Un pic de teologie lacustra, in asteptarea curcubeului

Textul de mai jos s-a născut în urma agitatiei create după ce un travestit a câștigat finala Eurovision, moment care a polarizat instantaneu diferite grupuri de discuții. Nu mă voi ocupa despre homofobie, drepturile comunității LGBT sau etică creștină. E doar o coincidență fericită că astăzi este Ziua internațională împotriva homofobiei și transfobiei.

În linkul acesta găsiți o scurtă emisiune sub numele Dumnezeu are planuri mari cu mine, în care protagonistul este un transgender. Acesta are identitate sexuală masculină în timp ce natura l-a înzestrat cu o identitate fiziologică feminină. Pe parcursul dialogului, oaspetele își afirmă credința creștină, o idee care, mai mult ca sigur, ca va deranja creștinul convențional.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte că am învățat la un curs despre Rainbow Theology și Queer Theology. Cele două reprezintă contextualizarea teologiei creștine pentru comunitatea LGBT. După cum era de așteptat, profesorul meu a trecut rapid peste această ”abordare neetică a Scripturii”, dând de înteles că biserica creștină a confiscat interpretarea Bibliei (astfel lăsând pe dinafară o mulțime de teologii, nu neapărat legate de problematica în discuție).

Queer Theology (care a ajuns să fie predată în mari universități: Vanderbilt Divinity School, Vancouver School of Theology, Pacific School of Religion, Chicago Theological Seminary, Harvard Divinity School) pornește de la presupunerea că non-conformismul legat de gen precum și manifestările LGBT au fost dintotdeauna prezente în istoria umanității precum și în Biblie.
Queer Theology abordează texte din Scriptura (de exemplu din VT) după aceiași tehnică folosită de apostolul Pavel (cu al său creștinism anti-iudaic pornind de la VT ) sau de biserica primară care a dat naștere evanghelilor(care sunt niște kerygme/marketing religios și nu istorie obiectivă)

Iată câteva repere biblice sau din istoria creștinismului, iubite de adepții teologiei queer, în același timp blasfemiatoare pentru restul lumii:
– Omul creat în Geneza 1 este androgin (după chipul creatorului), abia în capitolul 2 are loc desemnarea identităților sexuale prin care se poate pune în aplicare ordinul de perpetuare a speciei
– Cartea Cântarea Cântarilor este, la origine, o poveste de dragoste homosexuală; în textul ebraic curent, deși purificat, încă se mai pot urmări elemente care sugerează afirmația asta
– Clasicul exemplu cu David și Ionatan, a căror o dragoste întrecea pe cea față de femei. Pe aceiași temă trebuie menționat că pentru comunitatea LGBT, Vasile cel Mare și Grigore de Nazianz, doctori ai bisericii apusene și sfinți ai celei răsăritene, sunt priviți ca sfinți pentru următoarea frază scrisă de Grigore, la moartea prietenului drag, Vasile:
”Then not only did I feel full of veneration for my great Basil because of the seriousness of his morals and the maturity and wisdom of his speeches, but he induced others who did not yet know him to be like him…. The same eagerness for knowledge motivated us…. This was our competition: not who was first but who allowed the other to be first. It seemed as if we had one soul in two bodies”
– Rut și Naomi, poveste de dragoste lesbiană, exemplu folosit, în mod paradoxal, la ceremonii de căsătorie straights.
– Isus și ucenicul preaiubit (care ar putea fi, dar nu obligatoriu, apostolul Ioan). Nu neapărat o iubire fizică ci una platonică (la origine, iubirea platonică era de tip gay).
– În teologia rasăriteană, nunta din Cana e o prefigurare a nunții lui Isus cu biserica. Pentru teologia queer, aceasta e o nuntă pe jumătate gay, biserica are și bărbați.
– Marta și Maria, descrise ca fiind surori, un posibil eufemism pentru un cuplu de lesbiene. Ca fapt divers, în ecranizarea lui Scorsese după romanul lui Kazantzakis, Isus se însoară cu ambele în același timp.
Centurionul roman și servitorul iubit, o posibilă dragoste homosexuală (relațiile homosexuale între stăpâni și sclavi erau normale în societatea greco-romană)
– Cuplurile de apostoli sau misionari menționați în NT
– Creștinismul occidental onorează diferite perechi de martiri, sfinți sau călugări, posibile cupluri gay: Sergius and Bacchus, Polyeuct and Nearchos, Felicity and Perpetua, Saints Galla and Benedicta, Symeon of Emessa and John
– În biserica primelor secole exista un sfânt, episcop și poet, St Paulinus of Nola, cunoscut pentru versurile homoerotice dedicate iubitului, Ausonius
– Sfântul Patrick a avut un iubit în tinerete, Sfânta Brigid a avut și ea sufletul ei pereche, Darlughdach.
– Evul Mediu e plin de literatură creștină homoerotică, printre autori găsim nume mari: St Bernard of Clairvaulx si Sf Malachi, îngropați, după dorință, în același mormânt; Anselm de Cantebury (am putea face un joc de cuvinte de la lucrarea lui celebra Cur deus homo/De ce a devenit Dumnezeu om), Benedict IX (rămas în istorie ca cel care a transformat Vaticanul în bordel masculin); Saint Aelred of Rievaulx; Alcuin of Tours – cu o mostră lirică mai jos (poezie către Arno, episcop de Salzburg):
Love has penetrated my heart with its flame,
And is ever rekindled with new warmth.
Neither sea nor land, hills nor forest,
nor even the Alps Can stand in its way or hinder it
From always licking at your inmost parts, good father…

– Despre papalitatea homosexuala, în ciuda persecutiilor inchiziției, nu ne permite spatiul, mai multe aici
– Sfiți gay moderni: Blessed John Henry Newman and his beloved Ambrose St John

Later Edit: am omis să introduc textul din Matei 19:12 în care Isus spune că există fameni/eunuci prin naștere și unii prin alegere. Am găsit studii care pun egalitate între fameni și persoane gay mergând pe următoarea logica:
-Eunucii pot procrea
-Eunucii nu au atractie fata de femei
-Eunucii sunt activi sexual cu barbatii
Pentru detalii urmați linkul.

Rămâne ca fiecare să decidă dacă exemplele de mai sus, ca și restul interpretărilor queer, sunt legitime și țin apă sau nu (ca să citam un clasic în viață). Evident că teologia aceasta, momentan, e una de nișă și că abordările ei sunt motivate ideologic. În egală măsură, teologia mainstream a fost cândva de nișă, puternic motivată ideologic iar acum intolerantă cu concurența. Încă o formă de gândire dublă și de confiscare sectară a unor texte din domeniul public.

Încrâncenarea cu care a fost tratat cazul Conchita scoate la lumină duplicitatea unei generații care, în alt context, ar fi rupt gardurile stadionului unde un mustăcios pe nume Freddie, împreună cu o trupă botezată sugestiv și subversiv, ar fi făcut paradă de jupoane și sâni falși cu orele.

–––––––––-
Bibliografie:

Thomas Bohache et al (eds):    The Queer Bible Commentary
Patrick S. Cheng: Radical Love: An Introduction to Queer Theology
Patrick S. Cheng: From Sin to Amazing Grace: Discovering the Queer Christ
Patrick S. Cheng: Rainbow Theology
Susannah Cornwall: Controversies In Queer Theology
Gomes,  Rev Peter:  The Scandalous Gospel of Jesus: What’s So Good About the Good News?
Robert Goss:  Queering Christ: Beyond Jesus Acted Up
Theodore W. Jennings Jr: The Man Jesus Loved: Homoerotic Narratives from the New Testament
Gerard Loughlin: Queer Theology: Rethinking the Western Body 
Dale B Martin: Sex and the Single Savior: Gender and Sexuality in Biblical Interpretation

19 Responses to Un pic de teologie lacustra, in asteptarea curcubeului

  1. http://buzaumioritei.adventist.ro/2012/01/20/ce-spune-biblia-despre-homosexualitate/

    Implicații

    Prin declarația că toate formele de homosexualitate sunt păcat, pasajul biblic ne avertizează să nu ne implicăm în niciuna din ele. Dacp deja suntem implicați, suntem chemați să renunțăm. În 1 Cor. 6:19-20 Pavel declară declară că deja creștinii au făcut o astfel de schimbare. Romani 1 nu ne cheamă să ridiculizăm, să urîm, să blamăm sau să disprețuim păcătoșii. Toți am păcătuit și avem nevoie de jertfa Domnului Isus ca să fim mântuiți. Ca atare, adventiștii îi respectă pe toți oamenii indiferent de ce relație practică: hetero sau homo. Ei declară că toate ființele umane sunt creaturile lui Dumnezeu și de aceea au valoare înaintea Lui. Adventiștii sunt împotriva abuzării homosexualilor. Ei iubesc păcătoșii, chiar dacă nu sunt de acord cu păcatele lor. Noi suntem chemați să îi prevenim pe homosexuali și să ne pese de ei, care uneori poate însemna să urmăm sfaturile Domnului Isus din Matei 18:15-20 pentru a-i salva în Împărăția lui Dumnezeu (1 Cor.5:1-5). Adventiștii susțin schimbarea și pe cei care se luptă pentru ea.

    Ekkehardt Muellere, dir. asociat Institutul de Cercetare Biblică al Bisericii Adventiste

    hmmm, oare chiar asa este?

  2. allmaris says:

    Mi se pare mie sau castigatorul la Eurovision de anul asta seamana cu Isus asa cum apare prin anumite imagini promovate in mediul crestin? 🙂

  3. Ianis says:

    Evolutia Ratiunii

    As vrea si eu sa vad niste homosexuali salvati de azs

    allmaris
    Conchita seamana atat cu Isus cat si cu preotii lui. Concurenta? 🙂

  4. Eu locuiesc in tara Conchitei,nu am auzit la radio sau la cei din jur sa fie deranjatii de orientarea sexuala sau imaginea Conchitei.
    In schimb chiar am auzit de la cineva din familia mea (azs fundamentalist) ca si-a lasat parul ca isus.
    Ceea ce ma distreaza pe mine cand se face o afirmatie de genul ” are parul lung ca isus” de parca isus ne-a lasat vreo poza cu el ca sa stim exact ca avea parul lung.

    Ianis,

    Poate peste 200 de ani bazs va salva si homosexualii, daca evolutia va permite supravietuirea bazs. Dar mai este posibil ca „Duhu sa ne vorbesca din nou, poate ne va invata sa acceptam si minoritatiile”.

  5. Conchita/teologia lacustra pot fi luate doar ca o pastila de ras! Nu intrunesc conditiile unui subiect de analiza! Sa ne amuzam ! Curcubeul e comic!

  6. Ianis says:

    Mariana, lacustra asta e de la ploaie. Dar sa vezi ce curcubeu iese dupa 🙂

    Apropo, pentru pasionati: curcubeul si cucurbitaceele lui Toparceanu (sau castravetele lui Florin Piersic) au aceiasi radacina etimologica, ceva care este indoit, si, adaug eu, poate lung.
    Adica un fel de Wurst (cine citeste sa inteleaga 😛 )

  7. ge2oana says:

    Pai da´ nici nu poa´ sa fie altfel , Ianise….

  8. Marcus Crassus says:

    I tell you right noooow…

  9. ge2oana says:

    Uitati-va la el,

    Tipicul om serios, iubitor de Dumnezeu, dezgustat,spre Lord gloria, de toata scarbosenia asta ….

    Vi-l imaginati in ….juriu ,laturi de cei 24 de la fel ca el plus SDA care, nu-i asa, vor judeca lumea !?
    Eu, recunosc, n-am nici cea mai mica sansa in fata oamenilor astora a lui Dumnezeu, n-am cum, este imposibil !!

    Mi-aduc aminte de un golan batran ca asta din video, un curvar vegetarian, un turnator la SS(romaneasca…) ,presedinte de conferinta cu viza permanenta in USA si RFG, un libidinos caruia trebuia sa-i fi taiat un deget macar atunci cand…..ucrainean jegos….
    Am stiut tot timpul cine este, ma uit la sora-sa si la cumnat´su la nadejdea tv, stiu cat de mult rau a facut familiei mele, cat a turnat pe goarna la partid, securitate, militie….
    Dar, nu-i asa, daca a fost slujitorul domnului , traiste si acum , are pensie, se vaita, doar ca nu mai poate f….e , in rest , slava lui Iehova .

    Si cati n-or mai fi ca golanul asta ….
    Dumnezeu !?

    Hai ,dom´le , ce dracu !!

  10. ge2oana says:

    http://www.990.ro/filme-49517-Her-online-download.html

    Poate va place filmul asta,deh, conditie umana,vorba profetului oficial preluat pana la paroxism de mai toti activistii SDA.

    Oricum , mult mai bun de vizionat decat hahaiturile si oftaturile indignatului din linkul lui MC.

    Marcus,

    Nu te blamez pe tine pt.ca ala batranu´ face ca dracu´ de indignare, nu, nici vorba !

    Comentam doar parodia de iubire de cel Dumnezeu …..saracul Dumnezeu…..
    Zic eu bine cum ca Dawnkis are dreptate cand zice ca: „….. Dumnezeu e nevoit sa si-o ia mereu in nas din cauza ……slujitorilor Sai….”.

    Asta e ! Deocamdata .

  11. Marcus Crassus says:

    Interesant Her, desi are multe elemente comerciale. Asta e realitatea, ca sa vinzi o idee, trebuie sa o imbraci in 100 de alte produse care vand la public, orgasm virtual, dialoguri cheesy samd.
    Game of Thrones spre ex. mi se pare un astfel de film. Multi nu reusesc sa vada dincolo de invelismul comercial de vulgaritati, violenta samd. Dar parerea mea e ca filmul e o meditatie foarte pertinenta in privinta istoriei reale. Istoria din Westeros seamana suspect de mult cu istoria diadochilor, urmasilor lui Macedon. Mame ambitioase, fratricid, incest familial, case inrudite care lupta pt. putere, aliante de conjunctura etc etc. Pe Danaerys nu o suport, dar si povestea ei are pana acum credibilitate istorie – eliberarea sclavilor din toate cetatile, pentru a-i uni sub o cauza socialista, s-a intamplat si pe vremea lui Spartacus. Rar se intampla ca nobilii virtuosi si cu onoare, sau insetati de razbunare si dreptate (Stark Family) sa reuseasca ceva in istorie; in schimb, cei cu sange rece, calculati, ca lannisterii, au facut mereu treaba. Iar violenta extrema, cruzimea si nedreptatea au marcat fiecare etapa a istoriei reale.

    Fireste ca fratiorii de la ST n-au inteles nimic din film, s-au suparat ca incita la violenta si ca nu incurajeaza dezvoltarea virtutilor. Adevarata lor problema e ca nu reusesc sa identifice eroii pozitivi si pe cei negativi, nici sa reduca filmul la un scenariu infantil de „marea lupta intre bine si rau”. Well guess what, raul e in mijlocul nostru, fratilor, iar voi, prin propaganda si activismul vostru gazetaresc servil, il perpetuati fara sa realizati macar.

  12. Ianis says:

    MC
    Adevarata lor problema e ca nu reusesc sa identifice eroii pozitivi si pe cei negativi
    Pentru că, în viață, nu există eroi pozitivi și negativi ci doar convenții care să îi eticheteze. La fel și cu normalitatea genurilor.

    Eu mă uit la Game of Thrones în special pentru pitic 🙂

  13. Marcus Crassus says:

    Exact, pt Tyrion ma uit si eu. Eventual si Jaimie a inceput sa aiba o evolutie interesanta.

  14. study_nature says:

    Ba mie imi plac si speechurile, coreografia lui Danaerys si evolutia ei de la umbra si unealta a fratelui si apoi a sotului la intruchiparea reginei. A fost super scena subversiva a catapultarii zgardelor deschise peste zidurile unei cetati asediate de catre Denaerys.
    Tyrion este excelent.
    Petyr Baelish are cateva filozofari machiavelice memorabile precum

    Petyr Baelish: „Do you know what the realm is? It’s the thousand blades of Aegon’s enemies, a story we agree to tell each other over and over until we forget that it’s a lie.”
    Varys: „But what do we have left once we abandon the lie? Chaos, a gaping pit, waiting to swallow us all.”
    Petyr Baelish: „Chaos isn’t a pit. Chaos is a ladder. Many who try to climb it fail and never get to try again. The fall breaks them. And some are given a chance to climb; they cling to the realm or the gods or love. Only the ladder is real. The climb is all there is.” {Scena aici, cu spoilere, nuditate si violenta}

    Mai sunt si alte personaje care au farmec – Olenna Tyrell aka Queen of Thorns imi vine acum in minte.

    Am observat ca violenta si imaginile sexuale din GoT au temeiurile si rosturile lor, inclusiv artistice. Si e clar ca ne uitam la serial si de asta sau ca ne deranjeaza mai mult la nivel declarativ.
    N-am citit cartile, dar cred ca talentului lui GRR Martin si insight-urilor sale cu privire la natura umana li se datoreaza succesul GoT. Explica bine cateva aspecte ale viziunii lui aici:

    (…) the true horrors of human history derive not from orcs and Dark Lords, but from ourselves. We are the monsters. (And the heroes too). Each of us has within himself the capacity for great good, and great evil,” the author said.

    History, according to Martin, is „written in blood”, and although Westeros – the fictional continent where the series is set – is not „the Disneyland Middle Ages”, it is „no darker nor more depraved than our own world”. „The atrocities in A Song of Ice and Fire, sexual and otherwise, pale in comparison to what can be found in any good history book,” he said.

  15. Marcus Crassus says:

    N-am citit cartile, dar cred ca talentului lui GRR Martin si insight-urilor sale cu privire la natura umana li se datoreaza succesul GoT.

    E clar ca omul intelege foarte bine natura umana, psihologia maselor si stie istorie bine de tot.
    Sunt o multime de aluzii in abordarea eclectica a autorului, care fac trimitere la evenimente / atitudini / strategii reale. Vrajitoarea aia roscata e un fel de Zoroastru (sau Mohammed), care a reusit in sfarsit sa convinga un rege influent la monoteism. Ahura Mazda parca era zeul focului si al luminii, nu? Deci inca o paralela cu zoroastrianismul. Cum era de asteptat, cultul zeului luminii este insotit de fanatism si intoleranta, ca si in cazul islamului.
    Apoi tema noilor zei vs. vechii zei ai tinuturilor vestice, iarasi s-a intalmplat de nenumarate ori in istorie. Si iarasi e foarte adevarat ca atrocitatile din lumea reala le depasesc pe cele din film.

    In privinta lui Danaerys, mi se parea previzibila evolutia ei: femeia nobila, dar oprimata, in cadrul unei societati patriarhale, se emancipeaza si preia fraiele unui nou imperiu. Invata sa lupte, sa supravietuiasca intr-o lume dominata de barbati, ba mai mult – elibereaza sclavii din toate cetatile alea de indieni. Lady flower power in persoana, care incepe sa devina un cliseu – tot timpul puternica si neinfricata, adevarata mostenitoare a tronului, care probabil va ajunge sa-i stapaneasca pe toti vesticii aia degenerati de atata lupta intre ei (btw, nu vreau spoilere!)

    Mai joaca si cu cheaturi, pe deasupra, fiindca a pus mana pe 3 dragoni si pe o armata de sclavi care vor lupta pt o cauza care nu e a lor. Daca naratiunea va evita acest cliseu, ar fi foarte bine. Altfel, e pacat…

  16. Ianis says:

    Biserica Catolică din Brazilia se pronunţă în favoarea uniunii civile între persoane de acelaşi sex

    Asteptam reactia bisericii adventiste despre fiara cu rana de moarte vindecata, implinind semnele sfarsitului

  17. Dan Livis says:

    chiar vorbeam cu o cunoscuta despre cum trateaza majoritatea bisericilor si „credinciosii” in general cuplurile homosexuale, si una din punctele de discutie a fost adoptarea copiilor. Ai dau dreptate lui Edi ca un cuplu heterosexual normal cu resurse si tot ce trebue pt. a creste copii e mai avantajos decat un cuplu homosexual din mai multe privinte. Dar dupa cum ami spunea cunoscuta, daca s-ar intampla ceva cu ea si copii ei ar fi adoptati, mai bine cu un cuplu homosexual care sunt „normali”, iubitori si neabuzatori, decat un cuplu heterosexual care sunt abuzatori, molesters, fara resurse, samd. Sunt multe studii care arata ca copii crescuti de cupluri homosexuale nu sunt mai dezavantajanti ca ceilalti, mai ales daca un cuplu heterosexual este disfunctional precum astazi sunt destule.
    http://thinkprogress.org/lgbt/2013/06/05/2106751/same-sex-parenting-study/

    Game of Thrones e tare.. si eu al simpatizez pe pitic

  18. Ianis says:

    Din studiul postat de tine:
    However, children of same-sex couples scored higher than the national average for overall health and family cohesion, measuring how well a family gets along.

    Surpriza? Conspiratie diabolica? 🙂

  19. Dan Livis says:

    Pentru adventistul consacrat nu e nici o surpriza.. satana incurca meciurile ca de obicei!

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: