Geneza 13 – Nephilim

Despre 22 octombrie

Asa cum Geneza 1 gazduieste, adesea ignorata, o tainica si fertila pluralitate (omul se naste din dialog, dintr-o relatie, din „noi” – „sa facem om dupa chipul nostru), crestinismul se intemeiaza pe o fascinanta pluralitate hermeneutica – vocile distincte ale celor patru evanghelii, care sint cinci, dat fiind ca Pavel vorbeste explicit despre „evanghelia mea” (Romani 2:16; 16:25; 2 Timotei 2:8), generata de „apocalipsa lui Isus Hristos” (Galateni 1:12; 2:2; Efeseni 3:3). Isus nu a produs nicio editie definitiva a mesajului lui Dumnezeu pentru lume. A scris o singura data, in pasajul apocrif din Ioan 8. Nu ni se spune ce, iar pasii trecatorilor sau o boare de vint au sters irevocabil opera lui. Logos-ul s-a facut trup pentru a se (ras)fringe in multiplicitatea unor intilniri personale. Descoperirea maxima a „absolutului” a fost asumarea generoasa, plina de har si de adevar, a relativitatii.

Fragmentarea (intra)denominationala a crestinismului nu este o nenorocire, ci un destin implinit. Crestinismul este fringere. Isus nu si-a propus sa ne aduca pe toti la acelasi numitor dogmatic sau liturgic. Revolutia lui vizeaza modul in care ne privim unii pe altii, dincolo de orice distinctie, de orice prejudecata, de orice accident genetic, de orice succes sau esec. Obsesia omului cu absolutul, cu singularitatea este babelica, este totalitara. Dumnezeu este fringere. Daruirea de sine este chipul lui Dumnezeu in om. Apropierea pe care o propune Isus, drumul nou, perfect deschis, catre Tatal, trece prin a invata sa te imparti macar „unuia din acesti micuti”. Pentru ca sfinta sfintelor nu este un loc; este insasi apropierea. Alta certitudine si alta unitate decit aceea a bratelor deschise (Marcu 10:16; Luca 15:20; 1 Ioan 4:20) nu ne este data.

Logos 33 – Dilema

Logos 32 – Proiectul Faustic

Logos 31 – Controversa Perpetua

Meridianul hermeneutic

Traiesc temporar pe alt fus orar decit cel al productiei de text. Ma bucura insa ca Edi abordeaza zilele astea unul dintre episoadele dragi mie din istoria timpurie a modernitatii – disputa Luther-Erasmus. Inca de pe vremea cind incepeam sa citesc si altceva decit Tragedia veacurilor in materie de istorie a Reformei, mi s-a parut ca adventismul (din punct de vedere teologic), crestinul autentic (din punct de vedere moral) si omul modern (in general) ii datoreaza mai multe si mai bune lui Erasmus decit lui Luther. Luati – pentru edificare – doar atitudinile amindurora in privinta evreitatii.

A pune interpretarea in centrul oricarei existente si in mijlocul oricarei interactiuni (pentru ca pina si noi insine ne sintem noua insine text, poveste) arunca in aer citeva mituri dragi, alinatoare ale omului imatur, dar religios. In primul rind, mitul obiectivitatii. Pe scurt, obiectivitatea ne este imposibila, pentru ca sintem subiecti. Obiectivitatea este apanajul exclusiv (daca este) al obiectelor. Daca stii sa citesti, esti prin definitie si inevitabil subiectiv. Pentru ca orice text se construieste, se realizeaza (devine real) doar pentru ca este citit si in functie de cum este citit. Orice lectura este o intilnire intre subiectivitati: traditii intelectuale, autor(i), redactor(i), literatura secundara (comentatori), experiente anterioare de lectura (ale cititorului).

Or, daca autorii Bibliei, scriindu-si textele, nu faceau decit sa interpreteze alte texte (surse documentare, evenimente istorice, experiente ultra-subiective, mituri etc.), este imposibil sa pretindem ca ei doar comunica. Autorii Bibliei in primul rind se comunica, ni se livreaza ca hermeneuti. Ne invita intr-un dans uneori ametitor de interpretari. Sint oglinzile in care ne putem privi, reflectind la sensuri si destine.

Iar, in cele din urma, trebuie sa punem sub semnul intrebarii conceptul de absolut. Mie mi s-a parut intotdeauna contradictoriu. Ab-solut ar vrea sa zica „dincolo de orice determinare”. Dincolo de riscurile interpretarii. Daca asa ceva exista, este fara doar si poate incomunicabil, irevelabil, ba chiar irelevant. Pentru ca orice interpretare este o intilnire cu dublu sens: textul se schimba dupa chipul cititorului, la fel cum cititorul este modelat de text. A te descoperi – definitia persoanei – este un act auctorial, o intrare in dansul riscant al hermeneuticii. Este o relativizare, adica o intrare in relatie.

Ce vorbesc! Si cind tac traiesc tot in zodia semnului.

Logos 30 – Erasmus versus Luther