Trinitatea: Înotând într-o bulă

65 Responses to Trinitatea: Înotând într-o bulă

  1. @Edi,

    Eu sunt de-acord sa ma joc cu tine de-a cuvintele cat vrei tu, da’ cand tu in loc sa te joci scoti cutiu’ si vrei sa-mi tai gatu’ fiindca tie nu-ti place jocu’ de-a cuvintele ci doar vrei sa ma obligi pe mine sa „cred” ce ai decis tu, atunci jocu’ asta-i de fapt jocu’ dracului…!

    Jocu’ asta de cuvintele cu Trinitatea n-a aparut degeaba, asa, de plictiseala, ci e facut pentru ca unii sa-si impuna autoritatea si ierarhia asupra altora. Si de-asta jocu’ asta de cuvinte e facut in asa fel incat sa nu aiba nimic de-a face nici cu rationalitatea nici cu bunul simt ci doar cu muschiu’ celui ce vrea sa-si impuna autoritatea asupra altora cu orice pret si prin orice mijloc.

    Ce s-a intamplat si ce se intampla si-n ziua de azi e dovadata clara ca nu-i vorba de-un „nevinovat” joc de cuvinte… ci jocu’ asta de-a cuvintele produce efecte, la fel ca jocu’ cu focu’… ori asta-i buba cu Trinitatea!

    Eu habar n-am care mai sunt realitatile din Ro ori din AZS, da’ eu am spus-o cu zece ani inainte si-o spun si-acuma: ceea ce defineste „crestinismul” istoric nu este ziua de inchinare, ci dogma Trinitatii. Iar daca va exista vreodata o situatie in care apele intre crestini si alte religii sa se „desparta”, apoi asta se va face nu cu „ziua de odihna”, ci cu… jocu’ de cuvinte!

  2. @Edi,

    Aaaa, si sa stii ca mi-a placut ca in sfarsit ai recunoscut ca ecuatiile cu cuvinte sunt o prostie!..

    Da’ sa stii ca si logica nu-i altceva decat „ecuatii cu cuvinte”… adica… o prostie!… 🙂

    Iar daca faci jocu’ de-a cuvintele si „scoti” dupa aia din palarie ca logica-i sfanta, dreapta si buna… tu realizezi ca de fapt… „inoti intr-o Bula”?

    „Greseala grecilor”, mai exact greseala lu’ Aristotelu’, este ca, odata, dupa ce sa-imbatat bine, a confundat cifrele cu cuvintele si-a „inventat”… logica!

  3. bazinga says:

    Edi, stiu ca e foarte subiectiv ce zic, dar Wittgenstein nu e deloc entuziasmant, dimpotriva, daca ar fi sa ne luam dupa el ar trebui sa stam toti si sa rezolvam rebusuri. Mie imi place Popper, mai mult fiindca ma face sa sper ca mai exista motive pentru care sa ma entuziasmez, sa caut cu pasiune. Zice despre Kant, in Conjectures and Refutations:
    „Kant’s question, we now know, or believe we know, should have been: ‘How are successful conjectures possible?’ And our answer, in the spirit of his Copernican Revolution, might, I suggest, be something like this:
    Because, as you said, we are not passive receptors of sense data, but active organisms. Because we react to our environment not always merely instinctively, but sometimes consciously and freely. Because we can invent myths, stories, theories; because we have a thirst for explanation, an insatiable curiosity, a wish to know. Because we not only invent stories and theories, but try them out and see whether they work and how they work. Because by a great effort, by trying hard and making many mistakes, we may sometimes, if we are lucky, succeed in hitting upon a story, an explanation, which ‘saves the phenomena’; perhaps by making up a myth about ‘invisibles’, such as atoms or gravitational forces, which explain the visible.
    Because knowledge is an adventure of ideas. These ideas, it is true, are produced by us, and not by the world around us; they are not merely the traces of repeated sensations or stimuli or what not; here you were right. But we are more active and free than even you believed; for similar observations or similar environmental situations do not, as your theory implied, produce similar explanations in different men. Nor is the fact that we create our theories, and that we attempt to impose them upon the world, an explanation of their success, as you believed. For the overwhelming majority of our theories, of our freely invented ideas, are unsuccessful; they do not stand up to searching tests, and are discarded as falsified by experience. Only a very few of them succeed, for a time, in the competitive struggle for survival.”
    Si pentru cele care vor supravietui o vreme, fie ele si despre Trinitate, merita sa te zbati, nu doar sa le consideri puzzle-uri lingvistice si jocuri de cuvinte. Knowledge is an adventure of ideas.

  4. bazinga says:

    Si limbajul nu e chiar atat de limitat. Pictura (si arta in mare parte) e un limbaj ce se autoinventeaza, si poate sa ne duca departe, in intuitie si nu numai. Poate ca logosul se va intrupa intr-un penson,

  5. Edi Constantinescu,

    Ma gandesc de exemplu ca orice lucru este ceea ce este numai in relatie cu altceva. De exemplu, pixul este pix doar in relatie cu hartia si cu omul care il foloseste sa zicem. Deci natura fiecarui lucru nu este de a fi lucru-in-sine ci de a fi in relatie cu altceva. Natura fiecarui lucru este o natura relationala. Chiar si natura umana o putem gandi ca fiind ceea ce este doar in relatia sa cu Dumnezeu. In Dumnezeul Intrupat, Iisus Hristos , suntem cuprinsi cu totii. Nu exista o natura umana care sa poata fi gandita separat de Dumnezeul-om, in mod abstract. Si aici ma gandesc ca unii parinti chiar au spus ca acel „dupa chipul lui Dumnezeu” se refera la harul Sau, nu la natura divina despre care nu stim si nu putem spune nimic.
    Acum, revenind la conceptul de natura aplicat lui Dumnezeu, ma gandesc asa : Trinitatea este un Absolut. Absolutul in Sine este Trinitatea. Si daca in mod logic, nu exista nicio dezbinare in Trinitate, fiindca nu pot exista mai multe absoluturi, atunci de ce nu am putea numi acest unic absolut cu un termen analogic – „natura divina”. Doar analogic, NU in sensul ca intelegem ce este natura divina. Ci in sensul ca Absolutul este „prin natura lui” – Tata, Fiu si Duh Sfant. De ce nu putem aplica acestui Absolut termenul analogic de „natura divina” ?

  6. Acum, eu inteleg si ceea ce spuneti dvs. Este ca si cum am spune: „natura Unului absolut este sa fie Trei”. Insa cred ca noi gresim cand consideram Trinitatea intr-un mod numeric. Este clar ca nu sensul numeric, matematic, trebuie avut aici in vedere. Chiar cred ca termenul corect este cel de „Trinitate”, nu de „Treime”, fiindca treime inseamna a treia parte dintr-un intreg. Or nu asa ceva este Trinitatea. Cred ca putem spune altfel ca Absolutul este in natura lui relatie de iubire intre Tatal si Fiul si Duhul Sfant. Cred ca, paradoxal, limbajul capata sens doar in cadrul acestei relatii a noastre cu Dumnezeu.

  7. Ioan Sabau says:

    Argumentul lui Descartes e circular. Descartes zice Dubito ergo cogito, cogito ergo sum, adica Ma indoiesc deci gandesc, gandesc deci exist…Oare? – am injectat din nou dubiul. E adevarat insa ca gandirea impreuna cu cele 5 modalitati de a percepe lumea, ne tin intr-un astfel de cerc. De aceea si avem impresia ca istoria se repeta. Am facut un pas trecand de la modelui liniar al lui Newton la cel circular al lui Einstein, dar pentru a iesi din cerc trebuie facut inca un pas si anume sa ne intrebam ce vrea sa zica Hristos prin epignosis, adica cunoasterea de sus. Exista o astfel de cunoastere, adica un al 7-lea instrument? Asta e subiectul in jurul caruia se vor invarti ganditorii nu peste mult timp, pentru ca modelul clasic isi arata limitele de competenta.

  8. Si mai cred ca trebuie sa renuntam la a privi dogma Trinitatii punand in prim-plan esentialismul, gandirea abstracta sau matematica. Primatul este unul existential, al trairii, al relatiei vii si personale cu Dumnezeu, limbajul avand doar o functie analogica si derivata. Se stie de altfel ca parintii bisericii au preluat concepte ale filosofiei grecesti folosindu-le ca instrumente insa totodata continutul acestor concepte a fost complet schimbat, iar felul in care au fost folosite a fost analogic. In traditia rasariteana cel putin, se considera ca Adevarul este in lucruri, NU in cuvinte, iar cuvintele, limbajul, au doar un sens derivat din traire, din experienta mistica. In afara acestei experiente directe si personale a lui Dumnezeu, tot ce spunem noi despre Trinitate este fals, afirma Lossky. De altfel , in rasarit, teologia insasi are la baza trairea mistica. Nu exista teologie, spune tot Lossky, fara experienta mistica. Experienta mistica este insasi fiinta si viata teologiei. De aceea, in rasarit, au primit supra-numele de „teolog” cativa sfinti care NU au stralucit in sofistica si cunoastere academica, ci in traire duhovniceasca: Ioan Teologul, Grigorie Teologul si Simeon Noul Teolog, ultimul chiar neavand nicio legatura cu filosofia lumeasca sau teologia academica. Totul la Simeon este traire mistica si limbaj poetic.

  9. Iar prin prisma faptului ca gandirea noastra s-a maturizat si a renuntat la „esentialismul platonic”, putem vedea (si o spun cu toata obiectivitatea, fara partizanate confesionale), ca scolasticismul apusean a esuat in posibilitatile sale, pe cand rasaritul a ramas inepuizabil, fiindca izvorul teologiei in rasarit NU a fost ratiunea abstracta, ci viata duhovniceasca si relatia personala cu Dumnezeu. De aceea rasaritul are inca resurse inepuizabile, pe cand apusul scolastic si-a aratat limitele si si-a epuizat „paradigma”.

  10. Si aici este locul sa aducem in discutie disputa celebra dintre Grigorie Palama ca reprezentant al traditiei rasaritene autentice si Varlaam din Calabria ca reprezentant al traditiei scolastice apusene. La Grigorie se afla in prim-plan tocmai relatia vie si directa cu Dumnezeu, pe cand Varlaam sustinea ca filosofia ne poate duce mai aproape de Dumnezeu chiar decat viata duhovniceasca. Pentru Varlaam, ratiunea era mai presus de revelatie. Aristotel era mai presus de viata duhovniceasca. Acum e clar ca Varlaam s-a inselat.

  11. polihronu says:

    Si totusi, in 5 comentarii din 10 (la acest video), il urmezi pa Varlaam, chiar si cind il denigrezi.

  12. Ioan Sabau says:

    N-as face referire la Trinitate ca idee, ea e contrazisa de afirmatia lui Hristos ” Dumnezeu este duh”. Intuitia pe care o ai in finalul prelegerii, referitor la limitarile noastre in ceea ce priveste cunoasterea realitatii, este sustinuta de modul in care argumentezi pana in acel moment. Zici tu ” singura certitudine ontologica pe care o putem avea ne vine din afirmatia lui Descartes : „dubito ergo cogito, cogito ergo sum” , ma indoiesc deci gandesc, gandesc deci exist. Te rog sa observi ca argumentul liniar al lui Descartes (axioma paralelelor), poate fi usor transformat intr-un argument circular daca injectezi in final dubiul, „oare chiar asa sa fie?” Ce se intampla in acest moment? Ei bine am facut un pas inainte, am inteles ca universul nu poate fi descris in mod liniar si am inceput sa-l curbam, am trecut de la Newton la Einstein, sau de la Euclid la Bolyai-Lobacevski. Ok, dar tot in impas suntem, pentru ca pare ca ne invartim in cerc, de aici si concluzia noastra falsa(reductionista), care pretinde ca istoria nu e altceva decat o permanenta invarteala in cerc. Cum iesim din acest cerc, ne spune Hristos. Intreaga lui invatatura se bazeaza pe un principiu fundamental, si anume acela ca exista un al saptelea instrument prin care putem cunoaste realitatea, cunoasterea de sus(epignosis). Toti marii invatatori spirituali ai lumii spun acelasi lucru. Dar cum poti avea la indemana acest instrument? Trebuie sa te golesti de convingerile tale, pentru ca vasul sa poata fi umplut de Duhul Sfant(Pavel), sau sa te nasti din nou, asa cum explica Hristos in intalnirea cu Nicodim. Daca e sa-l credem pe Hristos, atunci afirmatia ta care zice ca „singura certitudine ontologica ne vine de la Descartes”, pica. Trec peste faptul ca ea numai certitudine nu e, daca-i injectam dubiul la final, adica pana si gandirea, ca instrument, o invalideaza transformand-o in argument circular. Descartes ar fi fost mai aproape de adevar daca ar fi zis : „sunt constient de mine deci exist”. Dar prin intermediul celor 6 instrumente pe care le avem, nu putem explica ce anume este constiinta de sine si tot in impas am ramas. Am sa incerc o explicatie simpla a „nenorocirii” in care ne aflam exemplificand pe argumentatia ta. Sper ca nu iti este cu suparare. Totul porneste de la modul in care ne vedem pe noi insine, adica de la intrebarea „cine sunt eu?”. Daca eu sunt convingerile mele, atunci nu voi accepta la mine decat ceea ce se potriveste cu convingerile mele(aici il imitam pe Dumnezeu si nu intamplator), si atunci afirmatia: existenta mea in forma(bilogica), nu are alta certitudine decat suma convingerilor mele, e o consecinta naturala. Hristos o contrazice, cand zice ca accesul la imparatie nu e in mod necesar o experienta eschatologica, ci ca imi sta la dispozitie chiar acum, si daca vreau, o pot lua cu navala. Modul in care voi argumenta, este rezultatul a ceea ce cred ca sunt. De pilda cand afirm ca Dumnezeu nu este altceva decat suma gandurilor pe care le am eu despre el, am luat din invatatura lui Pavel numai ceea ce se potriveste cu aceasta convingere a mea. Pavel insa, ne mai spune ca a fost in al treilea cer, Pavel ne mai spune ca ceea ce Dumnezeu este, depaseste capacitatea mintii noastre de a procesa, cel putin pana la momentul prezent ( la care mintea omului nu s-a suit). Deci Pavel nu ne spune ca singura certitudine ontologica este mintea ci ne spune ca exista o realitate care este dincolo de minte, tocmai acea realitate pe care tu o respingi cand o etichetezi ca iluzie. Am observat, initial ca o curiozitate, faptul ca ocolesti cu abilitate orice argument stiintific care vine din partea unor colective de cercetare care s-au ocupat cu studiul experientelor din vecinatatea mortii. De ce faci lucrul acesta? Simplu, mintea ta, se simte in pericol si dezvolta un mecanism de aparare. Ea pune la „si altele” tot ceea ce ar distruge esafodajul convingerilor in baza carora ea a hotarat ca exista. Pai dragul meu prieten, unde este in cazul asta iluzia? Adica recunosti ca bula te limiteaza dar ai hotarat ca in afara ei nu exista nici o alta certitudine? Nu te reduci la absurd? Ei acum am sa-ti spun evanghelia(vestea buna), nu te teme, esti infinit mai mult decat mintea ta, decat convingerile la care ti-e frica sa renunti, dar daca esti un pahar plin, nimic nu se mai poate turna in el! Asadar „Cine te crezi tu ca esti Edi?”

  13. Spune Pavel ca numai in Duhul Sfant poate omul marturisi ca Iisus Hristos este Domn. Deci nu putem cunoaste si marturisi pe Hristos ca Dumnezeu decat daca avem harul Duhului Sfant. Deci nu prin ratiune il cunoastem pe Dumnezeu, ci prin intreaga noastra fiinta ca legatura personala cu El.

  14. polihronu says:

    Rationamentul tau e viciat de absenta completa a unei demonstratii – aceea potrivit careia Pavel ar fi crezut ca Duhul exclude ratiunea. De asemenea, ignori peroratia lui de la inceputul Romanilor, unde judecata divina e intemeiata tocmai pe posibilitatea cunoasterii rationale a lui Dumnezeu. In fine, nu ne spui care e diferenta dintre ratiune si „intreaga noastra fiinta”.

  15. Pai nu am zis ca exclude ratiunea. Dar ratiunea singura nu poate ajunge la Adevarul suprem. Apoi in cazul epistolei catre Romani, si eu cred ca judecatile morale sunt accesibile ratiunii. Cred ca omul poate cunoaste in general, cu ratiunea sa, diferenta intre bine si rau. Dar aici era vorba de existenta lui Dumnezeu ca Trinitate. Cred ca asta nu poate fi inteles cu ratiunea.

  16. polihronu says:

    „nu poate fi inteles cu ratiunea”

    Exista si alte ‘organe’ de intelegere? As prefera un raspuns irational.

  17. Sonata says:

    Deci nu prin ratiune il cunoastem pe Dumnezeu, ci prin intreaga noastra fiinta ca legatura personala cu El.

    Întotdeauna am avut o problema cu acei coreligionari care perorează cu nonșalantă despre „legătura personală” cu Isus, Dumnezeu, etc. dar cand ii întreb ce înseamnă asta si cum procedează eu înșiși, in cazul ca nu-s din aceia care doar predica altora, dau din colț in colț, si din iraționalitate in prostie. Singura cale de a „cunoaște” ceva despre Dumnezeu este prin rațiune, deși Maimonides spunea înaintea lui Wittgenstein ca cel mai apropriat mod de a-l onora pe Dumnezeu este prin tăcere.

    In legătura cu Trinitatea, trebuie mai întâi stabilit dacă Pavel este cel ce a influențat pe scriitorii Evangheliilor sa scrie cum au scris si sa atribuie lui Isus ceea ce apare cu text roșu in unele traduceri. Pentru ca Isus este cel ce pronunța cele mai catafatice declarații despre pluralitatea zeului, ca: „eu si tatăl una suntem”, „cine m-a văzut pe mine a văzut pe tatăl”, „va voi trimite un Mangaietor, Duhul adevărului,” si multe altele. Dacă doar prin Duhul declaram ca Isus este domn, si Duhul exista pentru ca a spus Isus ca exista, avem o circularitate care anulează ambele „ipostaze”. Dar dacă cineva crede ca Evangheliile ne prezintă un Isus autentic, Trinitatea este pur si simplu o realitate, fie ca o înțelegem, fie ca nu.

  18. Pai Tutea zice : „Mintea e capabila sa primeasca adevarul, nu sa-l caute si sa-l determine.”

  19. Va rog sa cititi din aceasta carte scrisa de Arh Sofronie, capitolul intitulat „Despre legatura personala cu Dumnezeul Personal” care incepe la pagina 117.

    Dă clic pentru a accesa Pr.%20Sofronie_Viata-si-invatatura-Sfantului-Siluan.pdf

  20. @Sonata

    Una nu e „unu”.

    Si sotu’ si sotia sunt „una”, si fratii sunt „una”… si-n plus, „…pentru ca ei sa fie una, cum suntem si Noi. (Ioan.17:11) face sens doar asa…

    Da’ daca-l luam pe „unu” a la „esenta”, nici nu mai exista o Trinitate fiindca deja s-a transformat intr-o… Infinitate… fiindca aici cu: „Eu in ei, si Tu in Mine”…

    @Poli

    Exista si alte ‘organe’ de intelegere? As prefera un raspuns irational.

    Hehe… organu’ de intelegere… 🙂

  21. Sonata says:

    Paul,

    Eu nu spun ca „una” nu înseamnă si ce ai spus tu. Insa privitor la Duhul ca fiind ceva diferit de Tatăl si Fiul, sunt prea multe texte in NT ca sa ignori problema. Dacă toți cei care au scris au fost influențați de Pavel, care împrumuta din filozofie, este discutabil si ar trebui demonstrat.

  22. @Sonata,

    Evident ca Duhul este „ceva” diferit de Tatal si Fiul, ca altfel nu i-ar spune in tot felul, ca de exemplu „degetu’ lui Dumnezeu”…

    Chestiunea cu influenta lu’ Pavel e destul de clara, fiindca NT e scris in buna parte de el (ma rog, „semnatura”-i dovada) iar restu’ cate mai sunt pe-acolo, ba sunt atribuite altora decat celor ce „semneaza”, ba nu pusca cu teologia lu’ Pavel si de-aia nu-s asa de „importante” si… „ramane cum a zis fratili’ Pavel”… 🙂

    Pe tema asta ai putea sa-l intrebi cu deamaruntu’ pe Aurel, cand te vezi fata-n fata cu el… 🙂

  23. polihronu says:

    „Hehe… organu’ de intelegere… 🙂”

    Anti-aristotelian fanatic ce esti, trebuie ca ai auzit si tu de ‘organon’, nu? Au barem bancul ala cu ‘astazi este in mijlocul nostru organul conferintei’ (de la un amvon azs).

  24. @Poli

    Pai vezi? Organonu’ lu’ Aristotelu’ nu-i in stare sa le dea oamenilor fro’ „intelegere”, da’ le baga (musai de la amvon!) ogranu’ de conducere exact in mijlocu’ lor… 🙂

    De-asta oricine se-mpotriveste lu’ Aristotelu si-a Organo’nului ajunge… ereticu’ si fanaticu’ dracului!… 🙂

    Pai ce s-ar alege de lumea asta daca n-am avea Organu’ in mijlocu’ nostru, nu?… traiasca Aristotelu’ si chipu’ lui cazut din cer…!

  25. polihronu says:

    Degeaba strimbi din nas la organu’ lu’ Aristot, numa’ ca sa fii toata ziua in gura cu organu’ lu’ Aurica. Caci – adevarat, adevarat iti spun – inca nu s-a vazut pe lumea asta seminificatie fara organ.

  26. Acum eu nu inteleg ceva. Dl Edi inclina mai mult spre o perspectiva nominalista, pe urmele lui Wittgenstein, dar in opinia mea aceasta perspectiva nu e cu nimic mai intemeiata decat cea „realista”. Putem sa judecam precum Hume si sa zicem ca, daca vedem cu o bila o loveste pe alta si o pune in miscare nu putem infera de aici conceptul de cauza, insa mie acest argument nu mi se pare deloc credibil. Daca cunoasterea stiintifica exclude orice „metafizica” atunci nu putem face nici macar stiinta, fiindca si in stiinta si in orice cunoastere avem nevoie de concepte si de legi generale.

  27. Adica Hume zice ceva de genul : atunci cand vedem ca o bila o loveste pe alta si o pune in miscare noi nu avem dreptul sa spunem ca prima bila a fost cauza miscarii celei de-a doua fiindca noi nu vedem cauza ca atare , ci noi vedem doar ca un fenomen urmeaza dupa alt fenomen. Dar de aici, spune Hume, nu urmeaza ca este legitim sa deducem conceptul metafizic de cauza. Argumentul lui Hume mi se pare foarte slab, chiar daca, teoretic, pare imbatabil. intr-adevar, noi nu vedem cauza ca atare. Noi vedem doar evenimentele in succesiunea lor temporala. Dar fara concepte si legi generale noi nu putem cunoaste nimic, nu putem exprima nimic, si nici nu putem transmite altora aceasta cunoastere. E ca si cum as spune : nu antibioticul pe care l-am luat e cauza vindecarii mele de o anumita infectie, ci doar vindecarea urmeaza dupa ce am luat antibioticul. Cum mai putem cunoaste sau sintetiza vreo cunoastere, in aceste conditii ?

  28. Daca este sa ducem firul argumentatiei domnului Edi Constantinescu pana la capat, atunci insusi conceptul de cauza eficienta, atat de folosit in stiinta, este ilegitim si este doar un artificiu de limbaj. Pur si simplu, nu avem dreptul, in aceasta logica, sa facem apel la conceptul de cauza.

  29. polihronu says:

    „Varlaam sustinea ca filosofia ne poate duce mai aproape de Dumnezeu chiar decat viata duhovniceasca”

    You have to make up your mind, mate. Ori Varlaam nu s-a inselat citusi de putin, ori pe tine te doare in cot de ‘viata duhovniceasca’.

  30. polihronu says:

    „conceptul de cauza”

    Nu-l salvezi pe dl. Zeu cu metafizici minimaliste. Ca doara si in metafizica briciul occamian taie ca-n brinza. Pot foarte bine umbla cu lanturi cauzale infinite la git fara sa le poreclesc „Dumnezeu”.

  31. Pai nu vroiam sa-l salvez. Eu vroiam doar sa spun ca, daca inlaturam orice urma de metafizica, inclusiv conceptul de cauza despre care Kant chiar a sustinut ca este doar o forma a sensibilitatii noastre, atunci se duce de rapa orice „obiectivitate” stiintifica. Pana la urma si stiinta, care are conceptul de „cauzalitate” in centrul fiintei ei, este tot o forma de metafizica, tot o problema de limbaj. Daca nu ma insel, chiar si Niels Bohr a sustinut acelasi lucru. Stiinta nu ne ajuta catusi de putin sa cunoastem lumea, ci doar sa cunoastem cunoasterea noastra despre lume. Adica fix o problema de limbaj.

  32. polihronu says:

    „sa cunoastem cunoasterea noastra despre lume”

    Iar asta e tot ce ne putem dori. Restul e desertaciune si goana dupa duh.

  33. @Poli

    Pai da, organu’ face totu’, tovarasi!… Si fara organ nu se i’exista nimic nici in lumea asta si nici in aia de-apoie’. De-asta oricine deschide gura impotriva organu’-lui care i se ofera „de sus”, face pacatu’ de moarte… 🙂

    PS…. si zici ca tu gasesti fro’ „seminificatie” in tot ce zic aia de-s cu organu’ lu’ Aristotelu’-n gura?… altceva, nu doara’ spuma’?… 🙂

  34. polihronu says:

    Ai dreptate, organul e intotdeauna ‘de sus’ – nu degeaba ii zice „pozitie misionara”. Asa cum a misionat-o duhu’ umbros pe sancta virgina.

    Io zic ca tu esti cu organu’ in gura.

  35. polihronu says:

    Pentru ca, vezi tu, pacatul lui Aurica nu e ca l-a luat la ciomege pe Aristot – chestie in care nu-i absolut deloc original. Nebunia lui consta in a ne propune un alt organ. Or, n-are decit sa se bata in organe cu cine vrea, prost sa fii sa pui botu’.

  36. Din putinul pe care il inteleg eu din fizica cuantica, pare ca la baza realitatii, fundamentul realitatii, este numarul. Suntem foarte aproape, se pare, de conceptia lui Pitagora sau a lui Platon conform careia universul este fundamentat pe numere. Problema e: cum se face ca din niste numere sau raporturi numerice, care nu sunt altceva decat niste abstractiuni, a luat fiinta o realitate care noua ne apare ca fiind atat de concreta? De unde concretetea lumii si a acestei vieti din moment ce baza realitatii pare atat de abstracta ?

  37. polihronu says:

    Din nou, revezi ‘eroarea grecilor’. Ce-i aia ‘numarul’? Dar ‘la baza’?

  38. Cum adica ce-i aia numarul ? Nu inteleg.

  39. Heisenberg de exemplu a fost puternic inspirat in elaborarea teoriei cuantice de dialogurile lui Platon pe care le citea in original. Fiindca terminase liceul de limbi clasice si il pretuia pe Platon extraordinar de mult. Si cand a citit dialogurile si le-a coroborat cu teoria cuantica a avut o revelatie cand si-a dat seama ca baza sau filosofia mecanicii cuantice se afla in Platon.

  40. @poli,

    Nebunia lui consta in a ne propune un alt organ.

    Diferenta e ca Aurica doar ti-l pro-pune, pe cand Aristotelu’ ti-l „pune” fara drept de apel, iar daca faci niscai mofturi ori strangi din dinti ca sa refuzi ce ti se da, de-odata-ti umfla buzele de-ajungi sa nu mai poti zice afara de… „haleluja” si „amin!”… 🙂

  41. polihronu says:

    Paulica tata, ce descrii tu e diferenta dintre fellatio si irrumatio. Or, pe mine nu ma intereseaza deloc daca Aurica e bun cu tine, daca te scoate la cina mai intii si iti cumpara flori. Rezultatul e acelasi – organul e-mbucat.

  42. polihronu says:

    Da, Andrei. Ce-i numarul ala care se afla la baza realitatii? Sau, reformulind: in ce sens precede numarul realitatea? Exista vreun moment in care numarul nu e concomitent cu realitatea?

  43. Pai nu stiu daca o precede. Dar pare ca realitatea e ceva foarte straniu. Adica intotdeauna m-am intrebat: de ce lumea asta in care traim zi de zi, in care ne nastem, crestem, ne jucam, iubim, ne casatorim, facem copii etc, e atat de diferita de stranietatea lumii cuantice ? Oare lumea in care noi iubim sau ne traim viata cotidiana e o iluzie ? Oare adevarata realitate e cea a lumii cuantice si tot ce percepem sau traim noi la scara umana este o iluzie ?

  44. @poli,

    Pai nu la asta-i bun organu’?… 🙂

    Important este sa-si faca bine treaba si sa-ti stimuleze si tie organu’ cunosterii din dotare s-ajungi la orgasmu’ „aha”-ului, fara de care nu poti vedea imparatia… Da’ cata vreme zici ca nu conteaza nici florile nici restaurantu’, evident ca „imbucatu’ organului”-ti da numa’ frisoane si frustrare, nicidecum sfanta satisfaction… 🙂

  45. polihronu says:

    Paule, Paule, vezi ca poti grai adevarul? Nimeni n-a inventat organe sa nu le foloseasca pe pielea altora, nici Aurica. Cit despre ce organ imi stimuleaza mie mai bine orgasmul, aia nu e treaba nimanui – nici a patratului, nici a profetului lui. Unora ne place asa, mai rough, mai cinstit. Fara floricele si parfumuri. Fara orgolii gidilate.

  46. polihronu says:

    Andrei, pai, daca nu o precede, nu sta la nicio ‘baza’. Si poate ca in citeva generatii, dupa mai putina teologie si mai multa cunoastere, n-o sa mai para nici cuantele asa straine de iubire.

  47. Ce inseamna a cunoaste? Intrebarea nu e deloc lipsita de sens.

  48. polihronu says:

    Nu, nu e deloc lipsits de sens. E chiar intrebarea pe care incerc sa te determin sa o contemplezi de multa vreme. N-are sens sa ma lansez eu in vreun raspuns, cind Edi, gazda noastra, exact asta face in ultimele emisiuni. Poate le revezi.

  49. @poli

    N-am nimic impotriva lu’ „the hard way”… si nici impotriva lu’ „take it”… fiindca the taste is the king!

    Tot ce-am de spus este ca jocu’ de-a cuvintele pe care-o numesc unii „logica”, desi inca-i la moda, nu-i buna la nimic, fiindca produce doar „fake”-uri. De-asta daca-i intrebi pe lo-gicieni despre „si cum e cu aia’?” se-ajunge la un „eu nu stiu… da’ sigur stiu altii” de toata frumusetea…!

    Cine si-a descoperit organu’ si-l foloseste nu se mai multumeste cu fake-uri ci vrea „the real satisfaction”… That’s all…!

  50. polihronu says:

    Dragule, atita vreme cit am stabilit ca toti sintem fututi de-un organ sau altul, nu ma intereseaza citusi de putin cum iti obtii tu satisfactiile alea ‘autentice’. Poate nu e organu’ lu’ Aurica mai bun, poate ai tu niste nevoi mai speciale. Sa-ti traiasca!

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: