Ruga Relativității & Relativitatea Rugăciunii

Desigur, teoria relativității fascinează prin noțiunea, absolut contraintuitivă pentru simțul comun, a continuumului spațiu – timp, și prin posibilele aplicații semnificative etic.

Nu pretind că înțeleg relativitatea și teoriile ei, restrânse sau generale, dar vă invit la o broderie imaginară a ceea ce mi se pare că am înțeles.

Viteza și beția ei – întotdeauna mi-a plăcut să șofez – este rezultanta unei fracții care pune în relație spațiu și timpul, iar la viteze foarte mari, apropiate dar niciodată atinse de corpurile fizice, de viteza luminii, spațiul se comprimă, iar timpul se dilată, astfel că ceasurile rămân efectiv în urmă, viața se prelungește cu tinerețe fără bătrânețe. De basm!

Interesante mi s-au părut rezervele, obiecțiile tânărului Einstein, față de cadrul sau multiplul, pluralul acestora, de referință și preferință, care impun artificial, doar în conștiința și obiceiurile proaste ale oamenilor, perspective discriminatorii, ierarhice – acestea din urmă – poate necesare, doar în lumea noastră. Vă rog, nu-mi mai vorbiți de ierarhia cerului!

În timp ce, vreme de milenii, am avut o viziune egocentristă, și geocentristă (ironic nu: doar o transpoziție între două semne-sunete), imaginându-ne în centrul lumii și universului – pe măsură ce am început să cunoaștem lumea, am devenit tot mai știutori și competenți – cea mai amară lecție a fost aceea că nu suntem decât un firicel provincial insignifiant, situat la periferia unui braț al Căii Laptelului Herei, consoarta lui Zeus, una din miliardele de galaxii, răspândite pe miliarde de ani lumină, în singurul, dar nu neapărat unicul, univers cunoscut. Un an lumină este o unitate de spațiu timp de un bilion de km, adică o mie de miliarde de kilometri.

Dar știți care este evanghelia – vestea bună a universului și a relativității evreului hiperdotat și distrat – Einstein, tratat drept imbecil de către profesorii săi foarte rigizi și exacți?

Că prin natura și universalitatea lucrurilor materiale, naturale, nu există cadre preferențiale și nici criterii valabile de discriminare. Sunt sigur că înțelegeți implicațiile minunate ale acestei idei generoase! 

Universalitatea legilor, a raporturilor, a naturii, face ca orice punct din univers să fie egal în importanță, profund echitabil și democratic. 

Cel puțin pentru cât știm acum, deși nu este exclus să descoperim noutăți uimitoare, nimeni nu poate călători cu o viteză egală sau mai mare decât a luminii, chiar dacă s-ar putea, ipotetic, apropia de ea. Nici îngerii, nici zeii, nici gândul.

Da! Deși Einstein accepta și lucra, ca nimeni altul cu experimente mentale, încă este considerată o prostie să crezi că gândul sau rugăciunea pot să depășească viteza luminii, mai ales că biofizic și biochimic, viteza impulsurilor gândirii – o spune Sagan, în Cosmos, n-o depășește pe cea a unui car tras de un măgar. Ca să nu mai vorbim despre diferența dintre ceea ce este real și ceea ce este imaginar.

Prin extensie, de aici decurg cel puțin două vești, și conform prostului obicei al lumii în care trăim, una este bună și una este foarte proastă.

O să încep cu cea proastă, ca să dreg busuiocul la sfârșit.

Deși este o veste tristă, având în vedere că este în legătură cu relativitatea, ea conține și o undă de mângâiere explicativă, a deziluziilor și dezamăgirilor, pe care sper din toată inima, să nu le fi trăit.

Dacă am vrea să facem o excursie până în centrul galaxiei noastre, să vizităm fascinantele roiuri globulare, locuri mult mai frecventate de stele, astfel încât nopțile sunt ca ziua – cine a vizitat capitalele nordice la solstițiul de vară, știe că nu e nicio distracție să-ți intre soarele în ochi toată noaptea – și nu e chiar o imposibilitate cu o accelerație suportabilă de 1 g (9,8 m/s) la decolare și aterizare, atingând nu 98,9% din viteza luminii, ci doar 10-15% din ea, prin motoare fuzionale ale viitoarelor o mie de ani, distracția ne-ar lua – nouă călătorilor cca 21 ani. 

Singura problemă ar fi că pe pământ, care are prostul obicei de a alerga în jurul soarelui „doar” cu vreo  30 km/sec, un mld km/an, s-ar scurge cca 30 mii ani. Pentru Alfa Centauri sau Orion, ne-ar trebui cca 43-45 ani la bord, ceea ce pe pământ ar însemna cca 50 mii ani.

Care ar fi o primă concluzie? Totul este foarte relativ. Excesiv de relativ. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduințelor lui, cum cred unii. Nici să răspundă rugăciunilor, cum cred alții și am pățit toți. E doar o problemă fundamentală de fizică. Nu neapărat fizica lui Dumnezeu, ci fizica noastră, fiindcă noi am făcut cererile. 

Dar știți ceva? Este foarte posibil să fie aceeași fizică pretutindeni! Am putea recurge la un argument pur subiectiv: Einstein, în calitate de fiu al lui Avram, are un loc asigurat în sânul lui. Iar pentru ciudatul acesta minunat, doar două lucruri insignifiante erau omniprezente: hârtia și plaivasul.

Au trecut deja 50 ani de la prima rugă? Este pe drum! Dus și întors, până la Orion – rezidența prezumtivă a tronului – în timpul și spațiul valabil pe pământ, mai avem de așteptat vreo sută de mii de ani, mai puțin cei cincizeci, scurși deja. La Dumnezeu, o mie de ani este ca o zi, și o zi ca o mie de ani. Relativitate pură! Ca să vezi cum se împlinește scriptura – literal – nu credeam vreodată să devin atât de literalist, fundamentalist, chiar!

Există însă, o veste bună! Chiar mai multe! În primul rând, legile naturii sunt impuse prin natura lucrurilor, a raporturilor, relațiilor dintre ele. Ele pot avea consecințe, dar nu există sancțiuni, pedepse! 

Numai imaginația noastră bolnavă a creat – pe bună dreptate și necesitate, termeni ca: pedeapsă, vinovăție, rușine, goliciune mai ales interioară, dar și exterioară – că  am devenit decenți! Doar noi aici vorbim despre rai și iad. Nu că n-ar exista! Doamne ferește! Priviți în jurul Dvs! Câtă frumusețe! Ce fericire! Și câtă suferință! Alegeți! Și, înfruptați-vă!

Faceți din fiecare clipă trăită o veșnicie! Împărăția cerurilor este înlăuntrul vostru! Dr Luca, cap 17. Doctorii ăștia! Elenismul și-a băgat coada! Dar ce te faci cu gnosticismul? Marcionismul, arianismul, și toate celelalte isme!

Apoi dacă toate lucrurile sunt – în esența lor – în mișcare și nu poți face baie în același râu, asta nu înseamnă că nu trebuie să te mai speli niciodată! (Credit: scumpa mea soție, spurcată de curată, epidemiolog de serviciu covid, care continuă să mă suporte, atât pe mine, mizerabilul din mine, și cel de pe mine).

Toate stelele se mișcă cu viteze uimitoare, așa cum nimic nu este fix pe orbitele cuantice. V-ați gândit vreodată că s-ar putea să existe un raport de proporționalitate între masele și distanțele astrale, cu cele cuantice, iar noi să fim undeva la mijloc! A spus-o Alexis Carrel.

Dacă nu greșesc, regula de aur are și un temei fizic. Centrul universului este pretutindeni. Tu ești un univers! Ai preț în ochii mei. Te prețuiesc și te iubesc! Am temeiuri fericite pentru asta! Nu am nevoie de Big Brother pentru ca să te îmbrățișez! Să mi te dăruiesc. Și să te primesc! Tu ești fratele meu mai mare. Mai înțelept. Mai bun. Mai valoros!

Și dacă – o altă idee exprimată de Carl Sagan – numărul stelelor, cu planetele și sateliții lor din univers, depășește numărul firicelelor de nisip de pe toate plajele pământului, iar vârsta tuturor acestora este aceeași – reamintiți-vă spațiul și timpul sunt indisolubil legate matematic – nu înseamnă că țin neapărat să fiu buricul pământului, dar mă pot simți bine cu mine însumi. Un anonim. Sunt și eu un univers mai mic, dar nu mai puțin complex! Nu simt nevoia să te înlocuiesc, să te exclud, să te invidiez, ci sunt capabil să te apreciez. Ai valoare în ochii mei!

Înțelegeți că mâine, cunoașterea, știința, ar putea să devină, nu un incident privit cu suspiciune și legat de păcat, dintr-un privilegiu – un bun comun. Religia laică în care oricine, fiecare, să fie Mare Preot, în veac, după rânduiala lui Melchisedec!

Ceea ce face Farmecul unui Om este Bunătatea lui!

Ruga Relativității: Oameni Buni, fiți Buni cu Oamenii!

Relativitatea Rugăciunii: Ați primit deja Tot ce putea fi mai Bun!

Acesta este gândul lui Dumnezeu în mine!

Despre Sorin Săndulache
Senior Neurolog, PhD antropologie medicală, licențiat în teologie protestantă, master în psihoterapie. Tânăr pensionar!

19 Responses to Ruga Relativității & Relativitatea Rugăciunii

  1. daimonel says:

    Taina lui Dzeu , a fost confiscata de teologi de milenii si orice incercare din partea “oamenilor obisnuiti “de a o revendica ,a starnit reactii dure de reprimare din partea Sfintelor Oficii …
    In plus ,vistiernicii misterelor s au trudit sa l sistematizeze si sa l livreze neinitiatilor( analfabetilor teologic-asa cum se exprima pe aici un teolog renegat de tagma lui !) sub forma unor aporii ,ridicate la rang de Adevaruri Revelate/Dogme ,dincolo de Logica si Ratiune.
    Inteleg ca prezentarea incearca sa topeasca spaimele/angoasele unor credinciosi care ar vrea sa l paraseasca pe Big Brother, dar se tem sa nu ramana singuri intr un Univers infinit si indiferent moral .
    Dupa ce au inotat intr un acvariu cu 20-25-28 de puncte, iesirea in larg fara echipament de orientare devine problematica .Psihoterapie dupa despartirea de un Tata abuziv?…
    Succes terapeutului, asteptam urmatoarea sedinta !

  2. Sorin Săndulache says:

    eu-daimonel
    Uneori terapia este un fel de exorcizare. Mulțumesc! Apreciez mult!

  3. polihronu says:

    „Psihoterapie dupa despartirea de un Tata abuziv?”

    Absolut.

  4. polihronu says:

    Mi-a placut apropierea dintre ego- si geo-. Anul-lumina insa e (un pic mai putin de) 10^13 km, adica zece bilioane, adica zece mii de miliarde de km.

  5. polihronu says:

    Despre Orionul adventist am scris si eu cindva 🙂

  6. Amaranthine Sophia says:

    „Univers infinit si indiferent moral” Se luptă omul sa scape de morală tatălui si apoi se plange că universul e amoral. Se plânge de limite si apoi nu-i convine că universul e infinit. Nu poți tinde spre infinit intr-un univers finit si nu poți dezvolta o etica de care sa fii responsabil, daca morala e un șablon ontologic. Pustiul universului aduce speranță. La fel si pustiul interior.

  7. taranlogic says:

    „Pustiul universului aduce speranță.La fel și pustiul interior. Beton !!!

  8. Sorin Săndulache says:

    Sunteți atât de buni, încât nu pot decât să vă Mulțumesc!

  9. polihronu says:

    „Pustiul universului”

    Am dat azi de cel mai tare nume de revista academica: Journal of Skyscape Archaeology 🙂

  10. Dacă am vrea să facem o excursie până în centrul galaxiei noastre, să vizităm fascinantele roiuri globulare, locuri mult mai frecventate de stele, astfel încât nopțile sunt ca ziua – cine a vizitat capitalele nordice la solstițiul de vară, știe că nu e nicio distracție să-ți intre soarele în ochi toată noaptea – și nu e chiar o imposibilitate cu o accelerație suportabilă de 1 g (9,8 m/s) la decolare și aterizare, atingând nu 98,9% din viteza luminii, ci doar 10-15% din ea, prin motoare fuzionale ale viitoarelor o mie de ani, distracția ne-ar lua – nouă călătorilor cca 21 ani.

    Aveam 11 ani cand mi-a picat in mana Paradoxala Aventura de Ion Manzatu. Mintea de copil a explodat cand am inteles scenariul de mai sus. Am fost ca beat doua saptamani. Mai nou asi recomanda Interstelar.

    Au trecut deja 50 ani de la prima rugă? Este pe drum! Dus și întors, până la Orion – rezidența prezumtivă a tronului – în timpul și spațiul valabil pe pământ, mai avem de așteptat vreo sută de mii de ani, mai puțin cei cincizeci, scurși deja. La Dumnezeu, o mie de ani este ca o zi, și o zi ca o mie de ani. Relativitate pură! Ca să vezi cum se împlinește scriptura – literal – nu credeam vreodată să devin atât de literalist, fundamentalist, chiar!

    Conservapedia inca sustine ca TR este stiinta „liberala” (citeste evreiasca N.N.) care incearca sa rastoarne fizica newtoniana crestina si ca Einstein e cauza pentru Roe vs. Wade. Daca nu ma credeti citit mai jos:

    The theory of relativity is a mathematical system that allows no exceptions. It is heavily promoted by liberals who like its encouragement of relativism and its tendency to mislead people in how they view the world. … Virtually no one who is taught and believes relativity continues to read the Bible, a book that outsells New York Times bestsellers by a hundred-fold.

    Despite censorship of dissent about relativity, evidence contrary to the theory is discussed outside of liberal universities. … Some liberal politicians have extrapolated the theory of relativity to metaphorically justify their own political agendas. For example, Democratic presidential candidate Barack Obama helped publish an article by liberal law professor Laurence Tribe to apply the relativistic concept of „curvature of space” to promote a broad legal right to abortion. … Applications of the theory of relativity to change morality have also been common. … The Theory of Relativity enjoys a disproportionate share of federal funding of physics research today.

    Pentru SDA, problema nu este atat avortul cat Shabatul. Spune SdS cica Elohim a creat lumea la un punct fix in timp dar ie unii care despartit stiinta de Biblie. Cum spunea un ucenic al prietenului LC la Amicus: „Darwin cu big-bnagul lui”.

  11. Rugaciunea de acum 10 minute:

  12. Ce mi-a placut la Nolan a fost explorarea dimensiunii existentiale a relativitatii. Scena tesseractei este pura speculatie dar ofera o sansa teologieiei.

  13. Sorin Săndulache says:

    Uneori mă întreb, ca acum, de ce puritatea științei este compromisă de mezalianța cu sociologia, politica, morala, religia? Un răspuns de primă intenție ar putea fi acela că, în timp ce știința are ca obiectiv adevărul realității cognoscibile, toate celelalte au în vedere partizanatul intereselor, inclusiv alterarea mijloacelor care decurge de aici.

  14. Sorin Săndulache says:

    Mai în glumă, mai în serios, aș zice că, similar celui de-al șaselea simț, am putea pune și aici, interesul – ca cea de-a patra dimensiune a tesseractei – ca simplu mijloc al disimulării!

    🤩

  15. Sorin Săndulache says:
  16. Un alt raspuns ar fi ca stiinta se teme ca daca nu compromite se compromite prin nihilism. Nu stiu daca esti de acord dar in opinia mea antropolgia a compromis mult cu corectitudinea politica. Chicago este sub stare de asediu dar nimeni nu va spune ca gloata e condusa de instincte primare ci prefera sa spuna ca vandalismul este rezultatul infiltrarii de elemente extremiste. Liviu Reabreanu in Rascoala, desi simpatia lui e pentru tarani si acuza guvernul si boerii pentru dezastru, nu se da inapoi sa descrie bestialitatea taranilor. Aceleasi instincte care i-au facut eroi la Plevna i-au facut criminali sadici in timpul rascoalei. Sociologia incearca sa salveze iluziile culturii dar adevarul este ca mergem pe ghiata subtire.

  17. Bogdan Vodita says:

    De fapt ce se intampla in USA zilele astea?? sunt Antifa? oamenii Democratilor? . simpli anarhisti de conjunctura, pusti rebeli fara o cauza clara?…

  18. Business like usual. Pentru o perspectiva ceva mai filozofica: 1919 – pandemie & violenta rasiala, paranoia anarhismului, paranoia infiltrarii bolsevice, „red summer”, 2020 pandemie & violenta rasiala, paranoia anarhismului, paranoia infiltrarii ruse, „red spring”. Noi sunt doar camerele pe celular si internetul.

  19. Bogdan Vodita says:

    Ehee! aici e aici. parca recursul la conspirationism nu era o metoda recomandabila si rezonabila. ii bagam de tot in ceata pe conspirationisti si ii incurajam la peroratie paranoida interminabila…

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: