Noctambulație

Acum aproape un mileniu, la Kiev, Ilarion își începe omilia citînd din Luca 1:68: „Binecuvîntat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său”. Sînt primele cuvinte ale lui Zaharia, preotul ierusalemitan părinte de baptist, la ieșirea din muțenie. Cu o mie de ani înaintea binemăritorului slav, Zaharia se gîndește la evrei și la dumnezeul lor pus pe fapte mari. Ilarion în schimb îl parafrazează ideologic – cuvintele rostite (și notate) de el fiind de fapt „binecuvîntat este Domnul Dumnezeul lui Israel, Dumnezeul creștinilor, că a cercetat și a făcut răscumpărare poporului Său”. Cu o inocentă apoziție, Ilarion rescrie, și el „umplut de Duh Sfînt” (Luca 1:67), povestea. Dumnezeul pus pe fapte mari e de data asta cel bizantin, renăscut din apele Niprului la sfîrșitul secolului al X-lea, botezătorul este Vladimir (autenticul), iar poporul sînt slavii (etc. – fuck cares) scoși cu forcepsul din întuneric.

Omilia „Despre lege și har” a lui Ilarion e, în opinia multora, actul de întemeiere a culturii ruse. E de fapt un monument de eisegeză (cum le place seminariștilor din primul an să spună), în care Ismael sînt evreii legii, iar Isaac sînt creștinii harului, un eseu de filozofie politică în care încreștinarea kagan-ului (e termenul folosit de Ilarion) Vladimir și a supușilor lui e culminația apocaliptică a istoriei. Toate astea în buna tradiție a creștinismului imperial (care tocmai se rupea iremediabil între Constantinopol și Roma). Cu eterna diferență că ultimii veniți sînt ăi dintîi.

Istoria antisemitismului teologic (doctrina anticatastazei) e aproape perfect coextensivă cu istoria creștinismului. Sîmburii ei germinează deja în Noul Testament. Secolul II vede primele formulări în clar. Dacă pentru evreul Pavel neamurile sînt martori prinși în jocul salutar al dumnezeului lui Israel, pentru africanul Augustin evreii sînt martorii captivi ai mîntuirii lumești înfăptuite de dumnezeul creștinilor – noul Israel. Iar Augustin e eroul „filosemitismului” creștin! Un Ioan Zlatust l-ar fi înfierat ca eretic. În toată istoria asta ideologică mai nimeni nu simte nevoia de a umbla la litera vechilor scripturi. Acrobațiile Duhului sînt suficiente pentru a scoate din orice text și ce nu e de găsit în el. Printre excepții, Coresi al nostru.

Ceea ce la Teofilact din Ohrid era, în a doua jumătate a aceluiași secol XI, doar comentariu biblic – la Matei 2:6 („Poporul Meu Israel” se referă la cei ce au crezut, indiferent că dintre evrei sau dintre neamuri. „Israel” înseamnă „văzător de Dumnezeu”, drept pentru care toți cei care Îl văd pe Dumnezeu sînt israeliți, chiar dacă sînt dintre neamuri.), inclus pînă și de Toma de Aquino în Catena aurea – devine la Coresi text biblic: „cela ce va paște oamenii miei creștinii”. Nu am niciun motiv să cred că versiunea coresiană e rezultatul unei erori tehnice. Coresi e perfect capabil să citească corect sigla slavonă pentru „Israel” (o demonstrează repetat). Singura rațiune a acestei substituții este dogmatică. Călugării de limbă română au învățat de la maeștrii lor spirituali că se scrie „Israel”, dar se citește „creștini”.

Nu este singurul loc în care apare în text această opțiune hermeneutică. „Israel” e convertit în „creștini”, uneori cu rezultate ilare, și în Matei 2:20 („pasă în țara creștinilor”), 2:21 („și se duse în țara creștinilor”), 8:10 („nece în creștini atăta credință nu aflai”), 9:33 („nece dinioară nu se-au ivit așa în creștini”), 10:6 („păsați mai vrîtos cătră oile ce-s perite în casele creștinilor”), 10:23 („nu veți avea a sfrîși cetățile creștinilor”), 15:31 („și slăvia dumnezeul creștinilor”). Nici singurul semn de deiudaizare, intenționată au ba, a evangheliilor la Coresi. În plin secol XVI, cînd Renașterea întorsese savanții ad fontes, apăruseră deja primele ediții critice ale Bibliei, iar Luther și Calvin se certaseră pe cîtă ebraică trebuie să știe teologul creștin, Coresi nu are noțiuni elementare de realia biblice și traduce texte vechi de un mileniu și jumătate de parcă ar picta iconițe pentru localnici (în tradiția anacronică și autohtonizantă a multor maeștri ai aceleiași Renașteri).

Nu pot face aici catalogul complet al acestor nostimade. Dar aleg, aproape la întîmplare, cîteva. În Ioan 7:2, Coresi îl aduce pe Isus la „praznicul ovreesc cursură în besearecă”. Ce dracu’?! Traducînd o traducere, Coresi e trădat de intermediarul slavon, care calchiase σκηνοπηγία (construcția de corturi) interpretînd însă greșit a doua parte a compusului grecesc drept πηγή („izvor”, „fîntînă”). Coresi amplifică prostia, luînd cortul (coliba de Sukkot) ca nume veterotestamentar al templului. Pentru că da, la Coresi, ca oriunde în românește pînă în secolul al XIX-lea, templul de la Ierusalim era „biserica” Ierusalimului (vezi de pildă cum îl traduce Ioan Barac pe Iosif Flavie la 1821).

În toate cele patru evanghelii, Isus învie la Coresi „întru una den sîmbete”. Din nou, e vina lu’ Chiril și Metodie, care se pare că n-au știut evreiește cît să nu cadă în capcana calcului din originalul grecesc. Sinagogile sînt în general, imprecis, „gloate” – sau „soboare” (ca în lexiconul lui Mardarie de la Cozia de-un veac și jumătate mai apoi), deși în Marcu 5 apare din senin „arhisinagog”-ul. Unitățile de măsură, de monedă sau de grad militar fac arareori sens (valurile din Ioan 6, de pildă, sînt înalte de zeci de mile). În Ioan 8:20, Isus predică „în gazo filachiei”. Iar în Luca 12:55, „bate crivăț” și „ger va fi” – că doar Isus a evanghelizat și-n Bărăgan.

Așa se face că Isus iese din paginile lui Coresi complet nostrificat. E de-al nostru – creștin aproximativ, plătind cu banii noștri („florintul dăjdiei” – Matei 22:19), debitînd prejudecățile noastre, suferind de aceleași aere hiperboreene. Și împărtășindu-se din ignoranța noastră șoadă: susține, în Ioan 7:22, că circumcizia mozaică e „de la părintele” – ceea ce, ca peste tot altundeva la Coresi, înseamnă „de la Tatăl” (Coresi citește, iată, o siglă prost). La intersecția dogmatismului anticatastatic cu erudiția precară a călugărilor de limbă română (și slavonă) stă Isus-ul confuz, ectopic și antisemitic al lui Coresi.

Și nu doar al lui Coresi. Radu de la Mănicești n-are nicio problemă să-i copieze de mînă toate tîmpeniile (Harley 6311b de la British Library). Într-un exemplar incomplet al „Lucrului apostolesc” coresian conservat la Biblioteca Academiei e de găsit o pagină manuscrisă în care Fapte 1:6 e redat, nu știm de cine, astfel: „Doamne, au într-acesta an vei să tocmești împărățiia creștinească?” Aceeași aneantizare a Israelului din original. Evangheliarul de la Războieni, un manuscris de pe la mijlocul secolului al XVII-lea (BAR 296 – înțeleg că Anca Mihaela Antip i-a făcut o ediție într-o disertație coordonată de Alexandru Gafton) care include, înseriate, multiple variante de traducere, are „oamenii miei i(zra)ilteanii / creștinii” la Matei 2:6 (și „țara creștinească” în 2:20.21 – arătînd că nu depinde în mod direct de textul coresian).

Ambele aspecte ale problemei – antisemitismul dogmatic și prostia endemică – sînt perfect ilustrate de două texte fabuloase ale secolului al XVII-lea românesc. Catehismul Marțian pune în gura lui Moise următoarea versiune a decalogului: „Serbea(ză) dumereca și praznicele celea dumnezeeștile” – ceea ce, cu multă îngăduință creștină, e admisibil. Dar preotul sau călugărul nostru nu se oprește aici, adăugînd: „și vererea să cinstești, că iaste răstignitol Domnoloi lu I-s H-s”. De unde rezultă că legiuitorul mozaic a poruncit orice, numai sîmbăta nu (sfînta Vineri a fost mereu populară la români, în siajul unor apocrife sau, din 1641, al osemintelor, cel mai probabil apocrife și ele, ale Paraschevei). Pe de altă parte, Molitvenicul lui Ioan Zoba din Vinț conține legenda scoțiană a „mărului Fenelii”, pe care o popularizaseră iezuiții, și pe care textul nostru sfios o dă, după ce o garnisește cu asirieni (!), din Ioan Damaschinul. Cum am zice azi: csf, ncsf.

2 Responses to Noctambulație

  1. Criticul metamodernist says:

    „Istoria antisemitismului teologic (doctrina anticatastazei) e aproape perfect coextensivă cu istoria creștinismului.”

    Aici e miezul articolului:anti-semitismul e parte a adn-ului crestinismului.Nu poti fi crestin decat daca te diferentiezi de evreu.Citeam un articol recent despre „semitismul” studentului la teologie, Stalin, care era mare amator de „anti-semitisme ” din astea .Nu ti se pare firesc ca ,dupa ce a studiat teologie ortodoxa ,cu mare zel, reorientarea „semitica” spre Marxism a venit ca un fapt natural?Dintr-un preot ortodox fanatic si ascet a ajuns un activist marxist fanatic?

    Istoria antisemitismului teologic (doctrina anticatastazei) e aproape perfect coextensivă cu istoria creștinismului.

    Stalin would agree with that🙂

    Inaintea mortii avea un plan sa porneasca progromuri impotriva evreilor–vezi ” complotul ” medicilor evrei.

  2. polihronu says:

    Asta e doar prima parte a plimbării mele prin subiect – mai urmează cel puțin două. E adevărat că creștinismul apare ca diferență în interiorul iudaismului, dar iudaismul are multe variante – nu-i musai să urăști, mai ales cînd emulezi. Stalin n-a fost niciodată preot, doar seminarist. Ca și mine 😛

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: