Isus nu a fost Lebensborn
25 decembrie 2016 11 comentarii
Lebensborn (Izvorul Vieții) a fost o asociație înființată de SS al cărei scop era purificarea și perfecționarea rasei ariene prin relații extramaritale ale unor persoane clasificate ca ”sănătoase și pure rasial”. Lebensborn încuraja nașteri anonime de către femei nemăritate, și mijlocea adoptarea lor de către familii sănătoase și pure după aceleași criterii. (Wikipedia).
Deja vu. Mitul Ubermench-ului născut din păcatul imaculat al femeii care se dăruiește dezinteresat pentru puritatea și perfecțiunea rasei ariene are rădăcini la fel de adânci ca serbarea Crăciunului. Maria este o fecioară logodită (deci măritată de drept) care se dăruiește lui Dumnezeu pentru a naște omul perfect și salvatorul divin din puritatea rasială a familiei lui David și concepția imaculată cu Dumnezeu, iar soțul ei îl va adopta.
Omul modern privește ideea cu scepticism, nu pentru că nașterea unui copil fără tată i se pare imposibilă, ci tocmai pentru că este realizabilă. Admițând, în aceiași parametri, că partea masculină a concepției trebuie să fie un gamet cu cromozon Y fără strămoș comun, avem tehnologia să îl edităm în laborator. Într-un viitor previzibil, vom cunoaște care sunt genele pe care trebuie sau nu trebuie să le posede, și, voila, ecce homo.
Scepticismul modern provine din faptul că ideea a fost deja încercată prin selecție sexuală și, dacă ar fi să credem unele legende urbane despre Dr. Mengele, chiar prin inginerie genetică. Din fericire ne-am maturizat înainte de a avea acces la tehnologii noi. Nu mai așteptăm mântuirea de la Übermensch. Dimpotrivă, ne temem.
Este însă nașterea din fecioară necesară pentru Întruparea Divinității? Marcu, cel mai vechi evanghelist, nu știe nimic despre ea. Ioan, ultimul evanghelist, și primul care se ocupă de teologia Întrupării, o ignoră.
Pavel, autorul celor mai timpurii scrieri ale NT și părintele teologiei Întrupării, nu spune nimic despre nașterea din fecioară. Argumentele lui în favoarea divinității lui Isus sunt învierera și, paradoxal, felul în care a murit.
Matei și Luca introduc episodul nașterii din fecioară într-un context plin de contradicții. Amândoi încearcă să demonstreze, în două rapoarte care se exclud mutual, că Iosif a fost un iudeu pur sânge și membru al dinastiei lui David, iar Isus a fost fiul lui. Pentru ca apoi să susțină că Isus nu a fost de fapt fiul lui Iosif, ci fiul biologic al lui Dumnezeu. Contradicția este ușor de rezolvat dacă luăm în considerare că Matei și Luca scriau în contextul în care ideea că Isus se născuse dintr-un viol al Mariei de către un legionar numit Pantera devenise principalul argument împotriva mesianității lui. Atât genealogia lui Isus din David prin Iosif cât și nașterera miraculoasă din fecioară au scopul comun de a răspunde acuzației că Isus era fiul natural al lui Pantera.
Dacă Isus era fiul nelegitim al unui Roman, Maria trebuia omorâtă cu pietre, chiar dacă fusese victima unui viol. Nu numai că Isus nu avea dreptul să se proclame Mesia, dar nu avea nici măcar dreptul la existență. Numai prezența romanilor îi împiedica pe zeloții iudei să pună mâna pe pietre.
Vă invit pentru o clipă să vă imaginați că Isus a fost cu adevărat fiul lui Pantera. Anticipez pulsul ridicat și reacția indignată: ”cum poți să sugerezi o asemenea blasfemie”. Tocmai ați dovedit că aveți mentalitatea celor care au strigat ”răstignește-l” în piața din Ierusalim.
Imaginați-vă ca Isus s-a născut într-un WC public unde doi refugiați numiți Iosif și Maria au plătit câțiva cenți femeii de servici ca să-i lase să petreacă noaptea înlăuntru. ”Cum îți permiți? Fiul lui Dumnezeu s-a născut în lumina cerească a ieslei”. De ce ne temem să spunem grajd? De ce avem nevoie de imaginea kitch a ieslei cu beculețe de la supermarket sau din holul bisericii, într-o lume în care oameni disperați dorm în WC-uri. De ce avem nevoie de imaginea arhetipală a fecioarei într-o lume în care o femeie dă naștere într-un lagăr african copilului rezultat dintr-un viol soldățesc de gang? De ce cîntați Stille Nacht cand e teroare noaptea?
Nu vreau să susțin că Isus este fiul lui Pantera, dar dacă nu înțelegem că Omul-Dumnezeu se poate naște din tragedia banală a unei țărănci violate de o armată de ocupație, se poate naște în WC-ul unui aeroport internațional sau intr-un lagăr african, înseamnă că nu există speranță pentru om.
Și-astăzi dup-aceleași legi,
Te-ntrupezi fără s-alegi
Fraza de mai sus a fost ștearsă dintr-o carte de imnuri ciopârțită pentru ca biserica să poată pune copy-right pe ce nu-i aparține. Motivul invocat a fost acela că imnurile trebuie aduse în prezent. Mesajul pentru timpul prezent se află în cele două versuri șterse. Suspectez însă că aici este vorba despre un reflex freudian. Ciopârțitorii cred în Lebensborn. Nu cred că legea Întrupării este ”fară s-alegi”. Ei cred că salvarea vine doar de sus în jos. Cu alte cuvinte, ei nu cred că noi ne putem salva fără ei.
Imaginea unui cuplu flămând, disperat, și obosit, care se adăposteste într-un grajd să nască, într-o lume în care reproducerea este un blestem fiziologc ca la muște sau buruieni, nu pare imaginea potrivită pentru o felicitare de Crăciun. Așa cum imaginea unei femei desperate cu un copil slab a cărui supraviețuire este improbabilă, nu se potrivește cu muzica și decorul de la supermarket și de la biserică. Dar scopul unei asemenea imagini nu este să provoace milă ci să provoace speranță. Acum două milenii, copilul a supraviețuit, impotriva oricărei șanse. Mai mult, a învins. Omul va supraviețui și, mai mult, va învinge.
Crăciun fericit.
„dacă nu înțelegem că Omul-Dumnezeu se poate naște din tragedia banală a unei țărănci violate de o armată de ocupație, se poate naște în WC-ul unui aeroport internațional sau intr-un lagăr african, înseamnă că nu există speranță pentru om”
si fara fond muzical
Audiatur et altera pars :
Sfântul Efrem Sirul
(306 – 373, d. Hr.)
Imnul Nasterii Domnului
Doamne, nimeni nu stie
cum s-o numeasca
pe Maica Ta!
Sa o numim „fecioara”?
Iata, aici e Pruncul.
Sa o numim „femeie”?
Dar ea nu a cunoscut barbat.
Doamne, nici pe Maica Ta
nu o putem cuprinde cu mintea;
atunci cum sa Te cuprindem pe Tine?
Cu adevarat, ea singura
Îti este Maica;
si sora, împreuna cu toti;
si mireasa
împreuna cu toate inimile curate.
O, Frumusete a Maicii Tale,
Tu însuti cu toate podoabele
ai împodobit-o!
Înca înainte de a veni Tu
ea mireasa Ti-a fost, dupa fire.
Si într-un chip suprafiresc
a zamislit dupa
care ai venit Tu, Cel Sfânt.
Si fecioara a ramas,
nascându-Te pe Tine
într-un chip prea sfânt.
Nascându-Te Maria
a dobândit si cele
ale femeilor
nuntite:
mai presus de fire
a zamislit;
si împotriva firii
sânul ei s-a umplut de lapte!
Dintr-odata ai prefacut
pamântul prea însetat
într-un izvor de lapte!
Purtându-Te pe Tine,
Munte prea mare,
Doamne, usoara i-a facut povara!
Si Te-ai lasat hranit
ca sa-i potolesti foamea.
Si Te-a alaptat
pentru ca asa voit-ai Tu: sa-Ti fie sete.
Iar daca Te-a îmbratisat
pe Tine, Carbunele aprins,
Doamne, sânul nu i l-ai stricat.
Minunata este Maica Ta:
Domnul intra în sânul ei
si se face rob.
Vine Cuvântul
si în sânul ei a tacut;
Trasnetul intra în sânul ei
si amuteste;
Pastorul vine
si iata în sânul ei
se face Miel
si da glas nascându-Se.
Caci sânul Maicii Tale, Doamne,
a rasturnat rânduielile:
Ziditorul a toate
a intrat bogat
si a iesit sarac.
A intrat Cel Prea Înalt
si a iesit umil;
A intrat Stralucirea
si a iesit în vesmânt
vrednic de mila.
Iata a intrat Cel Puternic
si în sânul ei
a îmbracat vesmântul fricii;
Daruitorul tuturor
a venit sa cunoasca foamea.
Cel ce-i adapa pe toti
a venit sa cunoasca setea.
Gol si despuiat
a iesit Cel ce-i îmbraca pe toti.
Binecuvântata fie porumbita
care a purtat pe Vultur
pentru noi.
Te laudam
Doamne a toate,
Cel care faci sa fie totul
atât de usor!
„Sa o numim „femeie”?
Dar ea nu a cunoscut barbat.”
See?
„mai presus de fire
a zamislit;
si împotriva firii
sânul ei s-a umplut de lapte!”
Si pe fata, si pe dos 🙂
Intrebare: Cum s-a nascut toata povestea asta daca nu a fost nimic acolo ?
Cele mai vechi manuscrise nu scriu nimic despre invierea lui Isus. OK. Dar de unde s-a nascut toata povestea si cum s-a ajuns ca in 2-3 secole sa avem versiunea inflorita de astazi.
Exista mai multe Evanghelii necanonice care scriu despre Isus, dar nimeni nu poate spune exact care evenimente din viata lui au fost reale si care au fost inventate (probabil botezul si rastignirea au fost reale, dar celelalte ?).
In definitiv, stim multe despre acest om, dar aproape nimic cu certitudine. Si atunci, cum s-a nascut toata poavestea lui daca nu a fost nimic acolo ? E clar ca ceva a fost, povestea nu s-a nascut din nimic, dar cine mai stie ce e adevar si ce este inventie din Evanghelii ?
Ieri 25 Decembrie, Isus s-a nascut inca o data, deja a intrat in panteonul repetativ; 1Mai, 23August, Craciunul, Pastele…Nu stim inca daca a fost real, sau nu. Papa Francisc tine sa ne reaminteasca ca noi i-am confiscat Craciunul, iar un altul numit Papacioc, de asta data un sfant din Romania, se intreba retoric, cum ar fi aratat lumea fara Hristos. (Probabil ca Japonia unde au loc 3 crime pe an la 128 milioane de locuitori, Suedia, Norvegia, sau Finlanda.)
O lume fara Hristos a fost si Grecia Antica, leaganul civilizatiei moderne sau chiar mai vechii locuitori ai Mesopotamiei, care scriau ironic despre zeii lor ca se aduna la jertfe, ca mustele pe hoit. Ei depasisera demult aceasta paradigma a zeilor, care la noi inca produce razboaie si crime in masa.
Am crescut in copilarie cu aceasta sarbatoare, poveste sau nu, spusa de altii, sau de prin carti, s-au construit imperii de biserici si au luat nastere caste care influenteaza si la ora actuala conducerea statelor laice, oameni cu practici opuse discursului de credinta, cu care nu ai dori sa locuiesti intrun cer ocupat de ei.
Acum la peste doua mii de ani de evenimentul sarbatorit,argumentele celor care cred in Hristos, cat si a celor care se indoiesc, au aceiasi legitimitate. Pentru primii; biblia, biserica, preotii, datinile inradacinate in copilarie, cadourile, luminitele din pomul de craciun, sarmalele borbolosind pe foc, caldura caminului, revederea cu cei dragi, sunt argumente care nu pot fi daramate. Iar pentru ca am descris aceste lucruri si stari, este pentru ca si eu am simtit acestea.
Si chiar daca acum vad lucrurile diferit, nu pot sa ma lepad cu totul de acest trecut, al pastrez ca pe niste sarbatori social-culturale, asa cum au adoptat chinezii craciunul 🙂
Revenind la realitate ( dupa ce am mancat sarmalele ) 🙂 nu poti sa nu te intrebi daca Isus a existat in realitate, sau nu. In contextul evolutiei, pacatului, mantuirii, misiunea lui descrisa in evanghelii, este un non-sens. Apoi daca ar exista, nu cred ca ar fi nicio problema sa ni se arate si sa ne inchida gura, doar lui Toma care ai ceruse sceptic sa-i arate ranile, i-a spus ” Ferice de tine ca ai vazut „, in niciun caz nu l-a condamnat pentru cererea sa. Iar la argumentul teologilor cum ca noi nu am supotra slava lui dumnezeu si am muri pe loc, as putea adauga ca dumnezeu ar putea renunta un pic la orgoliul sfinteniei lui, ar putea da volumul acesteia un pic mai mic in asa fel incat sa nu murim, altfel ai face concurenta neloiala lui Kim Jong-un. Dar ca sa nu ma indoiesc de momentul descoperirii sale, acesta va fi judecata, cand Captain America, acest print care si-a supus toti dusmanii la picioarele sale asi va face aparitia cu secera intro mana si drujba pornita in cealalta, incheind cu aceasta ultimul episod glorios din chainsaw 4.
” Dar scopul unei asemenea imagini nu este să provoace milă ci să provoace speranță. „
Nici nasterea, nici moartea si nici invierea nu sunt argumente ale divinitatii lui Hristos, ci Viata si Invatatura (Cuvantul).
http://www.descopera.ro/istorie/16042052-cand-s-a-nascut-iisus-hristos-descoperirea-unei-pietre-vechi-de-5000-de-ani-ridica-o-mare-intrebare-legata-de-nasterea-crestinatatii
Am auzit , adica nu, am citit ,cum ca una din fetele lui TED WILSON, CEO-ul SDA, a nascut ,parca acu´ 2 ani , prin DC si ce bine a fost ingrijita si , vai si vai si vai…
Si tac´ su mare, adica TW ,ce galesh si mandru erea….
Cica are doar fete TW asta , ehh , iti dai seama ca -s bine si merci , ca doar nu degeaba e tata Wilson sef mare la SDA nu !?
Si ce zice EDi aicea , de cine zice, de Isus ,de ma-sa si tac-su, aia saraci si trimisi la kkt si dintr-o parte intr-alta , ca pana la urma sa nasca Maria langa balegarul si pishatul animaleor….curate !?
Nu-l vaz eu pe TW sa-si lase fata sa nasca langa pishat si kkt, fie el si …..curat, adica kkt curat !!
Nooo, il vaz cum face analize si toate alea medicale la Loma Linda , cum manca ( ca un nesimtit ce este !!) doar ceea ce Domnul a dat din Eden, fara spini si palamida , desigur !
Pai, ce sa zic si eu , la asa case mari si care nu put a kkt, dehh, Craciun fericit !
Ca tocmai a trecut , da´ oricum nu conteaza , la ei nu pute a kkt, pute a trait bine si merci !!
Aaa, si sa mai zic de Luciferica si ai lui !?
Tot la fel , copii is bine si merci, el mananca doar bio si ulei de masline, de „griji si nevoi ce-ades ma-n conjoara…” nici vorba , de dat cu pulanul limbii in aia prosti , din greu, de perversitate si jigodism , la fel , ce mai , raiul (SDA) pe pamant !!
Si la urma , ca si recompensa , aur mult de calcat in picioare , in cer, unde nu pute a kkt si nici prostii nu mai sunt, nuuuu, acolo is doar aia desteptii si traiti bine ca ei !!
Care ei !?
Hai,dom´le , ce dracu ´, ei, cei buni si curati care nu sunt kkti !
Ma uluieste atita luciditate,incercasem odata sa-l fac pe cineva sa intealga ca in cazul in care Isus ar fi fost casatorita sau nu cu Maria,pentru mine nu ar fi fost nici un impediment si nu ar fi stirbit cu nimic imaginea pe care o am despre el.Ceea ce mi-e foarte clar e ca,vorba lui Pavel,cind eram copil…pe prunci ii incinta idea existentei lui Mos Craciun,Bau Bau,care desi pina la o vreme e haios,dupa devine chiar periculos.
Se vorbea odata aici despre reformarea bisericii,au trecut 2000 de ani in care invatatura lui Isus inca e prea elevata si daca a crescut strimb copacul asta,nici o minune divina nu-l mai indreapta,biserica e complet opsoleta si chiar lipsita de utilitate privita ca o unealta in ceea ce se presupune ca urmareste.