jocului. Dacă fac o întrecere cu mașinuțe, sau aruncă nasturi să vadă care ajunge mai departe, aproape întotdeauna își aleg un obiect privilegiat, apoi fac tot posibilul să câștige.
Acum revenind la adventism – acesta promovează o abordare funcționalistă, ideea că totul trebuie să slujească unui scop practic, Atașamentul față de obiecte (destul de autist și infantil, ce-i drept) este descurajat ca închinare la idoli, la fel și arta și estetica. Viziunea mecanicistă asupra lumii duce la rândul său la alienare: Dumnezeu ne-a făcut ca un meșter, din exterior (mai degrabă decât o mamă care ne-a născut), la fel cum a făcut si întreaga ”Creațiune”. Așadar, natura e doar o resursă, o materie inertă; cel mult este un tablou impresionant pe care Dumnezeu l-a pictat ca să ne impresioneze.
O viziune alienantă, întrucât omul are nevoi estetice, nevoia de apartenență, fascinația originilor șamd. Mitul eternei reîntoarceri, mitul originii perfecte, al bunului sălbatic șamd. reprezintă imagini subconștiente colective. Încă de pe vremea Eclesiastului spuneau oamenii că era mai bine înainte. Miturile arhaice îndeplineau această nevoie; de aceea ele trebuiau rememorate permanent, pentru ca oamenii să devină părtași timpului mitic al zeilor.
Ori modernitatea (inclusiv în adventism) ducând la alienare, a trebuit ca aceste mituri subconștiente să își găsească un mod nou de manifestare.
Așa se face că frații au un adevărat fetiș pentru Sabat și o ură pentru duminică. Dacă-i întreabă un ortodox să îi spună un lucru despre spiritualitatea lor, se apucă să povestească mitul pierderii autenticității obiectului simbolic absolut – Sabatul, care a fost contrafăcut de diavol prin Constantin. Apoi îți vor spune probabil ceva despre evenimentele finale și îți vor recomanda un seminar de Daniel ținut de Walter Veith.
Fascinația pt. evenimentele finale ține de nevoia de control a vieții; știm că suntem stăpâni pe o situație, că avem o direcție și asta ne face superiori altora. Elaborăm hărți profetice pe baza lui Daniel și Apocalipsa și integrăm fiecare eveniment istoric trecut, prezent și viitor, în această hartă. Vedeți pagina de facebook ”Hartile profetice” ca o ilustratie perfectă. Fiecare imperiu e o fiară pe hartă, un termen în colecție; totul este o succesiune de termeni pe care o repetăm cu drag. Fascinația crește știind că și în prezent sunt adăugați noi termeni în colecție; cu fiecare eveniment istoric, se mai împlinește un semn, se apropie persecuția șamd. Când pasiunea este luată în serios, se ajunge la teoria conspirației, și așa apar predici de David Gates și Walter Veith, sau cărți precum ”Teroriștii secreți” și seminarii ”Amazing Facts”. Știrile sunt citite pentru a găsi semne; colecționarul pasionat de evenimentele finale trebuie să își continue colecția.
Poate exagerez cu paralela, dar mi s-a părut că teoria lui Baudriilard are sens foarte bine și atunci când avem de-a face cu obiecte abstracte.
Marcus Crassus
„”Așa se face că frații au un adevărat fetiș pentru Sabat și o ură pentru duminică. Dacă-i întreabă un ortodox să îi spună un lucru despre spiritualitatea lor, se apucă să povestească mitul pierderii autenticității obiectului simbolic absolut – Sabatul, care a fost contrafăcut de diavol prin Constantin. Apoi îți vor spune probabil ceva despre evenimentele finale și îți vor recomanda un seminar de Daniel ținut de Walter Veith.””
E trist dar adevarat !
In doar cateva cuvinte ai reusit sa faci „radiografia” adventismului sabatarian traditional si actual.
Insa si mai trist este pentru mine faptul ca adventistii care realizeaza falsitatea „adevarului prezent ” adventist , unii dintre ei cad in ateism ,si isi amplifica ura manifestata impotriva duminicii ,insa acum o indreapta inspre tot ce este invatatura nou testamentara.
In lepadarea lor de adventism , se leapada chiar si de Isus si ajung sa se inchine doar RATIUNII lor intunecata de spiritul rebeliunii fatza de Cel ce i-a creat.
Totusi in adventism sint inca oameni care chiar dupa ce s-au eliberat de invaturile aberante specifice adventismului , nu si-au pierdut credinta in Dumnezeu , Isus , si vestea cea buna ca la cruce Dumnezeu a pregatit un mijloc pentru eradicarea raului din lume,
beniamin51-Intre inchinarea la Dumnezeu si rebeliune contra Lui este o lume de nuante pe care se pare ca tu nu o vezi – reusesti sa recidivezi destul de des la acest capitol.Am rezistat pana acum tentatiei de a-ti atrage atentia dar pana la urma am cedat.
taran prost
Hai sa zicem ca ai dreptate. Si asa vad ca e liniste pe situl acesta si nimeni nu mai comenteaza.
Da ai dreptate ca intre inchinarea la dumnezeu si rebeliune impotriva lui este o lume de nuante.
Ideia ca eu recidivez la acest capitol mi se pare interesanta.
Sti foarte bine ca eu nu ma supar pe nici un comentator ,asa ca te rog incearca si expune-ti punctul de vedere , si educa-ma la acest „capitol.
Asa in cuvintele tale , care crezi tu ca sint „scaparile’ mele ?
Astept cu placere comentariile tale.
Beni,
„Evanghelia lui Pavel”, asa cum e inteleasa de evanghelicii americani, e in contradictie cu invatatura lui Iisus. Nu vezi nicio tensiune?
Uita-te la metoda de evanghelizare a street preacher-ilor: iau un om de pe strada si il intreaba: „te consideri un pacatos?” Daca omul zice „nu”, il intreaba invariabil 3 lucruri:
„1. ai furat vreodata ceva? nu conteaza ce, si o bomboana din geanta mamei se considera furt”. „2. ai mintit vreodata?” „3. ai privit vreodata o femeie ca sa o poftesti?”
Daca esti vinovat de acestea, esti un hot, un mincinos si un adulterin, si meriti sa arzi in iad pentru totdeauna. Dar Jeezas a murit pentru tine; daca accepti aceasta moarte si te pocaiesti, ai fost nascut din nou si vei trai vesnic,
Arata-mi o invatatura directa de-a lui Iisus care sa spuna asta. Nu mai spun ca o astfel de abordare evanghelistica face din crestinism o gluma proasta. Daca mai adaugi si pliante YEC, cum fac Ray Comfort si Kurt Cameron, ai tabloul complet al vulgarizarii religiei. Sau eventual hip-hop crestin in parcuri.
Marcus Crassus
Da ,ai dreptate ca evanghelia lui Pavel este folosita de multe ori intr-un mod foarte simplistic.
„Convertirile ” astea de strada prin acceptare de formule ieftine si ideologie de doua parale ,nu este de mirare ca produc doar „crestini” superficiali ,oameni a caror caracter de cele mai multe ori ramine neschimbat.
Crestinismul evanghelic nu este cu nimic mai prejos decat adventismul sectant descris de tine in prezentarea de la inceputul paginii .
Crestinismul in general este copt pentru o noua reforma ,Evanghelia lui Pavel este simpla dar nu este simplista.
Ce te-a facut pe tine sa crezi despre mine ca nu as vedea tensiunea dintre evanghelia lui Pavel si crestinismul asa numit evanghelic ,ca numai evanghelic nu mai prea este.
Notiunea de crestin evanghelic este complect golita de orce continut EVANGHELIC.
Edi este unul dintre putinii adventisti care au intes caracterul ne-evanghelic al evanghelicilor de duzina si a decis sa nu mearga in aceea directie ,si bine a facut..
Nu multi inteleg ca nu tot ce zboara si poarta eticheta de evanghelic este si evanghelic .
Carismaticii si cei cu evanghelia prosperitatii ,demult au incetat sa mai fie evanghelici. iar adventistii ce sint desamagiti de platforma adventista si vor sa devina evanghelisci ,majoritatea dintre ei nu au definitia de evanghelic inteleasa corect.
Orce amestec intre LEGE si HAR cu scopul de a naste un om nou din aceasta combinatie duce la formarea unui crestin ne-evanghelic.
Pavel afirma aceasta inca de la inceputul crestinismului:
„”daca este prin HAR nu mai este prin LEGE si orce amestec duce pana la urma la un legalism fariseistic.
Istoria a dovedit acest fapt de nenumarate ori .iar adventistii au experimentat-o pe propia lor piele.
La extrema cealalta sint neo-protestantii care fac din HAR ,o libertate de a trai mai departe dupa firea lor paminteasca corupta ,sub pretentia ca HARUL acopera totul .
Libertinajul moral si ascetismul legalist au aparut in crestinism inca de la inceput si nu cred ca va disparea foarte curind.
Imi place articolul prezentat de tine , insa din pacate este peste nivelul de intelegere a multora de pe acest site.
Unii ca Ianis pot sa fie de acord cu acest articol ,insa vorba lui Aurel Ionica :–Ianis aproape intotdeauna trage concluziile cele mai putin probabile.
Este si el original in felul lui.
” insa din pacate este peste nivelul de intelegere a multora de pe acest site.”
-Asa este Beni, bine zis. Trebuia sa o zica cineva si lui MC. Cum sa-l intelegi pe omul asta din tot ce scrie pe blogul lui. Se pare ca a urmarit trilogia aia cu inelu toata si cine stie cate altele. Si zice ca mai mai este si adventist.
Asteptam cu nerabdare urmatoarele tale postari.
-Mai esti membru la adventisti frate beni?
-cat despre „Ianis aproape intotdeauna trage concluziile cele mai putin probabile.”… bine face
Daniel Iordan
Mai frate Daniel ,ce ai tu impotriva lui Marcus si Ianis ?
De ce crezi tu Marcus si Ianis nu sint adventisti acceptabili ?
Incearca sa te explici si poate deschizi ochii si la altii.
Cat despre intrebarea ta ,daca mai sint membru la adventisti , ;care crezi tu ca este adevarul ?
Da ,dragul meu ,in 1989 am fost trecut in registrul comunitatii adventiste din Atlanta ,pe vremea cand fr. pastor Borbat ,bun prieten de-al meu mi-a sugerat sa fac acest lucru, si dupa cate stiu inca nimeni nu mi-a trimis vreo scrisoare de” exmatriculare ”
Ianis si probabil Marcus C , precum si altii ce posteaza pe acest site fac parte din secta religioasa cu rata cea mai mare de crestere .Astazi ne laudam ca sintem aproape 18 milione . , insa nu exista o statistica reala despre aceea care practic din punct de vedere teologic nu mai cred pilonii credintei advente. si totusi inca sint in registrele comunitatilor sda.
http://www.adventist.org/information/statistics/article/go/0/seventh-day-adventist-world-church-statistics-2011/
Unele statistici arata ca la fiecare 100 de membri noi , sda church pierde aproape peste 40 de membrii vechi.
http://www.christianitytoday.com/gleanings/2013/december/seventh-day-adventists-assess-why-1-in-3-mem
bers-leave-sda.html?paging=off
Incearca si gandeste-te ,daca acesta este adevarul , ca 1 din 3 adventisti parasesc biserica , care o fi numarul acelor care nu mai cred ca Elena White a fost aleasa sa fie profeteasa ce trebuie sa pregateasca pe adventisti pentru venirea domnului ,sau cati or fi din aceea care stau in registrele biserici si nu mai cred aproape nimic din invataturile distinctive ale biserici ?