Stiinta rade la urma

Revolutia stiintifica a inceput cu un hohot de ras. Intr-o scrisoare catre Kepler din 1610, Galileo povesteste reactia filosofilor din Pisa la descoperirea lunilor lui Jupiter.

Ce ai spune despre cei mai importanti filosofi ai facultății de aici, carora m-am oferit de o mie de ori sa le arat descoperirile mele, dar care, cu încăpățînarea unui șarpe leneș imbuibat, niciodată nu au fost de acord să se uite la planete si la luna prin telescop? Într-adevăr, la fel cum șerpii isi inchid urechile, așa închid acești oameni ochii la lumina adevărului.

Acestea sunt descoperiri majore; totuși pentru ei nu reprezinta o surpriza. Oamenii acestia cred că filosofia (stiinta n.n.) este un fel de carte ca Eneida sau Odisea, și că adevărul trebuie căutat, nu în univers, nu în natură, ci (ca sa folosesc propriile lor cuvinte), prin compararea textelor! Ce am mai râde draga Kepler daca ti-asi povesti ce argumente a adus împotriva mea, în prezența Marelui Duce, primul filosof al facultății de la Pisa, încercand, cand cu argumente logice, cand cu incantantii magice, să darame noile noastre planete (satelitii lui Jupiter n.n.) din ceruri. Galileo catre Kepler, 1610.

Rasul lui Galileo este cel mai bun comentariu la critica stiintei ex-cathedra filosofica/teologica.

Sa lasam la o parte discutia fara sfarsit despre relatia epistemica intre dogma si axioma. „Marxistul” din mine vede ceea ce nu vad urmasii de astazi ai filosofilor din Pisa: lupta pentru putere. Din acest punct de vedere, diferenta intre cele doua consta in faptul ca nici un imparat nu a convocat pe toti matematicienii sa se puna de comun acord asupra axiomelor si postulatelor lui Euclid, nici nu a creat un aparat de represie a dizidentelor ne-euclidiene. Si, ca sa adaug insulta la rana, il voi adauga pe Durkheim la Marx, cu teza ca rolul dogmei este tocmai sa justifice existenta preotului ca si custodian al ei. Caci axiomele si postulatele lui Euclid exista independent de geometru, dar dogma fara preot nu este.

In 1972, cand Pioneer a dus mesajul nostru catre stele, NASA nu a gravat pe placa de aur simbolul din Nicaea, ci pulsatia electronului in atomul de hidrogen si pozitia soarelui fata de 14 pulsari in galaxie la data lansarii, in matematica binara. Axiomele matematice sunt adevarate pentru orice inteligenta din univers. Nimeni la NASA nu a pariat insa pe ideea ca dogma ar reprezenta acelasi lucru.

A avut, fireste, si dogma ceva de spus. Ce cauta cuplul acela fara frunza de smochin pe placa? The churched stiu ca fiintele necazute poarta robe de lumina. Nu avem dreptul sa infectam universul cu virusul concupiscentiei, ca s-ar putea sa ne trezim cu un asteroid in loc raspuns.

Tot Marx ne invata „sa ne despartim de trecut razand”. Rasul lui Galileo este rasul de trecutul care se repeta ca farsa. Este nevoie sa redescoperim rasul lui Galileo. De ce? Pentru ca astazi cei care rad sunt tocmai serpii imbuibati cu sofisme postmoderne si antichitati teologice. Intr-o perfecta manifestare a ceea ce psihanaliza numeste stadiul anal, ne viziteaza cand au diaree sau se incolacesc in scorburi cand sunt constipati. Ei gasesc certitudinile stiintei ridicol de naive, dar nu se indoiesc de intelepciunea care se masoara prin lungimea frazelor si a barbilor.

Domnilor si doamnelor, am ajuns sa intelegem universul. Asta nu mai este revolutie. Este eschatologie. Sa avem deci rasul celui care rade la urma.