Semnificatia lui Venter Craig

Acum cateva luni afirmam la O&P ca Venter Craig este pe cale sa sintetizeze viata in laborator. Am o fascinatie mai veche cu Dr. Craig, nu numai datorita realizarilor lui in genetica, ci mai ales pentru pozitia lui filosofica cu privire la natura vietii. Craig a imbratisat cu entuziasm teoria lui Dawkins despre viata ca fluviu digital dar a impins-o mult mai departe decat celebrul briton ar fi vrut sa o vada. Intr-o conversatie in fata publicului German din 2008, Dawkins aproape ca si-a pierdut controlul atunci cand Craig a a respins darwinismul ortodox in favoarea a unei teorii a vietii care implica transmiterea orizontala a informatiei prin retrovirusi.

La fel ca Dawkins, Craig crede ca viata este un fenomen digital. Lanturile de acizi nucleici si celula sunt doar accesoriile vietii. Ca informatie, viata poate fi stocata si pe alta baza. Spre deosebire de Dawkins, Craig isi implementeaza filosofia in laborator. Visul lui este o banca de date digitala care sa cuprinda toata informatia genetica si sa ofere baza pentru reproducerea si manipularea ei in laborator. Mai mult, ideea este crearea de gene cu totul noi, cum ar fii bacterii care se hranesc cu CO2 si transforma poluantii in surse de enrgie.

La 20 Mai, revista Science a anuntat ca Dr. Craig a creat prima celula controlata de ADN facut in laborator. Vestea a fost primita cu o atitudine gen oul lui Columb (“asta puteam si noi daca ne venea idea”), teama (ne jucam de-a Dumnezeu) si entuziasm. Pe noi ne interseaza partea filozofico-teologica a experimentului.

Voi cita Enciclopedia Catolica pentru definitia traditionala a vietii in teologia crestina:

The enigma of life is still one of the two or three most difficult problems that face both scientist and philosopher, and notwithstanding the progress of knowledge during the past twenty-three hundred years we do not seem to have advanced appreciably beyond the position of Aristotle in regard to the main issue… The whole weight of the evidence from biological investigation, as we have already observed, goes to prove with constantly increasing force that life never appears on the earth except as originating from a previous living being.

Dr. Craig este in mod evident in dezacord cu pozitia ca natura vietii este o enigma pentru noi ca in zilele lui Aristotel. Argumentul lui nu este insa de natura filozofica ci experimentala. Exista o bacterie care nu origineaza dintr-o forma de viata anterioara. Sfarsitul discutiei.

Care este implicatia teologica a experimentului? Spre surprinderea multora, voi afirma ca este o veste buna. Experimentul lui Craig este argumentul tangibil de care avem nevoie sa ne dezbaram de metafizica. Am crezut intodeauna ca sinteza intre evanghelie si dualismul grec este marea greseala a crestinismului. Ideea vietii ca anima, principiu imaterial care animeaza corpul, conceptul traditional de suflet, a cazut. Discutiile teologice despre nemurire, suflet si inviere trebuie sa ia de acum ca punct de plecare o alta dihotomie: dualismul informatie – chimie.

Demisia metafizicii, pe care Nietzsche a numit-o intr-un limbaj prea excentric “moartea lui Dumnezeu”, este de fapt demisia Dumnezeului lui Pytagora, Platon si Aristotel. Sansa este aceea de a redescoperi Geneza asa cum nu am inteles-o din cauza dualismului grec.

Eu pentru cine votez…?

Traiectoria cetateanului turmentat la Atlanta

Steven Jay Gould explica iluzia progresului prin metafora omului beat care merge pe partea stanga a strazii. Betivul inainteaza in zig-zag. Atunci cand se clatina spre stanga, se loveste de perete si schimba directia spre dreapta. In dreapta nu exitsa nici o limita. Cineva care ar studia urma in zig-zag ar putea sa o confunde cu un grafic care reflecta o tendinta spre dreapta. In realitate, omul beat nu are o directie. Tendinta spre dreapta reflecta doar existanta unui gard in stanga.

Istoria vietii, explica Gould, rezulta din interactiunea aleatorie a unui numar urias de schimbari accidentale. Exista mutatii care imping sistemul spre complexitate, si altele care tind spre simplitate. Cand cele din urma sunt in control, viata ajunge la un nivel de simplitate dincolo de care nu mai poate exista. In directia complexitatii, nu exista limita. De aici iluzia progresului.

Modelul Gould este un excelent instrument de analiza in istoria oricarui sitem. Gould insusi il testeaza in base-ball, muzica clasica si evolutia propriului cancer. Eu il voi aplica la un alt domeniu: Atlanta, 2010.

Alegerea lui Ted Wilson reflecta in mod clar o intoarcere spre dreapta. Totusi vocile progreiste sunt mai puternice decat oricand in Adventism. Este deasemena greu de imaginat ca elita administrativa a bisericii este in mod sincer orientata spre fundamentalism. Orientarea spre dreapta este mai degraba expresia unui instinct elementar de auto-conservare decat expresia unei profesiuni de credinta autentice. Stanga a ajuns la limita de supravietuire a sistemului. Dincolo de acest punct, orice pas inainte insemneaza sinucidere.

In discursul inaugural, Wilson a a facut clara agenda lui: respingerea metodei istorico-critice in interpretarea Bibliei si folosirea “mai mult decat devotionala” a Spiritului Profetic. Ceea ce trebuie inteles in sensul ca biserica nu poate sa continue in directia exegezei stiintifice a Bibliei si Spiritului Profetic fara sa se auto-contrazica.

Exemplul cel mai actual este pozitia femeii in pastoratie. Aripa progresista inisista asupra faptului ca subordonarea femeii in Biblie este un aspect cultural-istoric. Teza aceasta poate fi usor verificata. Autorii biblici impartasesc conceptia vremii despre sexualitate si reproducere. Barbatul este purtatorul semintei. Femeia este doar solul in care este semanat rasadul. Perpetuarea semintei patriarhale este privilegiul, datoria si obsesia caracterelor din canon.

Etica sexuala talmudica, cu permisivitatea ei fata de poligamie, concubinaj, viol si pedofilie, criminalizarea intrasingenta a oului de cuc si “varsarii semintei”, sau instituita groteasca a leviratului, isi gaseste sensul intr-o lume de pastori pentru care oamenii sunt septel iar zeii ciurdari. Divinitatea este interesata de reproducere asa cum crescatorul de animale este interesat de monta. Etica sexuala a parintilor bisericesti, exprimata cel mai fidel in doctrina catolica, are aceiasi origine.

De la mormoni la penticostali, americanii needucati au imbratisat cu entuziasm obsesia seminala. Adventistii, influentati de feminismul incipient al metodistior impartasit de Ellen White, au fost scutiti de aceasta superstitie. Exista deocamdata putini zeloti pro-life intre noi. Intrebarea este daca poti merge pana la capat pe drumul ratiunii fara sa te trezesti dincolo de gard.

Notiounea pacatului original este legata la origine de conceptia patriarhala despre samanta care vine prin barbat. Ovarele femeii sunt doar un izvor de necuratie, dovada a vinovatiei innascute. Burca, hijabul sau baticul, mana la gura si ochii plecati, sunt semnul recunoasterii acestei necuratii inerente.

Stim astazi ca materialul genetic (“samanta”) vine in egala masura de la ambii parterneri. Mai mult, primim ADN-ul mitohondrial numai pe linie materna. Daca biologia umana are vre-o implicatie religioasa, aceasta este matriarhatul.

Consecintele pentru notiunea pacatului originar sunt devastatoare. In acelasi timp, respingerea superioritatii ontologice a barbatului implica o citire ne-literala a Genezei, si aceasta ar fi cutia Pandorei. Reactia fireasca este intoarcerea la un dumnezeu care poarta barba.

Acelasi lucru se poate spune si despre folosirea “mai mult decat devotionala” a Ellenei White. Majoritatea adventistilor au crescut intr-o lume in alb si negru. O lume policroma, cu nuante si umbre, lumea reala, trebuie filtrata prin ochelari monocromi pentru a fi adaptata la perceptia noastra. Am fost invatati ca Spiritul Profetic este o pereche de ochelari prin care ochii nostri slabiti pot citii Biblia. Noua dreapta ne pune ochelarii nu atat pentru lectura Bibliei (aici ne ajuta oricum fratii nostrii baptisti si penticostali) ci pentru a citii manualele de stiinta.

Experiente

O companie isi justifica investiatile in fata actionarilor cu balante financiare si statistici. O biserica povesteste experiente.

Experientele sunt pentru Biserica ceea ce graficul de distributie Gaussiana este pentru o companie: ne arata directia in care mergem. Cu diferenta ca experientele ne arata intodeauna ca suntem pe drumul cel bun. Spre deosebire de grafic, experientele nu necesita date si analiza. De fapt, experientele pot sa contrazica fapte si cifre. Supranaturalul nu incape in ecuatie.

Oricat de subcalificati ar fi administratorii, oracat de absurda risipa, oricat de ineficienta investita, experienta dovedeste ca Dumnezeu este de partea noastra. Restul este o problema de credinta.

Experienta se povesteste cu inflexiuni joase, lacrimi si gesturi patetice. Naratiunea incepe de obicei cu anecdota necredinciosului. Necredinciosul poate fi la persoana intaia sau a treia. Printre randuri se citeste insa persoana a doua. Aflam ca povestitiorul – sau altcineva – s-a indoit pentru aceleasi motive care te fac pe tine sa te indoiesti: cifrele nu se leaga, programul este absurd, motivele par suspecte. Urmeaza lectia: undeva, intr-o zona obscura si neverificabila, un suflet a fost salvat prin risipa de bani si mediocritate. Necredinciosul se rusineaza. Hristos ar fi venit si pentru un singur suflet iar tu te intrebi despre eficienta ca si cum ar fi vorba de afaceri. Ascultatorul este invitat sa suspende gandirea critica. Sa inchida ochii la logica gaunoasa si interesele meschine scrise pe fruntea povestitorului. La auzul experientei, a gandi critic insemneaza pacat impotriva Duhului Sfant.

Sunt satul de experiente. Vreau analiza stiintifica nu credinta oarba. Vreau sa fiu tratat de biserica mea asa cum o companie isi trateaza actionarii. Vreau sa stiu nu doar cati, ci si ce fel de oameni participa la o evanghelizare. Vreau sa cunosc dinamica etnica, sociala si intelectuala a bisericii. Vreau sa stiu de ce ne parasesc oamenii educati. Daca raspunsurile noastre sunt relevante pentru omul informat. De ce credinta moare in vest si creste in lume a treia. Aud experientele celor care ne-au descoperit pe internet si au venit intre noi. Vreau sa stiu si despre cei care ne-au parasit din cauza internetului. Aud despre tineri risipitori care au intors spatele drogurilor si crimei la auzul unei predici. Vreau sa stiu despre tinerii cuminti care ne-au intors spatele cand au descoperit advaruri interzise despre univers. Castigam fii risipitori si pierdem tineri seriosi.

Analogia cu o societate pe actiuni imi evoca un nume care ma ingrjoreaza: Enron Corporation cu cele 101 miliarde in raportul din 2000, cateva luni inainte de faliment.

Sfinti si Eroi

Sub genericul Ecce Homo incepand de luni voi vorbi la Oxigen despre eroii Vechiului Testament. Nu il voi aminti pe Iov.

Mai inatai pentru ca Iov este un oriental. Prea oriental cu materialismul lui pastoral, cu patriarhalismul lui absorbit de sine si resemnarea lui in fata suferintei. Orientalii considerau ca toti oamenii sunt sclavi. Zeii, reprezentati de rege si preoti, i-au creiat pe oameni sa fie vite de corvada. Animalul domestic trebuie sa fie bland, supus, pasiv, muncitor si sa faca multi urmasi. Pentru cel care nu protesteaza sub bici si povara rasplata este staulul si pasunea. Ceilalti merg la taiere.

In al doilea rand pentru ca neprihanitul Iov nu este un erou. Este un sfant. Sunt doua calitati care incap greu in aceiasi pesrsoana.

Eroul se auto-afirma. Sfantul se auto-tagaduieste. Eroul este generos, loial, idealist. Sfantul este las, lacom, siret. Eroul este un lider fata de semeni si credincios fata de ideile lui. Sfantul isi manipuleaza semenii si este rigid in religia lui.

Eroul imbratiseaza suferinta si gaseste sens in tragedie. Sfantul se resemneaza si gaseste merit in pasivitate.

Arhetipul eroului biblic este David, plin de viata, atletic, jucand inaintea Domnului. Arhetipul sfantului este Iov plin de bube, mizerabil, slabanogit, tremurand inaintea Domnului.

Eroii Vechiului Testament traiesc in perioada Judecatorilor pana la sfarsitul domniei lui David. Se numesc Ghedeon, Barac, Debora, Iael, Samson, Iefta, Ionatan, David. Nu sunt sfinti. De fapt, se aseamana foarte mult cu eroii greci. Sunt produsul unei perioade de anarhie politica si religioasa in care valorile strambe ale despotismului hidraulic nu penetrasera inca muntii iudeii. Se inchina lui Iehova si il dispretuiesc pe Baal nu din ortodoxie, ci pentru ca Iehova este un razboinic iar Baal este agricultor. Eroii biblici isi transforma plugurile in sabii caci numai asa pot sa respire liber in lumea in care s-au nascut.

Eroii dispar odata cu consolidarea monarhiei. Omul lui Iehova este acum profetul, dusmanul preotilor si al regilor, reprezentantul anarhiei religioase in contextul cultului centralizat. Ultimul profet afost decapitat de Irod.

Sfintii apar dupa ce ciocanul marilor imperii despotice a zdrobit cu totul sufletul iudeu. Puterea sfantului se manifesta in auto-tagaduire. Sfantul iubeste viata viitoare pentru ca ureste viata aceasta. Il iubeste pe Dumnezeu pentru ca ureste oamenii. Iubeste spiritul pentru ca ureste natura.

Eroii au reaparut in biserica evului mediu. Au fost invatati, cavaleri, reformatori. In vremurile moderne eroii au inceput sa plece dintre noi. Au devenit revolutionari, creatori de idei, reformatori, martiri ai crezurilor seculare. Sfintii mostenesc biserica.