Crucea și Ghilotina

Anunțuri

8 Responses to Crucea și Ghilotina

  1. Frate Edi, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Aşteptând să-mi comunicaţi o adresă poştală la care
    să vă trimit ”Mintea de dincolo” a neurologului Dumitru Constantin Dulcan, am reuşit să găsesc
    prin intermediari în România volumul lui Frank J.Tipler ”FIZICA NEMURIRII. Dumnezeu, cosmologie modernă şi învierea morţilor”, apărută în Bucureşti la Editura Tehnică în 2008, în acelaşi timp cu cartea Dv. ”Dumnezeu nu joacă zaruri”. Observând că printre autorii citaţi în bibliografie şi de Dv. şi de Frank J.Tipler se numără Roger Penrose, Richard Dowkin, Robert John Ruseel, Stephen Hawking, Isaac Newton şi Stephen J.Gould, dar în vectori de interpretare diferiţi, am considerat că lectura ei v-ar putea interesa şi am aranjat să mi se trimită din Ţară această excelentă lucrare spre a v-o trimite în dar. Mă bucur să solicit autograful Dv. pe noua Dv. carte ICHNEUMONIDAE pe care o aştept la adresa din Germania de unde vă voi trimite cărţile lui Dulcan şi Tipler, Domnul fie slăvit! Liviu

  2. Crassus says:

    Multumesc pentru raspunsuri!
    Mi se pare interesanta ideea adevarului istoric progresiv care tinde catre absolut.
    Binele si raul sunt permanent redefinite in functie de factorii culturali schimbatori, apropiindu-se tot mai mult de moralitatea absoluta.
    Asta imi aduce aminte de argumentul lui Asa Gray, care spunea ca poti vedea un scop maret in natura daca privesti imaginea de ansamblu, desi unele detalii sunt crude si implica sacrificii ale unor indivizi.

    Daca inteleg bine, este vorba despre un nou argument teleologic – „o teleologie fara teleologie” (Charles Jencks), in care lucrurile isi schimba permanent functia, mutatiile sunt aleatorii,
    nu exista un telos palpabil (lamarkismul a cazut), dar privit in ansamblu – totul se complexifica si se indreapta spre un telos.
    Jencks spune ca scopul Universului este sa tinda catre limita dintre haos si ordine (edge of chaos), cu alte cuvinte sa se complexifice progresiv, maximizand posibilitatea alegerilor cu un consum din ce in ce mai redus de energie si intr-un timp cat mai scurt.
    Intr-o perspectiva crestina, cred ca se poate spune ca lucrurile se indreapta spre maximizarea liberului arbitru si spre inscrierea chipului lui Dumnezeu in om si in natura.
    Mi-ar fi greu sa spun unde se inscriu aici „evenimentele finale”, indiferent de natura lor.

    In ce priveste radicalismul lui Iisus – pare interesanta ideea.
    Filmul Cloud Atlas ilustreaza foarte bine schimbarile radicale de paradigma din fiecare epoca: eliberarea sclavilor, conditia artistului [gay] care renunta la viata, dar traieste prin geniul muzicii, egalitatea in drepturi dintre clone si restul oamenilor etc.
    Totusi, imi pare destul de ambigua ideea, atat cat am inteles din ea. Stalin si Hitler au avut radicalismul lui Iisus? Dar Richard Dawkins?
    Conform definitiei, oricine crede intr-o misiune radicala pe care trebuie sa o indeplineasca cu orice pret, da dovada de acel radicalism.
    Pastorii care se dedica full-time tele-evanghelismului sau misiunii si ajung sa o dea in bara cu sotia sau isi neglijeaza copiii – dau si ei dovada de radicalismul lui Iisus?
    Astept emisiunile viitoare.

  3. ge2oana says:

    Nu, Dawkins nu este radical, la fel cum nici Stalin sau Hitler n-au fost.
    Ma refer vis avis de ceea ce Edi spune despre radicalismul lui Isus.

    Dawkins, ca sa-l intelegi, nu trebuie sa-l vezi doar pe youtube, mai trebuie si citit.

    Iti recomand „Iluizia, fata morgana, de Dumnezeu”. Cred ca e cam asa ceva titlul in romana.

    Pana la urma , eu cred ca Dawkins n-are asa de mult ceva impotriva lui Dumnezeu cat are impotriva religiei. Si , in privinta asta, sunt de acord cu el.

    Cu Hawking e alta istorie, nu e in aceiasi barca cu Dawkins.

    Zic si eu !

  4. Am inteles ceva dar nu destul de bine diferenta intre revolutia franceza si cea americana. As vrea sa stiu: de ce sistemul de unitati de masura international, francez la origine si folosit se pare in circa 35- 40% din lume este superior celui anglo-saxon? Metrul este a 10-cea milioana parte a distantei de la ecuator la pol, kilogramul este masa unui litru/decimetru cub de apa la 4 grade celsius, gradul celsius este la fel cu (gradul) kelvin (care incepe de la zero absolut, neavand valori negative) doar ca se muta punctul zero la punctul de inghet al apei care este dupa cum imi amintesc la circa 273 de kelvini, iar 100 de grade celsius sau 373 kelvini corespund cu punctul de fierbere a apei. Nu am trait intr-o tara cu un astfel de sistem anglo-saxon, insa sistemul international francez il gasesc mult mai practic si usor de folosit si de calculat.

  5. Crassus,

    Nu l-am citit pe Charles Jencks dar idea teologiei fara teleologie are sens, la fel ca si cloud atlas. Obstacolul in calea regandirii crestinismului nu este atat ignoranta cat aroganta preedicatorilor. Nu i-asi pune pe Stalin si Hitler in aceiasi oala cu Marat si Robespierre, dar cred ca Marx si Lenin nu sunt departe de imparatie.

    ge2oana: Iti dau dreptate cu Dawkins. Omul este in primul rand un savant si numai dupa acea un cruciat impotriva prostiei sfintite. Totusi cartea lui dovedeste o intelegere superficiala a teologiei crestine. Compara cu bertard russel „The History of Western Philosophy” unde taticul sau intru ateism recunoaste ca a fost invatat sa mearga de calugarii medievali.

    Nicusor Ghioc,

    Anglo-saxonii sunt mult mai conservatori decat continentalii (mai ales in US) si vor sa fie deosebiti. Sistemul este greoi si primitiv (antropometric). Nu mai vorbesc de teoriile conspirative ale crestinilor conservatori care vad in sistemul european pe Iluminati si un atac impotriva standardelor biblice (KJV). Totusi la NASA sau in armata prevaleaza standardele europene.

  6. ge2oana says:

    Edi,

    Corect si la obiect. Dawkins insusi recunoaste ca „a umblat ” dus de mana prin biserica anglicana in copilarie, ba are si aprecieri pt. unii din cei ce l-au insotit.

    Dawkins tuna si fulgera ,da, impotriva prostiei sfinte, totusi, eu inteleg ca nu se „ia” de Dumnezeu asa cum o face cu onor reperezentantii Sai.
    Nu-i expert la …..suma teologica, ia si el din prostia trecut-prezenta( aproape sigur ca si viitoare !!) si izbeste de pereti cu ……Dumnezeu (!?) lasad impresia ateismului.

    Oricum, te rog, nu spune ca Dawkins e prost la domeniul perceptiei religiei corporative !

    N-ar fi drept !

    Ah, sa nu uit, in cartea asta cu iluzia de Dumnezeu, declara de la inceput ca scopul lui este ca cititorul , nu doar sa analizeze critic, ci si sa inteleaga ca…..Dumnezeu NU exista.

    Ce-am perceput eu ?
    Ca Dumnezeu, daca exista, este pus intr-o lumina teribil de proasta de cei care zic ca-L iubesc si-L slujesc de nu mai pot de dragul Lui, fie ei popor de rand sau clerici din corporatie.

    Intelegere subiectiva, desigur.

    P.S

    M-am delectat de analiza pe care o face Dwkins in ce priveste „contributia” adusa umanitatii de Hitler si Stalin.

    Unul catolic devotatat, celalalt ateu declarat si convins dupa o adolescenta ortodoxa.

    Cocluzia lui Dwkins ?

    Sunt DOAR ateii de vina la nenorocirea umanitatii ? Nu, avand in vedere ca ateismul are certificat de nastere recent, RELIGIA a facut cu mult mai mult .

    Rau, desigur !

    Edi, ai vrea ca adventismul sa fie religia majoritara care sa-L proclame pe Isus si sa-i” ajute ” pe oameni sa-L iubeasca !?

    Proasta intrebare, nu-i asa !?

    Fereasca Dumnezeu sa se intample asa ceva ! Nu-i suficient atat cat este acuma !?

    Ba da, mai mult decat suficient , e deja gretos !!

    O alta intelegere subiectiva, desigur.

  7. ge2oana says:

    Edi,

    Tot incercam sa mai vedem si noi, astilalti, vreo predica pe http://www.chicagoadventist, ceva ce predici in biserica aia de limba romana din care a plecat amicul Bardan Gabriel spre o alta biserica …..de limba engleza tot din Chicago.

    Nu prea sunt sanse. Offline la capitolul asta, ramane doar sc. de sambata ca subiect corporativ.

    Oricum , mai bine decat deloc. Stiu ca nu depinde de tine, vedem si noi rating-ul pe intercer la studiul lectiunii facute la voi, vedem si panarama si rasulcurcilor de pe la case „mari”, e clar cine ce si cum face jocurile la ruleta.

    Banul face muzica ,dar si lucrarea Domnului.
    Nu e de mirare ca corporatia SDA vegheaza intens, prin delegatii alesi si nu numai, ca nimic necurat sau spurcat sa se apropie cumva de mintea contribuabililor.
    Methoda veche, monezi noi, interese …..divine.

    Apuci pensia !?
    Nu cred ca asta depinde de….Dumnezeu, mai degraba de politica SDA corporativa, variabila si ea ,la fel fel ca orice politica de orice culoare din orice vreme.
    Nimic nou sub un soare vechi de doar 6000 ani, conform doamnei profet-recunoscut oficial in corporatia SDA.

    Vorbesc de miss EGW, dealtfel doar un om cu o fundatie pe masura.
    De numarul de zerouri de la dreptul de autor vorbesc, desigur.

  8. allmaris says:

    O scurta „predica”:

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: