Selectia naturala pazeste principiul non-contradictiei

Voi incepe prin a-l cita pe cem mai influent logico-pozitivist al secolului XX: „Sensul lumii trebuie sa se afle inafara lumii”. Asta insemneaza doua lucruri. Mai intai, nu putem evita teologia (cel putin implicit) atunci cand vorbim despre sens si valoare. In al doilea rand, intrucat principiul non-contradictiei tine de articularea limbajului la suma faptelor care este lumea, teologia nu are sens. Wittgenstein insusi gaseste solutia in tacerea mistica. Hegel in dialectica. Luther in credinta. Kierkegaard in „intelegerea periculoasa” dincolo de principiul non-contradictiei. Etc, etc. Numitorul comun la toti acestia este ca au impins gandirea pana la 0. Asta trebuie sa facem si noi, „pocaitii”, daca vrem ca lumea civilizata sa asculte ce avem de spus.

Si acum intrebarea: pazeste Dumnezeu principiul noncontradictiei?

Asta s-a intrebat insusi Descartes. Ipoteza farsei cosmice: si daca Dumnezeu vrea sa credem ca 1+1=2, cand de fapt nu este asa? Raspunsul sau a fost ca trebuie sa credem ca Dumnezeu garanteaza adevarul logic, pentru ca altfel stiinta nu ar fi posibila. Este o ironie nesesizata in ateismul de youtube faptul ca increderea in adevarul stiitific este conditionata in ultima instanta de acceptarea argumentului ontologic.

De aici, Descartes purcede cu optimism spre noi forntiere: geometrie analitica, mecanica carteziana, omul masina. Ce te faci insa atunci cand ajungand la capatul acestor frontiere, descoperi ca pisica lui Shroddinger nu asculta de principiul non-contradictiei? Zizek spunea cu umorul balcanilor ca Dumnezeu ne-a crezut prea prosti pentru fizica quantica, si ca atare nu si-a batut capul sa simuleze universul dincolo de legile newtoniene.

Adevarul este ca nu Dumnezeu, ci selectia naturala, pazeste principiul non-contradictiei. Creierul a evoluat in acea zona ontica care este descrisa de legile mecanicii clasice. Daca exista un procent de nebunie ereditara in orice societate umana, este pentru ca omul a suspendat selectia naturala, avand grija ca cei care nu pot sa treaga strada singuri sa nu fie calcati de masini. Uneori ma intreb daca victoria lui Homo Sapiens asupra verilor sai mai dotati nu s-a datorat tolerantei fata de schizofren si epileptic, care a insemnat implicit toleranta fata de geniu, si asa s-a nascut shamanul, primul om de stiinta.

Ce facem cu teologia? Grecii aveau motive solide sa considere crucea o nebunie. Sa nu uitam ca teologia vine de unde vine si principiul non-contradictiei, de la Aristotel. Conform principiului amintit, spune filosoful in Metatfizica (V), Dumnezeu nu este constient de existenta noastra. Mintea perfcecta a Agentului Imobil nu poate fi miscata de violul banal, urmat de uciderea cu pietre pentru impuritate sexuala, a unei fetite de 13 ani in Somalia (unde s-a trecut cu succes de la dialectica de stanga la mistica de dreapta, dar asta e pentru alt articol).

„La inceput a fost Logosul (asta spune si Platon)… si Logosul s-a facut trup (contradictie logica intre universal si particular), si noi am vazut slava lui (nu Idea, ci Galileanul descult, alta contradicite logica), intocmai ca slava singurului nascut din Tatal (nascut din cineee?). Basca ca i s-au mai si relaxat sfincterele pe cruce. Hei, Paulus, prea multa invatatura te-a facut sa uiti sa-ti iei pastilele.

Teologia crestna s-a nascut din contradictia intre universalitatea logicii si universalitatea logosului intrupat, care are doar trei rezolvari posibile: paradoxul, mistica si dialectica.

Impartasesc lipsa de entuziasm a lui Ibrian pentru Kierkegaard (mai ales considerand reduntanta referintelor la el), dar recunosc ca omul si-a castigat cinstit dreptul de a nu fi trecut cu vederea. Am tot atatea gene de mistic ca dom’ Cioran, admistratorul strandului de la Valea Aurie (langa Rasinari), care ne injura de toti sfintii cand saream gardul.

Cat despre dialectica, vorba lui Francisc I „Nu sunt Marxist, dar nici nu ma supar daca sunt numit astfel”.