Un Dumnezeu care pazeste legea non-contradictiei

„noi nu intelegem de ce paradoxul si contradictia dialectica sunt esentiale in gandirea teologica” Edi

Say what?

Cu riscul de a fi etichetat filistin de veac XIX, voi spune cateva lucruri despre importanta cautarii de noduri in papura (via non-contradictie) in testaura doctrinara a orcarui esafodaj teologic (ca adeventismul e doar un exemplu, si unul nefericit…).

Sa punem o intrebare scolastica: Does God obey the law of non-contradiction?

Nu stiu daca o face sau nu, dar cel putin atunci cand vreau sa aflu ceva cu sens despre Dumnezeu o cerinta minima fata de discursul depre el -este aceea de a nu fi contradictoriu. Cultivarea paradoxului (a la Kierkegaard sau otherwise) este fie: 1. un non-sens  in lipsa unui discurs univoc necontradictoriu, fie 2. apelul la experienta subiectiva care valideaza orice fel de contradictii sistematice.

Utilizatorii de dialectica hegeliana versiunea 2.0 de stanga, nu impresioneaza pe prea multa lume, pentru ca si Hegel s-a exprimat intr-un mod consistent logic (altfel n-am fi inteles nimic….stiu, mi se va spune ca eu nu am inteles nimic din Hegel samd.).  Daca gandirea critica se aplica la ceva, ea se aplica si discursului religios. Pentru orice model teoretic din lumea stiintei “contradictia e miezul falsitatii”, maniera prin care Edi poate scapa de acest ciur al non-contradictiei este sa spuna, cum a mai facut-o, ca discursul religios nu este despre “ceva”, adica nu e de tip ontic. Atunci eu imi permit sa spun ca acest discurs nu se refera la nimic, sau se refera la ceva, dar facand asta in mod paradoxal  (i.e contradictoriu), devine de neinteles.

Sunt tare curios cum se pot evalua doua discursuri religioase contradictorii intern, pe seama carui tip de merite epistemice….?

2+2=5

Ecuatia de mai sus este demonstrabila. AltVasile/Daniel Safciu a(u)  folosit-o ca argument in favoarea scepticismului filosofic, acesta din urma fiind folosit la randul sau ca argument  ca… 2+2=5 in sens Orwellian.  Adica, adevarul trebuie definit de autoritate (biserica, in cazul nostru), pentru ca logica oricum nu poate demonstra nimic.

Rezistand tentatiei de a hrani trolul, ecuatia 2+2=5 este o perfecta ocazie de a continua dialogul serios despre creationism si natura teologiei. Voi porni de la ceea ce Betrand Russel numea greseala grecilor.

Spre deosebire de egipteni si babiloneni, grecii au descoperit ca proprietatile geometrice ale corpurilor pot fi deduse printr-un proces pur logic dintr-o serie de propozitii fundamentale numite axiome. Cuvantul modern ratiune vine de la latinul ratio, care este talmacirea cuvantului grecesc logos. Logic, sau rational, insemneaza la origine o masura care poate fi dedusa logic. De ce corespund insa proprietatile geometrice ale corpurilor cu logica sau ratiunea euclidiana? Raspunsul grecilor a fost acela ca Demiurgul a modelat universul dupa legile lui Euclid. De aici rationalismul filosofic. Tot ce e rational este si real. Ceea ce nu este rational nu exista. Este doar aparenta, umbra realitatii. Va amintiti, mitul cavernei.

Greseala grecilor, spune Russel, a fost aceia de a considera ca matematica (geometria) este o realitate platonica, cand ea este de fapt un limbaj inventat de om. Ca orice limbaj, matematica are ambiguitati. 2+2=5  este doar una din mai multe. Mai exact, matematica nu este altceva decat stiinta logicii ajunsa la maturitate. Albert Einstein a asezat acest principiu la baza Teoriei Relativitatii: geometria nu are ca obiect adevarul ci relatiile logice dintre propozitii geometrice. Aveti tot pasajul aici. Daca geometria euclideana spune ca linia dreapta este distanta cea mai scurta intre doua puncte, nu insemneaza ca universul asculta de Euclid sau de logica noastra.

Matematica nu este altceva decat un sistem de silogisme care se refera la relatii logice intre multimi. Exista nenumarate exemple de silogisme valide logic care nu sunt si adevarate. Logica formala nu garanteaza adevarul. Sa nu credem insa ca si reciproca este adevarata. Un silogism invalid logic este todeauna neadevarat. 2+2=5 este corect din punct de vedere algebric (nu spun matematic, caci as include instrumente mai exacte, cum ar fi calculus), dar nu este adevarat. Sa nu ne facem insa iluzia ca ceea ce este gresit matematic ar putea fi adevarat.  De exemplu, ca 4.468×10^9 (timpul de injumatatire al uraniului) = 6000.

Betrand Russel arata ca teologia (o disciplina inventata de Aristotel) are la baza greseala grecilor. Credinta ca structura metafizica a existentei reflecta sintaxa propozitiei sta la baza dogmei trinitatii. Relatia logica intre subiect si predicat este transferata asupra relatiei intre trupul/sangele lui Isus si painea/vinul in eucharistie.  Teologia este 2+2=5.  O disciplina riguros logica care demonstreaza adevaruri posibile intr-un univers alternativ. Fundamentalismul biblic este 2+2=5 prin credinta naiva ca ceea ce se poate demonstra textual in Biblie trebuie sa fie si real. Problema fundamentalistilor nu este in primul rand inspiratia verbala, ci confuzia intre structura gandirii/limbajului si structura realitatii.

Creationismul este 2+2=5. Argumentul creationistior este ca li se pare ilogic ca Dumnezeu sa se foloseasca de un proces in timp cand putea crea totul instant. Ca nu este logic ca un Dumnezeu iubitor sa rabde cateva sute de milioane de ani de predatie (dar poate sa arda in foc copii nevinovati aceiasi perioada de timp  ridicata la puteri astronomice). Sau ca gasesc stiinta evolutiei ne-inteligibila pentru o  minte cu IQ < 100.  Adevarul este ca realitatea nu se supune legilor logicii, nici atunci cand logica apartine ueni minti cu IQ=220. Este insa la fel de adevarat ca intelegerea realitatii implica reducerea ei la un model logico-matematic consistent in care 2+2=5 nu are ce cauta.

Logos 76 – Argumentul Psihologic

Logos 73 – Argumentul Teist

Logos 72 – Argumente False

Logos 71 – Instinctul de Turma

Logos 70 – Puterea Eului

Logos 69 – Pasiune si Adevar

Logos 67 – Impietatea Ratiunii

Logos 66 – Stiinta Indoielii