Păcatul împotriva duhului sfânt: respingerea noului
4 iunie 2022 8 comentarii
Încep cu concluzia:
Păcatul religiei e că permite fundamentalismului literei să prevină apariția noului.
Păcatul secularismului e că permite progresului să fie absolutist în respingerea noului în idei din trecut.
Păcatul transumanismului e paradoxul că noul e posibil în ciuda eliminării impredictibilului.
Laodiceenii sunt căldicei datorită tensiunii de mijloc iar mai important vărsatului din gură e aerul proaspăt ce-l succede.
Intriga:
E noul și setea de cunoaștere așa-zisul ‘mușcat din fructul oprit’ sau e împlinirea poruncii de a ‘crește și umple pământul’? Iar dacă e umplerea pământului, risipește Dumnezeu universul doar pentru a ne limita la pământ?
În cuvinte care se vor multe, tipicul povestirii despre rai din copilărie e că toate-s bune și frumoase până când trebuie schimbat subiectul pentru a evita plictiseala și sesiza staticul și sumbrul din Eden. Începe să fie evidentă absența transformării. De exemplu lipsește detaliul cotorului. Mărul mâncat nu ajunge cotor pentru că nașterea cotorului implică moartea mărului.
Cu cât e internalizată lipsa transformării, cu atât zbenguitul pe pajiștile veșnic verzi sfârșește nemișcat într-o colivie gri bacoviană. Din ce știm despre rai, episodul White Christmas din Black Mirror oferă gustul cel mai apropiat de gândul veșniciei.
Idea articulată fiind că ‘cea mai moarte’ e de fapt absența noului. Prin comparație, moartea biologică asemeni cotorului, rămân doar benigne transformări. ‘Adevărata moarte’ e lipsa noului, iar apogeul suferinței e imaginea conștientului captiv în colivia unde noul nu mai vizitează niciodată.
O altă formulare care atinge aceeași idee o menționează des Elon Musk. În particular în ce privește geriatricul politic (parafrazez): ‘oamenii ajung să nu-și schimbe ideile, motiv pentru care prelungirea nelimitată a vieții s-ar putea să nu fie o idee tocmai bună, iar moartea sa nu fie neapărat un bug ci un feature (nu un defect ci o abilitate)’.
Din nou ‘adevărata moarte’ fiind reprezentată de lipsa noului.
O a treia formulare e întâlnită în perspectiva transumanistă comunicată de Harari în Homo Deus:
‘What is death, if not a situation when information doesn’t flow (ce e moartea decât situația în care informația nu mai circulă)?’
‘Adevărata moarte’ fiind lipsa mișcării informației, lipsa noului.
Incidental, am dat peste un ecou al aceleiași idei în comentariul lui polihronul:
‘Am putea spune că Dumnezeu este aspirația totalitaristă a cunoașterii. Și că ateismul e celebrarea fragmentarului ca spațiu al libertății. De altfel, putem deriva un excelent argument antiteist din simpla observație că o hartă 1:1 a universului ar fi anihilarea universului’.
Dincolo de faptul că e perfect valabilă și înlocuirea lui Dumnezeu cu ‘The Science’ și a ateismului cu speculația filozofică, miezul ideii e în ‘cunoașterea ultimă/absolută’ ca fiind însoțită de ‘moartea ultimă’: absența noului.
Pe firul ideii realizezi că încă există poezie în mitul fructului oprit: că dacă te întinzi destul eventual îți fuge craca de sub picioare. Cât din setea de cunoaștere e în același timp și condamnare? Cât din nevoia omului de determinism, de a fi stăpân peste natură, în control asupra propriului destin, de a atinge ‘cunoașterea ultimă’ se plătește cu diminuarea noului și în cele din urmă cu moarte?
Pentru că în cele din urmă, ce poate fi mai sfâșietor decât imaginea unei conștiințe care nu mai are ce cunoaște?
Ironic, absolutul, Dumnezeu, pare să fie singurul care a gustat agonia absolută. Ca singura conștiință captivă unui infinit în care noul e absent. De unde poate încă o explicație a paradoxului în care inviți să fii ca Dumnezeu și în același suflare previi să fii ca Dumnezeu.
Aceeași agonie probabil a inspirat și tabloul lui Dumnezeu care plictisit de lipsa de nou, creează omul, îl dă pe mâna Satanei și slobozește impredictibilul.
Eliminarea impredictibilului e cealaltă față a monedei absolutismului religios și la schimb e tot libertatea și autonomia individuală.
Ca apostol al poziției că nu există întrebări interzise, întreb dacă și cât din setea de cunoaștere e supusă și ea legii randamentului redus?
Cât din eliminarea impredictibilității face loc tiraniei?
Sau dacă e mai preferabil: câtă centralizare a cunoașterii ajunge să amenințe ‘fragmentarul ca spațiu al libertății’?
Sau pe limba huiduitului (Peterson): câtă ordine în haos e prea multă ordine?
Dacă amenințarea religiei e în absolutismul ideologic, pericolul transumanismului și ‘dataismului’ (Homo Deus) e în inițiativa de eliminare a impredictibilului. Cu precădere cel uman.
Ambele riscă păcatul respingerii noului.
oxigen2 
„Idea articulată fiind că ‘cea mai moarte’ e de fapt absența noului. ”
Un alt mod de a spune ca, doar prin moarte ajungi sa intelegi ce inseamna sa fi om.Trairea vesnica e deprivarea omului de propria umanitate.Este ceea ce fac atat stiinta cat si religia.
Ca tot am deachis subiectul,sa ne imaginam o situatie in care statul are capacitatea tehnologica sa aduca un criminal ,care a murit,inapoi la viata, pentru a-si ispasi pedeapsa pe care nu a apucat sa o ispaseasca atunci cand era inca in viata.In acest caz,viata vesnica ar fi sinonima cu o forma de abuz.Nici macar nu mai ai voie sa mori.E mai rau decat in Vechiul Testament ,in lagarul de concentrare al lui Yahwe.
Aoleu omule, daca ar fi creiere vii prin biserici am auzii de sinucideri si massshootinguri dupa fraza asta, si pe tine te-am deplatformiza, dar, vorba lui Paunescu, „e mort vizitiul si caii sunt morti…”. Pacatul absoulut a fost deja platiti cu moartea a doua.
Zise conu Ionica ieri la Atlanta, pe drumul spre aeroport: „bai Edi, vrei sa zici ca zeitgeistul e duhul sfant?”. Exactly, that’s the point. Thank you Eduard.
Edi,
Ma bucur ca te-am revazut si-mi pare rau ca nu am avut mai mult timp sa discutam. Dar am o intrebare: De ce zeitgeist-ul asta care mi-a bagat mie in cap noutatea aia cu patratul rational nu a iesit din mine si sa-i spuna lui FIDILES asta ca exista si lucruri noi dar trebuie sa fugi de ele ca si dracul de tamiie?
„…exista si lucruri noi dar trebuie sa fugi de ele ca si dracul de tamiie?”
Împărtășesc temerile dar ca un creștin pe placul lui Dumnezeu iau în serios dilema lui CS Lewis pe dos: dacă Dumnezeu există n-am pierdut nimic dar dacă nu există mă voi număra printre cei care au fost piedică omenirii din a avea o șansă? Salvarea propriului suflet e un preț mic realizării că e posibil nu numai să fi fost degeaba, dar să fi stat și în cale.
„„bai Edi, vrei sa zici ca zeitgeistul e duhul sfant?”. Exactly, that’s the point”
Dacă zeitgeist-ul e duhul sfânt la lucru, atunci Dumnezeu ar fi justificarea față de evoluționism pentru ‘pierderea vremii’ cu gânditul. Că speculația nu e în zadar sau contraproductivă.
De unde și răspunsul la întrebarea: ce folos să ne tot învârtim atât în jurul lui Dumnezeu?
Poate pentru că, asemeni lui David, vrei nu vrei, îți place sau nu, toată mintea luminată nu se poate stăpâni din dansul în jurul lui Dumnezeu, din contemplare.
Din perspectiva asta, s-ar zice că Dumnezeu nu doar a învins deja dar este cu noi și va fi până la sfârșitul veacului.
Poate fi Zeitgeistul si „chipul veacului” din Romani 12:2 ? Interesant este ca Hegel folosea expresia „Geist der Zeiten „in loc de Zeitgeist . A fi crestin inseamna a fi un fel de Gica contra care se impotriveste constant tendintelor din timpul lui?
Serios? Impotriva caror “tendinte” s-au impotrivit crestinii vreodata? Cunosti vreo timpenie din vreun timp pe care crestinii sa nu o fi sustinut? Exista vreo “tendinta” astazi care sa nu fie sustinuta de crestini? Chiar si ateismul, este sustinut de cineva mai cu foc decit crestinul/adventistul Bogdanel? Arata-mi mie o “tendinta” si-ti arat cum este sustinuta cu cel mai mare zel chiar de crestini. N-a existat nici o religie mai confuza decit crestinismul.
„Arata-mi mie o “tendinta” si-ti arat cum este sustinuta cu cel mai mare zel chiar de crestini. N-a existat nici o religie mai confuza decit crestinismul.”
Asta, asa este,insa referinta era la „impulsul venit de la Isus” pe care Edi l-a mentionat in cateva randuri. Nu ma refer la bisericile crestine ,care mai mult s-au remarcat prin inabushirea „impulsului”.De fapt, ateismul modern a „absorbit ” mai mult de la Isus decat „crestinii”.Dupa cum spunea si Nietzsche, „a existat un singur crestin ,iar ala a murit pe cruce.” Un ateu precum Richard Dawkins nu se teme in a-l vedea pe Isus ca fiind „ateu”:
„Sau pe limba huiduitului (Peterson): câtă ordine în haos e prea multă ordine?”
Peterson mai scapa si o perla ,din cand in cand, dupa ce inainte scapa mult balegar.
Eh, asta este unul dintre punctele forte ale „conditiei postmoderne”,atacata de Peterson.Iti ofera un „spatiu al libertatii „unde iti poti exercita atributiile de mic dumnezeu fara sa dai socoteala altor zei.
Nu crezi ca ar fi mai bine sa ii mai ascultam si pe altii cand e vorba de post-modernism, nu doar pe Peterson?