Războiul clownilor
25 ianuarie 2012 46 comentarii
Deci eu băteam câmpii pe tarlaua lui Zuckenberg când m-am întâlnit cu niște nepoți speriați care mi-au dat de știre că și-n satul Dealu’ Frumos au început protestele. Și ca orice cronicar care se respectă, am pus mâna pe șoarece și m-am deplasat la fața locului, pe site-ul cu pricina, unde niște reporteri gâtuiți de emoție transmiteau în direct confruntarea. Dacă Romney și Gingrich ar fi fost prezenți în baia de mulțime electorală cu siguranță că l-ar fi acuzat pe Obama de acțiuni dușmănoase de subminare a caloriei naționale. Cert e că atmosfera devine explozivă și riscă să degenereze într-o secesiune de toată frumusețea dacă nu se intervine prompt și federal.
Dealul Frumos, sau în traducerea ilegaliștilor mexicani, Loma Linda, este un sat aflat la confluența autostrăzilor care te duc fie spre orașul sfinților (San Diego) fie spre metropola îngerilor (Los Angeles), depinde cum stai cu neprihănirea. De obicei în Loma Linda nu se întâmplă mare lucru în afara incendiilor răzlețe, cutremurelor sfioase, culesulului portocalelor sau păzirea Sabatului. Cu toate acestea Dealul Frumos a fost declarat patrimoniu UNESCO și monument al National Geographic deoarece acolo încă supraviețuiește o specie religioasă de a cărei conservare și salvare depinde întreaga omenire.
Numai că populația vegetariană de ziua a șaptea din satul cu pricina se află acum într-o mare primejdie și de ce nu, chiar pe marginea prăpastiei. Dacă misterul teleportării dinozaurilor nu poate fi elucidat, posibila extincție a adventiștilor este deja documentată. Catastrofa nu va veni din partea lui Big One ci a lui Big Mac. Bomba calorică este pe cale să fie detonată în Loma Linda prin deschiderea primului centru de reproducere a celulitei și colesterolului în zonă – căsuța cu surprize și clowni de la McDonald’s. Ceea ce este o ironie a sorții deoarece primul mecdonaldț din lume a fost inaugurat cu peste șaptezeci de ani în urmă, la o aruncătură de băț, chiar în parohia sfântului Bernardino. Deci clownul rătăcitor se întoarce iar acasă, la origini, acolo de unde a început marea orgie calorică.
Problema e că unii rezidenți mai puritani se simt amenințați de această ofensivă fast-food-istă și vor contracara printr-o mare demonstrație adventistă. Ceea ce este un oxymoron. Nu, nu, cuvântul nu se referă la vreun parazit intestinal ci este o expresie pitorească de pe meleaguri străine cu sensul de contradicție de termeni. Adică, în general, nutriționiștii de ziua a șaptea nu prea s-au remarcat prin proteste față de nedreptățile sociale ci mai mult prin condamnarea gravelor încălcări ale drepturilor vegetale. Sau dacă-ți cade boul sau vaca-n groapă, în ziua sabatului, sigur că te lipsești de predica de la 11 și sari în ajutorul bietului necuvântător. Dar dacă marșul pentru legalizarea mexicanilor și ocrotirea femeilor pică-n Sabat, atunci cine va rata rugăciunea de la deschidere?
Protestatarii, unii dintre ei participând anterior și la inaugurarea primului McDonald’s, vor ca primarul localității să promulge legea vegetariană pe întreg teritoriul comunei și să facă ca toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, americani și mexicani să primească un cupon în mâna dreaptă sau lipit pe frunte și să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă cuponul acesta caloric. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească proteinele căci este o fibră de ovăz iar valoarea ei nutrițională este de 1,474kJ pe suta de grame.
După principiul, comunitatea mică răstoarnă multinaționala mare, protestatarii adventiști înarmați cu bâte de soia, grenade cu gluten și cocktail-uri Orzov vor să patruleze străzile comunei în detașamente culinare, să declanșeze legea nutrițională și să confiște orice burger și plăcintă întinate cu carne, ouă, brânză, lapte. De asemenea se va interzice închinarea la cartof, venerarea moaștelor de vițel, tămâierea cu ulei încins și aghiazma cu cola. Religia fast-food va fi scoasă în afara legii iar cetățenii certați cu zarzavaturile și care nu se vor conforma codului vegetarian vor fi exilați pe insula Las Vegas unde vor fi chinuiți de fiara cu tonomate și jetoane în vecii vecilor. Așa să ne ajute Loma Linda!
Selkirk Grace
Some hae meat and canna eat,
And some wad eat that want it;
But we hae meat, and we can eat,
And sae the Lord be thankit. :-))
Misto!
„Problema e că unii rezidenți mai puritani se simt amenințați de această ofensivă fast-food-istă și vor contracara printr-o mare demonstrație adventistă.
Problema e că unii rezidenți mai puritani se simt amenințați de această ofensivă fast-food-istă și vor contracara printr-o mare demonstrație adventistă.”
Ei asta-i acuma! Cine se uită la MacDonald’s când alături e un restaurant de sushi sau unul chinezesc, tailandez, vietnamez?
un comentariu
„I think a good compromise Would Be to allow McDonald’s in the community, But THEN baptize new members of the church in the restaurant’s deep fryers – just a quick dunk of the ol ‘noggin (little or no permanent scarring with minimal hair loss). That way everyone wins, and they’ll learn to love and fear Quickly the power of Christ and delicious golden fries Thos.
It’s a good time for the Great Taste of Salvation!”
http://articles.latimes.com/2012/jan/22/local/la-me-loma-linda-mcdonalds-20120122
Óle tus huevos,esto llamo yo una cronica de verdad sigue así!
Aoleu maica cronicarule de ce nu zisasi mai repede de haleala sanatoasa ca-mi facui pacat ca tocmai mancai un footlong sub cu turkey si ham si daca stiam ziceam sa nu mai puna ham ham sa puna numa turkey. Da turkey ala se papa acolo la ei sau numai turkey vegan? Da cafeaua asta ce abureste si cu frisca deasupra ce zici, pot sa o savurez sau imi scade din durata de viata, ca eu inca sunt frumoasa si vreau sa mai fiu admirata inca multi ani de aici inainte. Hai te pupa mamaie, multa sanatate, peste juma de ora trec pe deasupra la casa matale sa te uiti in sus! Mwah
felicitari nea grigore!
mi se face rusine si greata de faptul ca mai apartin acestei religii fundamentaliste, pe care de altfel, nu am ales-o ci mostenit-o…
rusine talibanilor americani adventuristi din lumea a 7-a!
Daca se deschide un Mc in zona, pana la aparitia unei shaormerii nu mai e decat un pas. Atunci sa vezi probleme…
bravo taticu, poate mai deschizi ochiul ciclopic la vreo unu sau doi cititori mai sfinti de felul lor…
Grigore:
Orice pacat si orice hula se vor ierta oamenilor, dar hula impotriva dietei originale nu se va ierta nci in veacul acesta nici in cel care vine.
Pai deh, mai Edi, daca unchiesul nu a aflat ca singurele hule care se iarta nu numai in veacul acesta ci si in cele viitoare sunt cele impotriva existentei lui Dumnezeu, impotriva creatiunii, impotriva Vechiului Testament, etc., hule din astea care sunt acum la mare cinste si daca nu subscrii la ele esti declarat paranoic. Dar cred ca hula cea mai mare nu este aia impotriva dietei originaRe (si nu originaLe), ci hula impotriva lui Aristotel si a gindiri aia logice si originaRe. Este ca nici tu, cit esti tu de intruchipare a teolerantei, nu ai putea sa ierti o asemenea hula?
Herbalife 😉
Cumparati butoaie cu praf de lapte, amestecati cu apa si aveti belet de duh sfant via heaven.
sau mancati asiatic picant si carnos si ajungeti in iad
La o prima vedere totul pare firesc, revolta nu este decat apararea unor valori.
Valoarea unei bune protectii a eului, valoarea vietii consumate frumos, valoarea autoidentificarii prin reguli de viata . Toate aceste calitati ar trebui totusi sa vina de la sine, sa fie acceptate pentru aportul pe care-l aduc imbunatatirii vietii si nu ca fapte de mantuire.
Tocmai aceste lucruri bune puse intr-un context restrictiv duc cu ele povara efectelor negative ale izolarii.
Sub acest spectru binele devine forta restrictiva , el isi pierde dimensiunea cognitiva.
Nu e de mirare ca in pofida atator elemente bune, care fac ca viata sa aiba o calitate superioara,reformele privind sanatatea, viata, munca etc. devin instrumente de tortura, si cei mai multi se debaraseaza de ele ca purtand amprenta dominatiei eului.
Ajung sa vada libertate tocmai in lucrurile contrare acestui bine, sa le absoarba instinctual ca si cum fiinta cauta o reintoarcere la origini, la instincte, senzatii si reprezentari pierdute , vechi sau nestiute.
Gasesc placere in vulgaritate, ajung in imparatia frivolitatii sau in angoasa, disperarea uratului, se razbuna pe toti si pe toate sau isi cauta o noua forma de gandire mai dominatoare, se simt indemnati sa cunoasca partile care le erau ascunse pana acum, si fac din asta dominanta vietii lor sau estetica unor trairi la limita decentului.
Si toate aceste irosiri de forte, toate aceste trairi insalubre, isterice sau desarte sunt rezultatul unei constrangeri a binelui sub povara unei religii care nu a oferit afectivitate si raspuns intrebarilor constiintei. Constiinta a fost transferata zeului, morala la fel, fiinta supusa unei iluzii .
O umanizare umbrita de legea vechi testamentara, umbrita de mituri neintelese si luate ca sens , de infatuari ceresti, o alienare.
Eu zic sa fie libertate!
Sa se deschida McDonald-ul!
Si-atunci se va vedea cine se spurca cu acele bucate necurate,
cine-si va spurca inima judecand pe cei ce-si spurca gura si pantecele,
DAR MAI ALES CINE VA FACE DEOSEBIRE INTRE RITUAL SI ETIC.
SA NE TRAIESTI CRONICARE!
@ Aurel Ionică
Luând notă cu amuzament de caracterul imuabil al fixației dvs., m-am gândit că o replică de acum trei ani, de pe O&P, ar reda la fel de bine dilema dvs. existențială. No offence bro; just for fun…
The end!
@ eddieconst
Performanța nemuritorilor din LL este umbrita de senectutea celor din Okinawa sau Sicilia tocmai prin faptul că fără mărturii și dieta levitică, pot trăi la fel de mult și chiar mai bine. Aici, NG a transmis o fină ironie celor ce sunt motivați religios pentru un stil de viață sănătos. Dacă dieta are conotații soteriologice atunci yoginii, veganii și vedetele de la Hollywood intră primii în împărăție.
Pe de altă parte e foarte curios că leviții de ziua șaptea nu s-au înghesuit să protesteze împotriva segreaționismului, child labor, discriminării femeilor, dictaturilor sau nedreptăților de tot felul. Logica e simplă: societatea se duce; doar dieta rămâne… mai ales în viața de apoi!
Unchiesule,
Mersi pentru cronica pe care ai scris-o acum trei ani dar se pare ca in cei trei ani nu ai observat ca a curs cam multa apa pe Tamisa. Lucrarea aia de doctorat intre timp a fost acceptata de academie, eu am primit un doctorat pentru ea dintr-o tara cu una dince cele mai respectabile traditii academice, iar denuntarea postmodernismului pe care eu o faceam iar matale ti-a trezit o indignare sfinta intre timp a ajuns sa fie inteleasa si de Edi si acum denunta postmodernismul si el, desigur, spunind ca eu asi fi postmodernist. Or daca o cronica pe care o scrii se dovedeste depasita dupa numai trei anisori, cum speri sa te ridici la inaltimea lui Grigore ala inainte de ureche? Cred ca este timpul sa recunosti ca chestia asta cu cronicareala nu prea o ai si ca marele talent al matale este sa fii un Birlic. Problema la astia cu religia este ca umorul matale le cade mai greu la stomac decit carnea, fie ea si kosher, asa ca zi mersi ca eu sunt singurul care apreciaza si savureaza talentul matale umoristic.
#10 | Written by eddieconst
Cronicarul nostru sa ia aminte la aceste cuvinte spuse nu de oricine, ci de un om al lui Dumnezeu si sa se corecteze! 🙂 Edi, vezi ca in Apocalipsa scrie ca n-ai voie sa adaugi si sa scoti din cuvantul Domnului, atentie mare…
#11 | Written by Aurel Ionica
Lasati domnu’ Aurel, fiti si dvs mai ingaduitor, merge si „original” si „originar” la dieta asta de ziua a saptea.
#16 | Written by grigore dupa ureche
Motivatie religioasa sau amenintare prin cuvinte scripturistice? Mie imi este rusine sa spun ca in urma textelor gen Isaia 66 am lasat anumite „obicee”. Inclusiv ieri pe Speranta TV s-a citat acest text si s-a ajuns la concluzia ca cine citeste si mai consuma dizgratiosul animal nu va fi mantuit. Astazi nu a mai spus nimeni ca nu a mai ajuns niciun realizator la lucru din cauza zapezii. S-a amintit inclusiv de Bear Grylls care se expune unor situatii limita in care hrana lipseste aproape cu desavarsire. Oamenii „Cartii” au sugerat ca mai bine s-ar ruga un om ajuns intr-o astfel de situatie pentru o minune. Si daca Dumnezeu nu o face, va muri de foame. Ce valoare are viata, important e sa respectam o porunca si sa nu suparam Seful
Bear Grylls? Worst case scenario?
Un AZS si un porc naufragiaza pe o insula. Adventistul se roaga pentru o minune. Nema minune. Adventistul face foame. Porcul mananca scoici si crustace. Adventistul devine prea slab sa se apere. Porcul il ataca si il mananca.
Rezultatul:
Porcul supravietuieste.
Adventistul primeste premiul Darwin.
Adventistul ajunge in iazul de foc pentru ca insula pe care a naufragiat se afla de partea cealalta a liniei de timp si a primit semnul fiarei fara sa stie.
In ce ma priveste recomand fratilor de la Sperantza Dragoste de Viata de Jack London:
orasul care a spus nu virusilor din alimentatie-Loma Linda
Cineva care a vegetat intr-o coma de 20 de ani se trezeste mai tanar decat generatia lui. Insemneaza ca este mai sanatos?
Advantistii fanatici de bucatarie vegan si raw food sunt de obicei fixisti, lipsiti de vitalitate, lipsiti de atasament emotional fata de viata, lipsiti de entuziasm (exceptie probleme de dieta si EGW), incapabili de gandire critica (lipsa de proteina), dar traiesc mai mult. Sunt mai sanatosi sau mai vegetali?
Aha, acum incep sa pricep si eu cum este cu somnul asta al ratiuni. Ca sa-l poti savura, trebuie ca mai intii sa-ti infigi coltii in gitul lupului si sa demonstrezi ca esti mai lup decit lupul. Acum inteleg si eu de ce evanghelia asta dupa Darwin este asa de atractiva pentru pastorii si credinciosii din secolul 21.
#19 | Written by eddieconst
Avantajul porcului ca nu are interdictii, adventistul se alege cu un premiu post-mortem, e si asta o realizare, un exemplu de credinta pentru fratii care ar putea ajunge in aceeasi situatie.
#21 | Written by eddieconst
Incapabili de gandire critica sunt si aceia care nu duc lipsa de proteina. Cum sa incurajezi asa ceva cand te poti trezi contestat? Ca organizatie, biserica etc.
Aceste extreme culinare azs-iste fac si ele parte dintr-un act al mimarii fericirii din calitatea de membru al ramasitei. Aparent se pretuieste viata, insa la o privire mai atenta se observa starile de care spui tu.
#10 | Written by eddieconst
Edi aici in zona cateva zile in urma eram la un magazin cu profil european si acolo era si un pastor cu sotia. Am pus eu in cos ceva alimente „interzise” si sa vezi minune, au inceput sa se holbeze fratii in cos de ziceai ca au vazut pe necuratul. Acum, eu m-am gandit ca poate le-a lasat gura apa, da de unde ei au venit si cu solutia; ” Este bine sa alegem intelept ceea ce punem in cos!”
Raspunsul a fost sec; Vreti si dvs unul? Nu….multumim!
Este mai important ce mananci decat ceea ce crezi?…..am intrebat…..nu mia mai raspuns nimeni.
Nu trebuie cautata nicio justificare a atitudinii azs fata de ceea ce se intampla, pentru ca datele problemei sunt scrise in adn-ul sau ,constituie ceea ce-l diferentiaza.
Si privind din acest punct de vedere, nu stiu daca susceptibilitatea asupra autenticitatii evanghelistice nu este reala.
Isus a lasat o singura porunca noua, definitorie pentru urmasii sai si felul cum acestia ar trebui sa se raporteze la lume, la om :”Va las o porunca noua , sa va iubiti unii pe altii.”
Ori aceste porunci sau interdictii de a relationa cu cei din jur :”nu lua”, „nu gusta”, „nu atinge”, vin in contradictie cu insasi esenta evangheliei.
Continuitatea legica a vechiului testament in noul testament are ca fundament cea mai solida legatura si anume, ideea si confirmarea ideii de mesia.
Iubirea are la baza o explicatie, e bazata pe ceva, pe o relatie, sentiment, iar a spune ca poti iubi lumea toata este o iluzie. Insa a accepta pe cel de langa tine , lumea ,prin empatie, mila, apreciere poate fi atitudinea specificata in evanghelii si epistole.
Acceptand pe cei de langa noi, ii putem intelege, le putem intelege nevoile.
Insa, toate aceste dependente culinare, vestimentale sau legice au radacini in unele dureri sau isterii cognitive, impresii si vointe abstracte impuse in afara gradului de constientizare.
Un astfel de regim de izolare , de detasare fata de problemele celorlalti, face trairea numai pentru sine, iar cei din jur devin opozantii propriului bine.
O evanghelie intoarsa pe dos.
Iubirea nu se impune, nu se porunceste, ea exista si atat. Ca sa existe nu ai neaparat nevoie de certitudini ci de acea dorinta de a simti existenta, prezenta celuilalt. Iar aceasta legatura bazata pe ceva ce tine de interiorul inimii, de o anumita stare, nu poate fi explicata,nu primeste acceptul celorlalti ci depinde cu adevarat de o spiritualitate ce poate fi explicata numai din interior nicidecum la suprafata.
Numai ca aceasta iubire spiritualizata nu are legatura cu aproapele, nici numai cu tine ci cealalta parte a ta.
cealalta parte a ta…
adica jumatatea ta, daca exista, nicidecum o parte asa-zis divina.
Inca una proaspata despre Mac
Ca a manca burgeri ptr. un azs este sinonim cu spurcaciune, am inteles dar ce ziceti daca un azs detine el insusi un astfel de restaurant si vinde burgeri dar nu comestibili, ci sticati si nu fratilor lui, ci paganilor ca si asa ei nu sunt mantuiti!
„Sa nu mancati din nici o mortaciune; s’o dai strainului care va fi in cetatile tale, s’o manance,sau s’o vinzi unui strain; caci tu esti un popor sfant pentru Domnul, Dumnezeul tau.” DEUTORONOM 14.21
Sau poate o sa ma urecheze iarasi domnul profesor ca nu am inteles profunzimea acestui verset, ca noi astia gloatele, care nu am studiat logica nu intelegem nimic!
Iti dai seama…
Astia nu vor sa fie si aproapele lor mantuit si sanatos, sa fie cu ei in cer, le-ar lua altora banii pe comert „necurat”.
Ar face afaceri necurate cu sanatatea si mantuirea altora si asta cu porunca de la mnezo.
Bulangii nu gluma.
Citeam acum „Angoasa in civilizatie ” Freud, iar la pag.323 spune ca civilizatia este opera erosului care tinde sa uneasca indivizii izolati in familii, triburi ( in cazul de fata trib religios) etc. Avantajele muncii in comun , fara uniunea libidinala nu ar da coeziunea dorita. Pulsiunea agresiva se opune insa acestui program al civilizatiei.
Iar in cazul de fata, evolutia civilizatiei (azs) depinde de aceasta lupta intre instinctul vietii (hrana curata) si instinctul distrugerii (inamicii).
Intoleranta fata de neconvertiti isi are ramasite ancestrale, insa in cazul crestinismului fundamentul ostilitatii l-a pus apostolul Pavel.
Omul nu este o faptura blajina ci mai curand homini lupus, conchide Freud si il citeaza in acest sens pe H.Heine :” desigur ca trebuie sa le iertam dusmanilor nostri, dar nu inainte de a-i vedea spanzurati.”
Oricum, nu sustin punctul de vedere al lui Heine. Am experimentat iertarea si am vazut ca se poate , fara sa existe nicio urma de indoiala.
Ianis:
Hidroxidul de amoniu este de obicei prezent in carnatii de soia si in general acolo unde apare pe eticheta „isolated soy protein”. Este deasemenea folosit se pare in untul de arahide. La Loma Linda se produce si se consuma mai mult decat la McD. Oricum FDA-ul nu il considera nociv.
McD are pacarte mai mari si mai multe, dar lumea le inghite linistita. Problema cu NH4OH este se pare o mai degraba o panica populara.
Ce parere aveti de AUTOTROFI?
In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti „autotrofi”, o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza. Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiec.
Oamenii normali pot trai fara apa doar trei, patru zile, dar cu urmari uneori foarte greu de ameliorat. In ciuda faptului ca nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se formeaza in vezica, dar, cu totul inexplicabil , este absorbita ulterior de peretii vezicii.
Aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. Si creierul se simte mai bine astfel hranit. Este o metoda straveche, practicata de ascetii . Este chiar demonstrabila stiintific. In urma unor cercetari efectuate de „British Royal Medical Institution”, s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica.
Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara. Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa.
Incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane.
O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca „bateriile” umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat de tot.
Astfel, organismul isi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reactiile chimice, fenomen ce intervine cam dupa a 16-a zi de post . Organismul slabeste dramatic, chiar si 40 de kilograme.
Dupa acest „hop”, organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatile parapsihice. Celelalte parti ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara si medulla oblongata, nu sufera nici o modificare.
Se crede ca procentul foarte mare de functii ale creierului inhibate la oamenii ce consuma hrana solida se activeaza cu hrana solara. Si ceea ce resimte imediat orice subiect care renunta la hrana solida este inclinatia spre sfere spirituale, uitand de grijile materiale.
Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata pe animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul.
Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12.
Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.
Adevarul este ca transformarile care se produc in primele 21 de zile par ingrijoratoare, mai ales slabirea dramatica si aspectul de „pruna uscata” al pielii. Dupa care organismul incepe sa proceseze noua dieta. Nu toti reusesc sa se adapteze. Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte.
Expertii nutritionisti nu accepta aceasta idee si au si ei dreptatea lor. Cum ai putea, de exemplu, sa convingi copiii ca pot trai cu soare si aer?! Poti sa tii un bebelus in soarele diminetii cat vrei, dar, daca nu-l hranesti, va muri.
Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!
cred ca e mare gogoasa din categoria folclorului urban modern.
argumentele sunt cele mai probabil parastiintifice,sau de-a dreptul filozofice.
face parte din arsenalul asa zis new-age, o mistica moderna cu haine vechi…
Ce este asta, MISA?
Dupa acest “hop”, organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatileparapsihice.
Acum inteleg de ce basescu incearca o trecere de la hrana solida la cea gazoasa pentru populatia „romnilor”.
:))
@leo
Deci sa inteleg ca, daca vrem sa mancam sanatos, trebuie sa facem fotosinteza!
Your comment 😀
@laurbv
incearca!
Anubis ,Ediorgu si Study-nature
Ca tot sintem la „razboiul clownilor” ,uite ce mi-a trimis clovnul junglei;
http://www.deism.com/atheismcounterrebuttal.htm
Ca desimul este mort sau viu ,cu siguranta asta nu se traduce ca ateismul este bine si sanatos.
Ce parere aveti voi de argumentatia tipilor de mai sus ??
Citind comentariile de mai sus si interesul bolnavicios referitor la „sfintire prin mancare” iar mai la urma viata lunga prin fotosinteza imi confirma tot mai mult ca de fapt adventistii au o religie centrata pe OM si nu pe ISUS.(sau Geeezas ,cum le place unora sa ridiculizeze acest nume)
iar cand „viata vesnica prin fotosinteza ” ai lasa cu burta goala si mintea ravasita ,imbratiseaza ateismul ca drog suprem si ajung din nou la inceput;–inchinarea la ei insusi.
Adevaratul Isus a fost ,este si va fi un strain pentru majoritatea celor ce au fost infectati prin microbul supraevaluarii personale si marea lupta dintre semi-zeul Isus si ingerul ala cazut ce nu-si dadea seama ca se lupta de fapt cu o fiinta divina.(ideia unuia de la conferinta generala ce se ocupa candva cu editarea lectiunilor de sabat)
Somnul ratiunii in acest caz chiar ca a zamislit o lupta fantezista insa „reala” in mintea celor mai multi adventisti.
Un om inteligent de pe acest site spunea ca ;adventismul va sfarsii printr-o alta tragedie de teapa adventistilor din WACO Texas.
La ce folosete cuiva ca nu mananca hamburgars insa este plin de rautate nejustificata in timp ce se vede „pregatit ” pentru rapire.??
Evrei cap. 13 arata clar ca toate aceste restrictii alimentare nu le-a folosit la NIMIC celor ce si-au chinuit sufletul cu ele.
Desertaciune si goana dupa vant !
miscarea de integrare spirituala in absolut prin fotosinteza, noua reforma sanitara fresh de la academia de pocaiti.
va dezbracati in pielea goala, formati un cerc, va uitati la soare si intrati in absolut in timp ce macdonald v-o trage pe la spate :))))
gie!
pardon, amin!
Gata, s-a dovedit ca evolutionismul este fals. Experimental.
Si cand te gandesti ca nici in hamburger nu apare viata..
Povestea cu autotrofii parca e desprinsa din bancul ala cu magarul care a invatat sa nu mai consume hrana. Cand a reusit, a murit 🙂
Probabil pentru ca nu avea pielea verde, pentru fotosinteza.
in sfarsit beni, bine grait-ai ! amin. aferim beni
laurentiuh
Chuck Norris asta, aaa, Chuck Missler adica, neputand sa isi ia un doctorat in teologie, precum iluminatul coleg, Kent Hoovind, s-a gandit totusi sa devina expert in logica (mai stim noi pe cineva, dar nu spunem). Astfel ca argumentul borcanului de unt de arahide se poate alatura cu succes argumentului bananei
Ceea ce Grigore uita sa aminteasca este ca deschiderea McD a fost aprobata de consiliul local si de primarie, ca primarul este adventist si el, si cu toate acestea a aprobat. Ca pastorul bisericii locale cele mai importante a mentionat clar si raspicat ca, desi AZS sustine un stil de viata sanatos, acesta nu poate fi impus, si ca cei care se opun sunt in minoritate, si relativ putini. Exista un Carls Jr. deja in localitate, asa ca ce mai tura vura?
Dar, ca de obicei, grigore scoate misto-ul din dotare si nu isi face temele cum trebuie in materie de jurnalistica. Mai ca ai fi bun la Antena3, ca deh, ai aceleasi antecedente cu de-alde.