Tribalism interiorizat

Una e să fii consilier și alta consiliat, una este să fii istoric al religiilor, cercetător al psihologiei, sociologiei, antropologiei religiei, și alta este să fii credincios. Una este să fii subiect, și alta obiect. Una este să fii în afară, exterior, și alta în interior. Una e să fii cercetător, savant, om de știință, universitar și cu totul alta este să fii religios, dominat de temeri, copleșit de orânduiri, autoritate, reguli, plin de idei preformate, superstiții, crezuri.

Unul face analiza la rece, detașată, lucidă, a situației, proceselor, fenomenelor implicate, celălalt este implicat cu întreaga sa ființă: afectivitate, interes, pasiune, convingere, miză, în mixtura relațiilor prost conturate și rău definite, în supa gusturilor îndoielnice și a doctrinelor, dogmelor și ideologiilor interesat – preformate.

Unul cunoaște modelare psihică umană, dinamica psihologică, regresia, defensele și jocurile psihologice, profunzimile abisale ale subconștientului și inconștientului, celălalt intră în creuzetul frământărilor, conflictelor, luptelor cu sine, cu semenii, cu lumea, se consumă afectiv, mizează totul pe apărarea oarbă a unor ruine fumegânde, dar are sentimentul că moare ca un erou, că își vinde scump pielea prețioasă, pe care ceilalți o evaluează condescendenți, critic, compătimitori.

Primul este neutru, detaliază, descrie, separă, disecă, urmărește longitudinal, forțele, conduita, comportamentele, consecințele, determinismul, cel de-al doilea este cufundat în atmosfera fenomenologică, își pune în joc aptitudinile, talentul, ființa, se investește, se identifică, devine partinic, tendențios. Devine selectiv, reține tot ce îi confirmă convingerile, respinge tot ce îi provoacă disonanță cognitivă, îl contrariază. Confirmation bias, cognitive bias.

Cel dintâi nu are parti-pris-uri, în schimb folosește din plin criterii de validare, verificare, falsificare. Cel de-al doilea este cufundat afectiv în convingeri, este parte în conflictul pro/con, simte că e de datoria lui să slujească această cauză, să militeze activ, să-și transmită misionar convingerile, să câștige aderență și aderenți, să tezaurizeze argumente, să combată obiecțiile, îndoiala, incertitudinile. 

Cel dintâi păstrează o imagine de ansamblu, un orizont larg, compară și cântărește, enumeră și identifică, evaluează și clasifică. Cel de-al doilea străbate un tunel, un coridor îngust, creează un abataj, îl lărgește și îl transformă în ghetou, cameră ecou, bulă de siguranță și supraviețuire.

Miracolul, spune Liiceanu în Isus al meu, este că această asimilare interioară a unei realității spirituale întrupate, cu scopul de a seduce carnea către spirit, poate avea loc. Noi, oamenii, proiectăm în afară noastră, locuri, ființe, personaje, reprezentând valorile, idealurile și aspirațiile noastre, dar ele nu sunt decât procese interioare – locul tuturor puterilor și împărățiilor.

Despre Sorin Săndulache
Senior Neurolog, PhD antropologie medicală, licențiat în teologie protestantă, master în psihoterapie. Tânăr pensionar!

15 Responses to Tribalism interiorizat

  1. nicumohanu says:

    Sorine, pierdem lupta, uita-te pe fereastra lumii, se intimpla ceea ce vizionarul Orwell a „vazut” in 1984.
    „Cel de-al doilea” este in ascendenta. Este adevarat ca in Romania tu esti la adapost/generatia noastra a gustat din plin marxismul si este mai greu sa-i pacalesti.
    Probabil ca in viitor voi merge la ambasada Romana sa cer azil politic in Romania. Religia zilei nu este crestinismul ci marxismul/political corectness. BLM are 65% approval rate mult deasupra bisericii sau orcarui partid politic. Nu te mai lupta cu himerele. Crestinismul fundamentalist a disparut.

    „Every record has been destroyed, every book rewritten, every statue and street building has been renamed… nothing exists except an endless present in which the Party is always right…” – George Orwell, 1984.

  2. daimonel says:

    NM,
    Iar vorbim despre probleme din SUA din perspective romanesti?Iar aducem ML si o interpretam in context stramosesc.Nu intelegeti ca Ro nu a iesit inca din Evul Mediu?…
    Ptr documentare vizionati din cand in cand Sp Tv!

  3. polihronu says:

    Every record has been destroyed or falsified, every book has been rewritten, every picture has been repainted, every statue and street and building has been renamed, every date has been altered. And that process is continuing day by day and minute by minute. History has stopped. Nothing exists except an endless present in which the Party is always right.

    Asta a facut si crestinismul cind a revolutionat imperiul – a falsificat trecutul (mai ales propriul trecut), a ars carti, a demolat statui, a schimbat calendarul, a declarat sfirsitul istoriei. A inventat ortodoxia si, in cele din urma, infailibilitatea.

  4. Sorin Săndulache says:

    În Selciuk de azi, fostul Efes, a fost prima dată când am resimțit rușinea îngrozitoare de a fi creștin. Între zidul împrejmuitor al așa zisei Mănăstiri Sf Ioan era alcătuit cioburi de frize, capiteluri, cornișe, arhitrave – toate de marmură albă, mozolite în mortarul cenușiu!…
    Bine ar fi să fie cum zici, Nicule!

  5. polihronu says:

    „rușinea îngrozitoare de a fi creștin”

    Rusinea asta nu e ceva specific crestin – n-au fost crestinii nici primii, nici ultimii revolutionari. Doare doar realizarea cruda a faptului ca nu esti decit perfect in rind cu lumea, nici mai bun, nici mai rau decit oricare alt militant al Adevarului. Si, mai important inca, merita descoperite ruinele ideologice pe care a fost cladita revolutia – Imparatia (apropo, subtitlul american al ultimei carti a lui Tom Holland – Dominion – e „How the Christian Revolution Remade the World”).

  6. Bogdan Vodita says:

    NM – intuitia mea (si nu doar, poate plagiez inconstient…) este ca in SUA si alte tari vestice, Corectitudinea Politica a devenit in sine o religie (prin abordarea sa absolutista), pe fondul cresterii secularismului ca fenomen natural. Adica, nemaiavand nici un reper Absolut – asa cum religia ofera, in general – bietii muritori si-au facut religie dintr-o conjuncturala ideologie politica. Asistam acum asadar, la faza iconoclasta (dar si iconodulii isi fac simtita prezenta 🙂 )

  7. nicumohanu says:

    BV -love it!

  8. nicumohanu says:

    Daimonel/Multumesc pentru sfat dar eu nu urmaresc Speranta TV, ultima data a fost acum 15-20 ani. Cred ca tu si altii nu intelegeti diferenta intre religie si biserica/credinta si institutie. Mie nu-mi este rusine si nici nu sunt mindru ca sunt crestin. Simplu sunt crestin. Dati-ne voie sa existam! Noi nu mai reprezentam nici o amenintare existentiala la adresa nimanui. History proves that neither Christians not atheist/agnostics can claim to lecture each other on matters of morality, fairness or civility. In Australia cind cineva nu este de acord cu tine iti raspunde: Interesting!…Oferiti-mi cel putin acest statut.

  9. daimonel says:

    procese interioare – locul tuturor puterilor și împărățiilor.
    Asta mi se pare ideea de baza a articolului,care reia desigur “zicerea “lui Isus ca Imparatia Sa este chiar in noi…
    Necazurile incep cand ea incearca sa se intrupeze ,sa ia un trup fizic !
    Tribalismul/ghetto izarea de azi sunt procese interioare prin excelenta,cu semne distictive asezate sub frunte!

  10. daimonel says:

    NM,
    Poate ca aveti dreptate cu aceste distinctii…De exemplu, desi nu mai cred ad literam in mitologia nationala din cartile de istorie scolara,continui sa ma consider roman ,cu bunele si relele pe care le presupune aceasta apartenenta!
    Spre lauda ei,tarisoara inca ii accepta pe fii ei care o critica si incearca s o indrepteze pe ici pe colo!
    In schimb biserica crestina ,in diversele ei variante ,este agresiva si intoleranta cu orice voce disonanta cu ortodoxia data sfintilor odata ptr totdeauna!

  11. Sorin Săndulache says:

    Mulțumesc!

  12. capitaniser says:

    Preot-pastorul muresean celebru-vedeta, va lua o pauza mai lunga cu acordul angajatorului …

  13. Sorin Săndulache says:

    Pretexte judicioase developează tensiuni vechi.
    Nu va sta pe bară!
    Mișcări centrifuge!
    Independente!
    ‘Blestemul’ protestant-ismului!…

  14. Ianis says:

    capitaniser
    Da, s-a jucat cu vietile enoriasilor in timpul starii de urgenta.
    In timp ce fraierii respectau legea si asteptau sa treaca furtuna, l-a trimis Duhul sa dea Sfanta Cina precum pe Ilie in lupta cu preotii lui Baal.
    Sa zica mersi ca a scapat cu 60 de zile fara permis de popa.

  15. daimonel says:

    Pe pastorul Iacob Coman il interneaza s au ii dau pastilele la domiciliu?…

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: