Războiul cultural în țara houyhnhnm

horsepeople

Jonathan Swift (1726), redă răspunsul lui Gulliver la întrebarea regelui houyhnhnm despre cauzele războaielor în Europa.

Diferența în opinii a costat multe milioane de vieți: de exemplu, dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin; dacă fluieratul este un viciu sau o virtute; dacă este mai bine să săruți un stâlp sau să-l arunci în foc; care este cea mai bună culoare pentru o haină, negru, alb, roșu sau gri; și dacă trebuie să fie lungă sau scurtă, îngustă sau largă, murdară sau curată; și multe altele.

Nici un război nu este atât de furios și sângeros, și de o continuitate atât de îndelungată, ca cele cauzate de diferențele de opinie, mai ales cu privire la lucruri irelevante.

Europa lui Swift pare să se fi vindecat, dar virusul i-a infectat acum pe houyhnhnms, într-o formă mutată numită război cultural. Este furios, nu pare să se termine curând, și este pentru lucruri irelevante.

Episcopul Thomas Paprocki a interzis recent lui Michael Madigan, președintele camerei reprezentanților din Illinois, și John Cullerton, președintele senatului, să mănânce din pâinea care este carne, în dioceza lui, din cauză că cei doi legislatori nu cred că embrionul este persoană.

Termenul pro-life este un eufemism orwellian. Nu doar pentru că, așa cum spune personajul lui Swift, ”a costat multe milioane de vieți” și pentru că respectul abstract față de viață implică disprețul în fapt față de femeia redusă la statutul de șeptel. Însă, mai ales, pentru că, în concepția episcopului, opinia viața începe la concepție trebuie înțeleasă în aceiași termeni ca ”dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin”. Ambele dileme au la bază ceea ce Bertrand Russell găsește a fi greșeala fundamentală a oricărei  metafizici, iluzia că există o legătură magică între sintaxă și structura lumii.

Să luăm ca exemplu propoziția: pâinea este carne. Carnea și pâinea sunt substantive – purtătoare de substanță. Substanța se află în substantiv. Metafizicianul crede că se află în pâine și în carne. A nu se confunda cu ceea ce se vede la microscop sau se separă în laborator. Preotul nu se coboară la lucruri vulgare ca polizaharide sau aminoacizi. Invocația sacramentală operează la nivelul substanței, care este separată de predicatele ei așa cum subiectul și predicatul sunt separate în propoziție. Dacă putem schimba subiectul în propoziție fără să schimbăm predicatul, invocația sacramentală schimbă substanța pâinii fără să schimbe compoziția chimică.

Asemenea finețuri teologice au costat multe milioane de vieți, dar protestanții și catolicii nu se mai bat pentru ele. Însă războaiele Domnului nu s-au terminat. Pâinea este sau nu este carne, vinul este sau nu este sânge, dar embrionul este persoană.

Este cuvântul persoană o abstracție sau se referă la o substanță metafizică care precede și transcende biologia? La fel ca în cazul pâinii și vinului, transcendentalul de aia e transcendental pentru că nu se vede, și ce nu se poate vedea se poate impune.

Dacă persoana metafizică nu se vede la microscop, persoana fizică se dovedește în precedente judiciare. Bătălia se duce acum pentru un caz câștigat în Curtea Supremă în care embrionul să fie considerat persoană fizică. Strategia este ca cineva să fie condamnat pentru discriminare fetală. În cazul acesta fetusul a fost tratat ca persoană fizică.

Dacă vă întrebați de ce au devenit albii de extremă dreaptă atât de îngrijorați că negresele fac mai multe avorturi decât albele, nu este din cauză că li se pare că sunt prea puțin negrii în pușcării. Ei vor precedentul în care cineva este condamnat pentru discriminare rasială din cauză că a avortat un fetus negru.

Aceasta va fi dovada că embrionul este considerat  persoană fizică în jurisprudență. Americanii nu le prea au cu subtilitățile metafizice dar ca avocați nu-i bate nimeni.

Și apoi pot să se înmulțească yahoos  de zece ori cât houyhnhnms căci îmi voi strica grânarele (pușcăriile private)  şi voi zidi altele mai mari ; acolo voi strânge toate roadele (profiturile) mele. Episcopul știe mai bine decât predecesorii săi medievali de care își bătea joc Swift.

Avortul în războiul civil mondial

Este femeia stăpână pe corpul ei?

Biserica catolica si elefantul cu umeras

In timp ce polonezele ies demonstrativ din biserici in timpul slujbei si agata umerase (simbolul avortului empiric) de crengi, americanii sunt suparati pe Trump ca vrea sa bage in puscarie femeile care comit avort.

Lasand la o parte zgomotul alb din media, Trump intelege foarte bine caracterul dilematic al politicii avortului. Declaratia lui are ca scop sa arunce dilema in tabara lui Cruz. Totodata, Trump isi pregateste probabil terenul pentru o schimbare de pozitie in nationale, deja anticipata in declaratii mai recente ca aceea ca Roe vs.Wade este legea tarii si trebuie respectata dincolo de vederil personale, sau ca Planned Parenthood face si lucruri bune.

Elefantul din sufragerie este teologia politica catolica. Acest aspect este tinut insa sub radar in discursul public. Situatia din Polonia ne ajuta sa triangulam baza ascunsa a razboaielor avortului.

Biserica catolica interzice contraceptia pentru ca zigotul ar avea un suflet nemuritor creat la conceptie. Din cauza pacatului originar, copilul trebuie sa se nasca si sa fie curatit prin botez. Altfel ajunge in Iad sau, in cel mai fericit caz, in Limbo. Clar si simplu? Nu va grabiti. Problema este mai complicata.

Alaturi de sufletul divin, fiecare om poseda un suflet animal mostenit de la Adam. Dumnezeu nu a suflat de doua ori suflare de viata, odata in Adam, a doua oara in Eva. Sufletul a trecut de la Adam la posteritate din spermatozoit in spermatozoit. De aceea Isus a trebuit sa se nasca din fecioara, adica dintr-un spermatozoit divin (al doilea Adam), ca sa fie fara pacat originar. Din acelasi motiv, o femeie cinstita nu poate oficia functii liturghice, dar un preot pedofil poate.

Sa luam de exemplu pacatul lui Onan. Suntem familiari cu explicatia vitalista motenita din secolul XIX, care vede in Onan un degenerat periculos pentru viitorul speciei. Teologii contemporani pun accent mai degraba pe caracterul egoist al sexului fara partener. Explicatiile moderne nu fac insa decat sa mascheze adevaratul motiv pentru care biserica condamna pacatul care poarta numele lui.

Conform invataturii iudeo-catolice, Onan poate fi considerat autorul primului holocaust impotriva poporului ales. Este Hitler versiunea 101. Intelegem acum si de ce pilula anticonceptionala si condomul sunt mai rele decat bomba H, in declaratiile papilor.

Intelegem si motivul pentru care biserica interzice stem-cell research, embrionii fertilizati in vitro, si clonarea. Motivul nu este etic ci dogmatic. Experimentele mentionate darama teologia spermatozoitului cu suflet si a zigotului persoana.

Biserica nu poate aduce acest argument in dezbateri legislative. Ca atare, a inventat un limbaj codificat in termenii “respectului fata de viata” (pro-vita). In acest fel, preocuparea bisericii pentru mantuirea spermei si zigotilor este deghizata in preocuparea iluminista pentru dreptul natural la viata, libertate, si cautarea fericirii.

In timpul miscarii Solidarność din Polonia anilor ‘80, Ioan-Paul II a folosit foarte eficient retorica iluminista impotriva comunismului. Ironia este ca in timp ce acesta din urma este o pervetire a Iluminismului, biserica este dusmanul lui istoric. Totusi dihotomia guvern catolic/guvern comunist a legitimat pretentiile bisericii din Polonia post-comunista si, impreuna cu acestea, legile anti-choice. Se pare ca noua generatie a crescut dincolo de falsele dileme ale anilor ‘90.

Sa ne intoarcem la Statele Unite.

Mai intai, asa zisul razboi cultural este de fapt un razboi electoral. Ambele partide sunt preocupate in primul rand, daca nu exclusiv, sa obtina cele mai multe voturi. Politica pro-life face parte din “southern strategy” pentru atragerea in partidul republican a acelei parti din societatea pentru care conservatorismul fiscal nu este atragator.

Trecand insa de aceste segment, argumentul pro-life se loveste de doua impedimente majore.

In primul rand, este vorba despre dreptul constitutional la “privacy”, in particular atunci cand femeia merge la medic. Acesta a fost dealtfel si argumentul curtii supreme in cazul Roe vs Wade, cand a decis ca orice femeie din US are dreptul constitutional la avort.

In al doilea rand, este separarea bisericii de stat. Aici protestantismul nu-i ajuta pe evanghelici. De aceea in numirile pentru curtea suprema conservatorii sustin juristi catolici. Catolicii stiu sa vorbeasca despre politica anti-choice intr-un limbaj care ascunde originea ei teologica. Mai mult, imbraca, asa cum am spus, retorica dreptului natural la viata. Cu alte cuvinte, suna foarte american.

Pe plan religios, gandirea catolica a infiltrat usor mediile evanghelice, in general lipsite de sofisticare teologica. Evanghelicii au devenit dusmanii de moarte ai stem-cell research si anticonceptionalelor in numele notiunii ca o celula este o persoana – fara sa realizeze ca obsesii similare la catolici sunt legate o soteriologie pe care dealtfel o resping.

Exista o alta problema pe care catolicii nu o aduc niciodata in discutie si evanghelicii nu o sesiseaza. Daca teologia catolica a reproducerii poate fi intr-adevar tradusa in limbajul dreptului natural si, de aici, in dreptul comun, atunci nu doar femeia care face avort dar si cea care foloseste pilula poate fi acuzata de omucidere. Neatenti la detalii, americanii se gandesc doar la medic (ca la un contract-killer) cand cer criminalizarea avortului. Dar ce facem cu femeile? Imaginea care vine in minte este o femeie care naste cu pistolul la cap.

Aici Trump a atins un nerv. O singura situatie de felul cum eram obisnuiti in Romania lui Ceausescu, sau cum se obisnuieste in America de Sud, ar fi suficenta ca americanii pro-life sa devina pro-choice peste noapte, probabil cu exceptia unei minoritati de zeloti religiosi.

Trump a adoptat o strategie de jiu-jitsu. In loc sa argumenteze pentru o pozitie moderata, le spune alegatorilor ca este dispus sa implementeze pana la capat politica anti-choice daca si ei sunt gata sa accepte consecintele la care nu s-au gandit. Nimeni nu-si doreste ca poster electoral elefantul cu un umeras in trompa.