Avatarurile povestii
15 mai 2020 29 comentarii
Chiar in interiorul povestii, sau in imediata ei vecinatate, Duhul se inspira dintr-o multitudine de scripturi trecute cu vederea de cei care vor sa-i puna Duhului zabala. Autorii NT citeaza din sau elaboreaza conceptual pe texte extracanonice. Iar Parintii, incepind macar cu Iustin Martirul, ne spun ca si filozofii grecilor au profetit despre Isus. Nu degeaba Virgiliu e ghidul lui Dante in cerul crestin.
Apocalipticismul iudaic, in diferitele lui intrupari si bine incadrat in istoria profetismului antic, e exhaustiv documentat. Merita sa remarcam ca si celelalte doua invataturi evanghelice au pedigriul lor. Filozofii faceau de sute de ani critica cultelor singeroase ale antichitatii. Ashoka interzisese sacrificiile animale inca din secolul III a.Chr. – si stim sigur ca reformele lui au avut ecouri dincolo de subcontinentul indian. Comunitatea de la Qumran denunta chiar din interiorul iudaismului Templul de la Ierusalim, refocusind loialitatea lor religioasa pe o preotie cereasca.
Revalorizarea periferiei avea radacini chiar in Vechiul Testament. In interiorul povestii, Israel – natie de preoti/imparati – se naste dintr-o comunitate de nomazi ajunsi sclavi. In istorie, evreul este cel mai probabil continuatorul etnic al pestritului habiru din epoca imperiilor de bronz. Yahweh e pastorul imigrantilor, al mercenarilor, al minerilor si transhumantilor. Ce aduce nou Noul Legamint e moartea zeului national si nasterea subiectului, a individului – si ea cu moase printre pagini.
In contextul asta, merita subliniata din nou eroarea celor care vor sa confiste Duhul pentru ideologii de dreapta. Religia Bibliei este de la un capat la celalalt, in filonul ei cel mai substantial, revolutionara – in sensul politic al cuvintului. Critica imperiul si templul, desi – impartasindu-se din pacatul dintotdeauna al revolutiei – cauta sa edifice Imparatia sub pumnul de fier al Marelui Preot. Si da, religia sclavilor nu poate sa nu fie instrumentul reactiunii. Deci confiscati, va rog!
Intorcindu-ne la oile noastre, e clar ca oricine abordeaza onest scripturile crestine nu ajunge decit la concluzia lui Laplace – “nu am avut nevoie de aceasta ipoteza”. Nu e nimic in Biblie care sa se sustraga evolutiei geniului omenesc. Reusitele si prostiile Bibliei sint toate ale noastre – pentru ca nimic nu e mai omenesc decit sa ne facem zeu dupa chipul si asemanarea noastra. Asa cum e clar ca le datoram enorm excentricilor care ne invata ca fiecare dintre noi e centrul lumii. Si ca, in cele din urma, niciunul dintre noi nu e centrul lumii. Buda, Isus, Copernic, Darwin, Freud.
Nu ne ramine decit un pariu pascalian cu fundul in sus: ce te faci daca singura viata care ti-e data e aia pe care o pierzi pregatindu-te pentru o alta?
oxigen2 
Știi să scrii,dom’le ! Nici stridențe,nici stângăcii,totul curge frumos,limbajul bogat și nuanțat,o plăcere pentru un gurmand. Cât despre conținut,ești ‘oț,maestre,un pic histrionic spiritual,dacă-mi este permisă licența,un apostol al paradoxului.Excentricitatea scripturii este într-o continuă tensiune cu forțele centripete.Proteicitatea Bibliei e infinită; lecturile cvasiopuse nu sunt autoexclusive.Și în V.T. ,și în N.T. avem de-a face cu un echilibru precar între un nucleu dur,cu tendințe centralizatoare și revoluționari de toate felurile Acum,care este spiritul Scripturii,unde se termină povestea și unde începe metapovestea…Duhul este ca și vântul,și populează pestrița grădina divină după plac,că asta-i frumoasa nebunie a acestei lumi.
„ești ‘oț”
Nu mai mult decit Sfintul Duh 🙂
„fiecare din noi e centrul lumii „. ” Limitele universului meu sunt limitele craniului meu”,spunea într-un interviu Cărtărescu.
Sigur. Si pina nici in craniul meu nu ocup fara rest centrul 🙂 Apropo, sper ca nu-mi bagi de vina ca tind sa ma plictisesc citindu-l pe Cartarescu, prozatorul.
De fapt,dacă am înțeles bine,cearta lui Pascal nu era cu necredința,ale cărei neliniști l-au vizitat până la sfârșit,ci cu o viață fără reflecția ei în conștiință.Spunea că nu-i vine să creadă că majoritatea oamenilor nu-și pune întrebări existențiale,nu dădea rețete bazate pe probabilistică.
Exact. Am mai atins cindva chestiunea.
Am încercat să citesc cartea ” De ce ne iubesc femeile”. Iarna asta am aprins focul cu ea.Am citit integral doar un interviu dat în Madrid. Prețiozitatea imberbă din ” Solenoid” ( am citit doar ceva critică,deloc pozitivă,la carte) mi se pare că-i dă măsura. Virtuozitatea lingvistică pentru ea însăși nu mă impresionează.
Îți citisem articolul despre Pascal,în bună tradiție a existențialismului ateu francez.
Sint curios ce zici de Levantul insa 🙂
O primă impresie la „Levantul”,după câteva minute de lectură.Îmi place.Dincolo de rima si metrica naivă,de data asta prolixitatea și exotismul își au locul lor în crearea atmosferei fantastice,hiperboreene prin exces.Ruperile de ritm ,de palier lingvistic și de decor mă duc cu gândul la „Sacra familia ” a lui Gaudi – același eclectism imposibil.Atmosfera balcanică e totală.Femeia e șerpoaica lui Beaudelaire,Astarot ,Isabela.Câteva locuri comune ….Am să o citesc.
Enjoy! Iubitorului de Joyce din mine i-a placut.
Ai dreptate ca Biblia nu e cazuta din cer. Gandul si limbajul ei nu sunt complet originale, ci reflecta si traditii si culturi vecine iudaismului si crestinismului. De aici, deduci ca Biblia e o carte in care Dumnezeu e doar un personaj literar. Argumentele inaintate sunt insa slabe.
1. „Duhul se inspira dintr-o multitudine de scripturi … extracanonice”. Scriitorii ei pot apela la orice sursa. Asta nu invalideaza dreptul lor de a pretinde ca ceea ce spun este de la Dumnezeu. Ei sunt confortabili cu combinatia: inspiratia Duhului + sursele lor de price provenienta = Cuvantul lui Dumnezeu. Gandesti romaneste, nu mediteranean. Te scuzam.
2. „Parintii, incepind macar cu Iustin Martirul, ne spun ca si filozofii grecilor au profetit despre Isus”. Iustin nu e scriptura, deci nu inteleg cum sustine asta punctul tau de vedere. El totusi a murit pentru Isusul „profetizat” de greci.
3. „Apocalipticismul iudaic, in diferitele lui intrupari si bine incadrat in istoria profetismului antic, e exhaustiv documentat.” Iarasi zic, apocaliptica iudaica nu e scriptura. Pe de alta parte, e absolut normal ca apocaliptica biblica sa utilizeze limbajul folosit de apocalipsele surori (desi VT e prima sursa a Apocalipsei ioanine). Deci un alt argument „zdrobitor”.
Cam atat despre caracterul neconvingator al argumentației tale.
Acum altele:
„e clar ca oricine abordeaza onest scripturile crestine nu ajunge decit la concluzia lui Laplace – “nu am avut nevoie de aceasta ipoteza”.
Asta e valabil pentru cine citeste Scriptura ca un produs uman si-atat. Dar deocamdata nu m-ai convins ca este asa. Cele trei argumente ale tale sunt doua, unul foarte slab.
„fiecare dintre noi e centrul lumii. […] niciunul dintre noi nu e centrul lumii”. Un alt sughit.
„Nu ne ramine decit un pariu pascalian cu fundul in sus: ce te faci daca singura viata care ti-e data e aia pe care o pierzi pregatindu-te pentru o alta?”
Mai degraba, ce importanta au cativa zeci de ani fata de marele neant? Crezi ca daca nu mananci, bei si injuri suficient in viata asta, o sa-ti fie foame, sete si necaz in vidul de dincolo? Daca unora le place sobrietatea si se simt fericiti in ea, intrebarea ta nu are nicio valoare. Dar daca va fi totusi o vreme a plansului si scrasnirii dinților, cum zice personajul literar Isus, inspirat de imagini necanonice?
„De aici, deduci ca Biblia e o carte in care Dumnezeu e doar un personaj literar.”
Nu. Ca Biblia e o carte ca oricare alta, cu personajele ei binestiute ca oricare alte personaje de poveste, nu este o concluzie care sa aiba nevoie de un masiv edificiu argumentativ. Este – asta tot spun de 10 ani incoace – punctul de plecare al oricarei analize oneste a Bibliei. Onusul demonstratiei cade pe umerii tai – cel care pretinde ca Biblia face exceptie de la regula povestii. Eu nu fac decit sa arat ca argumentele credintei sint paie.
„Dar daca va fi totusi o vreme a plansului si scrasnirii dinților, cum zice personajul literar Isus”
Personajul literar Isus e de parte mea – ateul care face pipi pe Templu, Jertfa si Sfirsitul Lumii.
Laplace nu si-a propus sa demonstreze ca Dumnezeu nu exista, nici nu era treaba lui. El iti arata doar ca adevarul, atit cit ne e noua accesibil, e complet indiferent la chestiunea existentei divine. Biblia face sens cel mai bine daca Dumnezeu e opera autorilor ei.
„Onusul demonstratiei cade pe umerii tai – cel care pretinde ca Biblia face exceptie de la regula povestii.”
Pardon. Tu esti reclamantul. Joaca rolul pana la capat. Dar eu zic ca-ti complici existenta. De ce nu ai inchide Biblia, uitand rusinea pe care o ai citind-o cândva? Uit-o si fi fericit. Daca totusi ai ceva de spus impotriva ei, fa-o cu onestitate, nu in stilul zeitgeist. Stiu cazuri clare de oameni care au fost schimbati moral de Scriptura, orientati in viata si nu le va lua nimeni asta. Citisera si Fratii Grimm, Jules Verne, si alte Amintiri din copilarie, dar nu au fost atinsi decat estetic.
Nu, reclamantul – cel care face reclama, si inca neonesta – esti tu 🙂
„El iti arata doar ca adevarul, atit cit ne e noua accesibil, e complet indiferent la chestiunea existentei divine”
Ok, dar tu vorbesti despre adevărul stiintific. Adevarul insa e mai bogat decat formulele.
„Biblia face sens cel mai bine daca Dumnezeu e opera autorilor ei.”
O propozitie fara note de subsol.
„oameni care au fost schimbati moral de Scriptura”
Nimeni nu a negat asta. Asa cum stiu oameni care au fost schimbati moral de Coran. Sau de Tao Te Ching. Sau de 50 Shades of Gray. 😉
„Adevarul insa e mai bogat decat formulele.”
Sigur. Adevarul literar si artistic.
„fara note de subsol”
Nu, doar un deceniu de O2.
„Nu, reclamantul – cel care face reclama, si inca neonesta – esti tu”
Ai fugit iarasi. Eu nu fac nicio reclama. Sunt un calator care am nimerit la predica ta neconvingatoare.
Predica mea nu incearca sa convinga pe nimeni. Iti atrage doar atentia ca ai chilotii in vine.
„am nimerit”
Incurcate sint caile Domnului 😀
„Iti atrage doar atentia ca ai chilotii in vine.”
Da-te la o parte sa nu te ud.
„Asa cum stiu oameni care au fost schimbati moral de Coran. Sau de Tao Te Ching. Sau de 50 Shades of Gray.”
Si asta e o replica onesta, nu? Oameni care au devenit mai buni moral dupa 50 shades?
Expresia ta a fost „schimbati moral” – in bine, in rau. Dar da, stiu oameni cu viata mai buna datorita prostiei de carte care e 50 Shades. Cit despre ud, be my guest. Duhul bate incotro vrea 😉
„stiu oameni cu viata mai buna datorita prostiei de carte care e 50 Shades”
Nu te suspectez ca minti (fiindca Biblia m-a invatat sa bănuiesc de bine, nu de rau), dar e genul de afirmatie care ma face sa ma îndoiesc pana-n panzele albe. Oricum cred ca vorbim de valori diferite. Morala si binele biblic nu e morala si binele uman(ist).
„Morala si binele biblic nu e morala si binele uman(ist).”
Ii las pe altii sa te muste pentru asta. Iar daca scapi nemuscat, musca-te binele biblic 🙂
Ti-ai putea trata indoiala iesind din cercul strimt in care te invirti si deschizind ochii. Pina una-alta, ma bucur ca gasesti lucruri de care sa te indoiesti. E un exercitiu util.
Apropo de carti mai utile decit Biblia – va recomand, mai ales in contextul redescoperirii stupiditatii la romani, cartea Come As You Are de Emily Nagoski (Arta sexualitatii in traducerea publicata de editura Globo).