Diferenta intre gandirea stiintifica si impostura cu diploma

Stephen Jay Gould in Full House: The Spread of Excellence from Plato to Darwin, ne povesteste cum i s-a prezis de catre o oncologista ca va muri de cancer in trei luni. Gould a intrebat-o pe doamna doctor pe ce se bazeaza predictia ei, si aceasta i-a raspuns ca media statistica de supravietuire pentru forma lui de cancer este de trei luni.

Gould, un paleontolog si biolog evolutionist, a contrazis-o. Probabilitatea fizica era ca va muri in urmatoarele trei luni. Insa el invatase din istoria vietii de la explozia Cambrianului incoace ca, intr-un sistem ultra-complex, ceea ce conteaza este probabilitatea bayesiana. Probabilitatea fizica ia in considerare media statistica intre valori extreme. In sisteme complexe, variatii mici altereaza rezultatul final. (Jurassic Park ne ofera o ilustratie vie a ideii lui Gould).

Astfel de variatii, i-a explicat Gould specialistei, implica, in cazul lui, statutul socio-economic, nivelul de educatie si stadiul la care a inceput terapia. Cei ca el, arata el, se situeaza la extrema de sus a supravietuitorilor. Concluzia lui Gould a fost ca probabilitatea supravietuirii, in cazul lui, se situa cu mult deasupra mediei. A avut dreptate.

Experienta lui Gould constituie baza intregii carti. Evolutia nu poate fi liniara din cauza complexitatii sistemului. Factori accidentali pot avea efecte majore, cum ar fi un asteroid care loveste pamantul si schimba echilibrul intre dinozauri si mamifere, sau glaciatunea care a obligat unele primate sa caute hrana in spatii deschise. Modelul propus de Gould este echilibrul punctat. A nu se confunda cu rastalmacirea lui de catre YEC.

Acelasi Gould, aflandu-se in Italia, a observat ca o formatie accidentala in arhitectura bisericeasca, numita spandrele, a obligat pictorii medievali sa le decoreze cu icoane. Mai mult, spandrelele au ajuns sa dicteze programul iconografic in restul bisericii. Gould s-a grabit sa faca o aplicatie la evolutie. Accidente neadaptative ajung sa controleze evolutia in ansamblul ei.

Gould este un bun exemplu de gandire stiintifica. Acelasi model de echilbru punctat este aplicat la cancerul sau, la arta renasterii si (aspectul frustrant al cartii) la istoria jocului de baseball.

Gould este un universalist, la fel ca Einstein, Sagan sau Hawking. Luati exemplul lui Sagan. Omul este un astronom, dar poate sa explice evolutia ideilor despre univers in context cultural-religios sau evolutia vietii pe pamant, la fel de bine ca atunci cand vorbeste despre evolutia universului relativist.

Gandirea stiintifica este capacitatea mintii de a opera in sisteme complexe. Adica de a gandi matematic, in sensul modern al matematicilor.

Zgomotosul nostru vizitator ii spunea deunazi lui Polihronu ca deceniul petrecut in studiul teologiei nu il poate ajuta cu nimic intr-o discutie pe teme de biologie sau chimie. Gould ar rade ca Galileo cu Kepler povestind la un pahar despre tocilarii de la universitatea din Padova.

Ma voi lega aici doar de un aspect contestat de inerantismul biblic: critica textuala a Bibliei. Un teolog care incearca sa descopere textul originar aflat la baza sinopticelor, sau sa stabileasca expresia originara atunci cand manuscrisele difera, foloseste acelasi model matematic esential pe care biologia moleculara il foloseste pentru a stabili arborii filogenetici. Chiar si Florin Laiu va apela la filogeneza cuvintelor in limbile biblice pentru a explica sensul unui pasaj obscur. Florin cunoaste foarte bine relatia filogenetica intre diverse limbi inrudite si evolutia limbilor in timp istoric, dar refuza sa creada ca Turnul Babel este un mit. Dupa propria marturisire, Poli nu a facut altceva decat sa fie mai consecvent decat dascalul sau.

In disputele noastre cu YEC, ne lovim mereu de aceiasi oameni ingusti care au tocit pe bancile unei scoli sa treaca examenele, chiar sa ia un PhD, dar nu sunt in stare sa gandeasca matematic.

Ce inseamna sa gandesti matematic? Diferenta intre matematician si scriitor este aceea ca matematicianul nu poate alege ce va scrie pe urmatorul rand. Se spune ca matematicile sunt un limbaj care se scrie singur. Matematica este stiinta relatiilor logice. Matematicile moderne sunt stiinta relatiilor logice in sisteme foarte complexe.

Zgomotosul nostru prieten “combate bine”. Este un avocat bun. Reuseste totdeauna sa ajunga acolo unde si-a propus. Insa retorica nu cunoaste restrictiile logicii.

Pe de alta parte, daca privim la oameni ca Gould, Sagan, Einstein, Hawking, suntem uimiti de orizontul larg al preocuparilor lor. Nu in sensul ca sunt niste enciclopedii ambulante, ci mai degraba in sensul ca au dezvoltat un model de gandire stiintifica pe care il aplica in orice domeniu.

Principalul lucru este sa inveti sa gandesti. Este ceva ce nu se invata la biserica, nici macar la scoala, daca vrei doar sa obtii niste credite, dar nu ai curiozitatea care te mistuie dinlauntru. Este ceva ce se invata stand pe umerii acelor giganti, numiti astazi in batjocara “barbati albi morti”: Socrate, Galileo, Descartes, Darwin…

O simpla lectura a Dialogului lui Galileo, o carte depasita deja la nivelul clasei a zecea, te invata sa gandesti cosmosul mai mult decat orice curs de astronomie. Originea Speciilor este inca considerata de toti marii biologi ca fiind cartea cea mai buna pentru a invata cum sa gandesti in stiintele vietii. Tocmai pentru ca acesti oameni au plecat de la atat de putin si au inteles atat de mult, te ajuta sa intelegi.

Drumul vorbaretului cu diploma este invers. Invata si nu intelege. 

 

Școala de vară ”Știință, religie și filosofie ” 2011 – Tema 3: Relația dintre cunoașterea științifică și credința religioasă

Această prezentare a fost oferită de domnul academician Mircea Flonta, profesor onorific al Facultății de Filosofie, Universitatea București. Dumnealui a avut în vedere, în primul rând, clarificarea termenilor ce intră în componența sintagmelor ”cunoaștere științifică” și ”credință religioasă”. Un aspect deosebit de important îl constituie această clarificare, întrucât, din cauza înțelegerii eronate a termenilor, mulți au văzut relația dintre știință și religie ca nefiind în vreun alt fel, decât conflictuală. De subliniat că, atunci când ne referim la cele două domenii în discuție, corect e să spunem ”cunoaștere științifică” respectiv ”credință religioasă”. Vom vedea, în cele ce urmează, de ce această distincție e necesară.

Cunoașterea științifică:

–          E cunoaștere obiectivă prin excelență, bazată pe experiența comună;

–          Rezultatul cunoașterii științifice e unul care poate fi repetat, deci prin aceasta verificat;

–          Rezultatul  autentic forțează consensul  (vezi Comunitatea științifică);

–          Cunoașterea științifică are un caracter relativ și autocorector;

–          Este modestă (întrebările pot fi controlate critic);

 

Credința religioasă:

–          Operează cu reprezentări;

–          Devine sursă de beneficii și consolare;

–          Atenuează și suprimă frica de moarte;

Conflictul între cele două apare tocmai pentru că noi folosim termenul ”cunoaștere” în moduri foarte diferite, unele care nu au deloc legătură cu realitatea. De exemplu, folosim ”cunoaștere”, atunci când vorbim de reprezentări (”cunoașterea religioasă e obiectivă” – fals).  Relația dintre cele două domenii trebuie văzută, mai degrabă, ca o complementaritate.  În locul acesteia, întâlnim două poziții extreme, poziții ce se conturează din ce în ce mai clar în peisajul conflictului actual dintre știință și religie: pe de-o parte, avem poziția lui Dawkins care pare că NU susține deloc modestitatea științei, pe de cealaltă parte, o avem pe cea a lui Alvin Plantinga care susține ideea că orice afirmație care contrazice Biblia trebuie privită cu suspiciune (vezi http://www.asa3.org/ASA/dialogues/Faith-reason/CRS9-91Plantinga1.html).

 

Delimitarea netă drept garanție a conviețuirii fără tensiuni

”Punctul de vedere că știința modernă și religia sunt domenii net distincte ale gândirii, care nu se ating și nu pot să prezinte o zonă de suprapunere, este adesea perceput drept o marginalizare a credinței religioase într-o societate secularizată. În realitate, au existat oameni profund religioși care au aderat fără rezerve la acest punct de vedere și l-au susținut cu pasiune. Soren Kierkegaard, bunăoară, opunea frontal credința rațiunii, cunoașterii obiective, științei. Pentru el, problemele adevăratului creștin nu au nimic în comun cu cele care solicită exercițiul rațiunii, în particular al gândirii orientate spre cunoaștere. Nu numai că religia nu poate primi o întemeiere rațională, dar ea nu are nevoie de o asemenea întemeiere (…). Iar L. Wittgenstein, care a fost influențat în această privință de către Lev Tolstoi, considera că singura temă a gândirii religioase este cea a sensului vieții. Pentru el, credința creștină era pe deplin decuplată de lumea cunoașterii, a teoriei, de orice fel de reprezentări cosmologice (…).
O despărțire clară a credinței de știință, acea despărțire care exclude orice posibilitate ca ele să intre în competiție sau să ajungă la conflict, este posibilă chiar dacă ele nu vor fi opuse una alteia în acest mod. Este ceea ce ilustrează poziția adoptată de cunoscutul teolog catolic Hans Kung, într-o carte recent consacrată acestei teme: ”Relația Dumnezeu-lume, Dumnezeu-om poate fi formulată doar dialectic: Dumnezeu este transcendență, însă în imanență. Este vorba de o eternitate, dar în temporabilitate, de nemăsurabilitate, dar în spațiu.” (Hans Kung, Der Anfang aller Dinge. Naturwissenchaft und Religion, Munchen, Zurich, Piper Verlag, 2005, pp. 124-125)” (Mircea FlontaDarwin și după Darwin, ed. Humanitas, București, 2010, pp. 246-247)

 

Poziția lui Kung:

Poziția lui Kung merită atenție între altele deoarece arată că punctul de vedere al separării depline a imaginii naturii configurate prin cercetarea științifică de credința religioasă poate fi îmbrățișată atât de credincioși, cât și de agnostici. Citește mai mult din acest articol