De ce o invidiez pe Serena Williams

Cand o vad pe Serena Williams multumind lui Iehova in fata milioanelor de admiratori, ma musca sarpele invidiei.

Inteleg ca se poarta cruci pe stadioane, dar toata lumea stie ca sunt mai degraba totemuri. Intr-un viitor ipotetic, arheologii vor trage concluzia ca Jeezas a fost patronul jucatorilor de fotbal american. Dar martorii?

Este ca si cum Macabeii ar fi participat la jocurile lui Hercules in numele lui Yahweh, in loc sa faca razboi din cauza lor. Nu ar trebui Serena si Venus sa mearga din casa in casa cu Turnul de Veghe, mai degraba decat sa colinde stadioanele cu racheta? Imaginat-va ca suna martorii la usa. “Hi, I am Serena Williams and she is my sister Venus”. Sa vezi atunci dublu.

Adevarul este ca toate cultele practica dublul standard. Turnul de Veghe este antimundan, dar Michael Jackson este un bun PR. Martorii celebreaza in secret victoriile surorilor Williams, amintindu-si ca Iehova foloseste uneori mijloace ne-ortodoxe. De aici invidia. Parafrazandu-l pe Catavencu, de ce nu avem si noi apostatii nostri la grand-slam? Noi care avem reforma sanitara?

Este adevarat ca Nastase avea niste rude AZS pe langa Ramnicul Sarat, dar lantul de cromozoni nu era dublat de meme comune. Candva, la o nunta in Atlanta, un american m-a intrebat daca este adevarat ca “the great Nasty” este roman. “Uite, ala e nepotul lui” i-am raspuns aratand spre un cavaler de onoare. “You are not going to tell me that Nasty is SDA”. Fireste. Nu din cauza la “theatrics” sau mult-trambitatul numar de 1500, (in bible-belt asta nu e o contradictie). Adevarul este ca nu imi pot imagina un campion AZS.

Mai intai, reforma s(oi)anitara este mai aproape de obsesiile ipohondre decat de idealul auto-depasirii si a spargerii limitelor. Dar, mai ales, este vorba despre faptul ca, la fel ca in cazul quakerilor, cultura AZS poarta amprenta unei mame puternice.

Asta a insemnat un avantaj la timpul respectiv. Femeile au instincte domestice care balanseaza inclinatia spre violenta si risc a barbatului. In contextul barbarismului inerent in religia de frontiera, Anne Lee sau Ellen White au adus ceea ce lipsea culturii de tip Biblia si pusca. Insa o copilarie sanatoasa poate deveni o maturitatate neimplinita atunci cand mama isi emasculeaza fiul din prea multa grija.

Probabil simptomul tipic este marturia impotriva ciclismului. Intre timp, am acceptat bicicleta dar am continuat sa fugim de orice risc mai mare decat mersul pe bicicleta. Absenta spiritului sportiv este doar un simptom. Adevarata problema este evitarea provocarilor intelectuale si a riscurilor teologice. Cand voi vedea un SDA pe podiumul olimpic voi sti ca a venit timpul si pentru riscurile stiintei si ale provocarilor teologice. Pana atunci, ne vom tine de fusta mamei.