Noah (2014), Darren Aronofsky: angoase primitive 3D

Un film care pentru conservatorul religios, literalist si dogmatic nu va constitui decat o profanare adusa unui ‘adevar vesnic’ – cel al Potopului Universal. Il vor revolta dibaciile hollywoodiene si 3D ale lui Aronofsky neconforme cu textul biblic, dar va jubila la ideea, foarte clar subliniata in discursul cinematografic, existentei unei Vointe Divine omnipotente careia omul trebuie sa i se supuna cu orice pret. Un film despre care conservatorul religios va sustine negresit ca il deranjeaza dar care, in ascuns, ii va produce juisanta pe care doar fantasmele sadice reprimate i-o pot asigura.

Pentru ceilalti, ‘Noah‘ va consemna istoria unei ere postindustriale si postecologiste in care Pamantul, inevitabil, va ajunge la autoanihilare. Pe aceata planeta stearpa, parasita de Creatorul care nu raspunde niciodata, alienarea psihica este ultimul si singurul refugiu al omului. Constitutia psihica a profetului (Noe) nu este departe de cea a unui om suferind de halucinatii si deliruri. Ideea deliranta predominanta, aceea de a se supune cu orice cost unei Vointe Divine tiranice, invadeaza intreaga personalitate a personajului principal si il mana catre excluderea din cercul familial si cel social. Cu toate ca reuseste sa crute viata urmasilor sai, angoasa depresiva ii va alimenta alcoolismul si il va haitui mult dupa retragerea apelor Potopului in tinutul dorit un nou Eden.

Razele curcubeului apar cand Noe reuseste sa mai slabeasca din fraiele vinovatiei chinuitoare izvorate din sentimentul ca a suferit un esec definitiv in relatie cu ceea ce credea ca e planul divin si sa incerce reconcilierea cu familia. In fata unei astfel de iubiri, umane in esenta, Vointei Divine nu-i ramane de ales decat adaptarea.

Anunțuri

Logos 78 – Geneza – Istoria