Matolit cu har

„Nu Domnul l-a omorît pe Er, ci Dumnezeu.” Filon comentează textul Septuagintei, care, pentru a evita repetiția, traduce „Yahweh” diferit a doua oară în Genesa 38:7. Trădarea simandicoasă a traducătorului face loc trădării perspicace a hermeneutului: „Nu omoară trupul ca putere absolută, ca suveran al universului, ci ca bunătate desăvîrșită – pentru că Dumnezeu este numele bunătății, cauza tuturor lucrurilor”. Etimologizînd fantezist, Filon explicase deja că Er e carnea, trupul. Spiritul îi vine, evident, de hac. „Înțelegem de aici că Dumnezeu a creat nu din putere, ci din bunătate, cele fără suflare prevestind pe cele însuflețite, mai bune. Sufletul făcut desăvîrșit e iubitor de Dumnezeu, nu de carne. Tamar – palmierul, semn al biruinței – îi va fi soață.” Nimic nu e ce pare. Iuda – Iuda! – e spiritul teofil. „Cînd mintea și-a luat premiul, dă morții trupul de moarte”.

„Șarpele, blestematul, e plăcerea. Ca el, fără drept de apel, Er, carnea, e sfîșiată. Dumnezeu urăște inexplicabil plăcerea. La fel de misterios iubește virtutea – fără să aibă nevoie de justificare. Noe nu făcuse nimic bun pentru ca să capete milă înaintea Domnului. Noe e odihna – tihna de rău.” Filon nimerește de data asta etimologia, dar spiritualizează. E clar însă că dezvoltă deja o doctrină a harului. Nu faptele contează, ci natura, esența. „Cine caută să înțeleagă natura lucrurilor pricepe că totul există prin harul lui Dumnezeu. Creatura nu are nimic de dat. Creatorul dă din bunătatea lui. Toate lucrurile de pe lume și lumea însăși sînt darul bun și plin de har al lui Dumnezeu.” Sîntem în plin Derrida – cel care descoperea, precum apostolul, că și moartea e un dar.

„Mai mult, Dumnezeu l-a făcut pe Melhisedec, regele păcii, mare preot – fără ca acesta să fi avut vreun merit, ci pentru că l-a înzestrat cu împărăție, preoție și iubire de pace. Rege drept, nu tiran. Înfăptuitor al legii, nu al fărădelegii.” E momentul să vă amintesc că Filon e și el, în bună tradiție elenistă, trihotomist – taie omul în trup, psihie și intelect. „Mintea-tiran violentează spiritul și trupul prin viciu și patimă. Mintea-despot-luminat persuadează, face recomandări, deschide drum rațional spre fericire. Prima e război. A doua e pace. Rațiunea, fără să fie ea însăși cauza lor, aduce darurile lui Dumnezeu – pîine și vin.” Traduc liber, esențializez și, aici, chiar omit o etapă din argumentație. Filon multiplică simbolurile și conexiunile, pentru că știe de un pasaj din Deuteronom în care moabiții și amoniții nu ies cu pîine și apă în întîmpinarea fiilor lui Avraam.

„Melhisedec nu vine cu apă, ci cu vin – vin tare, nediluat, pentru ca sufletele voastre să se abțiguiască dumnezeiește, beate de-o fericire mai trează decît trezvia”. Da, Filon folosește termenul favorit al isihaștilor. „Căci rațiunea e preot al cărui sorț e ființa”. Am tradus literal aici. Filon e fantastic. Rațiunea, evident, e logos-ul. „Tinde spre sublim – e preot al celui preaînalt. Pune în mișcare aspirația absolutului. Ce fapte bune făcuse Avram cînd și-a primit chemarea, cînd i s-a promis darul? Fusese doar făcut tată. Rațiunea însăși ne învață părintește să ne ridicăm ochii spre lume și dincolo de ea. Contemplînd, cu nespusă poftă de cunoaștere, pînă și natura divinului, nu poate rămîne la învățături începătoare, ci tînjește să emigreze într-o patrie mai bună”. Vă sună cunoscut? Și da, dragostea epistemică e eros.