Ghiveci cu de toate

Nu doar numele lui Dumnezeu nu e fixat în limba română a secolului al XVI-lea (mă refer strict la istoria literară, deci scrisă, a limbii – singura la care avem, nemijlocit, acces). În Noul Testament, cuvîntul „creștin” apare doar de trei ori: în Fapte 11:26, 26:28 și 1 Petru 4:16. În primele traduceri românești, avem echivalările „hristoseanu” / „hristoseani” (și probabil „hristian”), „botezați”, „a lu Hristos” și, o singură dată, rotacizant, „creștinri”. Variabilitatea asta e explicată, în parte, de faptul că traducerile românești ale Noului Testament s-au făcut cu siguranță (și) după „originale” slavone, în care sînt atestate atît derivatele din hrist-, cît și cele din krst- („botez”, dar și „cruce” – simbolurile cultice ale hristianismului).

Asta ne duce la o primă remarcă: a spune că „creștin” vine în română din latină este inexact. Nu doar că etimonul e grecesc, nu latinesc, dar e clar că a ajuns în română (și maghiară, de pildă – n-o spun doar eu) trecut prin slavonă. Avem încă vii în limbă „cristelnița” și „crîsnicul” (acesta din urmă cu două sensuri). Nu mai vorbesc de pletora de nume proprii precum Cîrstoiu. Apoi, merită băgat în seamă faptul, banal de altfel, că creștinismul balcanic e și el, înainte de toate, o spoială, un exercițiu exterior, o formă fără prea mult fond. I-ar prii mai puține cruci la retrovizoare, în clase și în parlament. Și mai puțini prunci înecați. Reificarea lui Hristos produce, dintotdeauna, victime.

Povestea creștinismului românesc timpuriu nu se încheie însă aici. S-ar putea spune că diaconul Coresi e cel care impune (din nou, în istoria scrisă a limbii) forma de „creștin”. E interesant însă că face asta în – printre altele – textul evangheliilor, acolo unde nu apare în original. În mai multe locuri, Coresi (mă rog, cercul lui redacțional) traduce „Israel” cu „creștini”. Îl întoarce, de exemplu, pe „cuconul” Isus din Egipt nu în pămîntul iudeilor, ci în „țara creștinilor”. E un splendid exercițiu de anticatastază (cum ar trebui poate să spunem în românește englezescului supersessionism). Ba chiar de antisemitism – că doar se consumaseră deja primele persecuții ale evreilor de către români.

Că românii sînt de mult un pic antisemiți (tocmai în virtutea creștinismului lor) o trădează și numele popular al unei flori. O specie de Gratiola, una dintre plantele care prezintă simultan ramuri sterile și ramuri florifere, a fost poreclită în limba română cu compusul „avrămească-crestenească”. Știți voi – altoiul neamurilor în iudaism naște monștri.

Apropo de grafia veche românească, multe ediții moderne ale textelor vechi, chiar și dintre cele „științifice”, mint cu nerușinare. Nu doar că nimeni n-a scris „Iisus” înaintea secolului XIX, dar și uzul majusculelor e complet diferit, în feluri extrem de sugestive. La 1648, de pildă, creștinii români n-au probleme să scrie „Măria ta”, adresîndu-se domnitorului. Dar scriu: „Aceasta poftim de la tatăl dumnezău și de la domnul nostru I-s H-s cum să vă înțelepțească duhul sfînt ca să înțeleageți voia sfinției sale și să faceți carele sînt scrise într-această carte spre slavă lui dumnezău, și spre ispăsenia voastră.”

În fine, semnificativ pentru istoria creștinismului românesc e însuși faptul că nu avem traduceri de texte biblice mai vechi de 1500 (precum ungurii, despre care știm sigur că-s de pripas pe plaiurile „noastre”). Asta mai ales în contextul în care armenii au alfabet și Biblie proprii încă din secolul V. Iar Hrabar afirmă, în jurul anului 900, că slavii nu s-ar fi încreștinat fără Chiril și Metodiu (sfinți protectori ai Europei, alături de, printre alții, Edith Stein). Evident, pe armeni i-am prigonit încă din același secol XVI. Și ne-am plîns mereu că o Românie catolică ar fi un dezastru mai mare decît una musulmană.

Dar sfîșitul nu-i aici, că nu-mi stă mintea doar la păcate românești vechi. Viciul momentului e delirul pretenției că părinții trebuie să facă educație sexuală cu copiii lor. În primul rînd, părinții nu pot să nu facă educație sexuală cu popriile odrasle. Educația sexuală precede orice discurs. Ea începe cu atitudinea față de fiziologia organismului, față de plăcere (în orice context), față de nuditate, față de oglindă, față de medic și față de pasta de dinți. Față de putere și excesele ei. Față de emoții și vis. Nimeni nu le poate lua părinților acest drept. Nimeni nu li-l poate da.

Cînd vine vorba de discursul despre sex, părinții sînt mai degrabă ultimii care ar trebui să vorbească cu copiii lor. Asta și pentru că, cel mai adesea, discursul despre sex al părinților e dezmințit de ceea ce copiii știu deja despre sex de la părinții lor. Dacă mai punem la socoteală și faptul că, mai ales azi, niciun părinte nu poate controla fluxul informațional pe care îl accesează progenitura, discursul despre sex e cel mai adesea defazat cu nevoile copilului. Iar dacă adăugăm sănătoasa nevoie a adolescentului de a vorbi cu oricine altcineva despre sex decît cu părinții, sîntem deja, în insistența creștinului de a-și „educa” copilul, în marginea abuzului.

Să mai întreb de ce dracu’ ne-am crede specialiști în subiect doar pentru că futem? Lumea e plină de părinți care trebuie duși la ora de educație sexuală. Iar ipocrizia creștină din domeniu trebuie numită pe șleau: nevoia disperată de a controla, de a limita libertatea individului, de a-l ține pe Dumnezeu cu forța în dormitor. Un dumnezeu mic, meschin, pervers.

80 Responses to Ghiveci cu de toate

  1. Aurel Ionica says:

    POLIHRONU
    Iar ipocrizia creștină din domeniu trebuie numită pe șleau: nevoia disperată de a controla, de a limita libertatea individului,

    Zise marele teolog ateu, mare campion al apararii libertatii individului care in numele libertatii blocheaza orice comentariu neelogios la adresa dialogului armonios dintre campionul postmodernismului si prietenul Edi, campionul logicii si al adevarurilor stiintifice. Daca-ti cade greu la stomac salata de toleranta postmodernista amestecata cu logica si stiinta pura, un astfel de “comportament” trebuie sanctionat fara crutare pentru a apara “libertatea aia a individului.” Dar ceea ce nu observa teologii ateo-logico-stiintifici este ca si crestinii acum sunt mari aparatori ai libertatii individului si chiar iau cu asalt cladirea guvernului ca sa apere libertatea aia cu pusti si cu bite asa ca vom vedea in postmodernismul asta tolerant o batalie pentru libertatea individului de nu va ramine geam nespart si piatra pe piatra care sa nu fie darimata. Asa ca, postmodernisti din toate tarile, uniti-va in lupta pentru apararea libertatii individului.

  2. polihronu says:

    „in numele libertatii blocheaza orice comentariu neelogios”

    Iar tii sa ne arati cum patratul o da glorios in bara? Nu in numele libertatii te pun uneori pe tusa. Si iata ca comentezi fara probleme. Hai, mars!

  3. Aurel Ionica says:

    polihronel, draga, sa inteleg ca te-i „pocait” si acum este loc in toleranta asta postmodernista chiar si pentru mine? Ca se pare ca Edi nu prea poate sa ma ierte ca i l-am terfelit pe Aristotel al lui, si asta chiar intr-o lucrare de doctorat. Oricum, daca exista loc pentru vreun dumnezeu chair si pentru un ateu sadea ca tine, recunosc ca ai „evoluat” si icep sa-mi schimb parerea despre tine. Asta nu inseamna ca tu trebuie sa-ti schimbi parerea despre mine si ca ai invatat unele lucruri de lamine.

  4. polihronu says:

    A fost intotdeauna loc si pentru tine – ai avut o duzina de ani in care ai vorbit neintrerupt despre tine insuti. Este si acum, cu conditia sa ne tratam de la egal la egal. Toti l-am depasit pe Aristotel. Unii dintre noi inaintea ta.

    Altfel, ti-am spus nu o data ca am avut, la inceputul carierei mele teologice, ce invata de la tine.

  5. Aurel Ionica says:

    polihronu says:
    Toti l-am depasit pe Aristotel. … Altfel, ti-am spus nu o data ca am avut, la inceputul carierei mele teologice, ce invata de la tine.

    Da, oi fi invatat tu mai demult niste lucruri de la mine, dar lucrurile pe care le sustii acum ai ajuns sa le intelegi deoarece au fost explicate de mine, si asta nu te lasa buricu sa admiti. Si daca unii l-oti fi depasit pe Aristotel deoarece nu ati dat nciodata doi bani pe el, eu am fost ala care a demonstrat tocmai folosind “logica” faptul ca ceea ce a creat el a fost o cacialma, si nici asta nu va lasa buricul ala postmodernist tolerant sa admiteti si sa recunoasteti ca eu v-am facut un serviciu. Si daca ziceti ca l-ati depasit pe Aristotel si acum sunteti gata sa ma luati in brate ca eu l-am aruncat la cosul de gunoi demult pe Aristotel, il ajuti si pe Edi sa-l depaseasca pe Aristotel ca el nu poate sa deschida gura ca pe linga evolutionism sa-l mentioneze si pe Aristotel si pe Russell ca parinti ai logicii si gindirii stintifice. Ca dupa ce Edi isi punea placa lui, pareai tare incurcat ca nu mai stiai cum sa faci legatura intre ce spuneai tu si nuca-n perete spusa de Edi.

  6. polihronu says:

    Nu, n-am invatat nimic ce nu stiam din disertatia ta – nici despre Aristotel, nici despre Eclesiastul (despre care am scris o teza de licenta, retraducindu-l in romaneste). De-a lungul timpului, ti-am aratat tocmai fie ca ti-au luat-o altii inainte (remember Lorenzo Valla?), fie ca nu ai propus o alternativa functionala (nu mai vorbesc de bazaconia de a atribui patratul Bibliei).

    Altfel, n-am citit nimic din ce ai publicat in ultimii 20 de ani. Sint postmodern din nastere.

  7. polihronu says:

    Si pentru ca esti literalist, „din nastere” inseamna din liceu, cind am inceput sa citesc Derrida, Eco, Greimas, Kristeva, Ricoeur, Jankélévitch etc.

  8. Superb eseu Poli. Imi amintesc de cartea lui Tzon in care aduce argumente lingvistice cum ca romanii s-au increstinat pe latineste dar au venit bulgarii si ne-au dar slujba si cristelnita. E clar ca ne-am increstinat pe bulgareste de la inceput si ai perfecta dreptate cu crestinismul balcanic. Merita sa scrii o carte.

  9. polihronu says:

    Edi, Edi. Abia m-am lasat scos din intuneric. Repede vrei sa ma faci si autor. Eu cred in diseminare 🙂

  10. polihronu says:

    Scoate Dan Alexe o noua editie la Dacopatia. Nu stiu daca are, dar ar merita sa aiba un capitol despre mania protocronista la neoprotestanti.

  11. Aurel Ionica says:

    Da, polihronel, asa este, nu ai citit niciodata ce am scris eu si daca ai citit, ai citit doar bibliografia, dar sa stii ca eu am ascultat ce ai spus tu, nu numai ca sa te vad si eu cum arati desi pe sticla nu arati chiar asa fioros cum esti prin anonimat, si mi-a placut chestia aia ca barbatii gindesc cu partea de dedesuptul diafragmei si nu cu partea de deasupra diafragmei, adica pe intelesul nostrum al astora nepoetii, gindesc cu popoul si nu cu capul de aceea omenirea, pentru ca a fost condusa de barbati, a fost plina de cururi si nu de captete. Si am inteles si eu de ce este asa, ca Augustin a explicat ca barbatii ca el nu pot sa foloseasca acea parte de deasupra diafragmei ca sa gindeasca, ci totdeauna gindesc cu perechea de ouşoare de jos si nu cu perechea de creiere de sus deoarece perechea de creiere, chiar daca sunt mai mari, nu pot sa priveasca de libertate perechea de ousoare care au ultimul cuvint. Asa ca Augustin a inteles de mult timp ceea ce au inteles feministii ca atita timp cind lumea va fi condusa de barbati, nu se va putea aplica in lume rationalismul ala umanist bazat pe Aristotel si pe Russell asa cum viseaza Edi, dar asta se va realiza doar cind lumea va fi condusa de femei deoarece ele nu au ouşoare sa le incurece mintile ca lui Augustin si de aceea Edi sustine viguros feminismul ca stie ca abia atunci se va realiza umanismul ala logic si stiintific vistat de el. Ce zici, am inteles corect ceea ce spui tu in emisiune sau patratul ala iar m-a prostit si nu am priceput nimic?

  12. polihronu says:

    Oy, vey! Si femeile au outze.

  13. Aurel Ionica says:

    polihronu says:
    Si femeile au outze.

    Deci tu confuzi ouşorul cu ouţele? Unde este simetria aia la femeie de care vorbeste pagina aia pe care si tu si Edi ati gasit-o asa de savuroasa ca Edi a zis “Amin!” ca la biserica? Ai gasit tu vreo Sfîntă Augustină sa se confeseze ca nu poate sa doarma din cauza ouşorului care vrea neaparat sa calareasca un barbat? Cum aplici tu la femei ceea ce tu si Edi gasiti ca este asa de savuros la barbaţi? Ce zici, ouşoarele imi incurca mintile si nu pricep ce spui tu sau patratul ala de iti sta tie si le sta la toti in git?

  14. polihronu says:

    Oy, vey! Vezi ca public si azi un editorial.

  15. Aurel Ionica says:

    Vezi, polihronel draga, ce inseamna sa tolerezi patrate rationale pe la comentarii, ca n-oi citi tu nimic scris de mine ca nu te lasa buricu, dar daca ai citit comentariile mele fara sa le stergi ai realizat cu pupindu-te-n bot tu Edi, ati cintat melodia preferata (ca doar esti muzician) feminista pretinzind ca-l cititi pe Augustin si ai relizat ca melodia aia preferata feminista este o timpenie cit oi fi tu de obsedat de chestia cu sexul. Si da, acum ai mai reparat-o cu noul tau „editorial” ca Augustin nu spune ca femeile ar fi sfinte si ca ele nu ar fi „cazute” din cauza „pacatului originar” asa cum invata sfintisorul Pavel. Dar vezi, daca te lasa buricu sa citesti si ce spun eu, ai fi aflat ca in Geneza nu este nici un pacat originar acolo unde si Pavel si Augustin vad caderea aia, nu doar a barbatilor, dar mai ales a femeilor si de aceea trebuie sa stea imbrobodite. Asa ca ce ar fi ca in urmatorul editorial sa arati cum „caderea” aia a lui Augustin si a lui Pavel nu exista in Geneza si nu trebuie sa spui ca asta ai aflat-o de la mine ca asta chiar ar fi o blasfemie aici pe oxigenul vostru unde singurii teologi de renume international recunoscuti de voi sunt Florin Laiu si Coman.

  16. polihronu says:

    Aiurel, am citit sute de comentarii de-ale tale pe O2. Nu e nimic ciudat daca gindim anumite lucruri la fel – si asta ti-am tot repetat de-a lungul timpului. Daca ai fi ascultat mai atent dialogul meu cu Edi, ai fi sesizat, intre altele, ca nu-i imput lui Augustin ce-i imput lui Aquinas. Dar patratu’ iti ocupa tot timpul. E o cadere in Genesa, chiar daca tu vrei s-o faci disparuta. Dar subiectul mi-e indiferent, dat fiind ca eu cunosc evrei inspirati si dupa autorii Bibliei.

    De obsesie, iarta-ma, da’ din cursul tau de VT am aflat prima data care era treaba cu nevestele lui Solomon.

    Si uite ca-l recunoastem si pe Augustin.

  17. polihronu says:

    Apropo, mai tii minte cind te-ai batut cu unchi-miu in birou pe Plantelor?

  18. Aurel Ionica says:

    Habar nu am cine este unchiul tau si nu stiu sa ma fi batut cu cineva vreodata.

  19. polihronu says:

    Mai bine asa 🙂

  20. Aurel Ionica says:

    Nu nene, spune cine este unchiul ala cu care m-am batut eu ca vreau sa stiu si eu si sa nu mor prost.

  21. Aurel Ionica says:

    Si poate ne spui si de la cine stii asta ca presupun ca nu ai fost acolo.

  22. polihronu says:

    Daca tu crezi ca peretii n-au urechi si Duhul n-are ochi, te inseli amarnic 🙂 Fa si tu o socoteala simpla: Magdalena Gheorghita a fost sora tatalui meu.

  23. Aurel Ionica says:

    Mai baiatule, eu nu am cunoscut nici un Gheroghita in Romania, am inteles de la Edi ca bunicul tau a fost fratele lui Benone Burtescu, si asta este singura ruda a ta pe care am cunoscut-o. Nici de tine nu-mi aminteam sa fi auzit in Romania si de aceea m-am bucurat sa-ti vad mutra. Eu am fost izolat la sediul Uniunii si la seminar (care erau in aceeasi curte pe Labirint), nu am fost trimis niciodata in vreo delegatie prin tara asa ca singurii adventisti pe care i-am cunoscut si m-au cunoscut personal au fost dintre cei din comunitatile din Bucuresti unde am mers simbata. Cine a fost Magdalena asta Gheorghita ca numele de Gheorghita nu-mi spune mie nimic oricit de celebru ar fi numele tau in advenstism.

  24. polihronu says:

    Mai bunicule, si taica-meu a avut parinti, nu doar maica-mea. Ai dreptate, e posibil sa fi fost pe Labirint (Duhul sta prost cu geografia, ca e omniprezent). Am stat linga tine la amvonul bisericii romanesti din Atlanta, acum vreo 20 de ani, traducind predica ta in engleza pentru publicul anglofon care venise la o inmormintare.

  25. polihronu says:

    Si ai fost cel putin o data „in delegatie”: la Rosiorii de Vede, in Teleorman, unde ne-am intilnit prima data.

  26. Aurel Ionica says:

    Mai baiatule, sunt convins ca tu habar nu ai cine sunt eu, nu am fost niciodata in Teleorman chiar daca am rude prin alianta acolo (dac-or mai fi in viata). Singurele „delegatii” in care am fost trimis a fost de vreo doua ori la sediul conferintei din Cluj si o data la Timisoara sa insotesc ca translator niste delegati de la diviziune sau Conferinta Generala iar acolo am intilnit pe presedintii de conferinte pe care ii intilneam mereu cind veneau la Uniune. Eu nu neg ca tu oi fi avut vreo ruda care s-a batut cu cineva pe gagici, dar daca tu ai oftica pe mine deoarece crezi ca eu am fost ala, eti complet dezinformat si trebuie sa-ti ieie banii de la cel care ti-a vindut gogoasa. Discuta cu fostii mei studenti si chiar cu „prietenul” me Edi si ei au sa-ti spuna cit eram eu de „batausi.”

  27. polihronu says:

    Bunicutule, nu-i macar la fel de posibil sa te lase memoria? 🙂

    Iar ca te-ai incaierat cu unchi-miu nu era citusi de putin un repros 😉

  28. polihronu says:

    Si nu, nu pe gagici te-ai batut tu, ci pe cariera (desi, ca si in cazul lui Augustin, cele doua se complica reciproc – cu siguranta).

  29. polihronu says:

    Hai sa-ti mai dau un indiciu: unchiul meu era un picut seful tau.

  30. Aurel Ionica says:

    Pai daca eram asa batausi si voiam cariera, de ce nu l-am batut pe sefu ala plin si l-am batut doar pe ala care era doar „un picut” seful meu? Oi fi eu sclerozat dar nu prea pricep ce este in capul tau.

  31. polihronu says:

    Iarasi zic, e mai bine asa 🙂

    Patratu’ e colturos – impaca-te cu ideea 😛

  32. polihronu says:

    Eu sint fanul rotunjimilor. Pina si eu am fost gata sa ma bat cu unul dintre colegii mei de trupa 🙂

  33. polihronu says:

    Ultimul indiciu: după căsătorie, pe sora tatălui meu a chemat-o exact ca pe un compozitor român de muzică acusmatică.

  34. Aurel Ionica says:

    Mai, eu nu neg ca ruda ta o fi fost mare gagicar si s-o fi batut cu cineva pentru cariera ca sa ajunga sef si nu neg ca si tu oi fi fost gata sa te bati cu vreun coleg pentru vreo gagica, numai ca pe mine nu m-au interasat nici carierele de jigodii din biserica si nici gagicile vreunui sef. Daca m-ar fi interesat gagicile, sa ma uit la gagica rudei tale mi s-ar fi facut greata. Si daca tu ai crezut ca cu pumnii faci cariera, nu este de mirare ca ai ajuns ce ai ajuns. Eu te credeam mai inteligent dar este clar ca te-am supraestimat ca nu ma asteptam sa vii cu asa idiotenii avind in vedere ca eu am fost asa de cunoscut in Romania. Intreaba-l pe Edi al carui tata era la Uniune cind eram si eu acolo si era la curent cu tot ce se intimpla acolo sa-ti spuna el ce absurditati debitezi aici.

  35. Aurel Ionica says:

    polihronel draga, eu sunt convins ca multi din biserica s-ar fi bucurat sa afle ca unul a dat niste pumni jigodiilor care conduceau biserica dar daca crezi ca eu am facut asta, imi dai un credit pe care din pacate nu-l merit. Iar daca tu ai avut ca rude jigodii atit de suspuse, este de inteles de ce nu-i dai numele, dar nu inteleg de ce asta ca este clar ca multi stiu la cine te referi ca ei iti cunosc rubedeniile. Dar am inteles in sfirsit de ce ai asa oftica pe mine chiar daca oftica ta nu are absolut nici o baza. Da, toti ma scuipa, si Edi, si teologii Florin Laiu si Coman, dar ei o fac pentru ca au citit ce scriu eu si le cade greu la stomac, dar ca tu sa fii asa de patimas cind nu ai citit nimic si nici nu ai suporta sa citesti, nu am inteles niciodata pina acum. Dar daca zici ca esti asa pumnagiu si gata sa iei pe oricine la bataie, sper sa nu calci prin America ca nu cred ca vei pierde ocazia s-ati razbuni ruda si sa-mi dai pumnii pe care crezi tu ca i-am dat rudei tale ca sa-i iau cariera.

  36. polihronu says:

    Iarasi dai cu patratul din colt in colt 🙂 Ti-am zis deja ca nu am pe nimeni de razbunat. Ca mi-ai fost intotdeauna simpatic, cu toate asperitatile. Ca n-am avut probleme sa stau cot la cot cu tine.

    Sint exact ceea ce vreau sa fiu. N-am nevoie sa intreb pe nimeni despre tine – te cunosc (de 30 de ani). In ultimii 15 ani te-am cunoscut chiar mai mult decit mi-as fi dorit.

  37. polihronu says:

    Si pentru ca insisti sa dau cezarului ce-i al cezarului, iata: mi-ar fi placut sa te fi prins inca profesor la seminar, ai fi fost probabil printre cei citiva care aveau un dram de sclipire (Orban, Rusu, Peicu – nu-i pun la socoteala pe „externi”, profi de pedagogie sau neurologie din afara cadrelor „de specialitate”), nu printre nulitatile de teapa lui Laiu si Coman. Asa ca nu te mai plinge ca nu te punem in rangul lor. Nu mai vorbim ca, daca existi in peisaj, e din cauza O2 (si – ti-am mai zis – in mod direct din cauza mea, care te-am recomandat lui MS la Perspective).

  38. polihronu says:

    Si – cel mai important – daca ai fi fost inca prof in Ro la sfirsitul mileniului, n-ai fi scris poate niciodata timpenia aia de disertatie 🙂

  39. polihronu says:

    Si – tot pentru cezar: pe Laiu il pretuiesc ca poet, ceea ce nu pot spune despre Coman.

  40. polihronu says:

    Imi aduc ai mei aminte ca, atunci cind ai fost la Rosiorii de Vede, profu’ meu de engleza, care te-a ascultat intr-o ocazie, a vrut sa te recruteze in partidul lui – era imediat dupa Lovilutie si te vazuse mai rasarit 🙂

  41. Aurel Ionica says:

    polihronel draga, daca chiar vrei sa discutam civilizat ceea ce pentru tine se pare ca este foarte dificil, iti spun eu cum a fost cu „pumnii” aia de ti-i imaginezi tu. Eu cit am fost in Romania nu am cunoscut nici un „Gheorghita,” iar pe sotia lui Dumitrescu toata lumea stia ca o cheama Madi Dumitrescu si nu-mi amintesc ca cineva sa-i fi zis Magdalen Gheorghita, desi cineva mi-a confirmat la telefon ca acesta a fost numele d-ei de fata. Cit timp Dumitrescu a fost contabil eu nu am avut nici o tangenta cu el, nu cred ca am intrat macar o data in biroul lui, ca el era cu banii si eu nu aveam nici o tangenta cu banii lui. El mi-a fost sef, si nu doar „un pic,” cind a ajuns presedinte si Bocaneanu secretar, dar atunci nu mai aveam nici o legatura cu Uniunea ci eram doar la seminar. Singura discutie la care a fost si el de fata a fost inainte de a pleca la Vanderbilt cind am fost chemat in holul Uniunii (unde fusese o fosta ambasada, ca nu-mi mai amintesc strada), si acolo Frikart, care era secretarul diviziunii si venise in vizita in Romania, mi-a comunicat ca nu am voie sa plec la Vanderbilt si daca plec fara permisiune, eu nu voi mai putea fi angajat niciodata in biserica. De fapta era si Nelu Dumistrescu, si Bocaneanu, si Faluvegy, si Gigi Modoran, si Adi Orban si cred ca si vreun consilier. Desigur, eu am inteles ca Frikart a fost pus sa-mi comunice hotarirea unchiului Dumistrescu si a lui Bocaneanu si am vazut rinjete de satisfactie pe fetele tuturor, singurul care avea lacrimi in ochi era Adi Orban care fusese de curind adus de la Craiova unde fusese cotonogit si fusese numit profesor de teologie sistematica. Pentru Adi Orban voi avea totdeauna cel mai mare respect, nu numai pentru felul in care a fost pastor in viesparul de la Craiova, ci pentru faptul ca a fost un israelit fera viclesug indiferent unde a fost. I-am spus lui Frikart ca daca biserica nu are nevoie de mine nici eu nu am nevoie de o asa biserica, i-am intors spatele si am plecat. La cam o saptamina am aterizat in America unde biserica advenstista nu mi-a recunoscut calitatea de membru desigur pentru ca unghiul tau si cu Bocaneanu nu au vrut sa confirme ca eu eram membrul bisericii. Si intr-adevar, nu m-am mai putut angaja in biserica si de aceea dupa ce mi-am luat examenele de doctorat, m-am angajat ca pastor la biserica medotista deoarece ei acceptau pastori din alte denominatiuni. Daca tie ti s-a spus de catre unchiul tau ca atunci eu i-am dat pumni poti sa intrebi persoanele pe care le-am amintit sa-ti confirme cum a avut loc discutia. Si nu pling ca nu am ajuns sa fiu angajat in biserica asa cum se pare ca faci tu ca nu cred ca asi fi reusit sa fac ceea ce am facut si daca el a avut o contributie ca mi-a pus piete-n roate, nu-i port pica deloc, iar daca el ti-a spus ca deea ce mi-a facut a fost deoarece eu l-am luat la pumni, este probabil ca l-a chinuit constiinuta inainte ca sa-si de duhul. Nu-i port pica lui si nici nu regret nici ce mi s-a facut la Vanderbilt ca daca nu mergeam la Vanderbilt, nu cred ca asi fi reusit sa fac ceea ce am facut si-mi produce mie cea mai mare satisfactie chiar daca va da la toti, si in special tie, cele mai mari dureri de cap. Nu consider o jignire ca nu m-ai bagat in tagma lui Florin Laiu si a lui Coman ca stiu ca nu dai doi bani pe ei si probabil iti dai cu pumni-n boashe ca ai aprobat invitarea mea la O&P (daca chiar ai avut un cuvint de spus) ca nu ti-ai imaginat ca are sa iasa ce a iesit. Insultele de pe oxigenul vostru nu au avut rolul sa ma promoveze desi probabil unii au inceput sa ma ia in serios tocmai datorita furiei voastre. Asa ca nu-ti port pica de loc si nu ma deranjeaza cu nimic ce promovati voi deoarece stiu ca haosul pe care il crati voi, tu, Edi, Florin, Coman, si altii, doar ii va face pe multi sa ia in serios si ce spun eu, si eu mai am multe de spus. Poti sa crezi ca lucrarea mea este o timpenie cit vrei, dar ceea ce voi nu ati inteles si toti au vazut din felul in care discut eu, argumentarea este cheie deoarece nu este important doar ce spui, ci si cum spui. Asa ca daca nu vreti sa invatati nimic din lucrarea mea de doctorat, nu este nici o pierdere pentru mine.

  42. polihronu says:

    Bunicutule, asa mai vii pe-acasa. Deci se poate. Ai cunoscut un Gheorghita (ba chiar mai multi), dar ai uitat – ceea ce e absolut ok. Madi de la Magdalena, evident. Nu de la Nelu stiu povestea. “Un pic” pentru ca n-a durat mult. Plantelor ii spunea strazii. Impartasim, dupa cum vezi, respectul pentru Adi O. N-am nicio problema ca ai fost pastor de duminica. Si eu am lucrat pentru biserici americane neadventiste – pe muzica (am povestit si altadata ca asa mai auzeam si eu predici de doamneajuta).

    Nu doar ca nu pling ca n-am lucrat in BAZS. Am explicat deja ca n-am intentionat niciodata sa lucrez in BAZS. Mi-am oferit o singura data serviciile avind certitudinea ca nimeni nu va avea nevoie de ele (si asta doar ca sa le arat altora realitatea). N-am nici vreun regret ca am contribuit la scoaterea ta la rampa. Imi pare doar rau ca esti un om cu rani nelegate.

  43. polihronu says:

    Nelu e oale si ulcele de 10 ani. Madi de 25. Urmezi tu. Noroc ca patratu’ – slavite fie-i colturile – este pururea.

  44. polihronu says:

    In interesul amuzamentului (si-al adevarului istoric): am fost angajat o data de BAZS (imediat dupa absolvirea seminarului, la Speranta TV). Asta s-a intimplat insa nu la solicitarea mea si fara stiinta mea (uniunea se simtea reponsabila sa distribuie in sistem talentu’ utilizabil – si am avut cel putin un fan). Am aflat doar dupa ce imi facusem bagajele de America. Mi-a trecut glontele pe la ureche 😀

  45. polihronu says:

    Uneori, cei care predau “limbajul alinarii” ramin nealinati.

  46. Aurel Ionica says:

    Nu polihronel, cei nealinati sunt totdeauna cei care gituie pe altii si apoi spun ca cei pe care i-au gituit ei de fapt i-au batut pe ei mar. Astia nu numai ca traiesc nealinati, dar si mor nealinati. Eu nu am inteles de ce ai avut tu mereu oftica pe lucrarea de doctorat si pe patratul ala ca pe tine ca lingvist si postmodernist lucrarea aia char nu are cum sa te deranjeze. Inteleg de ce il deranjeaza pe Edi ca el a inceput sa-i dea cu logica ce ar fi justificat noua lui gindire, dar acum inteleg ca tu aveai un of personal. Cred ca este pacat ca nu ai studiat cu mine limbile biblice ca ai fi fost un student stralucit si cred ca ai fi luat note maxime. Am avut studenti straluciti dar cel care a stralucit cel mai tare a fost Bancu Sabinel, eu la el ma asteptam sa ajunga un lingvist de clasa si este pacat ca nu mai este nici pastor din cite inteleg. Eu nu am vazut niciodata limbile ca fiind cheia magica ce rezolva totul asa cum in mod clar crede Florin si poate in mod subconstient si tu ci am considerat ca dincolo de limbaj trebuie sa fie si altceva si cind am alesc lucrarea de doctorat, am crezut in mod naiv ca logica ar fi directia batatorita pe care pot inainta fara griji. Ce a urmat, este descris in lucrarea de doctorat, dar nu te intereseaza s-o citesti, ci te intereseaza pentru ca exista. Si acum inteleg de ce ai of pe ea, deoarece stii ca mai devreme sau mai tirziu unii vor incerca sa afle cine a putut scrie acea lucrare si sa faca cu Aristotel ceea ce nimeni nu a reusit sa faca in istorie. Si cei care scormonesc au sa afle nu numai ca a fost un romanas adventist dar au sa gaseasca prin arhive si povestea pe care o stii tu si eu nu am auzit de ea ca eu i-am rupt falcile lui Nelu Dumistrescu ca sa-i iau locul. Cind Frikart mi-a comunicat decizia diviziunii ca eu nu mai am ce calca in biserica daca plec la studii, eu mi-am inchipuit ca el a trebuit sa ceara o explicatie ce am facut eu de trebuie sa mi se dea cu piciorul in fund deindata ce stia ca eu eram singurul cu un master in toata uniunea, si luat in cadrul bisericii cu bursa de la diviziune si ca biserica nu avea profesori cu pregatire, iar ca profesor sa mi se interzica sa merg la doctorat cind reusisem sa obtin o bursa grasa fara ca biserica sa plateasca ceva trebuie sa i se fi parut tare suspect. Dar acum inteleg ca i s-a spus ca eu am batut pe presedinte ca sa-i iau locul si probabil Frikart stia ca asa devin oamenii presedinti in biserica adventista, printr-un meci de box. Asa ca atunci cind s-a aflat in Romania ca eu am reusit sa fac in America ceea ce nimeni nu visa, cred ca si unchiul si altii au intrat in panica deoarece magariile puse de ei in arhivele uniunii vor ajunge la presa. Ca Vanderbilt au fost si ei mereu obsedati de asta am avut si am toate dovezile deoarece istoria ii va lua de pe urma. Dupa cum vezi, eu imi las lucrarea de doctorat in pace deoarece am alte lucruri care le consider eu mai valoaroase si mai importante. Dar daca esti adventist de vita nobila asa cum spui si te tragi din mari preoti adventisti, nu este de mirare ca nu ai putut fi angajat ca pastor. Ceea ce tu nu realizezi este ca vita aia nobila nu este un atu, ci este un „baggage,” exact ce este numele de Kenedy, Bush, Clinton, si mai nou Trump. Si intr-o oarecare masura lucrul acesta a fost valabil si cu privire la Edi. Voi ati fost si sunteti priviti de haita de hiene carora le curg balele sa ajunga sus ca cei care le stau lor in cale, si de asta au avut grija sa va sfisie. Eu am fost un fiu de tarani fara nici o ruda la Ierusalim interesat doar sa studieze si pina la urma m-au trimis la studii pentru ca sa scape de mine deoarece oamenii destepti nu pot fi tolerati intr-o biseriserica fundamentalista in care prostia este religie. Problema a fost ca pe mine nu m-au interesat nu numai functiile lor, dar nu m-a interesat nici occidentul asa ca eu m-am tot intors de la studii si nu am facut ce a facut Cazan si Stoiu care erau cei de care se temea Popa. Mie imi pare rau ca tu si Edi sunteti nealinati ca va consider victime ca nu este vina voastra ca va trageti din parinti cu rude la Ierusalim. Consider ca este o tragedie ce se intimpla si cu Coman, nu in sensul ca ar fi un reformator sau un teolog de vreun calibru, dar este clar ca este un vorbitor talentat ceea ce nu se vede des la pastori. Eu stiu ca ati aplaudat mereu ce a facut Vanderbilt cu mine dar nu realizati ca ceea ce s-a facut cu mine s-a facut si cu voi, ca sistemul este acelasi si suporta numai mediocritati, iar medicritatile pe care le intilnesti la universitati ca Vanderbilt sau Chicago sunt surprinzatoare. Cu mine s-a facut ceea ce s-a facut si cu voi dar eu am avut obiectivele mele si pina la urma am realizat ceea ce nu mi-asi fi imaginat ca asi putea face, dar in ceea ce te priveste pe tine, pe Edi, si pe Coman, nu cred ca aveti habar unde vreti sa ajungeti.

  47. polihronu says:

    Oy vey! Am citit disertatia ta in 2008 (de la Geo Iordache, fostul tau coleg). N-am nicio oftica – pe tine, pe teza. Ea sta sau cade de una singura (cade, ca-i un mare fis). Iar tu nu-mi provoci decit compasiune.

    Sabinel parca chiar a facut filologie. Mi-a placut cit l-am cunoscut. Ma bucur daca nu mai e pastor.

Lasă un răspuns:

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: