Bântuiți de fantoma lui Platon
29 aprilie 2024 Lasă un comentariu
Anarho-capitalişti ortodocşi?
28 noiembrie 2015 15 comentarii
Diverse feluri de liberali şi libertarieni români (de la M. Neamţu la B. Glăvan sau N. Ganea) avansează fie discursuri economice cu accente moralizatoare, fie produc conţinuturi teologice sau etice ce glorifică liberul schimb.
Ceea ce urmează are oarecum şi un caracter confesiv – eu fiind un ortodox şi un libertarian. Cum pot aceste două opţiuni să relaţioneze sau este oare cazul sa o facă? Dintr-o strategie şchioapă, spun dintru-început că sper că nu se aşteaptă nimeni la altceva decât la o manieră de punere a problemei.
Abordarea standard pe care un economist o poate avea pentru susţinerea unei economii de tip laissez-faire este situată pe calapodul logicii adecvării mijloacelor la scopuri. Adică spune-mi ce vrei să obtii şi cu ce resurse, iar un economist ar trebui să iţi poată arăta ce cale se apropie de cea optimă pentru atingerea obiectivului vizat. Economia nu se ocupă deci cu moralitatea scopurilor şi, de fapt, nici a mijloacelor. Aranjamentul social al proprietăţii private şi diminuarea intervenţiei guvernametale asigură, pentru un libertarian, cea mai buna alocare de resurse şi cea mai buna soluţie la problema coordonării actorilor participanţi la piaţă (dacă mai era vreun dubiu că economia planificată nu e soluţia…it’s like … huh…been there, done that).
E nevoie de teologie, valori morale, etc aici? Nu.
Ceea ce se constată relativ lejer este caracterul anistoric şi non-cultural al schematizării de mai sus. Dincolo de acceptarea sau respingerea tezei weberine – capitalismul oricat de impur (i.e. dirijiat parţial) are nevoie de un fundal juridic instituţional al proprietăţii private la nivel societal şi de un set de trăsături morale ale participanţilor – aceste trăsături morale sunt a fortiori reclamate intr-o virtuală stare originar- anarhică.
Ori in acest punct, problema se pune in felul in urmator: Spune-mi ce mai crezi despre lume şi viaţă (scuzati clişeul), ca să iţi spun dacă fundamentarea etică pe care vrei s-o oferi capitalismului e suficientă pentru reglarea relaţiilor sociale?
Aceasta e o întrebare la care au drept de raspuns nu doar economiştii si nici nu îmi dau seama de ce i-ar mai lua cineva in seamă pe economişti, ca economişti, atunci când intră pe acest teren. Mulţi anarho-capitalisti işi dau seama că apelul la capitalism trebuie să fie de fapt proclamarea libertăţii individuale ca valoare supremă într-o axiologie de care leftarzii trebuie convinşi. Unii (precum V. Topan) riscă chiar o lectură a Căderii în care libertatea este definită ca parte a Imago Dei. Ori din nou, as vrea să citesc asta oriunde, dar nu într-o prefaţă la „Birocraţia …” lui Mises. Pentru că economia, ca disciplină, nu este o metodă de window-dressing pentru a mi se propovădui hermeneutici ale textelor sacre. W. Block, mai consistent, într-un eseu întarziat faţă de a sa Defending the Undefendable, ne informează că el nu legitimează moral activităţile celor de „ne-apărat” (curva, peştele, …), ci doar pledează, ca libertarian, pentru decriminalizarea anumitor fapte. Alţii, precum C. Marinescu, încearcă să puna direct pe masa de joc problema necesităţii unui cadru normativ in care discuţia libertariană să se desfaşoare ( şi nici acest autor nu se sfieşte să-l citeze pr Sf. Ioan Gură de Aur).
Dacă eşti ortodox, crezi că lumea este într-o stare nenaturală şi este, de dragul unui joc de cuvinte, nenatural să te imbraci când în hainele academicului, când în cele ale lui Ioan Botezătorul. Dacă eşti „austriac” esti strâns, în cel mai bun caz, de un inter-subiectivism care nu e o copie a vieţii Treimice. Dacă vrei să pastrezi ce e bun (confrom sfatului apostolului), ar fi indicat să vi cu o propunere integra(n)tă, nu cu bucatele care cad câinilor în bot. Sau poate nu iţi place nici actuala ordine care implică un agnajament constituţional în care, în cele din urma, pentru a influenţa masele va trebui să le evanghelizezi cu propriul program etic. Şi la acest punct nu vad cum te ajută faptul că eşti economist, iar la nivel uman treci drept un totalitarist sub alt nume.
A venit timpul sa cautam binele
3 noiembrie 2015 48 comentarii
Am o intrebare directa: ar fi fost bine sau ar fi fost rau daca un tesut fetal ar fi ajuns in laboratorul lui Dr. Carson inainte de a se diferentia, printre altele, in neuronii instrumentali la idea geniala a lui Michael Brown de a sfida politia dupa ce comisese o gainarie in plina zi?
Inteleg ca intrebarea provoaca reactii viscerale la cei cu inima in dreapta, asa ca va invit sa faceti efortul de a considera optiunile la fel de glacial ca Dr. Carson, atunci cand despartea faimoasele gemene, sau cand facea cercetare pe fetusuri oferite de Planned Parenthood.
Depinde ce intelegem prin bine si rau. Daca traducem expresia in lingua franca prin Good/Evil, in sens de Bine metafizic/Rau metafizic – avortul e Rau si stem cell research este echivalentul moral al experimentelor lui Dr. Mengele. Daca folosim binarul good/bad – bine imanent /rau imanent – este evident ca ar fi fost bine ca embrionul lui Michael Brown sa fi ajuns sub microscopul lui Carson.
Este insa legitim binarul metafizic in discursul politic si in legislatie? Karl Popper ne spune ca orice societate subordonata unui scop anistoric – Dumnezeu, Patria, Rasa, Neamul, Comunismul, Umanitarianism Utopic (vezi imigratia islamica in Europa), – este o societate inchisa care intr-un fel sau altul va limita libertatile cetatenilor ei. Societatea deschisa cauta doar binele relativ-istoric si este indiferenta la absoluturi.
Sa analizam dilema din ambele sensuri.
Majoritatea crestinilor cred ca Dumnezeu creaza un suflet/persoana oridecateori fuzioneaza doi gameti. Prezenta sufletului determina sanctitatea primei celule. Embrionul este o persoana cu drepturi depline la “viata, libertate si cautarea fericirii”. De aceea embrionul trebuie asezat sub protectia legii la egalitate cu persoana post-partum.
Problema devine mai stringenta atunci cand ne gandim ca sufletul fetal este conceput in pacat dar nu se poate pocaii inainte de nastere. Michael Brown avea dreptul la o sansa inainte de a fi expediat in iad cu un glont in cap.
Adevarul este ca sufletul nu exista decat ca functie a creierului in interactie cu mediul. Stiu ce vreti sa spuneti dar, multumesc, nu am nevoie de caraiala papagalilor biblici, nici de deliruri metafizice. Ce este sublim lipseste cu desavarsire. Salvarea sufletului (orice ar insemna aceasta) nu are sens fara un creier care functioneaza normal.
Alta obiectie provine dintr-un alt fel de metafizica – darwinist-sociala. Shamanul de voodoo economics va declara ca fetusul lui Michael Brown are sanse social-economice post-partum egale cu ale celorlalte fetusuri, indiferent de rasa, sex, ereditate si starea economica a parintilor. De aceea avem datoria sa-i oferim sansa de a se naste.
Dr. Carson ar fi aici dovada ca un copil negru crescut fara tata poseda sansa succesului. Exemplul este intr-adevar sublim (deci absent). Tatal lui Ben a fost un pastor adventist caruia sotia i-a spus “hit the road”, nu un borfas in puscarie, si mama lui nu l-a crescut intr-un trib de fratiori si surioare la fel de divers genetic ca populatia sub-sahariana.
In lumea reala, sansa izvoreste din interactiunea unui complex de aleatorii, printre care ereditatea, educatia, mediul social si noroc. Michael a avut sansa soferului care trebuie sa traversese cinci benzi ca sa exiteze in urmatoarea suta de metri.
Metafizica liberalilor se bazeaza pe o denaturare postmoderna a imperativului categoric – ceea ce justifica afirmatia scandaloasa a lui Nietzsche cu privire la Kant: “un paianjen veninos”. Liberalul (prins in plasa paianjenului) vrea sa corecteze toate nedreptatile naturii si ale istoriei pe baza unui imperativ moral abstract – egalitatea tuturor oamenilor. Pentru ca nu cred in existenta subiectului transcendent, liberalii ancoreaza absolutul moral la polul opus -adica in subiectul definit cultural. De aceea, notiunea egalitatii tuturor oamenilor este redefinita ca egalitatea culturilor, e.g. vandalizarea unui magazin in Ferguson reprezinta echivalentul politic al Caderii Bastiliei – in context cultural-local.
Liberalii sunt pro-avort pentru ca vad in el corectarea unei nedreptati a naturii – femeia plateste pretul reproducerii mai scump decat barbatul. Sensibilitatile lor sunt trezite numai atunci cand avorturile afecteaza disproportionat un grup “oprimat” – pentru ca asta ar putea insemna eugenice si eugenicele sunt considerate o forma de genocid. Carson a fost dibaci atunci cand a imprumutat retorica liberala impotriva la Planned Parenthood. Numarul disproportionat de avorturi afro-americane, mai ales din zona de saracie urbana, ridica intrebarea daca nu cumva PP este instrumentul unui program secret de eugenice. La fel ca in cazul impuscarii unui cetatean neinarmat de politie, sensibilitatile liberale sunt trezite numai atunci cand actul are o conotatie rasista.
Este eugenia ceva rau? Pentru a raspunde vom apela la un alt exemplu de politica prinsa in plasa imperativului categoric: criza imigratiei islamice. Cu mintea amortita de veninul paianjenului (danke Friedrich) Merkel spune ca primirea imigrantilor nu poate fi negociata – pentru ca Binele nu se negociaza chiar atunci cand este rau pentru Germania.
Cineva va spune ca avand optiunea intre un surplus de populatie provenit dintr-o forma neoficiala de poliandrie, cu sanse minime de a fi integrata social-economic, o povara suplimentara pentru platitorii de taxe, si eugenice, eugenicele nu intra in discutie pentru ca reprezinta ceva ca Rau si toate acele programe sociale sau corectionale in care nimeni nu crede sunt Bune desi nu sunt bune de nimic.
A venit timpul sa cautam binele.
oxigen2 
Comentarii recente