Strigoii din Biblebelt

America se confruntă cu aceleași forțe care au dus la războiul civil acum 160 de ani. Atunci era vorba de o alianță dintre oligarhia celor 300.000 stăpâni de sclavi și o mișcare populistă motivată de fantezii teocratice și biblicism îngust. Congresul Confederatiei votase o nouă constituție în care sclavia era recunoscuta ca o institutie biblica si baza civilizatiei crestine. Trebuie de asemenea sa ne amintim ca Sudul este cel care a atacat Nordul, cel din urma actionand în legitima aparare. 

În fața agresivității ideologice a Sudului, Nordul a răspuns cu ezitări și încercări de reconciliere, evitand sa discute deschis problema sclaviei, chiar și după începerea războiului. Abia în al treilea an de război, Lincoln a proclamat eliberarea tuturor sclavilor din statele rebele.

Însă dacă Nordul a mărturisit că luptă doar pentru a salva Uniunea, Sudul admitea deschis că scopul final al rebeliunii era victoria sclaviei.

Istoria revizionista a conflictului interpretează astăzi ezitările Nordului ca dovada ca Razboiul Civil a avut de-a face doar cu drepturile statelor împotriva tiraniei guvernului federal, ignorand cinismul Sudului în definirea propriei cauze.

E timpul sa spunem lucrurilor pe nume. Conflictul Nord cotra Sud a inceput la 1844, atunci cand Southern Baptists s-au rupt de fratii „apostaziati” din teritoriile pagane din Nord pentru ca acestia nu recunosteau principiul biblic al sclaviei.

Victoria militară a Nordului a fost pecetluită prin victoria politică pe data de 9 Iulie 1968 cu adoptarea  Amendmentului XIV, care dă dreptul guvernului federal sa pedepseasca guvernele locale atunci când încalcă drepturile cetățenilor codificate în Bill of Rights. 

Insa Sudul a gasit curand un mod elegant de a ocoli Amendamentul XIV, delegand violenta impotriva cetatenilor incomozi (negri, albi, sau evrei), la the good people, cea mai stringenta manifestare fiind KKK, in timp ce justitia se facea ca nu vede. Termenul potrivit aici este Talibanul Evanghelic. Statul Texas tocmai a reinviat practica intr-o forma „eleganta”. The good people of Texas sunt incurajati pentru 30 de arginti &10.000 sa intenteze proces civil impotriva medicilor care fac avort dupa „heart beat” (la stadiul cand fetusul nu are inima, dar cui ii pasa de embriologie in biblebelt), in timp ce o Curte Suprema inghesuita cu teocrati catolici decide asupra lor in sesiuni stil Caiafa.

Sudul a gasit un mod elegant de a ocoli Amendamentul XIV, delegand violenta impotriva cetatenilor incomozi (negri, albi, sau evrei), la the good people. In imagine, James E. Chaney, Michael Schwerner și Andrew Goodman, voluntari pentru a ajuta afro-americanii din Mississippi să câștige dreptul la vot. Ku Klux Klan, ajutat de poliția locală, a răpit și ucis cu brutalitate pe J.E., Mickey și Andy. O investigație intensă a FBI cunoscută sub numele de „Miburn” (prescurtarea „Mississippi Burning”) a dus la descoperirea cadavrelor și a identității ucigasilor. Edgar Ray Killen, liderul Ku Klux Klan care a organizat crimele, nu a fost condamnat (pana in 2004) pentru ca o membra a juriului a declarat ca ea nu poate condamna un pastor.

Cine uita istoria este condamnat sa o repete. Forțele confederate au renascut periodic în istoria US. Variabilele se schimba dar constantele sunt aceleași: alianța dintre oligarhie și populismul biblic teocratic și bătălia împotriva Amendamentului 14 („drepturile statelor”), în timp ce o timidă rezistenta politică se teme sa spună lucrurilor pe nume, la fel ca Nordul înainte de victoria de la Gettysburg și după asasinarea lui Lincoln.

E timpul sa spunem lucrurilor pe nume. Conflictul Nord cotra Sud a inceput la 1844, atunci cand Southern Baptists s-au rupt de fratii „apostaziati” din „teritoriile pagane din Nord” pentru ca acestia nu recunosteau „principiul biblic al saclaviei”.

Conflictul Nord-Sud a fost un conflict teologic, intre teocratia vechi-testamentara (impietrirea inimilor voastre) si principiul nou-testamentar dati Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, care este baza istorica a secularismului occidental.

In spatele mult trambitatului „razboi cultural” din US, in spatele protestelor anti-vaccin si anti-masca, in spatele miscarii numita orwellian „pro-life”, si al insurectiei cu steaguri confederate si trambiti de la Ierihon pe 6 Ianuarie, se afla harcile ranjita ale strigoilor rebeliunii Sudului. Este batalia pentru teocratie crestina, talibanul evanghelic. Acum, ca si atunci, elitele financiare si politice gasesc ca teocratii sunt „good for business”.

Teocratia, sub pretextul pios al guvernarii divine, prin cei „alesi de Dumnezeu”, ii face pe oameni sclavi ai dogmelor si traditiilor mostenite din veacurile intunecate. Secularismul inseamna un guvern al omului, prin om, pentru om. Nu este greu de argumentat, cu putina educatie si ceva mai multa demagogie, ca un astfel de guvern este rebeliune impotriva lui Dumnezeu. Acesta este argumentul wahabistilor si talibanilor, dar si al evanghlicilor pe Coca-Cola.

Pentru noi, ramane proclamatia lui Lincoln la Gettysburg: that government of the people, by the people, for the people, shall not perish from the earth.

Kultur

Image result for aryan nationalism rally

Arienii vechi si noi

Supraomuletul cu mustacioara ar fi fost contrariat la citirea următoarelor cuvinte ale lui Friedrich Nietzsche, pe care-l ridicase la rangul de profet al naționalismului german.

Problema evreilor există doar în interiorul statelor naționale, în măsura în care energia și inteligența lor superioară, care s-au acumulat din generație în generație în lunga școală a suferinței lor … De îndată ce nu mai este vorba de păstrarea națiunilor, ci mai degrabă de a produce cea mai puternică rasă europeană posibilă, evreul devine un ingredient la fel de util și de dorit ca orice altă calitate națională. (Human all to Human, 475).

Multiculturslimul, alta ideologie cu mustacioara, vrea ca orice etnie, cultura, rasa, orice turma, sa aiba staulul ei si pastorul ei. Conflictul este intre in-dividualism si dividualism. Individul care nu se lasa divizat de granite, limba, cultura, rasa, sex, gen, este noua fata a ceea ce propaganda nazista numea der ewige Jude.

Acum este das ewige Individuum, mai ales atunci cand da pe fata inteligența superioară si vine dintr-un grup in care a “acumulat din generație în generație în lunga școală a suferinței lor” ostilitatea fata de nationalisme, alaturi de refuzul ghetoului propriu. .

Este, daca vreti, imigrantul sud-american care sare gardul pentru ca crede in America mai mult decat cei care l-au ridicat. Este imigrantul care crede in Europa pe care o cunoaste din carti, acele carti pe care nativul european le-a uitat de mult. Si, ca sa adaug putina sare pe rana, poate fi tiganul pe care o lunga istorie de dispret si supravietuire l-a invatat universalitatea umana, in opozitie cu nationalismul de mucava al pecinegilor care se cred daco-romani.

Este individul fara natiune, fara ghetou, fara trib, care a biruit instinctul de turma si nevoia de despaduchiere reciproca a hoardei de primate. Este cetatean al planetei si de aceea va mostenii pamantul.

Acest in-divid(e et impera) este noul dusman al celor care divide et impera, haituit si vanat de cei care zidesc ziduri intre natiuni sau spatii culturale in mijlocul lor, desi cele doua par a fi in conflict.

Razboiul cultural kultural împarte turma in doua spre profitul celor care o jupoaie. Insa cei care “se bat” de ochii publicului au de fapt acelasi dusman pe care il putem numii generic european, in sensul lui Nietzsche, sau american, in sensul lui Thomas Paine: cetatean al Universului.

Războiul cultural în țara houyhnhnm

horsepeople

Jonathan Swift (1726), redă răspunsul lui Gulliver la întrebarea regelui houyhnhnm despre cauzele războaielor în Europa.

Diferența în opinii a costat multe milioane de vieți: de exemplu, dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin; dacă fluieratul este un viciu sau o virtute; dacă este mai bine să săruți un stâlp sau să-l arunci în foc; care este cea mai bună culoare pentru o haină, negru, alb, roșu sau gri; și dacă trebuie să fie lungă sau scurtă, îngustă sau largă, murdară sau curată; și multe altele.

Nici un război nu este atât de furios și sângeros, și de o continuitate atât de îndelungată, ca cele cauzate de diferențele de opinie, mai ales cu privire la lucruri irelevante.

Europa lui Swift pare să se fi vindecat, dar virusul i-a infectat acum pe houyhnhnms, într-o formă mutată numită război cultural. Este furios, nu pare să se termine curând, și este pentru lucruri irelevante.

Episcopul Thomas Paprocki a interzis recent lui Michael Madigan, președintele camerei reprezentanților din Illinois, și John Cullerton, președintele senatului, să mănânce din pâinea care este carne, în dioceza lui, din cauză că cei doi legislatori nu cred că embrionul este persoană.

Termenul pro-life este un eufemism orwellian. Nu doar pentru că, așa cum spune personajul lui Swift, ”a costat multe milioane de vieți” și pentru că respectul abstract față de viață implică disprețul în fapt față de femeia redusă la statutul de șeptel. Însă, mai ales, pentru că, în concepția episcopului, opinia viața începe la concepție trebuie înțeleasă în aceiași termeni ca ”dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin”. Ambele dileme au la bază ceea ce Bertrand Russell găsește a fi greșeala fundamentală a oricărei  metafizici, iluzia că există o legătură magică între sintaxă și structura lumii.

Să luăm ca exemplu propoziția: pâinea este carne. Carnea și pâinea sunt substantive – purtătoare de substanță. Substanța se află în substantiv. Metafizicianul crede că se află în pâine și în carne. A nu se confunda cu ceea ce se vede la microscop sau se separă în laborator. Preotul nu se coboară la lucruri vulgare ca polizaharide sau aminoacizi. Invocația sacramentală operează la nivelul substanței, care este separată de predicatele ei așa cum subiectul și predicatul sunt separate în propoziție. Dacă putem schimba subiectul în propoziție fără să schimbăm predicatul, invocația sacramentală schimbă substanța pâinii fără să schimbe compoziția chimică.

Asemenea finețuri teologice au costat multe milioane de vieți, dar protestanții și catolicii nu se mai bat pentru ele. Însă războaiele Domnului nu s-au terminat. Pâinea este sau nu este carne, vinul este sau nu este sânge, dar embrionul este persoană.

Este cuvântul persoană o abstracție sau se referă la o substanță metafizică care precede și transcende biologia? La fel ca în cazul pâinii și vinului, transcendentalul de aia e transcendental pentru că nu se vede, și ce nu se poate vedea se poate impune.

Dacă persoana metafizică nu se vede la microscop, persoana fizică se dovedește în precedente judiciare. Bătălia se duce acum pentru un caz câștigat în Curtea Supremă în care embrionul să fie considerat persoană fizică. Strategia este ca cineva să fie condamnat pentru discriminare fetală. În cazul acesta fetusul a fost tratat ca persoană fizică.

Dacă vă întrebați de ce au devenit albii de extremă dreaptă atât de îngrijorați că negresele fac mai multe avorturi decât albele, nu este din cauză că li se pare că sunt prea puțin negrii în pușcării. Ei vor precedentul în care cineva este condamnat pentru discriminare rasială din cauză că a avortat un fetus negru.

Aceasta va fi dovada că embrionul este considerat  persoană fizică în jurisprudență. Americanii nu le prea au cu subtilitățile metafizice dar ca avocați nu-i bate nimeni.

Și apoi pot să se înmulțească yahoos  de zece ori cât houyhnhnms căci îmi voi strica grânarele (pușcăriile private)  şi voi zidi altele mai mari ; acolo voi strânge toate roadele (profiturile) mele. Episcopul știe mai bine decât predecesorii săi medievali de care își bătea joc Swift.

Avortul în războiul civil mondial