Omul: A Treia Ipostaza

18 Responses to Omul: A Treia Ipostaza

1. Andrei Voiculescu says:

   18 ianuarie 2017 la 07:23

   Edi Constantinescu,

   Afirmati la inceputul prezentarii ca la sinodul de la Niceea a castigat arianismul. Cum adica?
2. Andrei Voiculescu says:

   18 ianuarie 2017 la 09:05

   Marturisesc ca nu l-am citit pe Hegel, dar din ce spuneti inteleg cam asa. Pentru Hegel nu exista un Dumnezeu personal transcendent, Dumnezeu e doar imanent in om, motiv pentru care l-am putea cataloga pe Hegel ca panteist. Mai inteleg ca dumnezeul lui Hegel este de fapt omul ajuns la stadiul dialectic de a se intelege pe sine ca un absolut, liber, constient de „divinul” din el. Ceva de genul : dumnezeul omului este omul. Insa nu orice om, ci cel ajuns la constiinta universalitatii sale, a libertatii sale, a naturii sale adevarate sa zicem. Omul ajuns la constiinta divinitatii sale. Omul care se realizeaza si se indumnezeieste prin sine insusi. Daca inteleg bine, atunci in mod categoric nu pot fi de acord cu asemenea interpretare. Si motivul pentru care nu pot fi de acord este unul simplu, nu teologic, nu dogmatic, ci mai degraba existential. Pentru mine personal, omul nu poate fi niciodata liber si nici dumnezeu atata timp cat ultimul cuvant il are moartea. Si este semnificativ faptul ca Hegel nu crede in viata vesnica. Ceea ce confirma pe fond interpretarea mea.
   O sa dau un citat dintr-un teolog al secolului 20, pe numele sau Iustin Popovici, care a devenit intre timp si sfant al bisericii ortodoxe sarbe.
   „Multi nu accepta invierea si vorbesc despre progres. Insa toate aceste progrese, de orice fel ar fi ele, fie stiintifice, fie filosofice, fie artistice, fie culturale, nu sunt altceva decat niste cercuri concentrice, inscrise in cercul mortii. Progresul, care il va trada si abandona pe om in momentul mortii, nu este cu adevarat progres, ci o contrafacere a progresului.”
3. polihronu says:

   18 ianuarie 2017 la 10:10

   „atata timp cat ultimul cuvant il are moartea”

   Am mai avut discutia asta, Andrei – omul nu poate fi liber decit daca nu are ultimul cuvint. N-o s-o reiau aici. Merita doar revazut mitul evanghelic al invierii, in care omul Isus este iremediabil pierdut pe cruce. Ceea ce invie nu este imediat recognoscibil ca Isus, trece prin pereti, nu se supune gravitatiei, respira in vid etc.
4. Andrei Voiculescu says:

   18 ianuarie 2017 la 10:33

   Poli, ceea ce este interesant totusi dupa Inviere este ca ucenicii il recunosc, se pare, dupa modul de frangere a painii. Ma gandesc ca sunt anumite lucruri care reprezinta persoana intr-un mod mai adanc, si care nu sunt cuantificabile: vocea de exemplu, mersul, modul in care frange painea. Asta imi sugereaza ca personalitatea se pastreaza si dupa inviere. Doar ca trupul si materia capata noi intelesuri si posibilitati.
5. Ioan Sabau says:

   18 ianuarie 2017 la 11:06

   Edi
   Hegel nu face decat sa preia o Invatatura mai veche, care apare in civilizatia vestului intai la Socrate, un inainte-mergator al lui Hristos. Socrate este vazut de contemporanii sai ca fiind „cel mai liber, mai drept si mai intelept”, si asta se datoreaza faptului ca Socrate a inteles ca adevarata sa „persoana” este daimonionul din el, acea voce launtrica, care l-a ajutat sa faca diferenta intre A FI si A PAREA, intre aparenta formei si esenta.
   Posteritatea a pus in gura lui celebrul ” Gnothi se auton” – ” Cunoaste-te pe tine insuti!” Jung a fost intrebat daca crede ca dumnezeu exista, si a raspuns in aceeasi tonalitate cu Socrate: „Eu nu cred ca dumnezeu exista, eu stiu ca Dumnezeu exista!”. Procesul lui Socrate este un soi de repetitie inaintea premierei – procesul lui Htristos. Socrate, ca si Hristos, este vazut de catre detractorii sai ca un pericol pentru ordinea sociala si aidoma altor treziti, vede clar ca starea curenta a umanitatii, este una de boala, motiv pentru care-i cere lui Criton, ca dupa moartea sa, sa-i multumeasca in numele sau lui ASCLEPIOS, ca l-a videcat de boala de a fi unit de trup. Asemanarea cu Hristos e obligatorie pana si in modul in care Socrate isi accepta „sfarsitul „, fara a se impotrivi, cu demnitate si chiar cu seninatate. Ce concluzie se desprinde de aici? Ca aceasta Invatatura, cum ca iluzia este taman firea pamanteasca si nu cea duhovniceasca, este prezenta sub diverse forme discursive in intreaga istorie a umanitatii si ca ea a fost marginalizata datorita pericolului extrem pe care il reprezinta ea pentru „ordinea de drept”. Daca pornesti pe drumul acesta, cum pare din aceasta expunere, trebuie sa fi constient de faptul ca nu-i sluga mai pe sus decat stapanul, si daca toate astea s-au facut stapanului….
6. polihronu says:

   18 ianuarie 2017 la 11:37

   „dupa modul de frangere a painii”

   Asta e o poveste pe care ne place sa ne-o spunem. Luca, evanghelistul, scrie clar: „ochii lor erau tinuti ca sa nu-l cunoasca”, si „s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut”. Adica (ne)recunoasterea a fost manipulata supranatural.
7. Ioan Sabau says:

   18 ianuarie 2017 la 11:41

   Edi Cu voia ta as dori sa mai fac o completare la spusele tale. Atunci cand Hristos vorbeste de iubire (agapeo) se refera la aceasta ca act de recunoastere. „Acesta este Fiul Meu preaiubit, in care imi gasesc placerea mea” – adica acesta este Fiul meu preaiubit, in care ma regasesc pe Mine. ” Cine m-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal” samd. Cum spuneam, Sinele nu se accepta si nu se iubeste decat pe Sine, adica este „egoist”. Egoul, de care vorbeam la topicul anterior, cand ziceam ca mintea egotica nu accepta decat acele informatii prin care se poate consolida, intari, si orice alta informatie, care pune in pericol esafodajul, este respinsa, nu face altceva decat sa copieze, iar rezultatele se vad in formele de „iubire” pe care le propune, atat de cantate in operele artistice. O intrebare de bun simt ar fi urmatoarea: „cum de a avut egoul o asemenea intuitie, care ii permite sa-si creeze mecanisme de aparare”? Sau cum a cazut ingerul din Cer? Invatatura sugereaza ca aceasta cadere e consecinta intruparii, sau a diminuarii impactului constiintei care spune Eu Sunt, in forma.
   Mai apoi, sesizez o alta intrebare la care ceri raspuns. In ce masura religia institutionalizata a fost sau este sau mai poate fi o cale de regasire a Sinelui nostru. Raspunsul este ca n-a fost, nu este si nu va fi Calea. Faptul ca preotia aronica a fost preluata ca tipar, dupa Hristos dovedeste acest lucru. Cand zic asta, nu inseamna ca resping rugaciunea, revelatia, meditatia, zic doar ca acestea nu pot fi institutionalizate. De fapt aceasta a si fost smecheria, prin care „ordinea sociala” a pus mana pe constiintele indivizilor, afirmand ca aceste forme de cautare a Sinelui sunt unicele, si ca ele n-au sens decat in cadru institutionalizat. Prin asta au exclus cea mai valoraoasa cale, de care nici nu pomeneste, sau daca o pomeneste, o pomeneste ca erezie : Iata ca Imparatia cerurilor este in voi” sau „Gnothi se auton”.
8. Ioan Sabau says:

   18 ianuarie 2017 la 13:45

   Si daca acceptam ca iubirea, in sensul pe care Hristos i-l atribuie, ca actul de a te recunoaste pe Tine in Cel de langa Tine, atunci iubirea fata de Aproape are sens. Si are sens doar daca Te cunosti pe Tine, altminteri nu Te poti recunoaste in El. Nu intamplator, pentru a ilustra acest lucru cat mai limpede posibil, Hristos face apel la una din cele mai puternice forme de iubire egotica – iubirea parintelui fata de copil. Parintele se recunoaste in copilul sau, recunoaste asemenari de infatisare, gestica, temperament, cautatura ochilor, chiar ticurile celui mic ii sunt dragi. De ce? Pentru ca toate acestea sunt ale lui. El il iubeste pe cel mic pentru ca se regaseste pe sine in acesta. Aceasta iubire n-ar fi atat de puternica daca nu ar avea si componenta agape. Adultul se vede pe sine Copil, in Copilul sau, este un soi de revenire la conditia dintai. Are intuitia faptului ca Cel mic nu e decat un prilej pe care il are, de a se vedea pe Sine in ochii acestuia si aceasta intuitie il va urmari pana in finalul existentei sale trupesti. Din momentul aparitiei in lume, Cel mic l-a luat in puterea Lui, chiar in momentul in care cu manuta se agata de degetul parintelui. Exact in acel moment, parintele devine Parinte. Asta insemneaza sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
9. Daniel Fieraru says:

   19 ianuarie 2017 la 13:41

   Artist plastic Daniel Fieraru – Eu am alta teorie despre spatiu si timp. Timpul nu exista…este o mare prostie.
   Daca scoti toata materia din univers unde este timpul ?
   Daca scoti toata materia din univers …unde este spatiul?
   Nu poti aplica nici o formula matematica vidului.
   Exista doar miscare intr-un spatiu care este valabil doar datorita materiei.
   Da !…. prin excelenta…spatiului poate fi matematic notat cu cifra 1 si nu cu „0”…deoarece odata ce a incaput materia in el…devine „spatiu”.Doar datorita materiei… poti sa notezi vidul cu cifra 1. Eu nu cred in zei si dumnezei…dar cred ca la baza universului sta o constiinta care se manifesta prin geometrie si forta.Cam atat…(:
10. Andrei Voiculescu says:

    19 ianuarie 2017 la 19:04

    Ce vreau sa spun este ca intre Hegel care gandeste la nivelul istoriei ignorand destinul individual si Kierkegaard preocupat de existenta personala unica si irepetabila cu destinul sau tragic uneori, il prefer in mod categoric pe Kierkegaard.
11. Paul Csavdari says:

    19 ianuarie 2017 la 23:12

    @Edi,

    Singuru’ sens in care poti discuta despre Trinitate, cat de „dialectic” vrei tu, este ala’ ca la final sa pupi poala popii si sa zici „amin!!… ca doar popa-i trimisu’ si unsu’, nu?… 🙂

    Trinitatea n’a fi „veci” altceva decat o „taina”, ca n-are cum sa fie altceva din moment ce asa s-a dorit de la bun inceput sa fie… si „taina” asta era „necesara” nu pentru ca are ceva de-a face cu Biblia ori cu Isus, ci fiindca fara o „taina” pe care s-o „administreze” aia smecherii, se ducea de rapa toata afacerea lu’ argintaru’ Dimitrie, si-atunci de unde arginti pentru „imparatie”?…

    PS. Arius era un prezbiter batran care si-a aparat doar „vechea credinta” cand a intrat in conflict cu Roma pagana, da’ smecheru’ de Athanasie era si tanar si „curajos” fiindca-si stia spatele asigurat de sefu’ de la Roma, unde crestinu’ Constantin ajunsese la putere…. cu ajutoru’ Domnului Isus, evident… 🙂
12. Ianis says:

    20 ianuarie 2017 la 08:35

    AV
    „Afirmati la inceputul prezentarii ca la sinodul de la Niceea a castigat arianismul. Cum adica?”
    Prin islam
13. Ianis says:

    20 ianuarie 2017 la 08:43

    Daniel Fieraru
    Timpul nu exista…este o mare prostie.

    Stiinta moderna vorbeste despre continuumul spatiu-timp, cele doua nu sunt separate ci conectate si interdependente.
    Mai degraba este o prostie sa vorbim despre spatiu fara timp sau despre timp fara spatiu.
14. alterego1968 says:

    20 ianuarie 2017 la 08:53

    Nici una din ipoteze, cea ariana si cea atanasiana, nu sunt in acord cu Invatatura. Ordinea sociala, reprezentata de Constantin, nu poate decat sa jubileze ca aceasta contradictie intre doua doctrine, o exclude pe a treia. La Niceea, Constantin nu face altceva decat sa impuna perfid excluderea tertiului, intr-o chestiune in care principiul aristotelic e redundant.” Ei bine v-ati adunat aici pentru a stabili care din cele doua doctrine va fi axioma. Nu exista o a treia varianta, trebuie sa alegeti musai intre astea doua!” Asta e pacaleala. Si pacaleala continua in zilele noastre, pornind tot de la Invatatura – interpretarea eronata a afirmatiei eschatologice, ” va fi un cer nou si un pamant nou”. Pentru ca toate modelele societale s-au dovedit nefunctionale, prin crizele pe care le-au indus, si pentru ca ordinea sociala are nevoie de un model care sa excluda aceste crize, ce si-a zis ordinea sociala: „Hai sa luam din nou fata lui Hristos, sa i-o luam inainte si sa mai pacalim odata lumea. Raspandim ideea ca nu exista diferente intre oameni, intre rase, intre popoare, ca pana si ideea de natiune e desueta. Incercam o uniformizare pentru a evita zguduirile”. Dar zguduirile nu pot fi evitate. Ce fac ei de fapt? Pornesc de la o idee, apropiata de adevar ce-i drept, incercand sa o impuna prin metodele egoului, (carnii, firii pamantesti), adica prin norma, prin lege, eludand Invatatura care zice ca aceasta realitate se va intampla in mod firesc, in interiorul fiecarui individ, si ca se va manifesta in exterior ca o consecinta, ca un rod. Va fi un cer nou, inseamna ca fiecare individ va face pasul catre o noua dimensiune a constiintei, iar forma(adica pamantul), se va innoi ca urmare a acestui fapt. Suntem din nou la Niceea, de data asta ca specie, si cu alte haine pe noi, nu ca episcopi ci ca civilizatii. Vom intelege acest lucru? O parte din noi da. Ceea ce se intampla in lume astazi Trump vs Clinton, Dragnea vs Iohanis, nu e altceva decat o dovada ca ne aflam in plina controversa. Daca e sa fac o previziune, as zice ca starea de fapt actuala se va mentine pana cand iluzia globalizarii va castiga. Abia cand si acest model de societate se va dovedi falimentar, abia atunci se va atinge masa critica. Vom bea acest pahar al „amaraciunii” pana la fund, apoi se va implini Cuvantul.
15. Edmond Constantinescu says:

    21 ianuarie 2017 la 00:09

    AV,

    Nu vorbesc după un script așa că poți fi îngăduitor cu exprimarea neatentă. Arianismul a fost înfrânt politic și temporar la Nicea dar nu teologic. Ce e mai important, homoousia nu a fost reabilitată. Noțiunea că Tatăl și fiul au coexistat ca tată și fiu dintodeauna nu este exact homoousia. Definiția asta se află și în HLL de EGW. Dogma trinității inseamnă substanța atemporală a divinității exprimată perfect în trei ipostaze diferite. Coexistența dintodeauna de tată și fiu pe lângă faptul că este o contradicție logică exclude atemporalitatea care mie mi se pare că este centrală în dogmă.
16. Edmond Constantinescu says:

    21 ianuarie 2017 la 00:27

    alterego1968,

    ”Suntem din nou la Niceea, de data asta ca specie, si cu alte haine pe noi, nu ca episcopi ci ca civilizatii.”

    Astăzi la Washington am avut manifestarea clasică a străzii în timpul concillilor bisericești.
17. Edmond Constantinescu says:

    21 ianuarie 2017 la 00:34

    Daniel Fieraru,

    Să înțelegem că ești adeptul universului holografic?
18. Andrei Voiculescu says:

    21 ianuarie 2017 la 06:36

    Edi Constantinescu,
    De ce spuneti ca coexistenta Tatalui cu Fiul din vesnicie exclude atemporalitatea? Nu inteleg exact la ce va referiti.

Lasă un răspuns:

Scrie un comentariu aici...

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Email (Adresa de email nu va fi publicată.)

Nume

Site web

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Twitter. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Comentezi folosind contul tău Facebook. ( Dezautentificare /  Schimbă )

Anulează

Conectare la %s

Notifică-mă prin email când sunt publicate comentarii noi.

Notifică-mă prin email când sunt publicate articole noi.

Δ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.