Iconomahia

Știați că măcar parte din istoriografia romană de acum două milenii susținea că religia Cetății fusese aniconică timp de 170 de ani, adoptînd apoi cultul imaginilor din rațiuni similare cu ale creștinismul cînd acesta a devenit religie de stat? Pentru că la început a fost matemistica lui Pitagora. Dar zeii cetății au nevoie de întrupări.

Ați remarcat vreodată că Moise nu figurează în profeți înaintea revenirii din exil? Isaia 63:11-12, Ieremia 15:1, Mica 6:4 sînt pasajele în care Moise apare (uneori razant) ca erou – tustrele în cei mai rescriși profeți ai VT. Daniel 9:11.13 și Maleahi 4:4 sînt cele în care apare ca legiuitor (torat moșe). Și astea-s toate.

Aduceți-vă aminte însă ce loc masiv ocupă povestea exodului în literatura profetică. Temeiul însuși al interminabilei pertractații zeiești intermediate de vizionari e legenda înfierii lui Israel de către Yahweh. Yahweh e cel care conduce poporul prin deșert. Yahweh e dătătorul legii și bătăușul care se asigură că e respectată. Yahweh e eroul incontestabil al epopeii.

Sulurile oraculare sînt perfect capabile să spună povestea lui Yahweh și Israel fără Moise. Egipteanul e irelevant. Abia după prima catastrofă a templului de la Ierusalim, în epoca scribalizării religiilor, obsedată printre altele de anticărie, se naște și Moise. Poate și pentru că Ierusalimul avea nevoie de un vehicul narativ pentru monopolul lui Yahweh – Elefantina, Samaria, Leontopolis (acesta din urmă rezistînd cîțiva ani după 70 e.n.) trebuiau subjugate. În mod sigur pentru că Duhul trebuia îmblînzit – viziunile aveau, ca întotdeauna, să facă loc legislației și cultului.

Apropo, nu glumeam deloc scriind că la origini creștinii erau preoți însărcinați cu cîte-o nazirie. Pavel o zice chiar el: „trebuie să fim priviți… ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu” (lit. iconomi ai misterelor, 1 Corinteni 4:1). Nu doar că mandeenii fix așa își spun („păzitori ai gnozei”), sau că Yahweh însuși e păstrător al harului (noțer hesed) în Exodul 34:7, dar tot El se laudă că „de acum îți vestesc lucruri noi, ascunse, necunoscute de tine” (nățurot, Isaia 48:6). Diaconia infinită a literei e afacerea Duhului.

Ascultați-Mă, ostroave! Luați aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sînul mamei și M-a numit de la ieșirea din pîntecele mamei… și Mi-a zis: ‘Israele, Tu ești Robul Meu în care Mă voi slăvi’… El zice: ‘Este prea puțin lucru să fii Robul Meu ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel (nățurei Israel). De aceea, te pun Lumina neamurilor, ca să fii mântuirea (Yeshua) Mea până la marginile pământului.’