Evanghelia ca horror autorizat
9 mai 2015 9 comentarii
(sequel de la Evanghelia ca cinematografie)
Literatura de fictiune horror formeaza un gen literar care este destinat sau are capacitatea de a speria cititorii, de a le induce sentimente de groază și teroare, de a-i soca, de a le crea repulsie sau dezgust. Cateva din temele specifice: supranaturalul, moartea, viata de dupa moarte, raul, forte demonice. H.P. Lovecraft, unul din parintii genului fantasy horror spunea: Cea mai batrana si mai puternica emotie a omenirii este frica si cea mai batrana si mai puternica forma a ei este frica de necunoscut.
Paradoxal (evanghelie=veste buna), din punct de vedere formal dar si dupa continut, cele patru evanghelii canonice pot fi incadrate la genul literar numit fictiune de groaza: personajul principal e invaluit in supranatural, se lupta spectaculos cu demonii, manipuleaza natura (opreste vantul, usuca copaci, omoara porci), inviaza mortii (uneori dupa mai multe zile de degradare naturala), pare coplesit de rau, moare dar inviaza, se inalta catre o alta lume levitand. Adauga o muzica pe masura si sperietura e garantata.
Vreau sa exemplific mai jos, prin trei exemple din cultura populara, felul in care evanghelia poate trece de la gen literar la realitate horror:
- In povestirea Shadow of Innsmouth (in romaneste Cosmarul din Innsmouth), H.P. Lovecraft isi poarta eroul in infamul oras Innsmouth, in care locuitorii se convertisera la o religie antica ce le cerea sa se incruciseze cu niste misterioase creaturi ale marii.
Urmasii acestor imperecheri au sansa de a obtine nemurirea dar trebuie sa renunte la umanitate, transformandu-se in monstrii acvatici. Eroul lui Lovecraft, turist ghinionist in orasul blestemat, este ingrozit infatisarea transfigurata a orasenilor numind-o aspectul de Innsmouth (the Innsmouth look). In singura noapte petrecuta in oras, creaturile reunite incearca sa-l captureze dar, dupa mai multe ore de groaza si cu ceva noroc, eroul scapa si se intoarce la viata normala.
Dupa mai multi ani, explorand genealogia din partea mamei, el afla ca este nepotul chiar celui care intemeiase religia pagana in orasul Innsmouth si isi da seama ca se va transforma la randul lui, intr-o creatura marina.
Finalul povestirii il gaseste in fata oglinzii admirandu-si lookul de Innsmout, nascut din nou dupa chipul si asemanarea evangheliei marii, si, ca proaspat convertit, tanjind dupa gloria paradisului promis: and in that lair of the Deep Ones we shall dwell amidst wonder and glory for ever.
Ati recunoscut ecourile Psalmului 23: Si voi locui in casa Domnului toate zilele vietii mele. -
In serialul The Twilight Zone (Zona Crepusculara), episodul Need to Know (Nevoia de a sti), locuitorii unui mic orasel american sunt cuprinsi de o epidemie bizara de nebunie. Un cuplu de investigatori descopera ca sursa problemei nu este de natura fizica ci o idee, o scurta fraza secreta, care se transmite din gura in gura, de la o persoana la alta.
Fraza distrugatoare, care dezvaluie secretul si scopul existentei si informatii despre Dumnezeu, fusese descoperita de unul din locuitori pe cand vizitase o alta tara. Oricine auzea fraza secreta simtea nevoia de a o impartasi urgent altora, innebunindu-i.
La punctul culminant, investigatorul afla ca „misionarul” s-a decis sa transmita fraza la radio, „evanghelizand” intreaga localitate dintr-un foc. Incearca sa-si salveze colega, distrugand radio-ul exact inainte sa apuce sa emita cuvintele magice.
Finalul episodului surprinde investigatoarea, deja vizitata de doi oameni din oras, apropiinduse de coleg, singurul inca nemantuit, si soptindu-i la ureche un mesaj foarte important. Scena se incheie cu urletele lui de nebunie. -
Filmul lui John Carpenter, In the Mouth of Madness (realizat tot intr-o atmosfera lovecraftiana), prezinta povestea un autor de horror, Sutter Cane, care descopera ca textele lui creaza isterie in masa. Planul lui Cane este sa scrie o Carte care sa ajunga la fiecare cititor, mesajul acesteia dezlantuind niste fiinte monstruoase care vor distruge omenirea si oferindu-i o noua sansa.
Eroul pozitiv, un anchetator condus de logica si ratiune, descopera ca el insusi este un personaj al Cartii si ca tot efortul lui de fapt a servit scopului malefic al scriitorului: cartea e tiparita in milioane de exemplare si mesajul ajunge la marginile pamantului.
In scena finala, el isi urmareste filmul vietii mancand popcorn intr-un cinema, trecand de la ras isteric la plans neputicios: marioneta perfecta.
Mi-a placut sloganul de pe posterul de promovare al cartii-aducatoare-de-sfarsit-al-lumii:
Daca aceasta carte nu te-a ingrozit de moarte inseamna ca esti deja mort!
Daca ar putea vorbi cei ucisi in numele religiei…
(The Shadow over Innsmouth, HP Lovecraft – Concept Art by Marcus Crassus )
Zambetul distopic al martorului lui Iehova, strajuind credincios pietele, in timp ce te invita la studii biblice, seamana incredibil de mult cu aspectul de Innsmouth. Ii lipseste doar oglinda fermecata care sa-i spuna adevarul.
O evanghelie care distruge personalitatea individului, separandu-l de familie si prieteni, spalandu-i creierul si transformandu-l in adept, enorias, membru de secta, ales, nu e cu nimic mai prejos fata de „fraza secreta care duce la nebunie”. Un ins „nascut din nou” nu ca om ci ca monstru, dresat sa vorbeasca limbi noi (newspeak), ucigatoare de neuroni, s-ar putea sa descopere ca intre buza istoriei (acolo unde au loc miracolele biblice) si gura/pragul nebuniei nu este nicio diferenta semnificativa.
Matei 24:14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.
Cuvintele lui Isus pot fi intelese acum intr-o alta lumina. Evanghelia poate produce sfarsitul lumii! Deja a facut-o pentru cateva culturi si civilizatii din trecut. Omenirea a vizionat suficienta evanghelie horror, incepand cu imperiul roman si crestinismul imperial, continuand cu inchizitia, cruciadele, conchistadorii, pilotii misionari si tele-evanghelistii cu mai multe avioane la scara decat John Travolta.
oxigen2 
Mereu vor exista creatori de evanghelii horror, fie originali, ori reincarnari al celor vechi.
De curand am aflat ca E. G. White, s-ar fi reicarnat in Arsenie Boca, care la randul lui este AS in toate: de la teleportari si deschis ochii dupa ce a murit, asezarea stelelor in forma de cruce, vindecari de paralitici, pana la sexolog; masturbarea ori conceperea de copii in zilele de post, ori sexul de placere, sunt pedepse capitale, iar pedeapsa este una pe masura, ori orbesti, ori te loveste autobuzul.
Rudolf Otto si Eliade vorbeau de dimensiunea horror a religiei sub termenul de ‘numinos’, care ar include doua aspecte: mysterum tremendum (teama irationala in fata maretiei divinitatii) si mysterum fascinans (fascinatia si contemplarea acestei forte amenintatoare). Intr-o alta definitie, numinosul e echivalentul emotiei estetice a sublimului – uimire si fascinatie data de contemplarea maretiei care intrece intelegerea. Schopenhauer a clasificat sublimul in diferite trepte de intensitate:
Conform gradatiei de mai sus, trecerea de la fascinatie la horror se intampla imperceptibil; de la a privi frumusetea Domnului in locasul lui pana la a tremura de frica in fata Domnului ostirior care coboara sa aduca razbunare e doar un pas.
Ceea ce e de remarcat e totusi faptul ca horror-ul ca forma extrema de sublim e o experienta care depaseste sfera religiei; sentimentul de baza in sublim e probabil nevoia de apartenenta si evitarea singuratatii; bautura, drogurile, muzica – toate au un aspect de sublim, pentru ca altereaza perceptia si produc o realitate vasta care depaseste sfera ratiunii. Religia face exact acelasi lucru.
Ca sa apreciezi fictiunea horror trebuie sa fi depasit iluzia rationalitatii sau armoniei lumii (creationismul estetic al lui Lorin Flaiu), sau cel putin sa detasezi aceste iluzii de experimentarea sublimului; dupa ce ai facut asta, contemplarea efemeritatii omului si a neputintei lui in fata fortelor dezlantuite ale Cosmosului poate fi experimentata din plin; rationalistul teist nu poate experimenta sublimul asa cum vrea tocmai pentru ca dincolo de maretia infinita a Dumnezeului sau, acesta e totodata integrat in niste dogme; nu are voie sa faca orice il taie capul, trebuie sa presteze salvare, sa urmeze planul profetic samd. Iar individul eliberat de dogme ajunge sa se minuneze inclusiv de horror-ul sistemului distopian din care a facut parte in trecut.
Referitor la Lovecraft si ”In the Mouth of Madness”, e foarte tare analiza ta. As mai adauga doar ca misionarii schimbarii la Lovecraft nu sunt neaparat ‘the bad guys’; marionete suntem toti, cultura noastra nu e superioara celei a pestilor din Innsmouth, iar cand zeii sau universul decide ca e timpul de o schimbare, marionetele de acum sunt inlocuite cu altele. Asta e si ideea lui Carpenter, iar Thomas Ligotti (Rust Cohle) – un continuator contemporan al lui Lovecraft – merge un pas mai departe, ajungand la pesimism filosofic.
Asadar, a implica faptul ca evanghelistii si Pavel au distrus omenirea presupune sa ai o anumita forma de adevar pe baza careia ii judeci si ii gasesti vinovati.
Este interesant ca genul horror apare odata cu modernitatea, probabil pentru a oferii omului modern ceea ce religia nu-i mai putea oferii. Nu este un accident ca Poe a fost contemporanul lui Miller. Iadul lui Jonathan Edwards si Apocalipsa lui Miller sunt inlocuite de Doctorul Moreau si Razboiul Lumilor. Lovecraft este uceniucul lui Poe si Wells. Terminator este bazat pe Ap 12, etc.
Mesajul originar al genului horror este acela ca universul este un loc periculos. La asta se adauga mesajul mai nou ca tehnologia prin care cautam sa ne mantuim din acest univers neprietenos, este cel putin la fel de periculoasa.
Ianis este foarte indraznet atunci cand analizeaza similaritatile literare cu evanghelia. Idea este ca mantuirea din universul neprietenos al paganismului (vezi mitologia si tragedia greaca) devine ea insasi la fel de periculoasa, asa cum tehnologia devine mai periculoasa decat natura si singularitatea mai periculoasa decat regimurile totalitatre ale secolului XX. Ce-i de facut?
Asa cum arata MC, pericolul apare atunci cand incercam sa rationalizam irationalul ca in Intelligent Design sau eis-egeze biblice stil Amazing Facts. Asi aduga de la mine transformarea horrorului in spectacol postmodern ca: muzeul holocaustului, inscenari ale crucificarii de paste, norror movies cu popcorn si cola, seminarii de apocalips, etc.
Astept reactii defensive puternice dupa tacerea primului soc, insa Ianis face analiza unei similaritati de gen literar care nu trebuie atacata ideologic sau dogmatic. Intrebarea deschisa de MC este daca putem vorbii totusi de o functie redemptiva a horrorului, nu ca spectacol ci ca dezbatere a conditiei umane.
O prefer oricand pe Ellen lui Arsenie.
Cosmicismul lui Lovecraft este opusul Cosmismului ruso-sovietic (vezi Nebuloasa din Andromeda care a inspirat Star Trek). Din punct de vedere politic este fascism vs. comunism. Evangheliile sunt mai aproape de genul ruso-sovietic in care universul este invins prin jertfirea de sine a individului ca in finalul la Nebuloasa din Andromeda. Ifrimov, fost copil de trupa in armata rosie, este un ateu care crede in ceva. Universul lui Lovecraft (antisemit si rasist), obsedat de degenerarea omenirii si fragilitatea civilizatiei, se regaseste in filosofia personala a lui Heydrich si Goebbels, in care nihilismul este invins prin vointa si disciplina.
anonymous
De curand am aflat ca E. G. White, s-ar fi reicarnat in Arsenie Boca…
Intr-o cheie horror, diferenta dintre EGW si Arsenie B ar fi urmatoarea:
– EGW e un virus care reprogrameaza individul (exista antivirusi)
– Arsenie e un zombi ce manca creiere (transformare ireversibila) 🙂
Marcus Crassus
Iar individul eliberat de dogme ajunge sa se minuneze inclusiv de horror-ul sistemului distopian din care a facut parte in trecut.
Crestinismul a avut, de la bun inceput, o componenta distopica (Evanghelia ca sublima distopie 🙂 ). Mai jos cateva elemente ce caracterizeaza distopiile, usor de urmarit din Noul Testament pana la crestinismul contemporan (de aici):
– un singur -stat națiune condus de o elită fără idei democratice (Teocratia)
– individualismul este rau (o turma si un pastor)
– un sentiment de frică sau dezgust față de lumea exterioară
– construcție a unei realități ficționale în care grupuri largi de oameni sunt obligate sau amenințate să creadă (Imparatia lui Dumnezeu, Babilonul cel mare, Sanctuarul)
– sistemul sustine ca a creat cea mai buna lume posibila (ramasita)
– sistemul afirma ca toate problemele se datorează acțiunii inamicului și a cozilor de topor sau ale spionilor săi (iezuitii, masonii)
Asadar, a implica faptul ca evanghelistii si Pavel au distrus omenirea presupune sa ai o anumita forma de adevar pe baza careia ii judeci si ii gasesti vinovati.
Majoritatea filmelor horror in care omenirea este amenintata cu extinctia au o replica de genul asta: „this could be the end of the life as we know it”.
Criterul dupa care judecam este propria viata si dorinta ca ea sa continue la nesfarsit in forma care ne convine. Din punctul asta de vedere, evanghelia (care incerca sa schimbe aceasta viata „rea” promitand una „buna” pe lumea cealalta) este o amenintare pentru omenire.
Si aici fac referire la inca doua filme din genul horror, preocupate de tema distrugerii vietii „rele” si inlocuirea ei cu viata „cereasca”, curatata de „pacat”:
Virus (1999): niste ET ajung pe Terra si vor sa o curete de virusi (omenire) pentru a putea fi colonizata cu forma corecta de viata.
Species (1995) (plus sequelurile): un ET isi combina ADN-ul cu al oamenilor si creaza o super rasa, ostila vechii umanitati.
Apropos de „curatarea de pacat”: dogma pacatului si raului in crestinism afirma ca distrugerea lui consta in distrugerea omenirii pacatoase si salvarea unei parti transformate in altceva.
Mersi pentru Thomas Ligotti. Il pun pe lista, dupa ce termin HP Lovecraft.
Edmond Constantinescu
Multumesc pentru Ivan Efremov.
Am observat ca indivizii care au experimentat si depasit distopii religioase (de orice aroma) sunt atrasi catre literatura SF/horror. Astfel, evanghelia horror le-a oferit niste anticorpi pe care nu i-ar fi obtinut pe alta cale.