O apocrifa

9 aprilie 2015 30 comentarii

Redau mai jos rezumatul unei evanghelii apocrife, pe care biserica a condamnat-o ca blasfemie. A poruncit sa fie arse toate copiile si sa fie executati toti cei care vor pomeni vreodata de existenta ei.

Nu sustin ca este adevarata. O prezint doar ca pe o curiozitate.

A existat candva o fecioara numita Miriam, care a fost violata de o grupa de soldati romani condusi de sergentul Panthera. Cu nasul spart si fata plina de vanatai, hainele si sufletul sfasiate, Miriam si-a pierdut constiinta. Atunci a vazut un inger care i-a spus ca el este Gabriel, despre care auzise cand se citeau sulurile la sinagoga. Ingerul i-a spus sa nu se simta dezonorata, pentru ca virginitatea ei nu poate fi atinsa.

I-a mai spus ca YHWH coborase la ea in timpul cosmarului cu soldatii, pentru ca a ales-o sa fie mama fiului sau. YHWH a obosit de singuratate si vrea un fiu uman. Ca ingerii cazuti dinainte de potop. YHWH a cazut si va da nastere la uriasi.

Miriam a ascuns povestea cu violul si a pastrat-o doar pe cea cu ingerul. Fiul ei a fost adoptat de un batran vaduv din casa lui David, care avea nevoie de o sotie tanara sa-i creasca copiii. A fost numit Iisus, si a devenit un invatator vestit.

Ucenicii lui cunosteau istoria cu ingerul si credeau ca este Mesia. Cu ocazia pastelui, Iisus le-a dezvaluit ucenicilor tot adevarul. Ucenicii s-au infuriat si l-au parasit. Unii s-au dus si au povestit preotilor tot ce spusese Iisus despre Templu, Marele Preot si Caesar. Iisus a fost arestat pentru blasfemie si tradare. A fost judecat si l-au condamnat sa fie rastignit.

Pe cand agoniza pe cruce, si-a pierdut constiinta si l-a vazut pe ingerul Gabriel, care i-a spus ca YHWH este batran si a hotarat sa lase tronul fiului sau. Iisus s-a bucurat pentru ca nu-i placea cum mergeau treburile in imparatie si se gandea la o revolutie. I-a impartasit vestea unui talhar care se afla rastignit alaturi, si acesta i-a cerut sa nu-l uite, ca au fost frati in puscarie si pe cruce. Iisus a raspuns ca nu va uita pe nici unul dintre fratii sai partasi la tragedia umana.

Cuvintele lor au fost auzite de o prostituata numita Maria Magdalena, care le-a povestit mai departe.

Restul e ca in evangheliile canonice.

Fireste ca e doar o poveste bizara.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , ,

Mesia si abuzul de istorie

8 aprilie 2015 52 comentarii

In faimosul sau eseu „Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben”, in traducerea lui Kaufmann: “The Use & Abuse of History”, Nietzsche argumenteaza ca “abuzul de istorie”, adica istoria ca scop in sine, anemizeaza. Istoria ar trebui dimpotriva sa serveasca viata. Nietzsche se ofera pe sine ca exemplu:

But I must be allowed to ascribe this much to myself on account of my profession as a classical philologue, for I would not know what sense classical philology would have in our age unless it is to be effective by its inappropriateness for the times, that is, in opposition to the age, thus working on the age, and, we hope, for the benefit of a coming time.

Ma intereseaza un studiu al istoriei Noului Testament fara abuzul de istorie. Adica, parafrazandu-l pe Nietzsche, nu vad sensul NT pentru timpul nostru altfel decat (tocmai) prin incompatibilitatea si opozitia fata de timpul nostru. Modelul pentru un astfel o astfel de istorie este chiar incompatibilitatea si opozitia NT fata de propriul timp.

NT se descopera istoricului ca o serie de erori. Evanghelistii ar fi interpretat profetiile mesianice dupa ureche. La care se adauga naivitatea de a fi crezut ca un evreu rastignit putea fi altceva decat alt evreu rastignit. Aici abuzul de istorie nu face altceva decat sa repete obiectiile rabinilor si ale istoricilor clasici.

Intrebarea este insa daca un Mesia revolutionar ar fi avut vreo sansa sa se nasca din exegeza stiintifica a unor texte care au fost scrise cu scopul de a conserva status-quo. Sau daca YHWH, asa cum il cunoastem din aceleasi scripturi, poate fi luat la palme. Nu mai intreb daca ar fi putut trece prin capul cuiva, indiferent de religie, ca Dumnezeu poate fi crucificat.

Greseala consta in faptul ca evanghelistii sunt vazuti ca niste studenti la scoala de popi care nu si-au invatat bine lectia, cand de fapt ei exploateaza fisurile iudaismului. Ceea ce au invatat ucenicii de la Iisus si de la Pavel a fost cum sa lucreze sistemul dinlauntru.

Spune Nietzsche:

These are the services which history can carry out for living. Every person and every people, according to its goals, forces, and needs, uses a certain knowledge of the past, sometimes as monumental history, sometimes as antiquarian history, and sometimes as critical history, but not as a crowd of pure thinkers only watching life closely, not as people eager for knowledge, individuals only satisfied by knowledge, for whom an increase of understanding is the only goal, but always only for the purpose of living and, in addition, under the command and the highest guidance of this life. This is the natural relationship to history of an age, a culture, and a people: summoned up by hunger, regulated by the degree of the need, held to limits by the plastic power within, the understanding of the past is desired at all times to serve the future and the present, not to weaken the present, not to uproot a forceful living future. That all is simple, as the truth is simple, and is also immediately convincing for anyone who does not begin by letting himself be guided by historical proof.

Voi lua ca exemplu profetia nasterii din fecioara. Isus era in acte fiul lui Iosif. In versiunea birtherilor ar fi fost de fapt fiul din flori al unui soldat roman numit Panthera. Orice pretentie mesianica era astfel exclusa. In acest sens, singurul argument valid ar fi fost certificatul de nastere de la templu. Asta nu ar fi oprit barfa, dar ar fi satisfacut legea.

Matei si Luca ofera acest argument, desi difera cu privire la genealogia lui Iosif. Oricum, ambele surse il declara pe Iisus fiul lui David, singurul lucru important pentru sustinerea pretentiilor mesianice. Si totusi, ambii evanghelisti isi darama propriul argument, afirmand ca, totusi, Iisus nu a fost cu adevarat fiul lui Iosif, ci fiul lui Dumnezeu nascut din fecioara.

Este ca si cum evenghelistii ar spune: putem oferi dovezi ca Iisus este din linia lui David, dar nu ne intereseaza, pentru ca astfel am confirma iudaismul. Legea cere ca Mesia sa fie din neamul lui David. Noi spunem ca Mesia este abrogarea legii.

De ce este importanta profetia din Is 7:14? Pentru a legitima mesianitatea lui Iisus in iudaism? In acest caz, argumentul este cel putin discutabil. Motivul este insa diametral opus. Nasterea din fecioara intrerupe linia lui David. Dupa lege, Mesia nu are nici un drept in iudaism. Mesia este abrogarea legii, sau este respins implicit.

Mesia este homo sacer prin excelenta, omul dezbracat de orice calificativ social. Cu alte cuvinte, Mesia nu poate fi decat un condamnat, rastignit chiar de la nastere.

Pavel, care a scris inaintea evenghelistilor, nu pomeneste nimic de nasterea din fecioara. Marcu si Ioan ignora istoria, pentru ca publicul lor nu este dintre iudei. Mai mult, in contextul mitologiei pagane, argumentul nasterii din fecioara ar fi fost ceea ce a devenit in timpul nostru. Adica un alt argument pentru status-quo.

Nu este nimic revolutionar intr-o zeita care ramane vesnic virgina sau intr-o nascatoare-de-dumnezeu care ramane virgina dupa nastere. Asemenea miracole satisfac imaginatia populara si consolideaza ordinea existenta.

Insa daca Mesia se afla deasupra legilor de succesiune, si Dumnezeu este indiferent la onoare sociala, atunci Mesia ar putea fi chiar si fiul unei taranci sedusa si abandonata de un soldat roman, iar aceasta poate fi o sfanta in ciuda disgratiei sociale. Atunci orice femeie care naste intr-un grajd un copil fara tata este nascatoare-de-dumnezeu. Asemenea afirmatii sunt insa prea tari pentru urechile de atunci sau de acum. La fel ca in filmul “Life of Pi” adevarul poate fi digerat doar ca poveste-miracol.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Mere Christianity: Goim in Sinagoga

31 martie 2015 274 comentarii

Mi s-a intamplat la o evanghelizare de camin cultural sa intru la mijloc intre crestinismul istoric (CI) si secta sambatarilor (SS). Reprezentantii CI m-au acuzat ca as fi facut-o pe Fecioara “jidovca” si “curva” (prima fiind mai grava decat a doua). “Pai daca Fecioara a fost jidovca, atunci si Iisus era jidan” – a strigat revoltat un CI in strai national cu cizme de piele. Cealalta problema a fost generata de afirmatia ca Miriam nu ar fi avut idealuri de sfintenie calugareasca. “Adica Fecioara era asa, o …”, s-a suparat o CI cu basma neagra.

A doua gafa, cea care mi-a pus SS in cap, a fost o extensie a celei dintai. Am declarat ca, departe de a fi cultivat idealul crestin de virginitate, Miriam facea probabil pregatiri speciale pentru noaptea de vineri – “Adica in Sabat”? – si aspira sa umple casa de copii. “Adica vrei sa spui ca fratii lui Iisus erau fratii lui Iisus”? CI au vrut sa ma bata. SS mai bine m-ar fi batut.

Concluzia: goimul tot goim.

Acum vreo doua mii de ani, un rabin numit Saul din Tars a gasit niste precedente in Lege (Avraam ales inainte de circumcizie, Isaac si Esau nu sunt intaii nascuti, etc.), pe care, cu proverbiala dexteritate a fariseului, le-a manuit in asa fel incat sa fie acceptati goim in secta Nazarenilor. Saul scria si predica intr-un fel de idish, numit astazi greaca Noului Testament, care era si limba de sinagoga in diaspora. Goim au invatat si ei sa vorbeasca idish si Saul a decis ca secta iudeo-goima este noul Israel.

Dar abia l-a scurtat Nero pe Pavel (de parca nu era destul de scurt), ca goim s-au apucat sa faca test de credinta din porc (adica sa excluda pe cei care nu-l mananca) si au spus ca Legea a fost o pedeapsa pentru evrei, ca s-a stiut dinainte ca or sa-l rastigneasca pe Mesia, ba au fost chiar alesi pentru asta, fiindca erau oricum cei mai rai dintre oameni. Apoi l-au amestecat pe Nazarinean cu un shmeker care vindea ulei de sarpe si facea exorcism prin piete.

Asa se intampla cand primesti goim in sinagoga.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , ,

Turnul de fildes al lui Ibrian are fereastra cu gratii

30 martie 2015 4 comentarii

Nemultumirea lui Ibrian imi aduce in minte un dialog dintr-un film romanesc cu actiunea in timpul guvernului Radescu. “Uite, asta nu-mi place mie la voi, comunistii. Nu aveti chestia asta – cum spun englezii – ‘fair play’” – spune Fory Etterle,in rolul unui politician subtire cu arterele ingrosate. (Tragi)-comedia tine de context. Omul avea deja scris pe frunte Canalul Dunarea-Marea Neagra. Absenta manierelor anglo-saxone la comunisti era ultima lui problema.

Ibrian pare la fel de rupt de realitate ca personajul jucat de Fory Etterle. Oameni de stiinta din US se angajeaza in dispute publice impotriva YEC si ID. Constroversa a ajuns in curtea de justitie. Scoala este sub presiune politica sa se intoarca in era procesului maimutelor. In Romania, invatamantul este sub presiune sa se intoarca sub aripa bisericii, si manualul de biologie este deja victima inchizitiei. In Rusia, unde oameni de stiinta ca Vavilov au murit in gulag pentru ca s-au opus Lysencoismului, neo-darwinismlui pentru care au fost persecutati este denuntat ca ideologie comunista si scos din scoli. La cosmodromul din Baikanur, popi barbosi fac slujbe langa rampa de unde a fost lansat Gagarin, atunci cand nu a vazut o gradina acolo unde biserica spunea ca exista una.

Este doat varful icebergului. Sub apa, atentatul impotriva lui Charlie Hebdo si manualul de Creationsim sunt parte din acelasi colos in colizie cu civilizatia apuseana, cea beata de multiculturalism si relativism etico-filosofic.

In acest context periculos, Ibrian ne mustra ca ne ocupam de un subiect aflat in afara preocuparilor crestinismului istoric. Asta imi aminteste iarasi de o nuvela a lui Paul Goma, in care o mama senila il sfatuia pe fiul ei, detinut la Gherla, sa nu neglijeze exercitiul regulat la pian in puscarie. Ma intreb si eu ca Zarathustra: “Cum e posibil ca sfantul acesta, in padurea lui, sa nu fi aflat ca Gott todt ist”. Asta inseamnand, explica luteranul apostat in „La Gaya Scienza“, ca “Dumnezeul crestin a devenit incredibil”. Adica, inteleg subsemnatul, bazele ontologice/metafizice ale crestinismului istoric sunt inacceptabile pentru omul modern.

Este irelevant pentru noi cum defineau Creatia calugarii si doctorii care impartaseau ceea ce Bertrand Russell numeste “greseala grecilor”: confuzia intre sintaxa frazei si ontologie. “Potcoave de la cai morti”, ar spune Creanga.

Mai mult, Ibrian ne trimite inapoi la parintii bisericii, care poarta raspunderea morala pentru linsarea barbara a Hypatiei, la Luther, care l-a condamnat verbal pe Copernic, la Calvin, care l-a prajit pe Servetius la flacara mica in Geneva protestanta, si, last but not least, la Karl Barth, care a rezolvat dilema Creatiei folosind notiunea Orwelliana de adevar dublu. Cu alte cuvinte: WAR IS PEACE, FREEDOM IS SLAVERY, IGNORANCE IS STRENGTH. Sa nu-l uitam aici pe compatriotul Tutea: DOGMA E LIBERTATE. Restul e sectarism nemanierat si nerusinat.

Exista totusi vesti bune pentru Ibrian. Pocaitii incep sa se pocaiasca de pocaiala lor. Unchiul Lucian a re-descoperit recent neo-platonismul parintilor bisericii si empirismul lui Thomas Reid in aceiasi suflare, macar ca cele doua se potrivesc ca nuca-n perete. Organizatia Amicus tocmai si-a imbogatit colectia de potcoave de la cai morti.

Sa ne intoarcem la personajul jucat de Fory Etterle. Mesajul subtil al plangerii din turnul de fildes cu privire la lipsa de maniere a jocului politic post-belic este acela ca cisma sovietica a fost doar o parte din tragedie. Cealalta parte a fost senilitatea partidelor istorice. Daca Ibrian se plange de caracterul sectar al dezbaterii pro/anti – YEC, noi ne plangem de senilitatea crestinismului istoric care nu inceteaza sa recita aceleasi platitudini si dogme milenare in fata dilemelor moderne.

La fel cum politicienii romani cu papillion declamau lozinci semanatoriste intr-un context istoric definit de intalnirea de la Yalta, cu Stalin la Rasarit, o Europa inclinata spre stanga, in care intelectualii simpatizau deschis cu marxismul, si un comunism confident si machiavelic acasa, Ibrian ne cheama sa inlocuim dezbaterea a ceea ce este real si esential cu o teologie care mai are valoare doar in istoria literaturii.

Ma intorc iarasi la scena din film. Singura strategie realista pentru partidele democrate ar fi fost implicarea in luptele SECTARE din SECTA politica comunista, alianta cu Patrascanu. Cand s-au intalnit in puscarie era deja prea tarziu.

Dezbaterile noastre sectare sunt doar fractale intr-un sistem de fractale care cuprinde toata planeta. Sectarismul nostru este universal. Tine de Zeitgeistul epocii. “S-a intors masina lumii”, cum spune poetul.

Lumea s-a intors spre trecut. Naivii cred ca lumea, obosita de secularism, se intoarce la Dumnezeu. Adevarul simplu si brutal este ca mai-marii-acestui-veac au redescoperit religia ca opium pentru popor. „Religia, o fraza de dansii inventata, / Ca cu a ei putere sa va apese-n jug”. (Seara asta sunt nostalgic dupa filmul si cartea de acasa). Dumnezeu nu are nici o legatura.

Turnul de fildes al teologului este zona de confort care-i permite sa priveasca conflictul de sus si sa nu se implice. Este Ibrian constient ca priveste printre zabrele?

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , , ,

De ce nu pot vedea toti hainele Imparatului

28 martie 2015 31 comentarii

images Versiune audio

Înregistrat sub Video Tagged with , , , , , ,

Groupthink

21 martie 2015 23 comentarii

images Versiune audio

Înregistrat sub Video Tagged with , , , , ,

De la Marea Lupta la Mein Kampf

17 martie 2015 46 comentarii

Biserica din Loma Linda a postat recent pe Intercer prezentarile mele de “Daniel & Apocalipsa” din 2002. De aici, o furtuna de intrebari. Cum poate cineva sa fie atat de schimbator (citeste usuratic) incat sa-si schimbe pozitia radical in mai putin de zece ani? Despre stele cazatoare (multumesc pentru prima parte), si biserici care vor apostazia impreuna cu pastorii, am auzit. “Cu pastorii nostri-n frunte vom avea erezii multe”. O fi Omega? Sunt dator cu un raspuns.

Pozitia mea de la LL reflecta o ingrijorare pe care am regasit-o mai tarziu in doua lucrari ale lui George Knight.

Este vorba mai intai de cartea The Neutering of Adventism, care poate fi tradusa elegant ca Neutralizarea Adventismului, sau, mai pe sleau, Castrarea Adventismului. Titlul vorbeste de la sine. Knight este ingrijorat de disparitia etosului profetic si a caracterului contra-cultural al Adventismului contemporan. Suntem acum doar evanghelici de ziua a saptea.

Desi cartea lui Knight inca nu aparuse, impartaseam aceleasi sentimente. Dorinta mea era sa regasesc radicalismul pierdut.

A fi radical inseamna a merge la radacini. La LL am fost radical, insa radicalismul meu nu tinea de asa zisul adventism istoric, fundamentalismul imbratisat dupa primul razboi si reinviat dupa al doilea de Andreasen, Hartland, Amazing Facts, Educate Truth, Pippim, dinastia Wilson si tot adventismul din Romania. Dimpotriva, am incercat o intoarcere la adevaratele radacini, cele reprezentate de William Miller, John Andrews si Uriah Smith. Respectul meu fata de acesti biblicisti naivi dar inteligenti si independenti nu a scazut intre timp.

Cealalta lucrare a lui Knight este o prezentare video despre educatia adventista pe care am vizionat-o la o intalnire organizata de Conferinta Illinois. Knight incerca sa ofere o solutie pentru de-neutralizarea adventismului. Dupa vizionare, ne-am impartit in grupe pentru a discuta solutia propusa.

Aspectul socant pentru mine a fost incercarea autorului de a ne oferi ca exemplu miscarea Hitlerjugend din Germania Nazista si Stalinismul.

Comunismul a cazut din cauza ca URSS s-a destalinizat. Destalinizarea reprezinta convertirea unei ideologii in alb-si-negru la recunoasterea zonei gri. Concluzia fireasca: educatia adventista trebuie sa se re-stalinizeze. Sa renunte la zona gri a intrebarilor deschise. Sa se intoarca la teologia fiarelor apocaliptice, la fel cum nazistii se foloseau de spectrul evreului etern si comunistii de cel al dusmanului de clasa.

Mai socant a fost faptul ca am fost singurul socat. Colegii au fost de acord ca trebuie sa facem mai multa indoctrinare profetica in scoli, dar nimeni nu parea sa fi fost intrigat de analogia politica aleasa de Knight. Ma intreb daca a vrut sa recomande in mod sincer modelul nazist/stalinist sau a vrut doar sa ne deschida ochii? In a doua varianta, nu a reusit.

Solutia propusa de Dr. Knight a fost definita de Dr. Goebbels ca principiul Minciunii Mari. Ideea este ca, pentru a fi crezuta, o minciuna nu trebuie sa ofere dovezi, ci trebuie sa fie cat mai mare. Omul simplu spune minciuni micisi nu crede ca cineva poate minti la scara mare.

Comunismul si-a pierdut credibilitatea atunci cand a recunoscut „greselile” staliniste. Apusul ar fi continuat sa creada impotriva oricarei dovezi, ca gulagul este un mit, asa cum unii cred astazi ca holocaustul este un mit. Diferenta este ca nazistii nu au renuntat niciodata la Minicuna Mare, in timp ce Hrusciov si Gorbaciov au incercat sa cocheteze cu adevarul, crezand ca asa vor mari credibilitatea comunismului.

Adventismul nu trebuie sa repete greseala lor. Nu trebuie sa acceptam ca exista incertitudini si aspecte dicutabile in doctrina. Nu trebuie sa recunoastem ca am gresit. Nu trebuie sa cochetam cu adevarul.

Cele doua lucrari ale lui Knight definesc bine traiectoria parcursa de mine de la prelegerile de la LL. Am inceput prin a cauta radicalismul pierdut. Am incheiat prin a-l regasi in Minciuna Mare. Nu am vazut alta solutie decat sa le resping pe amandoua.

Mi-am schimbat pozitia asa cum si-a schimbat-o Luther in fata crizei anabaptiste. Cand radicalismul Reformatiunii duce la fascism biblic, solutia este intoarcerea la moderatia lui Erasmus. Il recunosc pe Luther in radicalismul lui Karlstadt mai repede decat in Scrisoarea Catre Nobilimea Germana, dar a existat un moment cand Reformatiunea a avut de ales intre a pregati calea pentru Kant sau a deveni teocratia Bibliei lui Luther. Adventismul se confrunta cu o situatie asemanatoare dar fara Luther.

Recunosc astazi ca radicalismul naiv al pionerilor nu mai este posibil. Suntem prea maturi, prea bine informati, pentru a mai juca rolul lui Don Quixote. De unde ispita de a converti Marea Lupta (cu morile de vant) in Mein Kampf, adica Marea Lupta ca document de partid, convertirea Marii Lupte in Marea Minciuna.

Exista ceva mai sinistru decat castrarea adventismului: cireada de boi care defileaza in pas de gasca.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , , ,

House of Cards II

8 martie 2015 13 comentarii

There’s room at the top they are telling you still
But first you must learn how to smile as you kill
If you want to be like the folks on the hill.
John Lennon – “Working Class Hero”

Smile as you kill. Cine vrea sa inteleaga “the folks on the hill”, e musai sa citeasca cele patru evanghelii ale puterii: Nicolo Machiavelli, “Printul”, V.I Lenin, “Ce-i de facut”, Adolf Hitler, „Mein Kampf”, si George Orwell, „1984”.

Numitorul comun este acela ca puterea nu se afla in posesia celui mai eficient in administrarea bunului public, ci in a celui mai eficient in obtinerea ei. Orice politician, democrat sau republican, comunist sau capitalist, populist sau elitist, este interesat doar de putere. Binele public, res-publica, este doar un mijloc. Cine nu vede asta are creier de oaie. Cine vede a evoluat in lup sau in caine. In ce ma priveste, prefer cainele. Cand spun caine, nu inteleg puf de salon.

Care dintre cele patru evanghelii este favorita lui Frank Underwood? Nu stiu daca sunt singurul care am observat, dar Kevin Spacey imita uneori postura lui Hitler, si nu este intamplator. Hitler a re-inventat actul politic ca spectacol pur. Restul a fost doar un incendiu intr-o sala de cinema.

Printul lui Machiavelli crede ca scopul scuza mijloacele, dar scopul este unificarea Italiei. Urma lui Lenin in istorie este o dara de sange, dar bolsevicii au lasat deasemenea urme de otel-beton si icoana lui Gagarin (pe care fundamentalistii evanghelici il scuipa de jos in sus fara escape velocity). Hitler a fost spectacolul fara substanta, nihilistul absolut.

Democratia de spectacol nu este mai putin nihilista decat Nazismul, chiar daca este mai putin brutala. Cand aud pe unii repetand ca niste automate lozinci revizioniste in genul “cu ce a fost fascismul mai rau decat gulagul sau Hiroshima” le raspund: “cei trei de la Yalta au sange de civili pe maini, dar nu au fost nihilisti”. Legionarul se uita lung la mine si nu intelege. Mi-am racit gura de pomana.

In HOC, politica este spectacol fara substanta. In acest sens, filmul nu este versiunea moderna a tragediei lui Macbeth. Este mai degraba un Hamlet pe dos in care Yorick da lovitura de palat. Este repetitia marxista a tragediei ca farsa. Frank Underwood este personajul generic in care se regasesc toti cabotinii democratiei de spectacol.

Pe scurt, FU democracy.

Înregistrat sub Editorial Tagged with , , , , ,

Darwin vs Augustin

7 martie 2015 73 comentarii

images Versiune audio

Înregistrat sub Video Tagged with , , , ,

House of Cards

2 martie 2015 35 comentarii

Machiavelli nu a infundat puscaria degeaba. Atunci cand a hotarat sa publice Principele in vernacular, nu in latina cum ar fi fost normal, a dezvaluit cetateanului de rand din Florenta secretele puterii Medicilor. Serialul Netflix, House of Cards, incearca acelasi lucru. Sa ofere omului de rand o privire in culisele Casei Albe.

Eroul este Frank Underwood (Kevin Spacey), un politician abil care trece peste cadavre (nu doar metaforic) in drumul spre biroul oval. Sistemul de check-and-balance nu se autocorecteaza si media este de cumparat. Cei multi sunt asa cum spune Lapusneanu. FU emana un F U bine deghizat oridecateori tine un speech, citeaza din Biblie, sau interactioneaza “uman” cu alegatorii. Este Principele in secolul XXI.

Exista totusi un oponent periculos, care se contureaza de la inceput in saga: hackerul anarhist (Jimmi Simpson), mai exact, hackerul si prostituata (Rachel Brosnahan). Cand s-a incheiat prima serie, banuiam ca acest duo va aduce dreptatea pe care sistemul este incapabil sa o produca.

Idea imi place. Tot sistemul, constituenti si putere, sunt paralizati, si deznodamantul shakespearean va trebuii sa opuna homo sacer lui homo sacer: outcastul impotriva puterii absolute. Filmul american are aici o traditie. Absolute Power este doar un exemplu.

Seria a treia a inceput saptamana trecuta. In blogosfera se comenteaza ca vor fi patru serii de cate 13, 52 fiind numarul cartilor de joc. Nu stiu daca sunt doar eu, dar mi se pare ca ceva scartie in primul episod. Am impresia ca filmul incearca sa salveze sistemul. Ma tem ca, in cele din urma, politicieni cinstiti si o presa iubitoare de adevar ne vor salva iluziile. Ar fi pacat.

Înregistrat sub Editorial Tagged with

← Articole mai vechi

Articole mai noi →