Cruciadă împotriva științei
19 septembrie 2017 4 comentarii
Ingineri cu ochii oblici si avantajul romanului de a se fi nascut poet
15 septembrie 2017 Un comentariu
Nu stiu ce perversiuni asiatice o practica Kim Jong-un in spatele usilor dar sunt sigur ca gadafizarea nu este pe gustul lui. Ma refer la sodomizarea cu baioneta intru satisfactia voarista a stapanilor lumii libere.
Singura lui sansa de a evita soarta lui Sadam si Gadafi este sa convinga restul lumii ca poseda tehnologia sa detoneze o bomba cu hidrogen si sa o transporte cu o racheta intercontinentala.
Ultima explozie pare sa sustina pretentia lui Kim. Nu se naste asiaticul inginer asa cum romanul se naste poet?
In cazul acesta, relatiile vor intra in faza de detenta. RDK va devenii probabil o alta economie comunista de piata condusa cu mana de fier in Asia. Partidul va construii chiar si biserici. Pastori securisti vor povesti Apusului cum le-au fost ascultate rugaciunile.
THEY ARE HERE TO HELP. Zanganitul de sabie genereaza profit.
Scepiticismul expertilor este insa bine intemeiat. Bomba H implica o explozie controlata in stagii multiple, de la fisune la fusiune de elemente usoare, tritium – helium – hidrogen. Numai US, Rusia, China, Franta, si UK poseda tehnologia complicata. India si Pakistanul au realizat doar explozii mixte, fisiune plus fusiune de tritium. Acestea nu sunt insa destul de puternice pentru a asigura doctrina MAD. India si Pakistanul incearca de mult sa realizeze tehnologia bombei in stagii multiple pentru a se ameninta reciproc cu trimiterea in Nirvana, respectiv la cele 72 fecioare, dar eforturile au fost deocamdata zadarnice. Coreea de Nord este nou venita in clubul atomic. Este greu de imaginat ca ar fi realizat deja o explozie in stagii multiple.
Probabil este o cacialma. Dar cacialmaua se joaca la ambele capete. Experimentele nucleare si rachetele lui Kim genereaza profituri pentru contractorii complexului militar-industrial. Hollywood va mai trage un Red Dawn de cateva sute de milioane. „They are here to help”. Alte doua generatii de Kimi sunt asigurate.
Uneori ma trezesc noaptea dintr-un cosmar cu fiul lui Nicu Ceausescu reales. Ce bine ca noi, romanii, ne-am nascut poeti, nu ingineri cu ochii oblici.
Ahab
10 septembrie 2017 8 comentarii
Then all collapsed, and the great shroud of the sea rolled on as it rolled five thousand years ago. Herman Melville, Moby Dick.
Limbajul potopului biblic este omniprezent. Se predica Apocalipsa meteorologica. In asemenea timpuri, simt nevoia sa fug “departe de fata domnului” la intelepciunea uitata a unor “oameni albi morti” (prea oameni, prea vii, pentru mortificarea mandatorie a neo-puritanismului liberal), cunoscuta in istoria literaturii ca the American Renaissance.
Istoricii literari ne spun ca acesti autori au fost primii americani sa abandoneze Calvinismul pentru Umanism. Neo-paganism ar fi, probabil, un termen mai potrivit. Autorii respectivi, a caror traditie se intinde de la Fenimore Cooper pana la (in opinia mea) Ernest Hemingway, au fugit si ei departe de fata Domnului (adica de cultura puritan-mercantila a Americii) sa caute adevarul pe caile indianului (Cooper) sau pe “mari uitate de Dumnezeu si tarmuri barbare” (Melville). S-au intors de acolo ca Iona la Ninive, predicand Apocalipsa civilizatiei cladite pe iluzii morale.
Herman Melville este greu de digerat pentru cititorul contemporan dar mesajul lui Moby Dick este mai actual decat orice predica sau nerozie FB in sezonul furtunilor tropicale 2017.
Inainte de petrol a fost uleiul de balena. Cele doua au multe in comun. Ambele au fost generatoare de profituri uriase. Ambele au sacrificat vieti si au provocat razbunarea naturii. Dar, mai ales, ambele ne-au ispitit sa privim in abisuri care au privit inapoi spre noi.
Anxietatea pe care industria petrolulului o genereaza cu privire la viitorul civilizatiei nu este legata in primul rand de problema incalzirii globale. Petrolul ne-a invatat ceva despre istoria vietii in timp adanc. Cartea rocilor, mult mai veche decat Biblia, are propria ei Geneza si propria Apocalipsa. Mesajul este clar. Cu sau fara incalzire globala, “giulgiul marii” cum spune Melville, se va rostogoli intr-o zi peste orasele noastre asa cum s-a rostogolit acum cinci mii, sau cinci milioane, sau cinzeci de milioane de ani. Specii s-au nascut si au disparut, mai puternice decat noi, la fel de triumfatoare asupra planetei. De ce ar fi homo sapiens exceptia?
Ismael, eroul lui Melville, invata acelasi adevar pe o baleniera de la jumatatea secolului XIX.
In ultimul Sabat petrecut pe continent, Ismael asculta, impreuna cu un pagan polinezian tatuat, o predica despre Iona. Iona a incercat sa fuga “departe de fata Domnului” (adica de civilizatia monoteista, explica pastorul) la capatul lumii. Solia este adresata lui Ismael care, spune naratorul, vrea sa fuga din America puritana spre “mari uitate de Dumnezeu si tarmuri barbare”. Dar marea si balena asculta de glasul Domnului si Iona se intoarce acasa pocait.
Polinezianul nu este de acord. Oceanul si balena asculta de alte legi. Cei care vor sa se intoarca acasa de la vanatoarea de balene trebuie sa le invete si sa le respecte. Inainte de culcare, prezbiterianul si paganul saruta idolul polinezian, de unde intelegem ca Ismael e hotarat sa repete experienta lui Iona. Ziua urmatoare, cei doi se imbarca pe baleniera capitanului Ahab. Capitanul este “godless and godlike but has his humanities”, asa cum il arata si numele. Nu lipseste nici un Ilie care inainte de plecare face o profetie despre soarta lui Ahab, dar Ismael ignora iarasi mesajul si decide sa il urmeze pe Ahab pana la capatul lumii.
Calatoria pare sa confirme opinia polinezianului. Acum cinci mii de ani Dumnezeu a adus potopul si a instaurat monoteismul pe pamant. Dar Oceanul, cine il va converti?
Daca nu aveti rabdare cu engleza lui Melville sariti peste pasajul urmator.
Consider the subtleness of the sea; how its most dreaded creatures glide under water, unapparent for the most part, and treacherously hidden beneath the loveliest tints of azure. Consider also the devilish brilliance and beauty of many of its most remorseless tribes, as the dainty embellished shape of many species of sharks. Consider, once more, the universal cannibalism of the sea; all whose creatures prey upon each other, carrying on eternal war since the world began.
Consider all this; and then turn to the green, gentle, and most docile earth; consider them both, the sea and the land; and do you not find a strange analogy to something in yourself? For as this appalling ocean surrounds the verdant land, so in the soul of man there lies one insular Tahiti, full of peace and joy, but encompassed by all the horrors of the half-known life. God keep thee! Push not off from that isle, thou canst never return!
Pocainta naratorului suna fals. Ismael nu este convins ca Biblia spune adevarul cu privire la Iona sau Potop. Mai degraba vrea sa ne spuna ca iluziile culturii ascund un abis in care cei mai multi nu pot sa priveasca fara sa se prabuseasca.
In acest abis doar Leviatanul este la el acasa. Ismael cauta sa patrunda calea Leviatanului. Ahab o urmeaza.
He swam the seas before the continents broke water; he swam over the site of the Tuileries, and Windsor Castle, and the Kremlin. In Noah’s flood he despised Noah’s Ark; and if ever the world is to be again flooded, like the Netherlands, to kill off its rats, then the eternal whale will survive, and rearing upon the topmost crest of the equatorial flood, spout his frothed defiance to the skies.
Vanatorul de balene intuieste ce stim noi astazi. Balenele au invatat sa navigheze dupa stele cu mult inainte ca omul sa-si ridice ochii spre ele. Aceasta este si sursa fascinatiei lui Ahab cu Moby Dick. In folclorul biblic-marinaresc, Leviatanul a sfidat invitatia de a intra in Arca lui Noe si a imbratisat Potopul. Balena uriasa l-a sfidat pe Dumnezeu. Moby Dick este dumnezeu in ocean. Ahab vrea sa ucida Leviatanul ca sa isi dovedeasca ca el este singurul dumnezeu. Dar leviatanul castiga batalia si giulgiul marii se rostogoleste peste Ahab si corabia lui la fel ca in urma cinci cu mii de ani peste paganii antedeluvieni.
Melville a creat alegoria perfecta pentru timpul nostrul. Echpajul multi-rasial, multi-religios, care il urmeaza pana la capatul lumii pe Ahab in obsesia lui cu balena alba, este cel mai bun simbol al Americii. Tot mai departe de premisele protestante, tot mai “godless and godlike”, dar nu fara aspecte umane puternice, intr-o cursa obsesiva pentru locul lui Dumnezeu intr-un Cosmos unde tronul este vacant.
God keep thee! Push not off from that isle, thou canst never return!
Dar Ismael nu suna convins. Ismael, chiar si Ish-Ma-El, se indoieste ca “Dumnezeu aude”, si saruta idolul polinezian inainte de a parasi insula iluziilor culturale. Pentru ca paganul stie mai bine. Cei care trebuie sa auda suntem noi. Aruncati-l pe Ahab peste bord si faceti pace cu Moby Dick, inainte ca giulgiul marii sa se rostogoleasca peste noi. Irma este doar un semn.
Complexul spiritual-industrial și sacralizarea Americii
28 august 2017 5 comentarii
În cartea The Spiritual-Industrial Complex (2011), Jonathan Herzog susține o teză surprinzătoare cu privire la trezirea evanghelică din America anilor 1950. Este perioada în care protestantismul mainstream a fost dislocat de mișcarea evanghelică, Congresul a înlocuit E Pluribus Unum cu In God We Trust ca motou național și a adăugat One Nation Under God la jurământul de loialitate, rugăciunea a devenit mandatorie în școală, monumente ale celor zece porunci au fost așezate în tribunale și școli, institutul Moody predică literalismul Genezei la viitorii astronauți, iar Președintele a devenit Marele Preot. Billy Graham este profetul acestei treziri și modelul imitat de ceilalți evangheliști.
Orice redeșteptare religioasă în America a fost un fenomen la firul ierbii. Redeșteptarea evanghelică a mijlocului de secol a fost diferită în sensul că a plecat de sus în jos, orchestrată de strategii războiului rece. Herzog folosește termenul complex spiritual-industrial (CSI) ca aluzie la complexul militar-industrial cu privire la care a avertizat președintele Eisenhower în cuvântarea lui de încheiere a mandatului. Amândouă au fost răspunsuri urgente la amenințarea războiului rece. Amândouă i-au supraviețuit.
CSI a fost creat din cauză că idealismul marxist, quasi-religios, începuse deja să infiltreze societatea americană, materialistă și obsedată de satisfacții imediate. Faimoasa ”ceartă din bucătărie” între Nixon și Hrușciov la expoziția americană din Moscova, 1959, este un bun exemplu. ”Nu aveți și o mașină care să vă bage mâncarea în gură”, a întrebat batjocoritor Hrușciov. Sarcasmul primului secretar a rezonat în America mai mult decât mixerul lui Nixon între moscoviții care oricum nu prea aveau la ce să-l folosească.
A fost operată ”sacralizarea” materialismului american. Consumul a fost ritualizat și spiritualitatea a devenit marfă. Toate mijloacele științifice de propagandă au fost mobilizate pentru a-i întoarce pe americani în bisericii și sinagogi.
Analiza lui Herzog este mult prea complexă pentru a fi discutată aici. Mă voi ocupa doar de aspectul care mi se pare cel mai important: dislocarea protestantismului mainstream în favoarea evanghelicilor.
Motivul a fost acela că protestantismul mainstream nu putea fi instrumentat politic. CSI voia să vândă publicului american o narațiune conform căreia războiul rece nu era confruntarea pentru dominație globală între două supra-puteri ci o bătălie maniheică între Dumnezeu și Satana. Războiul Rece a fost îmbrăcat într-un limbaj apocaliptic care trecea drept metaforă pentru unii dar era înțeles literal de inițiați.
Teologii protestanți au fost primii să ridice sprâncenele tocmai pentru că înțelegeau limbajul. Evanghelicii, dimpotrivă, aveau o escatologie în alb și negru în care confruntarea statului Israel cu un inamic satanic ”din fundul miazănoaptei” juca un rol central. Ei credeau că un război nuclear cu URSS va inaugura mileniul mesianic. Nimic de pierdut. Ce sunt câteva sute de milioane de vieți și sfârșitul civilizației când porți războaiele domnului?
Evanghelicii ofereau și alte avantaje. Protestanții erau pentru despărțirea bisericii de stat și priveau cu suspiciune relațiile între Casa Albă și Vatican. Evanghelicii credeau că ”zidul de despărțire” este o conspirație ateistă. Protestanții erau interesați de probleme sociale. Pe evanghelici îi interesa salvarea de suflete. Protestanții erau critici față de materialismul american. Evanghelicii credeau în evanghelia prosperității.
A existat un McCarthyism teologic având ca scop supravegherea și eliminarea teologilor care erau critici față de politica războiului rece sau înclinau spre idei de stânga. Evanghelicii nu voiau altceva decât să impună literalismul biblic împotriva teologiei liberale. Dar teologia liberală se suprapunea prea adesea cu pacifismul și evanghelia socială. Ascensiunea lui Billy Graham a fost rezultatul alianței între literalismul biblic și complexul militar-industrial.
După criza rachetelor din Cuba războiul rece a intrat în faza de detentă. CSI a devenit inutil geopolitic. Pe măsură ce activismul judiciar a început să demoleze monumentele și instituțiile CSI, Coaliția Creștină a înlocuit CSI, având ca misiune salvarea acestor instituții și monumente (ei cred că vin de la părinții fondatori). Rămășițele complexului sunt încă instrumentate în lupte politice. Cea mai durabilă moștenire rămâne însă dominația evanghelicilor în spațiul teologic-politic.
Ekleipsis
23 august 2017 11 comentarii
Am privit eclipsa într-un loc simbolic. Nu mă refer la observatorul din Chicago. Cerul a fost acoperit de nori și, pe deasupra, eclipsa era parțială aici. Am privit-o din parcarea unui sex-shop, singurul semn de civilizație în afara silozurilor și culturilor de porumb industrial, undeva în sudul statului Illinois.
Simbolistica observatorului nostru improvizat ține de un anumit entuziasm pe care l-am simțit încercând să retrăiesc înfiorarea scribilor haldei care au curvit cu oștirea cerurilor în antichitatea biblică.
Apocalipsa lui Enoh ne spune că astronomia antică s-a născut atunci când îngerii care și-au luat neveste dintre ficele oamenilor i-au învățat pe copii lor căile corpurilor cerești, scrisul pe papirus, farmakea (vrăjitoria) ierburilor de leac, tehnologia armelor de bronz și, last but not least, albastrul de ochi, pentru care a fost aruncată pe fereastră managera sex-shopului fenician din Israel.
Legenda reflectă suspiciunea triburilor de nomazi față de civilizația agrar-urbană și revoluția științifică a epocii bronzului. Conflictul s-a păstrat până în timpurile noastre. Eclipsa, luna roșie, căderea de stele, trebuie privite cu temeri apocaliptice. Curiozitatea științifică este păcatul originar al civilizației.
De la scribii haldei gândul m-a purtat la filozofii greci. Grecii au calculat circumferința pământului și a lunii, distanța până la lună și chiar la soare, desenând triunghiuri și cercuri pe nisip.
A fost descoperit chiar și un computer analog pe care grecii îl foloseau să prevadă eclipsele de lună și soare, și data olimpiadelor.
Multe din realizările științei grecilor sunt cunoscute din Istoria Eclesiastică a lui Eusebiu din Cezarea. Eusebiu considera că întruparea Logosului a venit la ”împlinirea vremii”, după ce știința și filozofia au descoperit Logosul – Rațiunea. Înțelegem că Eusebiu se aștepta ca creștinismul să inaugureze o nouă eră de aur a științei și filozofiei. Un secol mai târziu a fost ucisă Hypatia. Moartea ei a însemnat începutul unei eclipse de o mie de ani.
Eclipsele spiritului, la fel ca cele ale soarelui, sunt evenimente periodice. Mi-am amintit de Hypatia în timpul eclipsei. Mi-am amintit că Rațiunea a intrat iarăși în eclipsă. Cuvântul grec ekleipsis înseamnă întunecare sau prăbușire. Cât va dura de data aceasta?
E luna August. Plăjile sunt pline. Facebookul e saturat de pântece leneșe unse cu sunscreen și costume de baie din branduri care propovăduiesc profeția Apocalipsei că ”marea nu va mai fii”. Fără să știe de ce, fundamentaliștii au dreptate când spun că bikini sunt ”ca-n zilele lui Lot”. Nu mă refer la prejudecăți puritane (doamne ferește) ci la ”un foc veșnic” (Iuda 7) descoperit nu pe insula Patmos ci pe Atolul Bikini.
În aparență, marea este acolo unde era și pe vremea grecilor. Dar marea grecilor, Thalassa, Thalassa, nu mai există.
Provoc pe orice om modern aflat în vacanță la mare să încerce să calculeze distanța până la Lună desenând figuri geometrice pe plajă. Avem computere miniaturizate care ne pot arăta timpul și locul oricărei eclipse cu mii de ani în urmă sau în viitor. Ne imortalizăm digital pântecele leneșe sau soțiile martirizate întru dietă și le expunem pentru audiențe globale.
Dar nu mai desenăm cercuri pe nisip și plaja noastră nu se mai învecinează cu Universul. Apocalipsa s-a împlinit. Ni s-a luat marea.
Poate într-o zi vom crea Thalassa pe Marte.
oxigen2 
Comentarii recente