Viața omului și voia Domnului

Din ale vieții e că la un moment dat asiști la stingerea cuiva drag. Stingere pentru că există acel interval în care se mai poate face câte ceva.
Acel timp în care bântuie fantoma lui ‘cât înseamnă de ajuns’? Cât sacrificiu e suficient ca să fie satisfăcut acel (am făcut) tot ce s-a putut?

Răspunsul e că mai bine nu pui întrebarea. Pentru că niciodată nu-i destul, totdeauna se poate și mai mult.

Din moment ce, vorba lui Isus, poți să vinzi tot ce ai. Și tot se poate și mai mult. Înainte să vinzi tot ce ai, poți să strângi donații. Și încă se poate și mai mult. Pentru că donațiile pot fi urmate de campanii televizate, naționale, internaționale, globale. Și se poate și mai mult. Pe lângă acestea, poți să-ți dai și viața. Și tot se poate și mai mult. Pentru că înainte să-ți dai viața, poți să-ți vinzi organele și să te prostituezi. Și tot se poate și mai mult. Pentru că poți lăsa un mesaj pe Facebook să dăinuie după moartea ta cu îndemnul că dacă nu dă cineva like și face un transfer, atunci să-i fie blestemat sufletul pe vecie. Și tot nu-i destul, se poate încă și mai mult.

Unii zăresc printre rânduri inspirația întrebării: ‘cât sacrificiu e destul ca să fie satisfăcut cu totul după voia Domnului? Cât de mare să fie darul de mulțumire ca să fie după voia Domnului?
Răspunsul e că mai bine nu pui întrebarea. Deoarece niciodată nu-i destul, totdeauna se poate și mai mult.

‘Tot ce se poate’, ‘cât înseamnă de ajuns’, ‘voia Domnului’ sunt toate gândul lui Dumnezeu. Au aceeași natură: de neînțeles, de neștiut, de neatins. Copleșitoare. Mistuitoare.

Atunci unșii Domnului descoperă vestea mai bună: și tot puținul e bine primit. Pentru că niciun puțin nu e prea puțin pentru Domnul. Totdeauna există un și mai puțin care să însemne mai mult și să miroasă bine înaintea Domnului.

Astfel, văduva săracă a dat din puțin mai mult decât toți. Dar încă se poate și mai puțin. Adică și mai mult. Pentru că totdeauna va exista un și mai puțin care să însemne și mai mult.