Acesti mici Eichmani care ne conduc la cer

Alexa se intreaba in ce masura istoria colaborationismului evreu in timpul  celui de-al Treilea Reich ar putea elucida „misterul” colaborationismului pastoral adventist in timpul comunismului. Raspunsul se gaseste in doua caracterizari scurte pe care le face in eseul ei.

Prima: Eichman era „un funcţionar mediocru ce visa să iasă din anonimat”. Aceasta este descrierea pastorului „bun”: mediocru intelectual si moral, fara ideal, obedient fata de autoritate ( eclesiastica sau seculara), meticulos in detalii irelevante, autoritar la locul lui in lantul de comanda, dar totodata narcisist, egomaniac, carierist. Un mic Eichman, predicator al „solutiei finale” (aka seminarii de profetie), autor de mini-holocausturi purificatoare (comitete/adminstrative). Imi permit totusi sa nu fiu de acord cu prohibitia asupra  psihanalizei. Micul Eichman nu poate fi inteles daca se ignora fantezia salii de dusuri, momentul suprem, cand va contempla de pe zidul cetatii de aur surorile recalcitrante la reforma in imbracaminte, skinni-dipping sub dusul de foc si pucioasa.

A doua:

“Legea Celor Zece Porunci dată lui Moise pe Muntele Sinai şi ale cărei percepte sunt păstrate cu sfinţenie până astăzi poate fi considerată un îndreptar de moralitate adresat unui popor evreu abia ieşit din robia egipteană, idolatru şi căutător de senzaţii tari, senzaţii şi miracole de care divinitatea nu făcuse rabat în relaţia cu poporul ales… Această Lege avea meritul de a distinge binele de rău, răul fiind semnalat, întotdeauna, printr-o negaţie (Să nu ucizi!, Să nu furi! etc.)… În guvernarea celui de-al Treilea Reich, răul, explică Hannah Arendt, şi-a pierdut calitatea prin care majoritatea oamenilor îl recunosc, aceea a ispitei. Dacă într-o ţară civilizată legea ţine cont de conştiinţa fiecărui cetăţean al cărei glas se presupune că îndeamnă la Să nu ucizi!, legea teritoriilor peste care Hitler stăpânea cerea ca glasul conştiinţei să îi spună fiecăruia Vei ucide!.

Imi permit  sa nu fiu de acord cu Hannah Arendt: porunca „vei ucide” nu este in conflict cu morala bazata pe miracole si autoritate absoluta a tribului de sclavi. Isi mai aminteste cineva de ce a fost lepadat Saul? Acelasi lucru se poate spune despre „solutia finala”. Daca veti intreba pe pastorul dv. de ce au fost macelariti cananitii cu copii cu tot, va va raspunde ca ereditatea lor era atat de compromisa incat genocidul devenea un act de igiena sociala. Suna familiar? Daca nu v-am convins,  comparati Ezra 9 cu Legile din Nuremberg.

Nu vreau sa comit pacatul intelectual de a interpreta Vechiul Testament inafara contextului istoric. Las aceasta pe seama micilor Eichmani, care sunt de regula si adeptii inspiratiei verbale. Problema apare atunci cand, in lumea moderna, nivelul moral este pastrat la nivelul primitiv al sclavului din epoca timpurie a fierului, si abstractia etica este inlocuita cu senzatiile tari. In opinia mea, atat nazistii cat si colaborationistii evrei s-au inteles atat de bine pentru ca au reprezentat aceiasi regresie deliberata de la modernitatea „decadenta” la morala fara dileme a sclavului. Vanzarea fratilor se face cu usurinta in absenta unei constiinte morale in adevaratul sens. Mult trambitata dilema a evreului din dulap, cu rezolutia stupida a agentului Gestapo care crede ca glumesti, este radiografia perfecta a pastorului colaborationist. Fiti siguri ca nu a mintit si nu a facut rapoarte in zi de Sabat. Mai mult, a facut chiar si lucrare misionara cu agentul de legatura. Si, nu in ultimul rand, a incredintat pe cei turnati in grija Domnului.

Este inca un mister pentru mine motivul pentru care o miscare cu radacini adanci in Secolul Ratiunii si Iluminismul anglo-american, o miscare intemeiata de ganditori independenti, s-a intors la morala non-etica a Pentateucului.  Conflictul „moral” cu valorile moderne si ghettoizarea devin inevitabile. Rabinii conservatori au salutat Legile din Nuremberg ca pe o providentiala si salvatoare separare a poporului ales de cultura pagana a Germaniei. De aici pana la lagarul de concentrare mai este doar un pas. Nu este surprinzator ca listele lor au vizat in primul rand pe epikuros – evreii asimilati cultural. La fel cum liber-cugetatorul adventist a fost strivit intre doua sisteme totalitare – care puteau colabora impotriva dusmanului comun: omul-care-gandeste-cu-mintea-lui.

Inchei cu un fragment dintr-o poezie despre Holocaust a lui Paul Celan:

Moartea-i un maestru din tara Germana/… El ne striga:/Sapati o gaura in cer/Acolo patul nu-i stramt.

Acesti Eichmani care ne poruncesc sa sapam si sa ne ingropam tot mai adanc pentru a ajunge la cer.