Postmodernismul este un shibboleth

Ibrian are doua obiectii cu privire la afirmatia: adevaratul ateu este postmodern.

Primul: epistemologia constructivista, sau lipsa oricarei epistemologii (dupa cum pretind unii) lasa calea deschisa validarii si legitimarii publice a oricarei experiente subiective, experienta religioasa (whatever that means) fiind una la fel de legitima.

Voi face si eu o declaratie sententioasa: epistemologia constructivista este apostazia modernitatii de la Descartes.

Hegel spune ca Descartes este marinarul care striga pamant. Postmodern(ist)ul crede ca secundul de pe Titanic ar fi o comparatie mai potrivita: “Domnule ofiter, este adevarat ca Titanicul nu se poate scufunda?” “Nici Dumnezeu nu l-ar putea scufunda, Doamna”. Restul e istorie.

Sa incepem cu Descartes.

Ceea ce reproseaza postmoderni(sti)i omului de stiinta este dihotomia intre subiectul cunoscator si obiectul cunoasterii. O alta forma de obiectivizare este cucerirea stiintifica-tehnologica a naturii. Postmodern(ist)ul considera obiectivizarea logico-matematica a naturii o forma de imperialism. Interventia omului in natura este pacatul originar. De unde extremele ecologice, obsesia produselor modificate genetic, etc.

Pe de alta parte, omul altarului vede aici blasfemie. Numai Dumnezeu poate face din Creatie obiectul absolut al cunoasterii si interventiei. Miscarea ID vrea sa proteseze o zona neprofanata de stiinta (dumnezeul gaurilor). Biserica vrea o zona interzisa tehnologiei (controlul nasterilor, clonari, etc.).

In sfarsit, cand subiectul care gandeste face din traditii si institutii un alt obiect al cunoasterii, si le supune legilor ratiunii, conservatorii striga “COMUNISM”, iar postmodernii striga „IMPERIALISM CULTURAL”.

Toate aceste pacate vin de la revolutia stiintifica a secolului ratiunii, al carei profet a fost Descartes. Ma indoiesc deci exist, gandesc deci exist, domeniul eului este ratiunea, eul cucereste lumea facand-o obiectul ratiunii, eul este vointa infinita care cunoaste in parte, ratiunea este universala.

Nu este nevoie sa repet ca aceste postulate implica argumentul ontologic. Existenta lui Dumnezeu ca subiectivitate transcendenta si legiuitor al ratiunii, este triangulata plecand de la: (A). ontologia eului care gandeste, si (B) universalitatea ratiunii.

Toti corifeii modernitatii au postulat subiectul uman ca pe un absolut, si ratiunea ca universalitate. Diferenta intre ei este cu privire la natura unghiului (C): este Dumnezeu o subiectivitatea transcendenta, sau doar o proiectie a subiectvitatii umane? Cu alte cuvinte: intrebarea nu este daca Dumnezeu exista, ci daca Dumnezeu este o divinitate mai mult sau mai putin barboasa in afara lumii, sau omul este singurul Dumnezeu adevarat?

Voi lasa la o parte cei trei R: Reactiune, Romantism, Restauratie. Acestea ne-au dat extrema dreapta si integrismul religios. Posmodernismul este progresist. Inceputul este despartirea lui Marx de stanga hegeliana. Hegelianismul poate opera la fel de bine cu notiunea ca Dumnezeu se cunoaste pe sine in om (dreapta), ca si cu aceea ca omul se imagineaza pe sine in Dumnezeu (stanga). Amandoua implica ontologia subiectului care creaza istoria si re-creaza natura dupa chipul sau. Marx a fost primul care sa declare ca eul este o iluzie. Nu exista subiect in istorie. Exista doar baza si suprastructura, intr-un cuvant, doar structuri.

Ironia este ca Marx insusi dispare ca subiect. Asta a inteles-o foarte bine Derrida in “Fantomele lui Marx”. Marx nu a existat. A fost doar o fantoma care bantuia prin Europa si care s-a sculat iarasi din mormant. O sa fac inca o afirmatie sententioasa: adevaratul marxist este post-modern. Si inca una: adevaratul postmodern este un marxist cultural.

Metanaratiunile au murit, traiasca cea crestina/religioasa, pentru ca toate sunt la fel de falacioase. Din considerente similare isi permitea unul ca Philip Kenneson sa spuna ca „There Is No Such Thing as Objective Truth, and It’s a Good Thing, Too”.

In cuvintele (atribuite) lui Dostoevsky: „daca Dumnezeu nu exista totul (orice naratiune) este permis”. Reciproca: daca totul este permis, inseamna ca nu exista Dumnezeu. Si asta e bine (pentru religie). Exista doar o naratiune crestina, care, se stie, este construita de cineva care este tot o naratiune intr-o alta naratiune, s.a.m.d., in regresie infinita. Intreaba-l pe Aurel.

Al doilea este de ordin numeric, majoritatea teologilor/filosofilor religiosi contemporani sunt postmoderni si teisti, aspect care nu impieteaza de fel aspura volutelor lor intelectuale.

Teistii acestia l-au rastignit pe Domnul si s-au facut dusmani ai tuturor oamenilor. S-o spun mai pe sleau: au spus “iata omul” si l-au dat sa fie rastignit. Si mai pe sleau: nu poti desfiinta omul ca subiect absolut, si universalitatea ratiunii, decat ca fundamentalist sau ca ateu.

Ibrian continua intrebant:

Din nou, ca modern(ist) spun: esti anti-fundationalist, non-reprezentationalist si anti-metafizic, cum te impiedica asta sa fii religios?

Nu am spus „adevaratul postmodern este ne-religios”. Dimpotriva, gasesc ca omul religios este prin definitie anti-fundationalist si non-reprezentationalist, chiar daca nu anti-metafizic.

Dar in sensul asta si Parintii Bisericii erau pre-moderni si mai si mureau uneori pentru lucrurile pe care le credeau, cu toate device-urile lor tipologice si alegorice de lectura a textelor.

Asta era si argumentul meu: moderrnismul reprezinta o mutatie in teologia crestina.

Pe de alta parte Edi, in vremuri cand gazda noastra facea, fara sa o recunoasca, panseuri dupa intelectualul de talie mondiala Jon Paulien – ne informa de cat de util le este fundamentalistilor postmodernismul in apologetici anti-stiintifice.

Apropos de Pulien, in biserica din care face parte ca si mine, postmodernismul este singura sansa de a spune ceva inteligent fara sa-ti pierzi jobul. Eu l-am pierdut pe al meu. Jon este pe cai mari.

Ca modernitatea este idolatria pozitivista a omului si nu ateism ..True that…si daca imi aduc eu bine aminte, dumnezeul evreilor e procupat de idolatrii, nu de atei. Si ca sa spun si eu ceva pe stilul sententions al lui Edi: Pentru crestini nu exista atei, ci doar idolatrii, istoria filosofiei nu este altceva decat idolatrie sofisticata.

Sau iconoclasm cu lama lui Occam.

Acum anticipez ca mi se va explica ce este un ateu si ca, de ce, de fapt doar postmodernistii sunt atei. Redefinirea termenilor nu rezolva problema. If by whiskey, atunci ii invit pe preopinentii mei sa ne spuna cum recunoastem un postmodern sau un postmodernist (daca distinctia pare utila, desi nu cred) -din pozitia potmoderna in care ne situam- dupa blana, numar de degete s.a.m.d. Chiar si apologetica lui Edi (exotica, vorba unui personaj de trista amintire de pe aici…) nu este altceva decat postmoderna, si spun asta fara sa insinuez ceva peiorativ. Acum aspectul dezgustator terminologic al problemei consta in faptul ca este nepostmodern sa definesti postmodernismul.

Il recunosti dupa shibboleth. Adica: nu din ceea ce spune, ci din felul cum spune ceea ce spune. Modernul are un discurs. Postmodernul are o naratiune. De aici, definitia postmoderna a postmodernismului: o alta naratiune.

Mitul Exploziei din Cambrian

images Versiune audio

Fosile Martiene

images Versiune audio

Miscarea Intelligent Design trebuie judecata dupa roade

Hegel spune ca pe masura ce Dumnezeu este obiectivizat, creste alienarea omului, iar institutiile politico-religioase devin tot mai corupte si tiranice.

O sa ofer un exemplu.

Undeva are loc o mutatie si omul afla ca are cancer. Dumnezeu poate sa joace aici doua roluri distincte si opuse unul altuia.

A. Dumnezeu lucreaza din-afara. Bolnavul cere pastorului si batranilor bisericii (institutia corupta/tiranica), sa faca ungerea, marturiseste ca s-a mai uitat in Sabat la meci, a vorbit de rau conducerea, etc., pacatele ii sunt iertate (caci mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit), si acum asteapta ca Dumnezeu sa traga sfoara supra-naturala, sa repare designul stricat de Satana. Dumnezeu nu trage sfoara respectiva, de unde concluzia ca a tras alta sfoara: a fost voia lui ca fratele sa aiba cancer, pentru ca asa este mai bine, o sa ne explice Isus in cer, etc. Dumnezeu este o forta care lucreaza dinafara.

B. Dumnezeu lucreaza dinlauntru. Omul incepe lupta cu nefiinta, face chemo, cauta vindecare sau sa-si prelungeasca viata si sa-i dea sens dincolo de moarte. Dumnezeu este o forta care lucreaza din-launtru.

Religia organizata este Antichristul. Dumnezeu este obiectivizat intr-o institutie corupta/tiranica. Aceasta institutie are nevoie sa demonstreze ca Dumnezeu este o forta in-afara care trage sfori, pentru ca sforile trec si prin mainile ei. Daca Dumnezeu lucreaza din-launtru in-afara, omul este liber. Daca Dumnezeu lucreaza din-afara, omul trebuie sa-si supuna vointa unei puteri exterioare. Intrucat pe Dumnezeu nimeni nu l-a vazut, (in afara de Petrache Lupu si inca cativa), pana la urma ajungi tot pe mana sfintilor.

Biserica are nevoie sa demonstreze ca Dumnezeu trage sfori, in colaborare cu biserica (vezi „Experiente pe Calea Ingusta”, multumesc Paul). Argumentul „stiintific” pentru sfori este Intelligent Design.

Scopul este politic. Dovada: Rusia a interzis predarea evolutiei in scoli, Romania (biserica+politicieni corupti +prosti da’ multi), a facut la fel, tarile Islamice la fel, extrema dreapta crestina in US cheltuieste sute de milioane sa introduca idea “numai o teorie” si “predarea controversei” in scoli.

Feriti-va de profeti mincinosi. Ii veti cunoaste dupa roade.

Rosetta Astrobiologica

images Versiune audio

Raport Financiar: Ianuarie 2015

Multumim tuturor care au facut posibil ca proiectul nostru sa supravietiuiasca.

Jan 30, 2015 Donation From F.S.V. $999.99 USD
Jan 30, 2015 Donation From A.A.F. $35.00 USD
Jan 26, 2015 Donation From C.L. $30.00 USD
Jan 23, 2015 Donation From C.D. $60.00 USD
Jan 22, 2015 Donation From S.P. $150.00 USD
Jan 18, 2015 Donation From M.P. $70.00 USD
Jan 14, 2015 Donation From S.A. $20.00 USD
Jan 13, 2015 Donation From M.C. $120.00 USD
Jan 3, 2015 Donation From E.F. $100.00 USD
Jan 1, 2015 Donation From L.B. $50.00 USD

Total: $1634.99

A-bio-Geneza

Multumesc tutuor celor care au contribuit la un dialog viguros despre Intelligent Design.

Nu este un secret ca am inceput O2 ca o incercare de a a aduce conversatia teologica despre origini in contextul evolutiei (ca fapt si teorie). Consider ca oricine are onestitatea intelectuala sa recunoasca faptul ca viata exista de cel putin 3,5 miliarde de ani si ca mecansimele reproducerii prin modificare au avut un rol critic in istoria ei, indiferent daca accepta ID, evolutionism teist, creatia repetata in timp adanc sau evolutia naturala, are un argument valid cel putin din punct de vedere teologico-filosofic, daca nu strict stiintific.

Pentru ca eroziunea si reciclarea geologica a rocilor nu face posibila investigarea istoriei abiogenezei pe planeta noastra, singurele date empirice relevante pot veni din astrobiologie sau, (speram, in viitor), evolutia comparata.

Voi incepe o noua serie video pe aceasta tema si va invit sa comentati.

Random vs. random

Trebuie sa ofer cateva informatii suplimentare cu privire la exemplul cu sahul aleatoriu.

O sa incep cu problemele conceptului Intelligent Design.

Ideea unui scop sau finalitati in univers este valida din punct de vedere filosofic sau ca intuitie personala. Eu insumi am sustinut-o in repetate randuri. Ceea ce resping este ID ca obiect al stiintei. De exemplu, Ps 19 este valid ca teologie poetica, dar nu ca astronomie.

ID are la baza argumentul din ignoranta: daca ceva nu poate fi explicat la un moment istoric dat inseamna ca are in mod necesar o explicatie supranaturala. Argumentul este invalid din punct de vedere logic. Din punct de vedere teologic, cred ca a venit vremea sa nu mai vedem in Dumnezeu un shaman cosmic.

Exista doua intrebari distincte. Prima este daca avem dovezi ca exista un proces natural de crestere a informatiei in istoria universului si a vietii. A doua este daca intelegem mecanismul natural al acestui proces.

Cu privire la prima intrebare, raspunsul este da, fara echivoc. Avem dovada ca universul a evoluat de la o supa de fotoni si electroni, la primii atomi de hidrogen, heliu si litiu, apoi la elementele din tabelul periodic si, in cele din urma, la compusi prebiotici.

Acest proces reprezinta o crestere in informatie. Intelegem mecanismul natural al procesului. Intelegem procesul nucleosintezei in stele si chimia carbonului. Intelegem cum s-au format sorii si planetele, cum apare abundenta de apa si oxigen in nebuloasa primara, cum au aparut compusii prebiotici in sistemul solar. Intelegem desemenea ca acest proces a avut loc pe baza legilor fizicii asa cum sunt intelese astazi, fara interventie supranaturala. Legea entropiei va duce probabil universul la stare de echilibru, dar asta va avea loc peste trilioane de ani.

Sa trecem la viata.

Sistemul solar abunda de compusi prebiotic care au aparut natural.

Dupa decenii de explorare a planetei Marte, exista consensul ca probabilitatea ca Marte sa fi avut viata microbiala este foarte mare. Descoperirea de structuri care au morfologia identica cu stromatolite si microbialite de pe pamant, implica o probabilitate mai mica de 0,004% ca acestea sa nu fie de origine biologica. Viata nu este o creatie speciala pe planeta noastra.

Istoria vietii, asa cum o cunoastem din raportul fosilelor, incepe cu procariote, continua cu eukariote apoi organisme multicelulare, explozia cambrianului si, in sfarsit, cei 500k de evolutie multicelulara. Acest proces reprezinta o crestere in informatie.

Intrebarea este daca intelegem mecanismul cresterii informatiei in istoria vietii.

Raspunsul corect este ca intelegem in parte. Stim de exemplu ca informatia nu se “scurge” doar de la ADN – ARN – proteina, ci si invers. Stim ca genele se pot dubla accidental, dublura fiind supusa la mutatii ulterioare. Invocare entropiei nu tine apa. Cresterea informatiei necesita surse de energie externa, care sunt furnizate de soare si geologia activa a pamantului. Pana la starea de echilibru mai sunt miliarde de ani.

Stiinta cauta raspunsuri naturale. ID sugereaza ca stiinta ar trebui sa se opreasca din cautari si sa accepte supranaturalul. Este evul mediu deghizat in scepticism filosofic.

Si acum sa explic exemplul cu sahul.

Diferenta intre jocul de sah si evolutie este aceia ca jocul nu se reproduce. O combinatie victorioasa este uitata in jocul urmator. Ce s-ar intampa daca programul ar selecta combinatiile victorioase sa fie repetate de cate ori circumstantele se repeta? De exemplu, un sah la rege cu o tura si un pion. Sau o configuratie care duce la eliminarea reginei de la inceputul jocului? Raspunsul simplu este ca asa functioneaza un program de sah. Programul nu gandeste, ci alege miscarea care intr-o anumita configuratie este cea mai probabila sa duca la victorie. Pe ce se bazeaza alegerea? Pe analiza statistica a tuturor jocurilor stocate in memoria programului.

Dar tocmai asta se intampla in istoria vietii. O miscare norocoasa este selectata sa ramana in memoria ADN. Atunci cand un organism se reproduce, are loc re-aranjarea partiala a alelelor prin crossing over si mutatii, care este un joc orb. Alele victorioase intr-un anumit mediu, sunt selectate sa ramana in memoria genetica a populatiei care traieste in acel mediu. Procesul continua in spirala.

Exemplul clasic : broasca.

S-ar spune ca broastele sunt verzi pentru a se confunda cu mediul si a nu fi mancate de barza, si ca au burta alba ca sa nu fie mancate de stiuca. Adevarul este ca barza si stiuca au selectat culoarea verde/alba mancand indivizii care aveau alte alele decat ale broastelor fara culori de camuflaj. La randul ei, broasca „selecteaza” acuitatea vizuala la stiuca si barza.

Este randon vs random.

Intelligent design?

Daca aveti rabdare sa urmatiti acest program, vedeti doua computere jucand sah aleatoriu. In majoritatea cazurilor, matchul se termina in remiza, dar uneori un computer castiga. Daca jocul este descris retrospectiv, victoria apare ca rezultat al unui plan bine gandit. In realitate victoria este si nu este accidentala. Accidentale sunt miscarile. Structura logica este data de regulile jocului.

Evolutia este un proces orb, dar legile selectiei naturale si ale ereditatii stabilesc regulile jocului, de unde aparenta de design.

De ce o invidiez pe Serena Williams

Cand o vad pe Serena Williams multumind lui Iehova in fata milioanelor de admiratori, ma musca sarpele invidiei.

Inteleg ca se poarta cruci pe stadioane, dar toata lumea stie ca sunt mai degraba totemuri. Intr-un viitor ipotetic, arheologii vor trage concluzia ca Jeezas a fost patronul jucatorilor de fotbal american. Dar martorii?

Este ca si cum Macabeii ar fi participat la jocurile lui Hercules in numele lui Yahweh, in loc sa faca razboi din cauza lor. Nu ar trebui Serena si Venus sa mearga din casa in casa cu Turnul de Veghe, mai degraba decat sa colinde stadioanele cu racheta? Imaginat-va ca suna martorii la usa. “Hi, I am Serena Williams and she is my sister Venus”. Sa vezi atunci dublu.

Adevarul este ca toate cultele practica dublul standard. Turnul de Veghe este antimundan, dar Michael Jackson este un bun PR. Martorii celebreaza in secret victoriile surorilor Williams, amintindu-si ca Iehova foloseste uneori mijloace ne-ortodoxe. De aici invidia. Parafrazandu-l pe Catavencu, de ce nu avem si noi apostatii nostri la grand-slam? Noi care avem reforma sanitara?

Este adevarat ca Nastase avea niste rude AZS pe langa Ramnicul Sarat, dar lantul de cromozoni nu era dublat de meme comune. Candva, la o nunta in Atlanta, un american m-a intrebat daca este adevarat ca “the great Nasty” este roman. “Uite, ala e nepotul lui” i-am raspuns aratand spre un cavaler de onoare. “You are not going to tell me that Nasty is SDA”. Fireste. Nu din cauza la “theatrics” sau mult-trambitatul numar de 1500, (in bible-belt asta nu e o contradictie). Adevarul este ca nu imi pot imagina un campion AZS.

Mai intai, reforma s(oi)anitara este mai aproape de obsesiile ipohondre decat de idealul auto-depasirii si a spargerii limitelor. Dar, mai ales, este vorba despre faptul ca, la fel ca in cazul quakerilor, cultura AZS poarta amprenta unei mame puternice.

Asta a insemnat un avantaj la timpul respectiv. Femeile au instincte domestice care balanseaza inclinatia spre violenta si risc a barbatului. In contextul barbarismului inerent in religia de frontiera, Anne Lee sau Ellen White au adus ceea ce lipsea culturii de tip Biblia si pusca. Insa o copilarie sanatoasa poate deveni o maturitatate neimplinita atunci cand mama isi emasculeaza fiul din prea multa grija.

Probabil simptomul tipic este marturia impotriva ciclismului. Intre timp, am acceptat bicicleta dar am continuat sa fugim de orice risc mai mare decat mersul pe bicicleta. Absenta spiritului sportiv este doar un simptom. Adevarata problema este evitarea provocarilor intelectuale si a riscurilor teologice. Cand voi vedea un SDA pe podiumul olimpic voi sti ca a venit timpul si pentru riscurile stiintei si ale provocarilor teologice. Pana atunci, ne vom tine de fusta mamei.