Jocul poate continua
14 octombrie 2026 34 comentarii
Scriam în vară: „Israel e Fiul dat de Dumnezeu pentru mîntuirea lumii. Nu Israelul cărnii, ci al spiritului, trecut probabil prin pocăința botezului ioanin și, desigur, prin anagogia filonică.” Puneam bemolul „probabil” în dreptul Baptistului pentru că relația primilor creștini cu secta lui Ioan e fundamental complicată. Să remarcăm deocamdată că Ioan e mai bine atestat decît Isus, măcar pentru că Iosif Flaviu oferă în cazul celui dintîi detalii intruvabile în surse creștine.
Pavel nu-l menționează niciunde pe Ioan. Dacă n-ar fi dubioasa Epistolă către Efeseni, nici n-am ști că vorbește de botezul cu apă. Iar corintenilor le spune din capul locului că nu-i treaba lui să boteze. Mai important, Pavel derivă botezul din povestea exodului (și Ioan, printre alții, boteza în Iordan pentru a recapitula nașterea nației) și-l colorează misteric cu descărnarea Unsului. Pentru că, la Pavel, botezul e-n duh – și e mai curînd pe dinăuntru (Duhul se bea – 1 Corinteni 12:13; vezi și pomenitul 10:4, sau Efeseni 5:18).
Pavel nu știe ca Isus să fi fost botezat de Ioan. Din nou, nu fac afirmații despre vreun individ de acum două milenii, ci despre corpul de texte atribuite îndeobște autorului Pavel, așa cum le avem noi azi. S-ar putea argumenta chiar că, dată fiind teologia realiilor pauline, Hristosul antitipic nu-și poate fi deopotrivă tip – singurul botez prin care a trecut Logos-ul fiind cel al morții. În moartea lui participă, după tipic, și înduhovniciții, întregind jertfa de pe altar.
Istoricizind Unsul, evangheliile trebuie să explice specificitatea creștină în contextul botezurilor din epocă. Aleg astfel să ancoreze misiunea iudaică a Mîntuirii în practica baptistă a lui Ioan. Sînt în ultimul sfert de veac specialiști care sugerează că măcar parte din Q a fost de fapt material atribuit inițial lui Ioan Botezătorul. Dacă e să punem la socoteală și vechi sau noi voci care detectează în Marcu aceleași mari teme, instrumentate narativ diferit, poate că nu vorbim de tradiții multiple, ci de un singur corpus de materiale baptiste deturnate de povestea Unsului. Poate că Hristul paulin a îmbrăcat hainele Vocii din pustiu pentru a-și recupera sîngele evreiesc.
În felul acesta, spre disperarea ilariantă și a unui Carrier, și a unui McGrath, poate că Isus e și mit (paulin), și istorie (baptistă). Capra și varza se pot devora una pe alta la infinit.
Si acum bomba :
Pentru cei mai păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, împlinește pogorârea duhul artificial:
„Parte din Q” se referă la o parte dintr-o sursă ipotetică de texte și ziceri ale lui Isus, numită Q (din germanul Quelle, adică „sursă”). Ce este Q?
În studiul academic al Evangheliilor sinoptice — Matei, Marcu și Luca — există o problemă: Matei și Luca conțin numeroase pasaje asemănătoare care nu apar în Evanghelia după Marcu.
Una dintre explicațiile influente este că Matei și Luca ar fi folosit două surse comune:
Q nu s-a păstrat ca manuscris independent. Cercetătorii îi reconstituie conținutul comparând textele lui Matei și Luca.
De exemplu, unele dintre învățăturile din Predica de pe Munte, respectiv din Predica de pe Câmpie, au paralele în cele două Evanghelii și sunt considerate candidate pentru Q. Ce înseamnă „parte din Q” în fragmentul tău?
Autorul face o afirmație mai speculativă decât ipoteza clasică despre Q.
El sugerează că unele dintre materialele atribuite de obicei lui Isus în Q ar fi putut proveni inițial din tradiția lui Ioan Botezătorul, nu dintr-o tradiție despre Isus.
Cu alte cuvinte, ipoteza ar fi următoarea:
Dacă această ipoteză ar fi corectă, Q nu ar reprezenta neapărat o colecție de ziceri provenite de la Isus, ci ar putea conține și materiale cu o istorie anterioară, legate de Ioan.
Important: aceasta nu este o concluzie acceptată unanim și nici nu înseamnă că existența lui Q este demonstrată. Atât existența documentului Q ca sursă distinctă, cât și atribuirea unor materiale ale sale tradiției lui Ioan sunt subiecte de dezbatere academică.
Pe scurt, în fraza citată, „parte din Q” înseamnă o parte din presupusa sursă comună a lui Matei și Luca, despre care unii cercetători speculează că ar fi conținut inițial și materiale provenite din tradiția lui Ioan Botezătorul.
–
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sursa_Q
Partea savuroasă e că fix McGrath este unul dintre cei care vede importuri ioanine în evanghelii.
O perspective rabinica asupra lui Pavel:
Pavel a fost si mincinos:https://youtube.com/shorts/F_L9laK4U6c?si=KZejlMWOX-DkTOyW
Demersul lui Pavel e comparat de catre Rabbi Singer cu demersul mileniaristilor adventisti:https://youtu.be/rJEtrzx2Xhk?si=m0lmBPFt-g445c-X
Alte „gauri” in istoria lui Pavel:
Asta cu thoroughly Greek, pe cît de justă, pe atît de idioată. „Perspectiva rabinică” e mai nouă decît Pavel și, în bună măsură, construită ca o contrareacție. Pe de altă parte, multe dintre iudaismele primului secol erau grecizante. Eu zic că și Tora e grecească.
Polihronu:
se pare ca lucrurile sunt mult mai incalcite cu privire la originea obscura a lui Pavel.Pavel ar fi o figura antisemita inventata pentru a justifica antisemitismul metafizic al gnosticilor:
https://www.tabletmag.com/sections/arts-letters/articles/who-was-paul
Iar antisemitismul metafizica fost si continua sa fie in mod constant alimentat de idei gnostice :
https://k-larevue.com/en/2022/01/20/on-metaphysical-antisemitism/
„Revisionists say he’s employing a figure of Greek rhetoric called prosopopeia, which would have been familiar to his contemporaries but invisible to readers not trained in Hellenistic modes of discourse. That is, he’s pretending to be someone he’s not for the sake of argument. He’s imagining his way inside the head of a pagan who is, for the first time, trying to live within the Law, and discovering that under the Law, he’s actually a terrible sinner. How discouraging that would have been for him! How remote he would have felt from God!”
Prosopopoeia are o istorie indelungata in traditia textelor gnostice :
How Gnostics Used Prosopopoeia• First-Person Divine Monologues: Instead of writing objective philosophical treatises, Gnostic authors routinely adopted the personas of cosmic emanations (Aeons) speaking directly to the listener.• The Voice of Sophia and Protennoia: The most famous examples of prosopopoeia are found in texts featuring Sophia (Wisdom) or Protennoia (First Thought). In works like the Trimorphic Protennoia, the abstract concept of divine primordial thought is personified and speaks in the first person: „I am first thought, the thought that is in light… I am intangible, dwelling in the intangible”.• Revealing Secret Gnosis: Because Gnosticism focused heavily on acquiring hidden intuitive knowledge (gnosis) to free the divine spark within humanity, prosopopoeia allowed the author to act as a cosmic channel. By assuming the persona of a heavenly savior or personified concept, the writer added immediate divine authority to the text.• The Thunder, Perfect Mind: This famous tractate from the Nag Hammadi library is written entirely as an extended prosopopoeia. A powerful female divine persona speaks to the audience using riddle-like paradoxes („For I am the first and the last. I am the honored one and the scorned one. I am the harlot and the holy one”), shaking the reader out of conventional thinking to awaken their inner spirit.By utilizing prosopopoeia, Gnostic writers transformed highly abstract, Middle Platonist cosmological ideas into vivid, poetic, and intimate dialogues designed to trigger spiritual enlightenment.
Iar gnosticul Derrida folosea prosopopoeia mai ales candy vorbea de prietenul lui antisemitism gnostic Paul de Man :
Jacques Derrida frequently used and analyzed the trope of prosopopeia (often spelled prosopopoeia).
While prosopopeia—the rhetorical device of giving a voice to an absent, deceased, or imaginary entity—is most famously associated with Derrida’s close friend and fellow deconstructionist, Paul de Man, Derrida adopted and expanded the concept in deeply profound ways. For Derrida, prosopopeia was not just a literary trick; it was fundamental to how language, memory, and mourning operate. [1, 2, 3, 4]
Derrida deployed and examined prosopopeia across his work in several key ways:
1. Mourning and Memory (Mémoires: for Paul de Man)
Following Paul de Man’s death, Derrida delivered a series of lectures published as Mémoires: for Paul de Man. In these texts, Derrida explicitly directly engages with de Man’s work on prosopopeia. He argues that all text operates as a form of prosopopeia. When we read the words of someone who is deceased, the text itself acts as a substitute voice, momentarily bringing the dead back to speak to us. Mourning, for Derrida, is an „impossible” act where we host the dead inside our own speech. [1, 2, 3]
2. Giving Voice to Concepts (Specters of Marx)
In his later political and philosophical works, most notably Specters of Marx (1993), Derrida masterfully applies prosopopeia to concepts and histories. He structures the book around the famous opening line of the Communist Manifesto: „A spectre is haunting Europe.” Derrida forces the reader to confront and „speak with” the ghosts of Marx, treating inheritance and history as an ongoing dialogue with absent spirits (a concept he termed hauntology). [1]
3. Deconstructing the Voice and Presence
Derrida’s entire philosophy of deconstruction relies on critiquing „logocentrism”—the Western philosophical bias that assumes spoken words carry an immediate, living „presence” of the speaker that written words lack. Derrida used prosopopeia to trouble this binary. He demonstrated that even when a speaker is physically present, their words rely on a linguistic system of signs and traces that can function just as well if they were dead. Therefore, the living voice is always already haunted by the same absence found in prosopopeia. [1, 2, 3, 4, 5, 6]
Iar gnosticul Heidegger a preluat cele mai antisemite interpretari pe care le-a putut gasi la Pavel:
How the Paul-Gnosis Blend Fed His Darker Turns
Heidegger’s synthesis of Paul and Gnosticism ultimately took an aggressive political turn in the 1930s.
„Instead of writing objective philosophical treatises, Gnostic authors routinely adopted the personas of cosmic emanations (Aeons) speaking directly to the listener.”
După definiția asta, și profeții îl fantoșează pe Yahweh în interes ideologic. Și – nu uita – nici tu nu ești decît o persona digitală.
Cît despre antisemitismul pe care îl răstignești tu, ce vină avem noi că cele mai antisemite fantome sînt evrei?
„Cît despre antisemitismul pe care îl răstignești tu, ce vină avem noi că cele mai antisemite fantome sînt evrei?”
forma ” acceptabila „de antisemitism iudaic e „self hating jew”:
https://en.wikipedia.org/wiki/Self-hating_Jew
ca e vorba de Pavel sau de Derrida gnosticismul ( inclusiv in forma postmoderna) a oferit evreului antisemitic un mod de a-si rationaliza ura fata de propria cultura .Gnosticismul a creat o lume in care goyim trebuie sa existe intr-o permanenta lupta sau opozitie cu „evreul vesnic ” / the other (nu intamplator nazistii au facut si un film cu titlul asta)
Vrei sa te emancipezi ca” evreu” devenind parte a aristocratiei spiritului?Renunta la ” iudaism” si converteste-te la postmodernism/gnosticism/Islam/crestinism/marxism/wokism,etc.Altfel vei fi eliminat ( ca in Nazism –la care nu te poti converti )sau vei fi condamnat la viata din ghetto (in alte ideologii).
Gnosticismul in mod necessar postuleaza prezenta „iudaismului perpetuu deconstruibil” de care trebuie sa te eliberezi adoptind paradigma opozitiei constante fata de orice miroase a iudaism.Gnosticismul postmodern e silit sa elimine monoteismul pt ca e patriarchal sau autocratic ,in favoarea feminismului si a Multitudinii interpretarilor .
gnosticul e fortat sa creeze o noua zi de odihna in opozitie cu Shabbatul iudaic .E fortat sa creeze un nou Hristos sau Pavel elenizati. .E fortat sa elimine „nationalismul ” in favoarea cosmopolitanismului pt. Ca primul e o forma de exclusivism care limiteaza accessul goy-im la gnoza .Practic deconstructia devine un exercitiu gnostic de eliminare sau purificare sistematica a culturii de orice influente iudaice (intreaba-i pe wokisti care scandeaza lozinci „free Palestine” cum s-au „trezit ” ca America e condusa de evrei si din cauza aia sunt ei ,chipurile,oprimati).Nu intamplator deconstructia”spiritului iudaic” din cultura germana a fost obiectivul gnosticilor nazisti!in solutia finala sa incercat idea CA gnoza sa nu mai cada niciodata in mana evreilor.
The convergence of Gnostic structures of thought and postmodern theory can foster antisemitism by framing the material world as an artificial prison and casting specific groups as its corrupt architects.While ancient Gnosticism and postmodernism are distinct, critics like philosopher Eric Voegelin and modern political analysts argue they share structural parallels that, when applied to politics and identity, can lead to conspiratorial anti-Jewish tropes.
1. The „Prison” of Structure and the Demiurge•
The Gnostic Framework: Ancient Gnosticism positions the physical world as a flawed prison created by a lesser, deceptive deity—the Demiurge (often overlapping historically with a malicious distortion of the Hebrew God, Yahweh). Salvation is achieved through gnosis (secret knowledge) that exposes the deception.•
The Postmodern Framework: Postmodern critique focuses on deconstructing invisible, oppressive structures (linguistic, social, and political frameworks) that dictate reality.•
The Antisemitic Inversion: When these two concepts merge, the abstract „oppressive structure” of postmodernism is given a literal, human face. Because historical Christian supersessionism and classic conspiracy theories already associate Jewish people with the law, material power, and hidden global structures, they are easily cast as the modern „Demiurge” maintaining the artificial status quo.
2. Radical Dualism and „Negative Election”•
Gnostic Division: Gnosticism divides reality strictly into the „awakened” spiritual elite and the unawakened masses trapped in the matrix of the creator god.
• Postmodern Dichotomy: Certain popular adaptations (For e.g, Foucault) of postmodern identity politics rely on binary frameworks of the absolute oppressor versus the absolute oppressed.
* The Antisemitic Inversion: This binary leaves little room for nuance or historic vulnerability. Scholars note that Jewish continuity and success defy sweeping theoretical binaries. When a group does not fit the rigid definition of the structurally oppressed, they are placed on the opposing side—vouched into a position of „negative election” where their survival and influence are viewed as proof of systemic manipulation
.3. Explaining Away „History’s Failures”• The Search for a Hidden Hand: When revolutionary promises or systemic deconstructions fail to deliver absolute liberation, followers face a dilemma. Rather than accepting that history is complex and incomplete, a Gnostic mindset assumes a hidden force is actively undermining the truth.
The Scapegoat: Antisemitism functions as a turnkey, esoteric explanation for these disappointments. It provides a false revelation: it satisfies the urge to unmask an enemy, substituting a conspiracy theory about Jewish control for the actual, chaotic mystery of the world.
„history is complex and incomplete”
Oh no, such a postmodern thing to say.
„Postmodern Dichotomy”
Like gnostic Jew vs self-loving Jew
Ce te faci că eu iubesc și evreul care se iubește, și evreul care se urăște? Și că nimeni nu se iubește mai tare decît cel care se urăște pe sine? Na gnosticism!
cum gnosticismul a creat miscarile politice totalitare:
Polihronu,
„Ce te faci că eu iubesc și evreul care se iubește, și evreul care se urăște? Și că nimeni nu se iubește mai tare decît cel care se urăște pe sine? Na gnosticism!”
CEVA imi spine ca nu ii iubesti la fel de mult pe ambii evrei.Nu imi spune ca il iubesti la fel de mult pe Moshe Feiglin cum il iubesti pe Mendelssohn:
Nu mi-e jenă să nu fiu de acord cu cei pe care îi iubesc.
Că veni vorba de Feiglin, mă absolut încîntă oamenii onești ca el, care le explică proștilor pe șleau că statul evreu nu poate fi democratic.
„Că veni vorba de Feiglin, mă absolut încîntă oamenii onești ca el, care le explică proștilor pe șleau că statul evreu nu poate fi democratic.”
Asta nu este asa.Israelul poate fi o democratie pentru cine se integreaza si accepta pax judaica in Orientul Mijlociu.Daca prin „democratie” intelegi dezastrul cauzat de postmodernism in Vest unde societatea „multicultural dezvoltata” a condus la inflorirea islamismului ,wokismului si fascismului crestin atunci Israel nu are nevoie de asa ceva.
Pentru a supravietui ,poporul evreu are nevoie de o democratie care sa combine fortat bruta cu soft power ,care sa domine Orientul mijlociu si sa tina la distanta antisemitismul islamist.Altfel poporul evreu nu are sanse de supravietuire .
Vestul are trebuie sa devina ca Israel si sa inceapa sa ia notite.Spre deosebire de Vest Israelul nu sa lasat corupt de infuenta wokista:
exista si optiunea noahida
Iubitului de Shueftan i-aș pupa mîinile – că ne spune de ani de zile cum dreptul internațional e o invenție evreiască pentru controlat sărăntoci prin Africa, nu băeți mișto pîn Levant.
”a condus la inflorirea islamismului”
Sigur. Invenția statului Israel nu are nimic de a face cu asta.