Parabola levierului
26 noiembrie 2010 186 comentarii
Împărăția cerurilor se aseamănă și cu un om care a pus mâna pe levier! Cum l-a folosit ulterior devine complet irelevant pentru cei mai mulți cititori ai „parabolei”. Unii vor contesta asocierea datorită contradicției de termeni. Nu poți introduce în templu obiecte atât de profane. Alții nu vor fi deranjați de asociere cât timp va exista o delimitare publică și fermă de infamul obiect. Important este limbajul folosit, prezentarea adevărului și interpretarea dată respectivului eveniment. Nu știu de ce, dar parcă am impresia că-l îngân pe Nietzche!
Nu pretind că am uneltele necesare pentru realizarea unei exegeze obiective a tragediei consumate la Vadu dar cel puțin încerc să-mi calibrez propria hermeneutică fără să mă las ispitit de tendința demonizării actorilor tragediei sau a „exonerării” lor pe motiv că sunt ai noștri… Ar fi prea facil și foarte superficial. Eu contest doar scriptul! Mediatizarea cazului a scos la iveală o problemă „subterană”: relația identitate-alteritate, dinamica tandemului noi-voi. Pentru presă, confesiunea religioasă a ucigașului este foarte relevantă. Un banal levier poate căpăta conotații mistico-penale în mâna unui pocăit. Pentru biserică, faptul că este adventist este complet irelevant. Se invocă imediat argumentul, făptașii lor sunt mai prezenți ca ai noștri. La noi porunca „să nu ucizi” e literă de lege! La ei, e doar un paragraf din codul penal. Noi promovăm educația copiilor. Ceilalți o bagatelizează. Noi avem reforma sanitară. Ei se luptă cu medicamentele compensate. Noi trăim mai mult. Ei nu știu să trăiască. Noi avem Sabatul. Ei nu mai au de muncă!
Ne pretindem atât de diferiți de restul lumii încât suntem bulversați când cineva cu levierul, vioara sau nota informativă vine și ne șifonează imaginea iar presa ne aduce aminte că diferența între noi și ei există doar în imaginar. Presa va preciza întotdeuna confesiunea delicventului, atâta vreme cât delicventul face parte dintr-o „altă lume”. Când presa occidentală asociază etnia cu delicvența, o face cu același scop. Nu e premeditare, dezinformare sau jurnalism de tabloid, ci doar identificarea acelor elemente periferice, care nu fac parte din „lumea noastră”. Crime sans Frontières, ar spune francezul. Nici măcar denominaționale.
Biserica a fost șocată să afle că un membru cuminte și ascultător n-a mai putut tranșa o controversă domestică folosind metoda clasică de proof text ci doar apelând la rațiunea levierului. Conform pastorului local, cei doi soți se înțelegeau foarte bine. Studiau împreună, se rugau împreună, făceau jogging, se țineau de mână, glumeau și-n general trăiau. Adică urmau rețeta de succes pentru o viață spirituală împlinită. Să biruim păcatul împreună, pas cu pas, începând cu viciile mici și terminând cu cele mari. Eul trebuie crucificat, firea înăbușită iar poftele suprimate. Asta ca să nu-i dăm prilej diavolului. Dar nu-i nevoie de prilej. Levierul întotdeuna va fi la îndemână, în ciuda tuturor exercițiilor fizice și spirituale realizate. Făptașul nu era bolnav psihic și nici demonizat atunci când a explodat. Ne-ar conveni o explicație patologică sau supranaturală. Ceva care să nu implice obișnuitul, rutina sau normalul. Ori tocmai normalitatea lui ne sperie și face cazul atât de dramatic. Iar asta pentru că în general suntem o biserică de oameni normali care-și ține firea în frâu. Și culmea, în general reușim!
Atâta timp cât nu se folosește levierul, violența conjugală nu este decât un banal demon domesticit, ținut sub control prin post și rugăcine. De ce să-l exorcizăm câtă vreme stă în cușcă iar soția nu-i dă prilej? Unii îl vor condamna pe fratele făptaș, nu pentru violența în sine ci pentru folosirea forței în mod iresponsabil, pentru întinarea cu un obiect necurat. Și eventual, va fi exclus pentru că a trădat nobilele idealuri. Dar oare va fi exclus și celălalt frate care-și abuzează soția, în limitele „respectabilității”, folosind doar mâini curate? Doar atunci când abuzatorii din biserică vor fi „dați pe mâna Satanei” vom putea pretinde dreptul să fim tratați diferit. Pentru că aș dori să le amintesc iubiților frați, că ori de câte ori ridică palma împotriva stimatelor surori, Dumnezeu vede acolo un levier și-o căsnicie arsă!
Spune-mi ce
contradictii interioare
ai, ca sa-ti spun cine esti… si cine crezi tu ca esti.este trilema, dar eliberata de trilema:
http://en.wikipedia.org/wiki/Cognitive_dissonance
http://en.wikipedia.org/wiki/Doublethink
http://en.wikipedia.org/wiki/Sectarianism (vis-a-vis de http://en.wikipedia.org/wiki/Religious_exclusivism )
?:-) ?:-) ?:-)
Stimata noastra si scumpa sora marian, Domnul a dat, Domnul a luat. :cyclops: Binecuvantat fie Numele Domnului! :pray: :worship: :pray:
Stai tare in credinta si vegheaza cu limbaj de lemn :fighterf: :yinyang: si predici lungi ca la biserica :yawn: , caci dusmanul nostru, diavolul :devil: , ca un leu care rage :tiger: si da tarcoale cautand pe cine sa inghita. :vampire:
Ce bine ca Dumnezeu are slabiciuni, iar slabiciunea cea mai mare e ca ne iubeste chiar si asa atei/necredinciosi cum suntem.
Ce bine ca oamenii au slabiciuni… dupa chipul si asemanarea dumneZeului lor… ca altfel s-ar fi ajuns la inchizitii, persecutii, razboaire sfinte si teocratii sfinte impuse cu forta Legii. :beatup: :shout: :airplane: :bomb:
Ce bine! Nu-i asa? :sarcasm:
te sarut cu o sarutare sfanta, frate maria! :-* :kissing: :kissed:
CJ, multumesc pentru link-ul pe care l-ai indicat la #150, mi-au placut tezele reformatoare ale lui Spong, in mod deosebit formularea celei de-a treia:
„The Biblical story of the perfect and finished creation from which human beings fell into sin is pre-Darwinian mythology and post-Darwinian nonsense.”
Si imaginea de la #154 este tare.
Te salut! :victory:
Religia-i o casa de carton
Când dumnezeul tău e o himeră,
Iar viaţa ta, castel din cărţi de joc,
Fragil balans în lumea efemeră.
De spui că nu există Dumnezeu,
Te amăgeşti, căci pentru fiecare,
Există-un dumnezeu, fie divin,
Fie născut din patimi seculare.
Poţi să-l numeşti cum vrei, în orice chip,
Poţi să te crezi ateu sau un păgân,
Dar trebuie să ştii că dumnezeu,
E cel pe care îl numeşti stăpân!
Unii îşi spun „Eu viaţa îmi conduc!”
Şi sunt pentru ei înşişi, dumnezei.
Ce îţi ocupă-n viaţă, primul loc,
Ţi-e dumnezeu! Deci, nu există-atei!
tot prin copy/past
pentru tot ce e nefast.
si pentru urechi sensibile
o cugetare din partea unei personalitati notabile
si redescoperit si de crestini sensibili :
„Trebuie sa fii in acelasi timp sensibil si crud,daca vrei sa fii intr-un mod sau altuL”.
sensibilul Nietzsche, pentru cei la fel de sensibili.
Sora Maria poezia de mai sus pe langa lipsa de logica e si jenanta. Cine a scris-o era usor spalat la creier. Uite acilea (pe limbajul sororilor) una bucata poezie mai decenta scrisa de marele Ion Minulescu (nu Minulexu) daca ai auzit de el.
Doamne!…
Lasa-ma sa stau de vorba cu Tine,
Nu fi Tata vitreg cu copilul Tau,
Care n-a facut in viata decat bine
Si n-a fost platit in schimb decat cu rau…
Lasa-ma sa-Ti spun ca nu se poate
Sa ramai mereu asa cum esti,
Cand puterea Ta se-ntinde peste toate
Si cand toate sunt asa precum voiesti…
Lasa-ma sa-Ti spun c-alcatuirea
Celor ce le crezi fara prihana
A-nceput sa razvrateasca omenirea,
Dornica de-o viata mai umana…
Fa sa fie-asa precum se spune
C-ai fi vrut sa fii cu lumea toata —
Rau cu cele rele,
Bun cu cele bune —
Fii macar acum ce n-ai fost niciodata…
Fa sa fie bine pentr u bine
Si, la fel, frumos pentru frumos
Si sa fim si noi la fel cu Tine —
Cel-de-Sus la fel cu cei de jos.
ia să pună şi tăticu vostru o poiezie scrisă de fratele charles bukowski:
pastorul meu
a ieşit de la predică
şi s-a dus la weceu
ne întâlnim la pisoar
„unde l-ai găsit pe isus ăsta frate?
e genul
la care să te tot uiţi mereu
dar numai atât”
„e specialitatea mea: inimi de ciment
şi trupuri năucitoare.dacă-i găseşti
vreo bătaie de inimă, să-mi spui”
„o să am grijă de el”
„da, şi te rog să nu uiţi că
etica profesională
îţi interzice anumite lucruri”
îşi trage fermoarul şi se spală pe mâini
„tu cum stai cu credinţa?”
„fizic sunt ok. mintea mea însă e bântuită
psihic, sunt terminat, răstignit pe mica mea cruce
şi toate celelalte r.a.h.a.t.uri”
„o să am mare grijă de el”
„da, frate pastor, şi să mă anunţi
în legătură cu
bătaia de inimă”
pleacă
îmi trag şi eu fermoarul
doar că eu nu mă spăl pe mâini
sunt cu mult deasupra chestiilor ăstora
Maria,
Conceptia aceasta ca toti oamenii au dumnezei indiferent de credinta lor este foarte interesanta.(Facand abstractie de simplismul si stupiditatea ei.)
Propaganda cu care esti bombardata iti spune ca o credinta a unui om ii determina viata si ca atare,orice credinta este determinanta si poate fi socotita inchinare.
Oare de ce spun asta niste oameni pentru care credinta este determinanta?
Hai sa vedem..
Daca in toate credintele,de orice fel ar fi ele,este vorba de acelasi lucru,atunci noi nu suntem in raspar cu lumea in care traim,stranii intepeniri ale unor mentalitati istorice.
De fapt,zice pastorul,peste tot este vorba de dumnezei si supusi,robi,nu numai la noi in biserica.
Suntem,nu-i asa,o credinta intre credinte,dar spre deosebire de a altora,a noastra este cea adevarata.
Poate ca ideea de plecare este corecta.Toti oamenii au credinte,operam alegerile noastre cu credinte.
Problema este ca diferentele sunt insemnate si totul este mult mai complicat.De exemplu in ce crezi tu de fapt?Sa vedem pana la capat.
Crezi ca toti cei care nu sunt asemenea tie in credinta sunt condamnati la moarte.Gresesc?Nu oricare,ci vesnica,nu oricum,ci in foc fara sfarsit.
Asadar,nu crezi de fapt intr-un Dumnezeu bun si iertator,ci intr-unul rau si razbunator.
Stiu,ai sa zici ca asa scrie in Biblie.Scrie si multe alte lucruri.
Biblia este ca o oglinda. Ceea ce vezi cand o citesti este propria ta fiinta.
Dumnezeul in care crezi tu este un satrap care condamna miliarde de oameni pe care tot el i-a lasat sa traiasca si in puterea caruia sta de fapt mantuirea lor.
Pacea Domnului,sora Maria..
lumeee…..romanu s-a nascut poet. Parca e Cenaclu Flacara. Mai lispeste Socaciu 😉 😉 😉 😉
tom
Ca biserica nu este pregatita sau nu este capabila sa faca fata acestor probleme este cu totul altceva,dar castravetele care se vrea vandut aici e ca biserica este vinovata ptr. ca prin dorinta ei de a invata ca ,casatoria este un legamant sacru ar „produce” niste criminali.
Tu ai amintit ca matusa ta era casatorita cu un cretin,poate in alte cazuri bolnav cu capu,dement sau cum vrei sa-i mai spui.Ori biserica invata ce invata si pe sanatosi si pe nebuni,numai ca nu are posibilitatea sa formeze doctori,cabinete de psihiatrie si spitale de nebuni.Sunt deacord cu tine ca astfel de oameni trebuiesc tratati si biserica ar trebui sa se sesizeze,dar asta nu inseamna ca este vinovata de nebunia oamenilor.
Ai pus punctul pe I.Sunt total deacord cu tine.
Aceleasi cuvinte le spunea nu matusa mea,ci chiar mama.Din experienta pot sa-ti spun ca crucea asta nu o aduce nici un sistem si ca in majoritatea cazurilor o cioplesc cei doi parteneri chiar de la inceput.La unii se face mai mare in timp iar la alti nu prea se observa.Biserica poate ar trebui sa fie mai atenta la crucile oamenilor si sa vada daca sunt cele care duc la cer sau cele care te duc in pamant.Acum, ceea ce cred eu ca a facut biserica este ca a constientizat pe oameni de importanta actului casatoriei si de sacralitatea sa,lucru care nu vad de ce ar fi rau.Mai mult din cate stiu eu biserica nu a interzis niciodat divortul.Faptul ca la un moment dat ,intr-un anume loc sa procedat gresit sau s-a ignorat un caz,cred ca ar trebui studiat cazul in parte si nu generalizat.Vreau sa mai remarc faptul ca de multe ori comunitatea locala,prieteni,rudele,cei din comitet nu au stiu sa trateze problema si au procedat gresit.Atat in cazul familiei mele cat si alte cazuri care le cunosc,au fost pastori care au incercat sa rezolve problema dar s-au izbit de prejudecatile oamenilor care nu inteleg si nu vad crucile si levierele.Inteleg si stiu ca au fost cazuri si momente in care pastori au facut afirmatii gresite,dar nu este ceva general si cel putin la ora actuala nu este asta realitatea.In alta ordine de idei ca un pastor sa poata lua o decizie corecta trebuie sa cunoasca bine cazul.In general sunt probleme de o viata si in plus intervin multi factori care de la caz la caz ii bruiaza intelegerea cazului.In primul rand un pastor nu are o biserica definitiv ci pe o perioada scurta de timp,deci nu poata sa cunoasca realitatea si adevarul unor probleme de o viata intr-o perioada de cativa ani (poate si mai scurta) asa cum nici un medic care te cunoaste de doua ore nu poate sa-ti dea un diacnostic asa cum ar face-o doctorul tau de o viata.Apoi de multe ori este bruiat de lichelele care sunt importante in biserica si au si ei un cuvant de spus din experienta lor de apicultori sau gradinari.Mai sunt bruiati si de capacitatea unor agresori de a juca rolul victimei combinata cu indelunga rabdare si naivitatea victimei.Ar mai fi multe de spus,dar vreau doar sa le recomand celor care incearca sa foloseasca „logica rece” in asemenea cazuri,sa inteleaga ca lucrurile sunt de o complexitate de neimaginat si ca logica nu e suficienta nici chiar cand e vorba de un simplu levier.
O alta realitate care ar trebui luata in considerare este ca nivelul social,cultural si politic al unei tari influenteaza direct societatea,si direct familia.Adica legile unei societati si educatia sunt realitati care trebuiesc luate in seama si care influenteaza un individ poate mai mult decat biserica intr-o mare masura.Nu intru in amanunte.
arius
Pritene,nu vreau sa te superi pe mine dar sincer sa fiu ma steptam si intentionam sa vezi un pic mai departe.Mi-ai raspuns la intrebare ca la gradinita.Vreau sa mai lucrezi un pic la raspuns si omit sa formulez o alta intrebare din raspunsul tau.Astept un raspuns dupa pregatirea ta,dar te rog nu te grabi.
Sorine
Tocmai am urmarit predica de aici si am ramas placut impresionat de afirmatia cu privire la eliberarea oferita de Dumnezeu in caz de violenta domestica. Iti trebuie ceva curaj sa vorbesti deschis pe tema asta.
@ Un strain
„Vreau sa mai remarc faptul ca de multe ori comunitatea locala,prieteni,rudele,cei din comitet nu au stiu sa trateze problema si au procedat gresit.”
Asta se si discuta aici.
Cit despre asta…
„dar castravetele care se vrea vandut aici e ca biserica este vinovata ptr. ca prin dorinta ei de a invata ca ,casatoria este un legamant sacru ar “produce” niste criminali.”
…asta e castravetele pe care tu il vezi.
„O alta realitate care ar trebui luata in considerare este ca nivelul social,cultural si politic al unei tari influenteaza direct societatea,si direct familia.Adica legile unei societati si educatia sunt realitati care trebuiesc luate in seama si care influenteaza un individ poate mai mult decat biserica intr-o mare masura.Nu intru in amanunte.”
Intru eu oleaca in amanunte.
Accesul la informatii schimba lumea, chiar si lumea de prin bisierici. Incep sa apara discrepante intre cerere si oferta. Ori….se pare ca ITA prefera sa ofere texte si limbaj de lemn en-gross. As putea zice ca ceea ce iese pe banda rulanta de la ITA e sub standardele de acu 10-20 de ani. Pe de alta parte…cererea incepe sa fie usor mai rafinata( nu in procente ametitoare, dar e pe panta ascendenta). Cu alte cuvinte….prapastia se adinceste intre cerere si oferta. Toate materialele accesibile pe Internet, oricit de bune ar fi nu pot tine loc de pastor sau nu pot inlocui bisierica.
Hm? Ce zici ? E un inceput bun?
@myosotis
Fratele Lucicuta a prestat o vizita in Franta. Fisierul e pe intercer. I-a biciuit oleaca pe frati in legatura cu evenimentele zilelor noastre. Ciudat e ca fratilor….se pare ca le placea. Sado-maso?
La mijlocul predicii eminentul manipulator si plagiator a rugat ca mamele sa aiba grija de copii, nu din cauza ca l-ar deranja….ci ca auditoriu sa nu fie perturbat in timp ce se servea panica&omiletica de la amvon. Deci….dragii de copilasi sa se abtina si sa defileze doar in sabatul 13…..ca sa bucure sfintii si sa bifeze activitati.
un strain
multumesc de atentie
asta e o tema grea si merita multa atentie. sunt de acord in mare parte (nu absolut) cu raspunsul tau. La fel si cu tonul abordat. Ma asteptam sa fi mai „sabios” asa cum te-am vazut pe aici.
„sabios” – venind de la sabie. Ca sa nu fie nici o confuzie.
@#55 study_nature, stii f. bine ca suntem prieteni si imi esti drag. eu iti multumesc! 😉
nici nu stii cat de mult ma bucur ca va vad si va citesc pe aici, pe unii nebunatici deschisi la minte si rationali, cu care solidarizez si ma identific in modul de a privi lucrurile… tu, poli, efidiles, ianis, northlite, remus, ediorgu si alti prieteni (stefan, camelia etc.) ma simt bine alaturi de voi! :highfive:
uite, vreau sa-ti arat o carte super interesanta. :search: check this out:
http://en.wikipedia.org/wiki/Keirsey_Temperament_Sorter
si testul asta de personalitate:
http://www.keirsey.com/sorter/instruments2.aspx?partid=0
like idealists rationals … o sa vezi! :yes:
Personalitate si temperamente. Descriere si compatibilitati – David Keirsey (in lb. ro, pt. cei care vor s-o comande sau s-o caute in librarii – eu am vazut-o la Diverta)
http://www.pravaliacucarti.ro/David-Keirsey-Personalitate-si-temperamente-Descriere-si-compatibilitati-p-23756-c-572-p.html
Please Understand Me: Character and Temperament Types (ebook dopwnload)
http://www.ebook3000.com/Please-Understand-Me–Character-and-Temperament-Types_62586.html
Please Understand Me II: Temperament, Character, Intelligence
http://www.ebookee.com/Please-Understand-Me-II-Temperament-Character-Intelligence-repost-_773638.html
bafta! te pup, study! 🙂
@amun & samson… va multumesc pt. poezii! :yes:
Amun,
De ce ti se pare poezia mai decenta, pentru ca e scrisa de un mare poet?
In „Ruga pentru schimbarea la fata”, Minulescu transmite poate, ceea ce si-a dorit, ceea ce ne dorim cu totii, o apropiere de Dumnezeu in sensul dorit de noi.
Poezia poate exprima o stare de moment si nu conceptia in sine, o stare determinata de factori externi sau ca o expresie a eului launtric.
Si pentru cei care cred ca Dumnezeu se muleaza si ia forma gandului nostru, pentru fabricantii de iluzii , dar si pentru ateii goliti de Esenta, Minulescu le transmite un gand catre goliciunea sufletului lor :
„Hai, vino!…
Vino mai curand, sa-nveti
Secretul mascaricilor-poeti…
Sa-nveti sa mori cand nu stii sa traiesti
Si sa traiesti abia dupa ce mori,
Iar dupa moartea ta sa te-ntregesti
Cu restul celorlalti nemuritori!…
Hai, vino!…
Vino mai curand, sa simti
Cum suna-o ploaie din monezi cu zimti
In punga goala-a unui biet ateu…
Si, travestit in cel ce-ai vrut sa fii,
Sa-l poti cinsti, cu-o halba, pe bunul Dumnezeu!…”
Laurentu H.,
Biblia e o oglinda, depinde cum te oglindesti in ea, daca ai ochii inchisi, sau deja ai o imagine in minte si ceea ce vezi e imaginea propriei gandiri, sau te vezi asa cum esti,si iti dai seama ca ai nevoie de o schimbare.
Am spus ca azs, nu-si inchipuie un altfel de dumnezeu ?
pentru samson,
Si-acum pentru o senectute
vie si plina de virtute,
o epigrama foarte tare,
de la un Dumitrescu citare :
„Q,tu irefutabila Prostie
Cu-atatea optiuni majoritare
De-acuma ma inchin doar tie
Fiindca ai ajuns atat de mare !
maria
gracias ptr versuri
draga jean 60
se zice asa
tot romanul e poet
face versuri si’n closet
jean
Asa este,mi s-a parut mie.Imi cer scuze ptr. ca am putut sa-mi imaginez asa ceva.
Cand am spus asta:
“O alta realitate care ar trebui luata in considerare este ca nivelul social,cultural si politic al unei tari influenteaza direct societatea,si direct familia.Adica legile unei societati si educatia sunt realitati care trebuiesc luate in seama si care influenteaza un individ poate mai mult decat biserica intr-o mare masura.Nu intru in amanunte.”
………..nu ma refeream la asta:
Iit inteleg supararea dar nu despre asta era vorba,Acolo poate trebuie lucrat mai mult nu doar la teorie ci la practica ca la orice sistem de invatamant,si poate si in alte aspecte.Profesori de la ITA nu sunt si nu au fost lideri societati,daca ar fi sa mergem dupa ce spune parabola levierului si majoritatea dintre ziaristi de aici(chiar tu),poate ar trebui sa afirmam si ca: coruptia,saracia,”canibalismul” social si politic,prostimea(creierele spalate),lipsa bunului simt,etc din romania sunt produsul „made in ITA”.Stiu ca o sa-mi reprosezi ca exagerez,dar oare a sustine ca aceiasi ITA este vinovata de leviere nu este o exagerare mai exagerata decat cele de mai sus?
Oare accesul la informatie schimba lumea de prin biserici?S-ar putea sa ai dreptate ca o schimba,dar nu in bine.La care informatie te referi?Cumva la informatia de pe paginile porno?Sau la informatia care ii face pe cei care au ajuns in occident sa aiba un harem de amante?Sau la informatia care ii face pe tineri sa inteleaga ca daca esti domnisoara si te atrag soldurile altei domnisoare nu-i nici un bai,poti sa o iei de sot sau sotie ca asta e mai greu sa se stie?
Oare de asta nu se bateau bunici nostri,pioneri ai adventismului cu leviere, ptr. ca nu aveau aceasta informatie atat de valoroasa?Sau nu aveau leviere?
maria
gracias ptr versuri :rotfl: :rotfl: :rotfl:
robotii care recita versuri… penibile… si baietii cu nume de sapun/deodorant care fac gargara. :loser: :-* 😛
Un strain…..
Stim ca multi sfinti sunt obsedati sexual, insa nu la acest gen de resurse ma refeream.
Fii atent ca explic…..
Intercer, oameni si persp, oxigen, oxigen2, cronici tv!!!!! La resursele astea ma refeream. Atita timp cit studentii bat cimpii la ITA, cum crezi ca vor veni in intimpinarea nevoilor membrilor? Prezenta si absolvirea ITA nu garanteaza ca sunt pregatiti pt pastorire. Nici sfintii profesori nu dau semne ca isi iau rolul in serios
@mariusdove
Se pare ca citesti chiar si la WC. Peretii sunt sursa de inspiratie. Vezi sa nu fi ametit. ……de poezie si sa calci prin. …..noroc. :laugh: :laugh: :laugh:
#72 maria
vă mulţumeşte tăticu dvs pt dedicaţie sora marian, dvs mai sunteţi aventistă sora marian, sau doar fostă aventistă?
uitaţi asta ieste pt dvs din partea lu fratele bukovski ( a nu se confunda cu poietu naţional – fratele burtovski!!!), şi nu uitaţi să vă şi rugaţi înainte s-o citiţi, da?
fete tăcute curate în rochiţe cadrilate
am avut parte numai de curve, foste prostituate,
adventiste, foste adventiste, nebune. văd peste tot
bărbaţi cu femei tăcute, blânde
îi văd în supermarketuri
îi văd plimbându-se pe străzi
îi văd în casele lor: liniştiţi, trăind cumsecade
ştiu că pacea lor ie doar parţială, dar e pace
multe ore şi zile de pace
am avut parte numai de drogate,alcoolice,
curve, foste prostituate, adventiste, foste adventiste,
bibliolatre, vegetariene, soprane la cor, simple membre,
nebune, viitoare nebune, sinucigaşe, foste sinucigaşe
când pleacă una
vine alta
mai rea decât cealaltă
văd atâţia bărbaţi cu fete curate
în rochiţe cadrilate
cu chipuri normale, fără privirea
aia de şacal
„să n-aduceţi vreo curvă pe la biserică
sau pe saiturile astea pe-aici”
le spun puţinilor mei prieteni
„sigur m-aş îndrăgosti de ea”
„n-ai fi în stare să iubeşti o femeie
bună, samson”
am nevoie de o femeie bună. am nevoie
de o femeie bună mai mult decât am nevoie
de computerul ăsta, mai mult decât de
maţina mea, mai mult decât am nevoie de
Isus; am atâta nevoie de o femeie bună
încât aproape că o simt în aer, în vârfurile
degetelor, văd trotuare construite special
pentru paşii ei
văd perne pentru capul ei
simt în mine hohotele de râs pe
care ni le vom dărui unul altuia
o văd mângâind o pisică
o văd cum doarme
îi văd papucii de casă pe hol
ştiu că ea există
dar unde dracu se-ascunde pe pământul ăsta
în timpe ce curvele şi şi adventistele
continuă să mă găsească?
Samson,
Te-ai scrantit de tot.
Ceea ce cauti tu , e poate o farama de fericire efemera.
Oamenii sunt extraordinar de vicleni. Nu spun ca nu exista asa ceva, insa iti spun ca s-ar putea sa traiesti o iluzie.
E o iluzie mai mare decat ti se pare tie acum Isus.
Iar daca vrei ceva, trebuie sa-ti doresti cu tot sufletul.
Tu vezi numai partea rea din om, nu stii ce inseamna sa accepti.
Daca iese putin din tipar, gata nu mai corespunde.
Se vede ca nu ai responsabilitatea vietii. Sa-ti calci peste orgolii, peste idealuri, pentru a pastra macar o aparenta armonie.
Viata inseamna o continua jertfire. Si atunci cand totul pare pierdut, cand simti ca viata nu are rost, continui sa traiesti pentru un ideal.
Iar a face din femeie un ideal, eu iti spun din start ca e gresit si daca tot gandesti asa, macar incearca sa vezi partea buna din om.
Sa vezi cum viata te strange, sa vezi cum ai ales inchisoarea, iar totul iti este frant, chiar si ideea de a gandi liber, sa simti umilinta la tot pasul, sa gandesti ca mormantul e un privilegiu, sa simti ca ai responsabilitati si nu poti duce la sfarsit pentru ca viata te striveste, sa te vezi murind putin cate putin , sa vezi ranjetul curvelor, mizeria vietii, idealurile sfaramate, si totusi sa mergi mai departe, pentru ca trebuie sa duci pana la capat misiunea. Pentru ca daca evadezi, pentru a-ti crea o farama de fericire, ea e o iluzie, fericirea e numai atunci cand vezi ca ai trecut obstacolele.
Asa ca, daca vrei cu adevarat ceea ce spui, in mod sigur o sa apara ,insa depinde in cea mai mare parte de tine.
Nu stiu ce-i cu adventistele, se pare ca ori ti-ai facut o imagine gresita, ori ai avut un esec sentimental.
Din cate am vazut eu, sunt persoane de incredere .Bine, ca nu obisnuiesc sa aduc prietene pe acasa, sau sa stau prea mult la vorba, insa se pare ca ai o conceptie total gresita.
Vezi peste tot barbati cu femei tacute ?
Cine stie ce drama ascund sau ce nemultumire, nu-ti poti da seama dupa aparente.
Samson,
Mi-au placut versurile! Muza poeziei cu siguranta nu sta pe site-uri religioase. Ai strapuns plafonul de nori si s-a vazut soarele.
Maria,
hai sa nu ne mai ascundem dupa degete.. Daca esti femeie in secolul 21 si traiesti in Romania ascultand predici cu mentalitati pre sec 1.. pai.. te cred ca e dureros.
Poate ca este bine pentru echilibrul tau ca ai gasit o supapa pe oxigen2.
Sunt alaturi de tine.
Acum lasand ironia,poate ca ar trebui sa fim mult mai crestini in gandire si sentimente,daca suntem crestini in declaratii.Probabil te urmareste „ranjetul unei curve” este problema ta,dar nu uita ca una ce a fost curva.. stii povestea.
samson si maria
fiecare aveti partea voastra de adevar.
sunt frumoase idealurile si avem nevoie de oameni sensibili si frumosi la vorba si act care sa le arate.
dar uneori realitatea e asa de cruda si sumbra cum zice claudiu incat poate e nevoie de un strigat. uneori limbajul e atat de plafonat, fals, de lemn, incat am ajuns sa am retineri la cei vb de iubire si sacrificiu. ce drept pe voi va cred ca pre ziceti cu foc. nu imi pareti falsi. de aceea pentru unii solutia samson e o optiune. ai nevoie sa demasti falsitatea cu levierul limbajului. e un racnet impotriva tuturor. mai ales impotriva ipocritilor.iti strigi dezacordul fata de inselaciunea unui mesaj gaunos. desigur ca Isus nu ar fi raspuns la fel, dar cred ca ar fi inteles
ce e drept e ca cel ce foloseste un limbaj violent si apeleaza la jignire e oricand gata sa o foloseasca si in actiune. adica e mai predispus. tot asa cum un mielusel tacut si bland poate deveni un monstru ca fiara din apocalips si ca pers central din parabola lev
vulgarizarea limbajului ar trebui acceptata in adventism.
forumul nu e o o exceptie ci o oglinda.
credem ca azs a ramas un colt de rai in care nu se intampla crize, crime s.a.m.d. ca sa schimb doar o litera si sa ma opresc cu insiruirea. nu stiu de ce avem pretentia la samson! vulgarul e prezent peste tot. la amvon, il avem pe iacob coman care are chiar succes. la catedra deasemenea stiu cateva nume. ma opresc aici pentru ca nu’i asa, noi credem in rai
stii cum deosebesti un azs de ceilalti fara sa il fi vazut la biserica sau sa il cunosti personal?
dupa injuratura acoperita
el zice asa
ce puii miei, ce pana mea, sa se duca in pisici!
eu i’as ruga pe cei de la Conferinta Generala sa scoata o bula papala in care sa se permita blasfemia neacoperita!macar pentru a scapa lumea de ipocriti! injura domne din toti rarunchii tai, ce atata perdea…na ca m’am suparat
Laurentiu H.,
Cred ca nu ai inteles ce am vrut sa spun. O mentalitate sanatoasa despre familie, si raporturile dintre oameni nu tine cont de secole.
Cand m-am referit la ‘ranjetul curvei’, m-am abtinut sa spun ca de fapt daca ar fi dupa mine le-as incarcera intr-un lagar de reeducare.
Se pare ca din acest punct de vedere m-am distantat de Isus, pentru ca nu prea cred in capacitatea omului de a renunta la ceea ce consider dispret fata de natura umana.
Consider insa ca felul atat de rigid de a gandi, si dorinta de a fi mai bun, e o cursa pe care am considerat ca o stapanesc, insa se pare ca au iesit altii invingatori.
Pentru ca nu am reusit sa inteleg oamenii, si nu am inteles de ce atata rautate.
Ceea ce am gasit pe acest forum a fost ca un dus cu apa rece, iar faptul ca am continuat e poate din dorinta de a incerca sa inteleg impulsurile si modul diferit de a gandi.
Crestinism nu am gasit nici cat o picatura de adevar pe degetul lui Nietzsche, insa am gasit omul din momentul in care iese din biserica.
Cat despre patetismul discursului, cine poate cunoaste cu adevarat ce se ascunde in spatele lui ?
Exista intotdeauna puterea omului de a disimula.
Oricum, eu sunt dezastru in materie de disimulare si am spus exact pretul pe care l-am platit pentru aceasta misiune numita, viata.
Si poate ca a meritat, sau merita in continuare.
draga jean 78
vorba nu’mi apartine
am auzit’o chiar acum doua seri la Sebastian Papaiani,
trecuse prin Madrid sa ne salute!
era prea recenta si prea in ton cu topicul ca sa nu o amintesc! nu e nimic personal, of da sensibili mai sunteti pe aici
@mariusdove
Nu sunt deloc suparat. :laugh: :laugh: :laugh:
Bravo Samsonele , frumoasa poezie . Aceasta poezie poate fi pusa alaturi de ,,Cintarea cantarilor” scrisa in Biblie.
Totusi , ceea ce nu-mi place ,este ca poezia ta reflecta (in general) , o trista realitate.
tarziu am citit cele scrise mai sus si tarziu scriu si eu aici- ma intreb daca o mai fi de folos… toti comentatorii aproape au scris de departe necunoscand relitatea…doar o persoana a indraznit sa scrie din cunostinta mai de aproape…vreau doar sa fac o precizare: da cel care a folosit levierul a fost si este inclus in programul SUP, este vizitat, i se scrie este incurajat(!) etc…Dar parintii ramasi cu doi nepoti de crescut, dar copii ramasi fara mama, fara tata ? pe ei cine in ce program ii mai baga?