Sindromul spiritual paranoid
2 octombrie 2019 31 comentarii
Fiecare copil, pui de om, este înconjurat cu dragoste, protecție și grijă, ca și cum ar fi singura ființă născută pe pământ. Este bine și este frumos așa, fiindcă această ființă plăpândă este încă neajutorată, continuă să se dezvolte, să crească și după ce s-a născut. Dezvoltă atașamentul și afectivitatea, toate celelalte dimensiuni cognitive și de relație, continuă să se mielinizeze după naștere.
Bineînțeles, că această grijă deosebită ne face să ne credem, fiecare dintre noi, centrul universului, buricul pământului, ombilicul lumii. Este o perspectivă infantilă, desigur. Cei care dobândim, într-un fel sau altul dificultăți sau, și mai grav, tulburări în dezvoltare și maturizare, putem deveni histrionici, cerșim atenție și vrem să rămânem toată viața în luminile rampei. O anumită doză, homeopată, rămâne în miezul vulnerabil al fiecăruia dintre noi.
Eul nostru psihologic, nu cel teologic, nucleul personalității noastre, aflată un timp în formare, apoi cristalizată, gonflează, se hipertrofiază, inflamează, inflaționează, fără să mai fim conștienți de aceste aspecte, pierdem dreapta măsură.
Putem avea doar trăsături paranoide discrete, ca tulburări de personalitate, sau să facem tulburarea delirantă persistentă, ca psihoză cu delir sistematizat – de gelozie, de persecuție, interpretativ, fantastic, etc. Poate fi o trăsătură de familie, moștenită în grade diferite, sau un caz răzleț. Dominantă este preocuparea delirantă față de propria persoană – egolatria monumentală – care este asaltată de răuvoitori, persecutori, trădători, oameni sau organizații malefice care ne vor răul, care vor să distrugă super valoarea pe care o reprezentăm, folosind în arsenalul inamic, chiar și mijloace fantastice de anihilare. De prisos să adăugăm că toată această construcție virtuală se găsește doar în mintea noastră, nu are nicio bază reală.
Aceasta este paranoia. O psihoză irepresibilă, impenetrabilă, dar care se poate ameliora cu mijloacele moderne de tratament. Nu există halucinații, dacă nu este vorba de o schizofrenie paranoidă, ci doar un delir sistematizat, foarte meticulos și logic articulat, dar care pornește de la premise false și ajunge la concluzii la fel de eronate.
Această afecțiune are o caracteristică ciudată, aproape unică. Poate fi contagioasă. Adică, o persoană sănătoasă, normală – atât cât putem, noi oamenii, fi de normali, fiindcă unii autori au spus că normalitatea este o utopie – se poate contamina prin tema delirantă a unui paranoic, dacă vine în contact cu acesta și îi sunt inoculate ideile paranoide. Începe să le creadă și le ia drept adevăr, deși sunt pure elucubrații.
Așa se explică cum de putem identifica destul de ușor, în anumite culturi, trăsături paranoide certe. La o analiză atentă, poate găsim și alte trăsături psihopatoide, cum ar fi înclinația spre agresivitate, adicții și alte hibe. Până la urmă, specificul fiecărei națiuni, poate că este doar o sumă a talentelor și psihopatiilor care îi caracterizează, fie și în doze infinitezimale. Trăsături culturale discutabile, cu nuanță paranoidă, pot fi regăsite în elementele culturale, istorice, de identitate, a unor grupe etnice, religioase, etc.
Atunci când un grup nesemnificativ statistic și cultural, este germinat printr-o elaborare cosmică, fantastică, cu caracter apocaliptic, când minți înfierbântate, într-o atmosferă culturală revivalistă, dintr-o societate care trăiește zorii modernității, încă buimacă, unde realitatea se amestecă cu visele și viziunile, unde literatura profetică sau apocaliptică este luată ad literam, putem spune că avem toate ingredientele cultural spirituale pentru o identitate, cultură spirituală, cu trăsături paranoide.
E ușor să te rătăcești, să amesteci realitatea cu imaginația morbidă, numai că toate acestea au un preț – suferință și dispreț, dezamăgire, marea dezamăgire, fiindcă în această afecțiune, totul este măreț, grandios.
Apoi, totul trece, oamenii sunt devastați, realitatea este greu de digerat, viziunile sunt ușor de recuperat. Mai ales că vizionarii reușesc uneori, să supraviețuiască prin compozițiile lor.
Mecanismele culturale, spirituale ale folclorului sunt puse în acțiune și mașinăria începe să funcționeze. Elementele cultural delirante trebuie să aibă coerență, să fie convingătoare, congruente, cu epoci istorice și culturale trecute – și există exemple destule, cu profeții viitoare și paranoia este gata. Faptul că există o minimă congruență, că există atâta confuzie și nevoie de orientare, direcționare, aprinde spiritele cele mai iluminate, se formează o atmosferă de emulație și creativitate, presărată cu erori, poticneli, extreme, dar toate acestea sunt scuturate. De-a lungul anilor, deceniilor, se cristalizează o formă specifică de respectabilitate, originalitate, identitate. Apoi totul este legalizat, organizat, cutremurat, reorganizat, teoretizat, sintetizat, purificat.
Trăsăturile paranoide pot fi nucleare, focale sau în termeni IT, virale, deși acest termen a dobândit exact sensul opus, pe rețele virtuale. Desigur, ele pot avea și trăsături sistemice, mai mult sau mai puțin discrete, dar epicentru procesului morbid este tema delirantă.
Există un centru de comandă absolut, ideal, atotputernic care furnizează credibilitate, autoritate și putere unui grup insignifiant, în esența sa. Apoi este preconizat un conflict cosmic, fantastic, militarizat – spiritual, imaterial. Noi suntem poporul ales, noi avem tot adevărul. Personificarea răului se concentrează doar asupra noastră, ne urmărește, ne zădărnicește, ne vrea răul… și epopeea este gata, continuă de la sine. Persecuția potențială sau reală, trecută, prezentă sau viitoare, este omniprezentă.
Pe de o parte, asediați, înfricoșați, dependenți, pe de alta vinovați, nevrednici, nevoiași – dar asigurați, protejați, iubiți cu o gelozie sfântă. Totuși amenințați, timorați, izolați, separați – ca să ne simțim bine împreună, să fim omogeni, ghetoizați, controlați, self și mutual, reciproc, cenzurați. Orice crâcnire, orice disonanță, orice erezie, atrage oprobiul binevoitor și conservator.
Sunt aceste trăsături ușor de identificat și diagnosticat. Da și nu. O trăsătură a tulburărilor psihotice este caracterul lor inconștient. La nivel cultural, spiritual, social, se întâmplă la fel. Din interior, presiunea grupului este atât de mare, controlul atât de intens, capacitatea de toleranță și obișnuință atât de prezentă, încât totul pare natural, firesc, de când lumea. Dar din afară? Ciudățenia este evidentă. Cum să te detașezi, cum să faci efortul de obiectivare? Nu e imposibil.
S-a spus că chiar și cele mai grave tulburări psihice sau psihosociale, ar putea fi de fapt, o formă de adaptare, de a face față vicisitudinilor interioare și exterioare. Înclin să cred că există o doză mare de adevăr aici, dar să nu uităm, e vorba de o formă morbidă, patologică de adaptare.
Desigur, că formele culturale de anormalitate au doar o analogie, asemănare cu patologia psihiatrică. Intră în joc, fenomenul de contaminare, afinitățile fiecăruia dintre noi, ca disponibilitate de aderență. Poate rămân, ca și în cazurile individuale, și unele trăsături ce pot produce avantaje relative. Capacitatea de a face față, o personalitate mai puternică, etc.
Dar, acestea sunt trăsături inadecvate, deplasate, dovedite foarte curând desuete, nerelevante, și astfel abandonate – dacă nu pe parcursul unei vieți, prin reflectare, redresare, era să zic maturizare, dar aceasta este o afecțiune prin excelență a maturității și senectuții – atunci transgenerațional.
Despre Sorin Săndulache
oxigen2 
“Patologia” culturii este un domeniu extrem de pretentios si de delicat al asa ziselor stiinte sociale…
V ati asumat riscuri considerabile, dar analiza dvs are meritul unei ziceri din suflet, care incearca o încadrare nosologica ptr fenomene umane foarte delicate si fluide !
Dupa aceasta incercare de diagnostic,ar fi de asteptat si cateva sugestii terapeutice!
Sa intelegem ca aici dl. Doctor se refera la sine si la Edi care s-au vaicarit atita ca au suferit si au fost persecutati de fundamentalisti si alte forte si organizatii malefice dar acum le-a venit mintea la cap si au inteles ca toate acele suferinte imaginare au fost doar in mintea lor si nu au avut nici o baza reala deoarece au fost rezultatul unei paraoi de care acum s-au vindecat deoarece folosesc niste “mijloace modern de tratament”?
Este foarte ciudat cum persoanele normale, sanatoase, pot fi usor contaminate si influentate de un paranoic incit o intreaga cultura ajunge sa fie formata din oameni paranoici, iar oxigenatii astia care pot sa identifice atit de usor pe paranoici si sa-i arate cu degetul ca sa-i vada toata lumea, nu pot sa contamineze pe nimeni si nu au nici o influenta sa vindece omenirea de aceasta paranoia in masa. Adica, ei au pe acesti oameni de stiinta care sustin numai adevaruri pure si pe paranoicul de Nietzsche cu care sa vindece intreaga lume de orice paranoia si sa creeze raiul pe apmint, si toata omenirea se ia dupa paranoicii care ii fac si pe ei paranoici si nu se iau dupa paranoicul Nietzsche care poate sa vindece omenirea de orice paranoie si sa-i faca si pe ei sanstosi tun din punct de vedere psihic asa cum este acum dl. Doctor si Edi. Mare dracovenie este si paranoia asata!
AI, o întrebare carteziană: când te-ai îndoit ultima data? Vorbește-mi despre îndoiala ta şi te voi asculta când îmi vorbeşti despre credinţa ta.
Da, este foarte simplu, cel mai tare am inceput sa ma indoiesc de aplicabilitatea logicii dupa ce vreo doi ani am tot incercat sa o aplic sa analizez niste argumente din Eclesiastul fara sa fiu in stare sa scriu macar o pagina la disertatie, si atunci am inceput sa scormonesc si sa ma inoiesc de chiar bazele logicii puse de Aristotel. Dar bineinteles ca de astfel de “indoieli” eu nu pot sa-ti vorbesc deoarece contravin “crezului” tau si bineinteles ca cei ce pun la indoiala ceva ce credeti voi sunt automat paranoici, schizofrenici, etc. Si bineinteles ca voi sunteti sanatosi tun din punct de vedere psihic deoarece voi nu concepteti sa va indoiti de ceva ce credeti voi. Iar cind fundamentalistii nu sunt in stare sa se indoiasca de ceva ce cred ei, bineinteles ca sunt paranoici asa cum demonstreaza dl. Doctor, dar cind voi nu sunteti in stare sa va indoiti de ceva ce credeti voi, voi sunteti singurii sanatosi iar tot restul lumii sunt o “cultura” de paranoici. Logic, nu?
@Edi,
Ai putea sa raspunzi si tu la intrebarea carteziana: Cind ai sa ajungi sa te indoiesti vreodata de ceva ce a spus paranoicul Nietzsche si Darwin? Sa speram ca abia atunci se va putea discuta tu tine?
@daimonel
Mulțumesc! În urmă cu 30-40 ani se obțineau ameliorări semnificative în cazurile individuale, pentru 10-15% dintre pacienții individuali, cu prețul unor efecte secundare redutabile. Totuși, nu mai era folosită cămașă de forță, etc. Interesantă este aversiunea oricărui psihotic față de terapie! Astăzi, remisiunile, cu efecte secundare și defectualitate minimă, se pbțin în cca 70% din cazuri! Multe pot fi considerate vindecări!
Cât privește, formele culturale, colective, noi medicii, suntem depășiți. Antropologii, oamenii de cultură, istoricii religiilor, ar putea lua exemplu psihiatrilor și al neurofiziopatologilor! Ceea ce este cu adevărat remarcabil – analogia, derapajul, faptul că mintea umană produce astfel de forme eronate de gândire, imaginație, comportamente culturale.
Sănătatea e desigur un bun; numai că acelora care o posedă le-a fost refuzată şansa de a-şi da seama de ea, o sănătate conştientă de sine fiind o sănătate compromisă sau pe punctul de a fi. Cum nimeni nu se bucură că e lipsit de infirmităţi, putem vorbi fără nici o exagerare de o dreaptă pedepsire a celor sănătoşi. Emil Cioran-Despre neajunsul de a te fi nascut
Durerea e pozitivă, placerea e negativă. Schopenhauer.
Trăiesc într-o companie foarte selectă. Voi toți sunteți foarte buni, dar când citați din celebrități recunoscute în astfel de subiecte, deveniți cu adevărat sclipitori și mă ungeți, mă tămăduiți sufletește! Am și eu metehnele mele, ca orice muritor! Mulțumesc!
Așa se explică cum de putem identifica destul de ușor, în anumite culturi, trăsături paranoide certe… Trăsături culturale discutabile, cu nuanță paranoidă, pot fi regăsite în elementele culturale, istorice, de identitate, a unor grupe etnice, religioase, etc.
Domnilor doctori
Dezvoltand ideea de mai sus, putem spune ca unele grupuri religioase atrag/devin mediul pentru anumite tipuri de probleme psihice? Se poate trasa o legatura intre dogme si tulburarile psihice?
Sa exemplific, folosind doua grupuri religioase cu care sunt familiarizat: adventistii si penticostalii.
La adventisti, cel mai frecvente cazuri de oameni suferinzi sunt psihopatii. Adica acei indivizi cu „tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter” cum zice un DEX. Oamenii acestia se hranesc cu o dogma care le spune ca au mereu dreptate, ca sunt corecti din punct de vedere legal (si religios) in special respectand unele „porunci” (Sabatul, vegetarianimul…) si, astfel, se pot purta oricat de inuman cu semenii lor pacatosi, din „lume” sau „Babilon”. Observ ca indivizii de genul asta, odata patrunsi de legea divina, devin intransigenti si intoleranti cu tot ce nu se potriveste pe calapodul lor. In numele Domnului, pot dispretui pe oricine nu este ascultator de lege (suna a islam, nu?). In societate probabil se poarta ca cetateni normali, in mediul lor religios se transforma brusc in indivizi speciali pentru Univers, aflati pe cea mai inalta treapta a existentei, doar cu putin mai prejos de ingeri; gata sa linseze la semnalul liderului
La penticostali am intalnit indivizi cu un registru de comportament opus. Nu ii preseaza nicio lege divina (Gizăs is love), nu sunt obsedati de comportamentul exterior. Nu se grabesc sa te execute sau sa te judece. Iti „dau har” cu carul. Oameni de treaba pana cand ii pui in mediul lor religios. La primul semnal al duhului, cad pe jos, isi smulg parul, trec la stari emotive neasteptate: plang, rand, tipa intr-o salata ad-hoc. Altii sunt loviti brusc de o glosolalie groteasca ( singura glosolalie pe care o accept e poliglotismul 🙂 ) si putin inspaimantatoare pentru publicul neavizat. Dupa ce se retrage duhul, se ridica, isi scutura hainele si redevin indivizi simpatici, saritori si docili. Ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic special.
Întrebarea este f bună, dar problema e mult mai vastă chiar decât spațiul unei serii de articole, necum al unei conersații sau comentariu. Probabil că există literatură berechet. Încerc un răspuns încropit. Pe de o parte, există un potențial al psihicului uman care se poate numi stare specială de conștiență, cum ar fi transa, hipnoza, reveria, etc. O disponibilitate cvasi normală. Apoi există mijloace de inducere a unor stări speciale: chimice – euforizante, halucinogene, etc., muzică, ritm, epuizare, deprivare, repetare stereotipă, contaminare colectivă. Aceste disponibilități au devenit din vremuri imemoriale achiziții culturale la majoritatea popoarelor. Multe dintre ele erau folosite ritualic, altele permanent. Druizii, șamanii, amerindienii sunt grupe cunoscute. Manifestările de care ne ocupăm noi sunt forme relativ recente, dar din aceeași categorie. Ar fi disponibilitatea psihică, tehnica ritualică și contaminarea anturajului, cultura spirituală. Urmează apoi, tulburările de caracter, morale, devianța comună ființei umane, așezată în oricare dintre matricile enumerate de tine, care favorizează în mod cert trăsături opuse pretențiilor idilice și ideale, dar foarte firești și naturale pentru fiecare om. Am putea continua mult și bine! Mulțumesc!
https://culturaromana.ro/dumitru-grigore-normalitate-si-patologie-spirituala/
Bun articol! Sfinția Sa se mișcă sprinten în domeniul spiritual răsăritean, ortodox, având și pregătire în robotică, mecatronică, cibernetică. Dar perspectiva Domniei Sale este oarecum metafizică, teologică. Efortul euristic și rezultatele sale sunt notabile. Este realist și spune multe, dar este destul de îndepărtat de modelul psihologic, psihiatric și medical.
O întrebare care îmi stăruie în minte este: care este ponderea afecțiunilor psihiatrice în mediul creștin, față de populația generală? Dacă acceptăm, grosier că, psihozele ocupă 1-2%, tulburările de personalitate și grupul de afecțiuni grupate sub vechea denumire de nevroze: anxioase, fonice, astenice, depresive, câte 5-10%, ajungem la o medie de 20% din populație care este diagnosticată pozitiv la un moment al vieții cu o afecțiune psihiatrică. Am putea vorbi de cca 5-10% care au o astfel de afecțiune, dar nu se adresează niciodată medicului. Un procent cel puțin egal cu suma celor de mai sus, nu merită un diagnostic, dar au câte un simptom răzleț, o formă de personalitate accentuată.
În mediul religios aceste procente sunt depășite. De ce oare? Mă gândesc la două ipoteze: pe de o parte, la 1. influxul de aport – mediul creștin este perceput ca unul cald, deschi, permisiv, promițător, mângâietor, dătător de speranță și alinător. Pe de altă parte, confruntat cu idealuri și absolutul greu de atins, 2. eșecul cvasipermanent, crează remușcări, tensiuni interioare, nefericire, depresie, imagine de sine scăzută.
Nebunii sunt atrași de mănăstirile ortodoxe, fiecare având 2-3. Sunt cazuri in care unii sunt violenți și vin să atace vreun călugăr. E o altfel de nebunie decât cele descrise de tine mai sus. Sunt genul ala de stau in spitale. Cei de mai sus funcționează in societate, chiar dacă defectuos și au serviciu, familie. Glosolalia apare la cei care iau ciuperci din genul Psylocibes. Știu din auzite. Glosolalia are sintaxă dar nu are înțeles, altă informație pe care am preluat-o. De ce sunt sigur e că, cel puțin în cazurile provocate de substanțe, diferența dintre ce se vede in afară și ce e subiectiv trait, e foarte mare. La penticostali e pe bază de emoție intensă. Din exterior nu văd o diferență în liniile principale dintre șamanismul fără acces la plante psihedelice și penticostali. Doar că ei nu știu ce să facă cu experiența mai departe, probabil consideră că starea în sine e scopul.
In fine, să nu deviez, ai dreptate că diferite religii, culte sau cum s-or numi, atrag diferite tipuri de oameni cu probleme. Nu cred ca dogma are vreo legătură pt ca nici cei cu probleme și nici oamenii sănătoși care merg la biserica respectivă nu au cultură teologică și nu-și cunosc dogma. Este vorba de o combinație de multe elemente care se adresează inconștientului, sau aspectului infantil din noi sau ceva de genul. Eu am fost cândva ortodox practicat. Nu știu psihiatrie da analizez prin experiența mea. Nu știam o boabă de teologie, nici biblia nu o citisem și nu era necesar. Ortodocșii nici nu prea se omoară cu biblia. E vorba de o lume aparte care se formează prin îmbibarea elementelor de cult si culturale cum ar fi muzica, pictura, hainele, prisma mistică, fantastică prin care e vazut Dumnezeu si lumea, poveștile cu sfinți cum sunt patericele care pe mine m-au atras in lumea lor de graniță dintre real si suprareal, având o predispoziție pentru astfel de lucruri. Figura tatalui in starețul mănăstirii, figura mamei in stareța mănăstirii, apoi a fraților si surorilor printre ceilalți membri care sunt surogate pt o posibilă familie disfuncțională. Apoi preocuparea lor pt lucruri nelumesti face ca acel mediu sa fie mai apropiat de omul cu probleme care nici el nu e f preocupat sau nu poate fi preocupat de lucrurile practice, concrete din lumea asta, fapt care il face să o perceapă ca fiind ostilă pt ca nu se poate integra. Apoi așezarea mănăstirilor in padure, arhitectura lor, chiar o frumusețe estetică a tot ce e acolo, prin prisma unui observator exterior, trebuie sa recunoaștem. Toate astea plus multe altele mai subtile cum ar fi elementele șamanice si păgâne păstrate in sistemul asta, elemente care ating niste corzi, ele fiind dezvoltate si testate intr-o perioada mult mai lungă decât varsta creștinismului, si altele formează un ceva nedefinit prin cuvinte dar reprezentat in sine ( in profunzimea mintii) cu o imagine nedefinită dar cu multe înțelesuri netraductibile in cuvinte, care atrage. Sigur ca omul daca nu se analizează nu poate face o deconstrucție și e atras ca molia la lumânare. Fiecare specie de molie cu tipul ei de lumânare. E ceva de nișă. Toate astea sunt studiu de caz im cadrul mănăstirilor ortodoxe în intersecție cu un anumit tip de oameni si nu neapărat nebuni, unii sunt căutători sinceri dar sunt naivi, au predispoziții, nu au cultură, gândire critică, au o imaginație intensă, etc.
Asta puteam sa o zic fără sa citesc articolul :)) . N-am întâlnit român din zona asta care sa nu fie tributar metafizicii și care să poată despărți complet știința obiectivă de credință lui. Nu să renunțe la ea, dar să facă știință pură cand e cazul, ca metodă. Si nu este unul care in subtext, chiar și foarte discret, să nu simt ca vrea să mă convertească. Poate nu o face conștient. Mi-am dorit să am un dialog cu creștinismul după ce am renunțat la el, dar unul real, nu unul in care să fie manipulare și n-am gasit. De asta m-am bucurat când am descoperit locul asta. Ăștia și daca vorbesc despre rețete sau vreme tot simt că pregatesc terenul pt altceva. E mai importantă cauza lor decât omul.
Interesant! Mulțumesc! Pentru precizările pertinente.
Aurel Ionică -” Fiecare limbaj natural are o structură gramaticală care „îmbracă” o structură logică determinată de una acțională și , pe un plan mai profund,de una ontică.” Logică generală ,Teodor Dima.Concis și cuprinzător. ( M-ați împins la a comite impietatea de a citi un manual de logică pe o plajă paradisiacă,într-un parc natural.)
@taranlogic,
Probabil ai fost asa de hipnotizat de peisaj ca nici nu ai fost in stare sa gindesti la ce citesti si sa realizezi ce stupiditati citesti. Ce este aia „limbaj natural”? Limbajul cimpanzeilor, al șacalilor, si al orangutanilor? Parca Edi sustinea sus si tare ca tatucu’ Russell demonstrase ca „structura logica” este data de principiile matematice ce nu au nici o legatura cu vreun „limbaj natural,” dar mata zici ca ai gasit un „manual de logica” ce demonstreaza ca „structura logica” este data de „actiuni” si de „ontica” profunda? „Actiunile” cui si „ontica” cui”? Si ce este aia „logica generala”? Logica pentru clasele elementare? Eu zic sa redevii taran prost si sa lasi logica asta in pace ca nu te duce capul si doar iti prinzi urechile. Pe plaja aia „paradisiaca” nu ai vazut nimic mai atractiv decit sa citesti astfel de perle de stupiditate pe care numai un ignorant de roman le putea spune? Daca desteptaciunea romanilor se bazeza pe astfel de „manuale” de logica, nu este de mirare mostrele de „gindire” ce pot fi „admirate” pe acest oxigen.
Punctul pe „I”.
Chiar şi un pastor ignorant ca mine şi-a pus de multe ori întrebarea. Un răspuns „empiric”: cu cât mai schizoid/paranoid, cu atât mai sfânt.
Doc,
Fiecare cu Japonia lui. IMO, suntem în punctul în care orice fantezie este apărată ca drept civil. Ce va fi vom vedea, dar eu cred că psihanaliza este calea de urmat.
AI,
Good question brother. A fost o dată o maimuţă schizoidă. Termenul curent: H sapiens. „The rest is silence.”
Dar de pustnicii practicanți ai isihasmului ce ziceți? Sau să extindem paleta, de oameni ca Hildegard von Bingen sau Rumi ce parere aveți. Eu încă nu am reușit sa-mi fac una. Intersecția dintre mistică si nebun, om simplu si geniu produce specii diferite de sfinți. Asta-i teoria mea provizorie.
Aurel Ionică – Am crezut că am convenit să păstrăm discuția pe planul ideilor.M-ați jignit din nou,cred eu,grosolan.Sunteți ,se pare,incorijibil.Nu am de ce să suport asta; vă las în sucul propriu,sunteți otrăvit.(Oricum nu pierdeți nimic ,nefiind un partener vrednic de dialog.)
@taranlogic,
Si cu ce te-am jignit? Ca ti-am aratat ca habar nu ai ce citesti? Sau ca ti-am spus sa te numesti taran prost asa cum te-ai numit singur? Sau ca nu te-am facut nebun ca in loc sa te „autoironizezi” cind vezi ca spui prostii te-ai suparat? Nu-ti face griji, nu pierd nimic de pe urma lipsei dialogului cu un habarnamist. Aia „otravitii” sunteti voi ca nu puteti sa va justificati timpeniile pe care le sustineti si nu eu.
Cind tu si Edi erati mari propagandisti ai religiei si ai credintei adventiste, faceati parte dintre cei 20% de nebuni, sau faceati parte dintre cei 80% de oameni normali ce stateau cuminti in banca lor? Si daca erati crema celor 20%, ce tratament vi s-a aplicat ca la batrinete v-ati insanatosit peste noapte? Cit erau ateii de fara rusine si de porniti impotriva religie, ei o combateau sustaining ca ar fi un drog dar nu ca ar crea nebuni asa cum sustineti voi. Dar cind omul isi piede mintile, in special la batrinete, poate sa sustina orice.
Couldn’t agree more.
Pentru o cură obligatorie: Cei trei “Magi”: Campbell, The Power of Myth, Rovelli, The World…, Sean Caroll, The Big Picture… Numai pentru cei care doresc să devină un pic mai buni și mai înțelepți. Mulțumesc!
Trei oaze în deşertul idiocratic.
Înainte de a citi orice carte de popularizare în domeniul fizicii găsesc că este bine să citești o carte de istoria fizicii.Am citit-o și mi-a plăcut cea scrisă de Asimov.