Shakespeare, adesea te gandesc cu jale…

Othello

Eminescu are acum un motiv in plus sa se gandesca cu jale la Shakespeare. Autorul central al canonului occidental i s-a alaturat saptamana aceasta in groapa comuna a oamenilor albi morti.

Un grup de studenti al prestigioasei University of Pennsylvania au scos (fara permisie) portretul lui William Shakespeare de la intrarea Departamentului de Limba si Literatura Engleza, Muzica si Cinema si l-au inlocuit cu cel al poetei intersectioniste (afro-americana-lesbiana- feminista) Audre Lorde.

Cotidianul The Daily Pensilvenia ne informeaza ca departamentul de engleza a votat sa inlocuiasca portretul lui Shakespeare acum patru ani “pentru a-si afirma angajamentul fata de o misiune mai inclusiva” dar nu a implementat-o. Studentii au luat problema in mainile lor ca reactie la alegerea lui Trump.

Studentii departamentului de limba engleza au declarat “nu ne trebuie Shakespeare”, este “prea iconic”, programa de limba si literatura engleza se ocupa prea mult de “idealuri europene si apusene” , inlocuirea portretului este un act de “culture jamming” (subversiune culturala), si ca ce au facut este “cool” (misto).

Jed Esty, seful departamentului, sustine ca este vorba despre un exercitiu de gandire critica cu cu privire la schimbarea conceptulu de autor literar, istoria limbii, si viata politica a simbolurilor.

Revoluia culturala de la Ivy League ne ajuta sa intelegem afirmatia controversata a lui Horia Patapievici:

Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană.

Am inteles ca trebuie sa ne debarasam de Eminescu pentru ca Eminescu este prea roman pentru Uniunea Europeana. Acum intelegem ca adevaratul motiv este acela ca Eminescu este prea european. Problema cu Uniunea Europeana nu este antinationalismul ci anti-eurocentrismul. La fel ca Shakespeare, Eminescu reprezinta acela “idealuri europene si apusene”, impotriva careia se ridica atat Uniunea Europeana si neo-liberalismul/conservatorismul american, si care constau in proeictul Apusului de a crea o cultura universala bazata pe credinta in universalitatea ratiunii.

Intorcandu-ne la revolutia culturala din America, la baza ei se afla cliseul “dead white males”, formulat de Jay Stevenson intr-o carte sub titlul sugestiv: The Complete Idiot’s Guide to English Literature.

In the postmodern period … traditional literature has been found to have been written by „dead white males” to serve the ideological aims of a conservative and repressive Anglo hegemony … In an array of reactions against the race, gender, and class biases found to be woven into the tradition of Anglo lit, multicultural writers and political literary theorists have sought to expose, resist, and redress injustices and prejudices.

La care John Searle, un clasicist, raspunde:

There is a certain irony in this [i.e., politicized objections to the canon] in that earlier student generations, my own for example, found the critical tradition that runs from Socrates through the Federalist Papers, through the writings of Mill and Marx, down to the twentieth century, to be liberating from the stuffy conventions of traditional American politics and pieties. Precisely by inculcating a critical attitude, the „canon” served to demythologize the conventional pieties of the American bourgeoisie and provided the student with a perspective from which to critically analyze American culture and institutions. Ironically, the same tradition is now regarded as oppressive. The texts once served an unmasking function; now we are told that it is the texts which must be unmasked.

Punctul pe I. Si daca asa stau lucrurile, nu cumva revolutia culturala din America, ca si “imbogatirea” culturala a Europei, este de fapt o revolutie culturala maoista care deschide calea catre un nou totalitarianism? Este de fapt sinucidera acelui spirit inchizitiv care de la Socrate la Marx si Nietzsche nea-a invatat sa smulgem masca oricarei religii si ideologii de pe chipul hidos al puterii.

Dar, dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni.

Originile Dubioase ale Puterii Pastorale I

Ce-i de facut?

Unii isi amintesc probabil ca am avut o prezentare video sub genericul de mai sus. Idea pe scurt era aceea ca trei oameni au scris fiecare o carte cu acest titlu: Cernisevsky, Tolstoy si Lenin. Incercam sa cantaresc doua solutii radicale: anarhismul crestin-iluminist si revolutia. Un lucru este clar: cand biserica l-a anatemizat pe “contele scrantit in Hristos” (Lenin) a deschis usa pentru Rasputin, care a devenit autorul celei mai importante “self-fulfiling prophecy” din secolul XX: aceea ca moartea lui va fi urmata de sfarsitul Romanovilor si al Rusiei imperiale.

Partea tragica este aceea ca nici una din cele doua solutii propuse nu a rezolvat problemele sociale din Rusia. Daca este vorba insa de salvarea sufletului, Tolstoi cu siguranta ca l-a salvat pe al sau.

Ce-i de facut? Cand adevarul si dogma sunt in conflict, minciuna devine un fel de a fi cinstit pentru un un pastor. In sensul unui “non-disclosure agreement”. Este necinstit sa il calci, deci este necinstit sa spui adevarul. Bun venit in secolul eticii corporatiste.

Dar un pastor trebuie sa spuna adevarul. Asadar, pentru ca minciuna sa nu fie minciuna, ai datoria sa te minti pe tine insuti mai intai. Sau daca nu poti sa te minti, fii macar atat de cinstit sa te lasi de meserie.

Mai intai, cred ca atunci cand cineva se afla intr-o pozitie de la care se asteapta o directie spirituala, nu trebuie sa renunte la ea numai pentru ca exista adevaruri inconfortabile pe care le recunoaste. Un orb nu poate calauzi alt orb.

In al doilea rand, am sentimentul ca optiunile sunt limitate la a alege intre un anarhism teologic umanist si o biserica totalitara in definirea adevarului. As vrea sa existe o a treia, dar nu vad cum.

Voi mai mentiona o observatie tolstoiana. Orice forma de putere devine “o conspiratie nu numai sa-si exploateze dar si sa-si corupa supusii”(Scrisoare catre Vasili Botkyn, 1957).  Exista o logica a istoriei care este acum la lucru in lumea crestina, si care duce in mod necesar la Rasputinism.  Iar Rasputinismul va duce la dezastru politico-religios.

Ce-i de facut? Daca nu poti salva lumea, macar salveaza-ti sufletul.

Anno Domini 35 – Orwell