Sa se dea cate un (dumne)zeu la toata lumea, sa ajunga la fiecare!
11 noiembrie 2015 6 comentarii
Daca n-o fi prea indraznet, eu zic ca intre zeul lui Edi si cel al unui tert (al carui nume nu-l invoc – pentru ca eu, spre deosebire de Edi, recunosc ca nu respect orice opinie), nu e o prea mare diferenta. La modul substantial ambii zei sunt o proiectie si eu intotdeauna, ca o chestiune de gust, prefer zeul celui care se intampla sa fi citit mai mult.
Ne zice gazda noastra:
„Dumnezeu este realitatea deplina atinsa prin auto-determinare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de autodeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este realitatea noastra in continua crestere si, in acelasi timp, infinita posibilitate.”
De unde stie Edi aceste chestiuni? Din, cum vedem mai jos, „noi”…. Ma indoiesc insa ca exista ceva precum un „noi” si nu vad de ce e zeul dator sa fie analog noua. Zeul tertului e dezgustator taman pentru ca se intampla sa fie prea ca „noi”. Intr-un oarecare loc, K. Barth spunea ca teologie nu inseamna a vorbi despre om pe un ton mai ridicat.
Pai si cu ce sa incepi?
„Singurul motiv pentru care apare că Dumenzeu este numit potrivit cu ce este găsit în creatură, este acela că, în calitate de creaturi, noi trebuie să începem psihologic cu noi înşine în vederea oricărei cunoaşteri. […] În contrast cu aceasta, în tot cazul, trebuie să începem cu Dumnezeu ca punct de pornire absolut al cunoaşterii noastre. ” – C.Van Til
La un moment dat, cand il acuza pe tert de necredinta, Edi isi da si el seama ca daca Dumnezeu nu e punct axiomatic de pornire (adica e dubitabil pascalian), atunci de fapt avem de face cu necredinta. Necredinta lui Edi e camuflata insa acum de un jargon panenteist-hegelian. Iar lupta pare mai degraba a se da intre modaltatile de indicare si definire a zeilor, despre care stim, si metodologic si ex hipotesi, ca sunt fictivi.
oxigen2 
Se da pe cartela, domnu’ Ibri? Unde stam la coada? Pot sa las pe altcineva sa-mi tina rindu’?
Zeii sunt inofensivi dar treaba se complica atunci cand unii isi imagineaza un zeu cu ajutorul caruia sa fuga de raspundere si sa profite de naivitatea si necunostiinta altora, acesta este zeul tertului cu care in prima faza facem cu totii cunostiinta.
Cu timpul il dezarmam de armele cu care ne tine captivi si il trasformam in dumnezeul lui Edi sau intr-unul de-al nostru daca n-avem aspiratii comune. Sau renuntam de tot la ei.
Se inervă șî Ibrianu… Ceva nu-mi dă pace, însă. Ajuns-ai și tu să pui botul la verbiajul logopat?
Vezi tu cerboaicele când fată? Poți tu să găsești vreun sens în această zicere:
„Dumnezeu este raționalitatea vidă atinsa prin indeterminare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de indeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este neființa noastra in continua adăugare de determinații si, in acelasi timp, finita indeterminare”?
Nu te lua după faptul că am derivat puțin niște propoziții, este perfect corect dialectic ceea ce-am făcut. Inferențe imediate cu folosirea unor identități inerente 🙂
Și de ce vezi luptă unde e doar consens?
„Si de ce vezi lupta unde este doar consens ? ”
Bun- asa , domnu´Gigi !!
http://www.personalitatealfa.com/blog/emotiile-stapan-sau-unealta/
Ca tot veni vorba de verbiaj logopat.
Gruss.
Zeii nostrii sunt mai adevarati decat ai lor.
„Zeul” lor a lovit in Paris.
Urmarile vor fi inevitabile si dure.