Războiul cultural în țara houyhnhnm

Jonathan Swift (1726), redă răspunsul lui Gulliver la întrebarea regelui houyhnhnm despre cauzele războaielor în Europa.

Diferența în opinii a costat multe milioane de vieți: de exemplu, dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin; dacă fluieratul este un viciu sau o virtute; dacă este mai bine să săruți un stâlp sau să-l arunci în foc; care este cea mai bună culoare pentru o haină, negru, alb, roșu sau gri; și dacă trebuie să fie lungă sau scurtă, îngustă sau largă, murdară sau curată; și multe altele.

Nici un război nu este atât de furios și sângeros, și de o continuitate atât de îndelungată, ca cele cauzate de diferențele de opinie, mai ales cu privire la lucruri irelevante.

Europa lui Swift pare să se fi vindecat, dar virusul i-a infectat acum pe houyhnhnms, într-o formă mutată numită război cultural. Este furios, nu pare să se termine curând, și este pentru lucruri irelevante.

Episcopul Thomas Paprocki a interzis recent lui Michael Madigan, președintele camerei reprezentanților din Illinois, și John Cullerton, președintele senatului, să mănânce din pâinea care este carne, în dioceza lui, din cauză că cei doi legislatori nu cred că embrionul este persoană.

Termenul pro-life este un eufemism orwellian. Nu doar pentru că, așa cum spune personajul lui Swift, ”a costat multe milioane de vieți” și pentru că respectul abstract față de viață implică disprețul în fapt față de femeia redusă la statutul de șeptel. Însă, mai ales, pentru că, în concepția episcopului, opinia viața începe la concepție trebuie înțeleasă în aceiași termeni ca ”dacă carnea este pâine sau pâinea este carne; dacă sucul unui anumit bob este sânge sau vin”. Ambele dileme au la bază ceea ce Bertrand Russell găsește a fi greșeala fundamentală a oricărei  metafizici, iluzia că există o legătură magică între sintaxă și structura lumii.

Să luăm ca exemplu propoziția: pâinea este carne. Carnea și pâinea sunt substantive – purtătoare de substanță. Substanța se află în substantiv. Metafizicianul crede că se află în pâine și în carne. A nu se confunda cu ceea ce se vede la microscop sau se separă în laborator. Preotul nu se coboară la lucruri vulgare ca polizaharide sau aminoacizi. Invocația sacramentală operează la nivelul substanței, care este separată de predicatele ei așa cum subiectul și predicatul sunt separate în propoziție. Dacă putem schimba subiectul în propoziție fără să schimbăm predicatul, invocația sacramentală schimbă substanța pâinii fără să schimbe compoziția chimică.

Asemenea finețuri teologice au costat multe milioane de vieți, dar protestanții și catolicii nu se mai bat pentru ele. Însă războaiele Domnului nu s-au terminat. Pâinea este sau nu este carne, vinul este sau nu este sânge, dar embrionul este persoană.

Este cuvântul persoană o abstracție sau se referă la o substanță metafizică care precede și transcende biologia? La fel ca în cazul pâinii și vinului, transcendentalul de aia e transcendental pentru că nu se vede, și ce nu se poate vedea se poate impune.

Dacă persoana metafizică nu se vede la microscop, persoana fizică se dovedește în precedente judiciare. Bătălia se duce acum pentru un caz câștigat în Curtea Supremă în care embrionul să fie considerat persoană fizică. Strategia este ca cineva să fie condamnat pentru discriminare fetală. În cazul acesta fetusul a fost tratat ca persoană fizică.

Dacă vă întrebați de ce au devenit albii de extremă dreaptă atât de îngrijorați că negresele fac mai multe avorturi decât albele, nu este din cauză că li se pare că sunt prea puțin negrii în pușcării. Ei vor precedentul în care cineva este condamnat pentru discriminare rasială din cauză că a avortat un fetus negru.

Aceasta va fi dovada că embrionul este considerat  persoană fizică în jurisprudență. Americanii nu le prea au cu subtilitățile metafizice dar ca avocați nu-i bate nimeni.

Și apoi pot să se înmulțească yahoos  de zece ori cât houyhnhnms căci îmi voi strica grânarele (pușcăriile private)  şi voi zidi altele mai mari ; acolo voi strânge toate roadele (profiturile) mele. Episcopul știe mai bine decât predecesorii săi medievali de care își bătea joc Swift.