Quincunx
25 aprilie 2022 4 comentarii
Joshua Starr s-a născut la New York în 1907. A avut, luînd-o și el de jos, ambiția unei cariere în educație. Și un doctorat în istorie (despre evrei în lumea bizantină). În studenție, a editat o revistă intitulată Ferăstruica (Haeshnav), semnînd editoriale sub pseudonimul Hamashkif (observatorul; nu trebuie să vă mai spun că שקף nu e, măcar în ochiul meu, departe de „sceptic”). Știa, printre altele, românește – a și scris despre istoria dreptului de cetățenie al evreilor în legislația românească sau, la cald, despre fascismul românesc, despre Goga etc. Între ’47 și ’49 a lucrat în Europa (într-un proiect inițiat de fiul lui Moses Gaster, Theodor Herzl Gaster – el însuși eminent istoric al religiilor) la recuperarea patrimoniului evreiesc, trecîndu-i prin mîini sute de mii de cărți. Ba chiar a intervievat specialiști ai antisemitismului nazist – e un sîmbure de roman aici, dacă imaginăm, de pildă, o întîlnire cu Schramm însuși. Întors la New York, s-a sinucis în decembrie 1949. Avea 42 de ani.
Într-un volum de folclor iudaic publicat în America acum 100 de ani, e reținută povestea unui tarnik care își întemeiază credința în venirea lui Mesia la 1840 pe Genesa 7:11: „cînd Noih avea 600 de ani, s-au deschis ferestrele cerului”. Și pe Cîntarea cîntărilor 2:12: „cîntecul turturelei se aude în țară” – unde înaripata e תור, adică (ignorînd-o pe mater lectionis) 600. Scepticii au făcut mișto de gematria tarnicului. La care el a replicat: „știți doară că și כלבים משחקים (cîinii batjocoritori) însumează 600”.
Iov, neprihănitul nervos, zice la un moment dat (Iov 30:1) că rîd de el (שחקו עלי) tineri pe ai căror tați nici măcar nu i-ar fi învrednicit cu compania cîinilor săi de turmă (לשית עם כלבי צאני). Asta da înjurătură! Și da, poate că e la mijloc o mică alternanță fonetică (sin/shin).
Unul dintre cele mai savuroase pasaje din Talmud zice că, atunci cînd urlă cîinii, trece îngerul morții prin cartier. Cînd cîinii se joacă (כלבים משחקים), trece Ilie profetul (recapitulînd poate 1 Regi 21). Dar că dihotomia asta hermeneutică se aplică numai dacă nu e vreo cățea prin apropiere. Atunci, legile firii bat profetismele sau transparențele imaginale.
Apropo de numerologie, ați remarcat că gravatarul meu este un quincunx? Nu, nu e o cruce. E doar iluzia unei cruci. Sînt cinci fețe care o implică, pentru a închide cubul Noului Ierusalim, pe a șasea – mesia, fiul omului. Sau nu.
E doar elicea unei mori de vînt. Vorba lui Dante:
La natura del mondo, che quïeta
il mezzo e tutto l’altro intorno move,
quinci comincia come da sua meta;
e questo cielo non ha altro dove
che la mente divina, in che s’accende
l’amor che ’l volge e la virtù ch’ei piove.
”P.S. please publish my name in full, I want everyone to know I am a Jew hater.”
https://en.wikipedia.org/wiki/Unity_Mitford
Red sheep of the family
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Jessica_Mitford
„They look after me. And I look after them … I won’t give them up!”
https://edition.cnn.com/2022/04/26/opinions/war-diary-ukraine-author-russia-stiazhkina/index.html