Minciuna n-are picioare scurte, poate doar barbă …

Se spune că minciuna are picioare scurte. Adevărul e că nu m-am gândit niciodată la minciună în termeni d-ăștia, așa, antropomorfici care este, deci e clar că nici nu mi-am imaginat-o vreodată ca Barbie. Însă zilele astea am avut o revelație. Se făcea că eram pierdut prin tarlaua lui Zuckenberg sau prin coclaurile mistice ale internetului când, deodată, aud o voce care mă îmbie preventiv cu formula, „grigorie, grigorie, pentru ce mă prigonești?” Am dat click să văz cine mă strigă pe numele de luptă și atunci mi s-a lămurit totul: am văzut-o față-n față pe cea nevăzută… Nu, nu i-am văzut picioarele, că nu-i frumos să te uiți în jos, dar am observat c-avea barbă! Părintele Coman al mincinoșilor n-a mai suportat tagma în care trăiește de mai bine de 20 de ani și cuprins de remușcări mai vechi dar mai ales de regrete viitoare și-a făcut mea culpa în fața unei audiențe de surzi. Să mă ierte iubitele surori și stimații frați din biserica unde s-a petrecut evenimentul însă asta a fost de fapt și înțelegerea: ca predicatorul să recunoască că este mincinos, ea, adică audiența care este, să se facă că n-aude! (Îmi cer scuze pentru cacofonii, dar astea sunt pur și simpu intenționate). Astfel cum se explică o minune așa de mare, că după această performanță nevinovată comunitatea a tăcut mâlc? E clar că n-a auzit nimic!

Proorocul din Solovăstru, fiind mișcat de-o streche dulce-amară sau mistico-religioasă, a început să erupă-n public și să-și reverse patima, mai întâi pe barba frăției sale iar apoi în poala tuturor celor ce aveau urechi de auzit. Fiind în faza publică a demascării întru reeducarea bandiților care au deviat de la linia partidului, în care, tovarășul Coman de la cadre, încă este membru de onoare, părintele Iacob a mărturisit tot, exact ca la școală, adică experimentul școlar de la Pitești unde se construiau suflete noi și frumoase pentru a fi integrate mai apoi în împărăția tuturor oamenilor de bine. Așa, pe nepusă masă, direct și fără ocolișuri, baciul mureșan a spus ceea ce restul de 99 de ciobani n-au curaj – că el este primus inter pares, adică toți sunt mincinoși, dintre care cel dintâi este el. Frumoasă mărturie și bine primită de frații care acum au confirmarea oficială a ceea ce ei de mult bănuiau – să nu faci ce face popa, să faci ce zice barba dumisale. Însă aici mă cuprind toate neliniștile, nu doar cele lexicalele dar mai ales alea silogisticale, ca să mă exprim așa. Păi dacă toți păstorii sunt mincinoși iar proorocul cu barbă este păstor nu rezultă din asta, conform 1 Aristotel 1, 3 că și păstorul Coman este mincinos? Sigur că da, dar asta-i nu-i vreo surpriză pentru că chiar dânsul a început silogismul cu concluzia… Însă să ne întoarcem la întrebările începătoare ale abecedarului ca să formulăm complicăciunile fratelui prezbiter Aristotel cam așa: dacă păstorul Coman este mincinos atunci când predică despre sine că este mincinos, mai este ‘mnealui mincinos? Adică el minte atunci când spune că minte. Oare nu înseamnă asta negarea negație, de unde rezultă de aici o frumoasă sinteză pozitivă și anume – singurul care spune adevărul gol-goluț este el, restul sunt niște mincinoși care este? Vot erat demonstrandum, sau tradus în ardelenește, fii deștept că țara geme!

De fapt care e problema? Problema e cu sindicatul din biserică, care e sublim dar lipsește cu desăvârșire. Părintele Iacob al surzilor a găsit pe meleagurile bisericii o pășune foarte mănoasă pentru pregătirea oițelor întru sacrificarea finală. Că e mincinos sau nu e deja chestiune de semantică și silogistică, deci nu ne interesează, însă ceea ce este cu adevărat interesant aici este micul experiment pe care-l desfășoară baciul solovăstrian. DIn ciclul, „dă mamă cu biciu-n mine c-am făcut pipi pe mine” proorocul din Carpați reușește o performanță pe care doar diaconul Țurcanu o reușea atunci când era bântuit de duhul lui Macarenko: prin alterarea și deprecierea constantă a realității existente și înlocuirea ei cu o imagine fictivă, re-educatorul Coman obține în final scopul demascării – să facă minciuna atât de reală pentru oițe încât acestea să uite complet ceea ce pentru ele înainte avea sens. Adică în limbajul celor care practică știința dracului, adică psihologia, tot de la Iacob citire, asta se numește atât de plastic și igienic, spălarea creierului și pregătirea lui pentru împodobirea cu căcăreze omiletice. Nu, părintele Coman nu e un fanatic; dacă ar fi fost ar fi avut scuză. Mai degrabă parcă ar avea profilul unui violator în serie care joacă al naibii de bine rolul asistentului social. Cam ce taină se află la mijloc atunci când se înmulțesc audiențele care se lasă violate sistematic, viețuind permanent cu iluzia că actul omiletic reprezintă necesara flagelare publică pentru păcatele imaginare inventate tot de prooroc și care audiențe dacă au răbdare până la sfârșitul predicii vor fi reabilitate și izbăvite? Însă dacă audiența tace sau zâmbește complice și te invită mereu asta nu se mai numește viol ci consensual. Curat murdar, vorba strămoșului meu.

Ciudată patimă a cuprins frățietatea ca să lași un prooroc cu barbă să te violeze ziua în amiaza mare, chiar în biserica ta, iar apoi să te convingă mieros că el e victima iar tu persecutorul. Poate doar triunghiul dramatic a lui Karpman ar putea să mai aducă lumină. Conform lui Karpman ăsta, avem de-aface cu niște jocuri d-astea drăcești, psihologicești, unde jocurile sunt mereu repetitive, fără ca jucătorii să fie conștienți că le joacă, adică și proorocul și audiența se miră și ei de ce le iese pe gură sau nu le intră pe urechi, cu momente de surpriză sau confuzie sporită, finalizându-se ulterior cu un simțământ acru, de genul – iar m-a violat ăsta! Tot Karpman care n-a avut ce face ne mai spune că sunt trei roluri necesare – persecutorul, salvatorul și victima, și că nu există poveste sau dramă fără schimbări de roluri. Adică, așa-n treacăt, să elaborăm puțin: scufița roșie este salvatoarea bunicii însă devine victima lupului care la rândul lui este persecutorul bunicii dar devine victima vânătorului care la rândul lui este salvatorul scufiței care este. Tot așa și cu fratele rasputin: în același act omiletic, poate fi și persecutor și victimă și salvator. La fel, teoretic, și audiența poate juca diverse roluri, însă aici vine Coman și-l contrazice pe Karpan: audiența nu va depăși niciodată stadiul de victimă pentru că atunci când Doamne Doamne este invocat ca persecutor și salvator, nu-ți mai rămâne decât lozul necâștigător – surd ai fost, surd să rămâi. Și uite cum proorocul mincinos spune adevărul. Votați timpanul!

Satira și omorul

Numai ce l-a invocat Troparul pe unchiul său și grigorie s-a și autosesizat ca DNA-ul pentru a investiga acuzațiile de blasfemie, obrăznicie și batjocorire ce i se aduc nepotului său. Ca orice nepot care se respectă și care n-ar vrea să-l facă de rușine pe unchiul care este, acesta (nepotul, nu unchiul) n-a avut ce face și s-a apucat de meșterit la niște comics. Și nu orice ce fel de comics ci chiar primele made în studiourile MARVENTIST (un hibrid între Marvel și Adventist, adică dacă minune nu e, nimic nu e) și care au atras după sine o foarte necesară publicitate. Dar cum publicitatea nu vine niciodată singură ci mai mereu este însoțiță de paparazzi de fiesbuc și de străini și călătorii prin tarlaua lui Zuckenberg, iată că nepotul Troparul a fost urecheat frățește cu blestemele și acatistele de rigoare pentru sacrilegiul comi(c)s. Acum cât de împietrit să fie grigorie ca să nu-și dea seama că și urechile ‘mnealui erau vizate în subtext având în vedere că primele benzi desenate fără desene au început să fie publicate de grigorie de ceva ani buni și care și ele au stârnit la rândul lor sfânta îndignare. Doar că nepotul Tropar, fiind crescut în generația techno, l-a întrecut pe unchiul său și s-a apucat să le și deseneze pentru ca impactul să fie mare și instant, după cum zice o vorbă de la sumerieni că un desen face cât o mie de tropi. De-aia rezidenții din peșterile francofile de la Lascaux nu scriau ci desenau: nu pentru că era analfabeți ci pentru că erau avangardiști!

Deci despre ce este vorba pentru cei care nu știu despre ce este vorba? După cum peroram și în cazul evanghelistului de 4 stele, reacția fraților speriați de imaginiile blasfemitoare aduce din nou în discuție cazul cuviioșilor Sofoclie și Aristofanie care n-au avut ce face și pus bazele tragice și comice ale artei ca mijloc de interpretare a realității. Mamă ce snob sună! Acum concret, că n-am timp prea mult iar cetitorii își pierd iar răbdarea și dau fuga să se zgâiască la icoanele Troparului. Conform teoriei cu pricina există cam două tipuri de personaje în arta asta dramaturgică dar și în viața de zi cu zi că doar grecii ăia nu făceau artă doar de amorul artei! Deci la inventar ne ies următoarele două personaje: eroul și nelegiuitul care la rândul lor se împart în patru – în eroi tragici și comici și bandiți tragici și comici. Dar pe noi doar eroii ne interesează, că de tâlhari are cine să se ocupe. Iată cum își explică grigorie reacția sfioasă a fraților care au pus mâna la ochi în consternare când au vizionat imaginile cu pricina: prin metamorfoza mistică a photoshop-substanța-țiunii eroul tragic a fost trasformat în erou comic iar frații n-au putut îndura această mare apostazie de la Adobe Photoshop. Deci care-i problema? Problema este că frații reprezentați cu tupeu artistic de Troparul care este, erau încremeniți în icoanele făcătoare de marvel de care n-ai voie să te atingi sau să le rostești numele ca nu cumva să te trăznească Ilie sau să te mănânce urșii lui Elisei.

Mai concret, ca să vorbim pe limba profanilor de rând, koine și vulgata, cel aflat în poziție de autoritate (zeul, regele, șeful, preotul, etc.) și care și-a făcut flotant pe muntele Olimp, adică eroul tragic, are imunitatea garantată la părerile, observațiile, criticile, îndemnurile muritorilor de rând. Interpretarea, viziunea, înțelepciunea lui este dincolo de cuvinte, e definitivă, permanentă, sacră. Cu eroul tragic nu porți dialog ci primești recomandări, nu dezbați ci doar asculți, nu negociezi ci execuți. El reprezintă ordinea socială care nu trebuie încălcată iar cei care se încumetă vor suferi consecințele. Or când vine nepotul Troparul și-l aduce cu picioarele pe pământ în forma eroului comic oare ce vrea să însemne lucrul acesta? Însemnează că ordinea aceea ar trebui discutată iar cel care o plasează dincolo de rațiune merită să fie ironizat. Iar asta pentru că satira este gardianul rațiunii și face posibilă confruntarea relațiilor sociale artificiale bazate pe ierarhie și autoritate. Când LC, FL, IC sau CD sunt photo-reproduși în Elrond, Gandalf, Gimli ba chiar Bonaparte asta se traduce că doar în mitologia comică mai putem să-i abordăm într-un discurs rațional, și întru îndreptarea căilor lor cele pământești pe frații cocoțați pe muntele Găina. Tragedia se agață de convingeri ca Iona de pește, chiar și atunci când te scufundă cu succes însă comedia caută convigeri fără să exileze îndoiala și întrebarea. Și ca să închei homerian am să declar așa pe nepusă masă că atunci când umorul este excomunicat, demonizat, ridiculizat înseamnă că rațiunea a intrat în comă iar trolii chiar umblă ziua-n amiaza mare!

Clownii nu mor niciodată

Am spus și o mai spun: mie-mi place de fratele Cornel și de el evanghelist. În ciuda a ceea ce s-a bârfit până acum și a ceea ce se va mai cârcoti de-acum încolo, eternul prezentator ne dă iar o lecție usturătoare de viață – Évangile sans frontière sau în traducerea existențialistă a lui Brigitte Bardot, Isus a murit și pentru maidanezi. Fără să disputăm caracterul all-inclusive al acestei generalizări ex gratiae, trebuie să recunoaștem că evanghelia chiar este antidotul pentru toate problemele lumii dintre care cea mai mare e tragedia. Că tradiția creștină s-a născut din tragedie asta se știa deja începând cu fericitul Augustin care obsedat fiind de vinovăție, păcat și femei n-a putut rezolva pe cale amiabilă această combinație ontologică; cred că de la el se trage și expresia testiculus errare divinus est, prin urmare castrarea fiind omologată ca semn suprem pentru cel chemat să respingă orice harem, imaginar sau instituțional și să se dedice exclusiv fitnessului religios. Dar să revenim la tragedie. Pentru că tragedia și religia nu pot fi separate, ele merg together like traffic and weather. Se știe că numai prin tragedie se poate produce orice fel de purificare, prin sacrificul victimelor a căror suferință servește ca ispășire pentru vinovăția celorlalți, astfel reușind să țină pericolul departe de stână. Problema e că acești protagoniști și antagoniști de etnie tragică nu prea pot fi salvați și nici nu se pot salva singuri.

Citește mai mult din acest articol

Războiul clownilor

Deci eu băteam câmpii pe tarlaua lui Zuckenberg când m-am întâlnit cu niște nepoți speriați care mi-au dat de știre că și-n satul Dealu’ Frumos au început protestele. Și ca orice cronicar care se respectă, am pus mâna pe șoarece și m-am deplasat la fața locului, pe site-ul cu pricina, unde niște reporteri gâtuiți de emoție transmiteau în direct confruntarea. Dacă Romney și Gingrich ar fi fost prezenți în baia de mulțime electorală cu siguranță că l-ar fi acuzat pe Obama de acțiuni dușmănoase de subminare a caloriei naționale. Cert e că atmosfera devine explozivă și riscă să degenereze într-o secesiune de toată frumusețea dacă nu se intervine prompt și federal.

Dealul Frumos, sau în traducerea ilegaliștilor mexicani, Loma Linda, este un sat aflat la confluența autostrăzilor care te duc fie spre orașul sfinților (San Diego) fie spre metropola îngerilor (Los Angeles), depinde cum stai cu neprihănirea. De obicei în Loma Linda nu se întâmplă mare lucru în afara incendiilor răzlețe, cutremurelor sfioase, culesulului portocalelor sau păzirea Sabatului. Cu toate acestea Dealul Frumos a fost declarat patrimoniu UNESCO și monument al National Geographic deoarece acolo încă supraviețuiește o specie religioasă de a cărei conservare și salvare depinde întreaga omenire.

Numai că populația vegetariană de ziua a șaptea din satul cu pricina se află acum într-o mare primejdie și de ce nu, chiar pe marginea prăpastiei. Dacă misterul teleportării dinozaurilor nu poate fi elucidat, posibila extincție a adventiștilor este deja documentată. Catastrofa nu va veni din partea lui Big One ci a lui Big Mac. Bomba calorică este pe cale să fie detonată în Loma Linda prin deschiderea primului centru de reproducere a celulitei și colesterolului în zonă – căsuța cu surprize și clowni de la McDonald’s. Ceea ce este o ironie a sorții deoarece primul mecdonaldț din lume a fost inaugurat cu peste șaptezeci de ani în urmă, la o aruncătură de băț, chiar în parohia sfântului Bernardino. Deci clownul rătăcitor se întoarce iar acasă, la origini, acolo de unde a început marea orgie calorică.

Problema e că unii rezidenți mai puritani se simt amenințați de această ofensivă fast-food-istă și vor contracara printr-o mare demonstrație adventistă. Ceea ce este un oxymoron. Nu, nu, cuvântul nu se referă la vreun parazit intestinal ci este o expresie pitorească de pe meleaguri străine cu sensul de contradicție de termeni. Adică, în general, nutriționiștii de ziua a șaptea nu prea s-au remarcat prin proteste față de nedreptățile sociale ci mai mult prin condamnarea gravelor încălcări ale drepturilor vegetale. Sau dacă-ți cade boul sau vaca-n groapă, în ziua sabatului, sigur că te lipsești de predica de la 11 și sari în ajutorul bietului necuvântător. Dar dacă marșul pentru legalizarea mexicanilor și ocrotirea femeilor pică-n Sabat, atunci cine va rata rugăciunea de la deschidere?

Protestatarii, unii dintre ei participând anterior și la inaugurarea primului McDonald’s, vor ca primarul localității să promulge legea vegetariană pe întreg teritoriul comunei și să facă ca toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, americani și mexicani să primească un cupon în mâna dreaptă sau lipit pe frunte și să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă cuponul acesta caloric. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească proteinele căci este o fibră de ovăz iar valoarea ei nutrițională este de 1,474kJ pe suta de grame.

După principiul, comunitatea mică răstoarnă multinaționala mare, protestatarii adventiști înarmați cu bâte de soia, grenade cu gluten și cocktail-uri Orzov vor să patruleze străzile comunei în detașamente culinare, să declanșeze legea nutrițională și să confiște orice burger și plăcintă întinate cu carne, ouă, brânză, lapte. De asemenea se va interzice închinarea la cartof, venerarea moaștelor de vițel, tămâierea cu ulei încins și aghiazma cu cola. Religia fast-food va fi scoasă în afara legii iar cetățenii certați cu zarzavaturile și care nu se vor conforma codului vegetarian vor fi exilați pe insula Las Vegas unde vor fi chinuiți de fiara cu tonomate și jetoane în vecii vecilor. Așa să ne ajute Loma Linda!

Extincția sau Calviția?

“La început a fost Evoluția și Evoluția era cu Dumnezeu și Evoluția era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin selecție și nimic din ce-a fost făcut n-a fost făcut fără selecție. Și Evoluția s-a făcut trup și s-a manifestat printre noi, plină de dovezi și adevăr. Și noi am privit la slava ei o slavă întocmai ca slava singurei născute din Nimic.” (Epistola către Fosileni 1,1-3)

Deci cum se plimba Evoluția printre ferigile grădinii Cambrianului în răcoarea zilei, după ce în prealabil sfârșise de selectat cam toate speciile cerului și pământului, s-a întâlnit cu două primate zglobii și mai cârlionțate care se jucau de-a v-ați ascunselea prin pomii din grădină. Adică pe străbunelu’ lu’ Neanderthal și pe-o strănepoată de-a lu’ Ardi și cărora le-a zis clorofilă-n față: “Puteți să vă cățărați prin toți pomii din junglă dar din bananierul binelui și răului sa nu mâncați pentru că-n ziua în care veți mânca o să vă cadă parul și-o sa mergeti scândură ca pinguinii.” Bineînțeles ca maimuța aia de Eva n-a ascultat și s-a repezit în bananier ca fata mare la bara de dans iar maimuțoiul ăla de Adam, ca de obicei s-a luat după ea. Cred că de-acolo vine și expresia că ce face omu’ face și maimuța.

După faza cu banana amândoi s-au trezit hairless. Eventual cu ceva fosile de păr din blănița primară, aciuiate stingher și ilegal prin zonele erogene, neurogene și sudoripare și niște mărar keratinos pe picioare dar care se putea rezolva ușor și dureros cu-o infuzie de ceară aplicată. În rest goi flintă. Datorită cojilor de banane rămase în urma actului evolutiv, amândoi au căzut pe spate de fericire și deșteptăciune iar din clipa aia nu s-au mai așezat în patru labe ci s-au ridicat direct în două picioare (era și imposibil de altfel datorită primului seism de plăci tectonice cartilaginoase ale coloanei geologice vertebrale). Asta a fost căderea pe spate sau căderea-n păcatele ei de evoluție a speciei.

Restul e istorie. Nici nu mai am dubii acum, mai ales că încă mai există specii de sapiens erectus care și-acum după ceva milioane bune de ani seamănă leit cu Ardi sau Lucy. Eu cred că la ăștia s-a oprit evoluția-n loc și d-aia-i și vezi vara la ștrand cu blană pe spate sau cu privire inteligentă de cimpanzei în călduri.

Ce mă frământă acum este altceva. Nu de unde vin, că asta-i clar ca parameciul, ci unde mă duc. Care-i următoarea treaptă evolutivă? Secvența logică următoare ar fi căderea generală a părului, această ultimă reminiscență de la patrupezii bătuți în cap de soare și musoni. Cu cât ești mai sus pe scara evolutivă cu-atât ai mai puțină blană pe tine. Deci oamenii care-și plâng părul datorită inevitabilei crize chelioase refuză de fapt să evolueze spre faza finală a Omului Spân, specie superioară de ființe cu pielea ca delfinul și care poate înota, zbura sau deplasa în orice mediu solid, lichid sau gazos dat. Așa c-aștept cu nerăbdare să am fruntea până-n călcâi, anomalie genetică misterioasă care indică maiestos spre-o evoluție coafată a speciei. Altfel cum să explicăm procentul mare de pleșuvie din comunitatea științifico-intelectuală dacă nu ca pe-un semn de bun augur că selecția naturală a creierelor hairless este în plină revoluție evolutivă iar în final specia de gelați, păroși, bărboși și hipioți care refuză să se adapteze este deja condamnată la extincție totală si definitivă. Așa că-n confruntarea finală dintre maneliștii și șahiștii de la Ciao Darwin, selecția naturală va fi năpraznică și necruțătoare.

Așa, era să uit. De ce-a murit Isus pe cruce? În contextul revelației speciale a selecției naturale a speciilor pe cale de dispariție, Isus a murit pentru toate maimuțele, cimpanzeii și gorilele care s-au blocat aiurea-n mijlocul procesulului evolutiv și care-acum așteaptă disperate și cu sufletul la gură, ori extincția ori calviția! Sau mai simplu spus: a murit degeaba pentru că mântuirea nu vine de la iudei ci de la cimpanzei și nu este prin credință ci prin selecție, și asta ca să nu se laude nimeni. Restul e floare la ureche. Make love not war!

PS: revelația asta spontană am avut-o azi-noapte. Cred c-am fost bântuit de-o viziune științifico-fantastică. Pe când eram răpit până-n al treilea strat geologic, mi s-a arătat un bătrân cu barbă albă care-mi zicea duios, ‘Grigorie, Grigorie, pentru ce mă prigonești?’ Nu cred că era Dumnezeu, pentru că deși avea barbă albă ăsta mai avea și-o chelie lucioasă care strălucea cam mistic. Cred că era Darwin în chip de înger venit să mă trezească din somnul rațiunii care deja năștea la greu numai monștri, balauri și pitici pe creier. Aliluia, Amin.