Credinta intre metafizica si hermeneutica

Nu de mult, un tanar a “luat ostatec trupul Mantuitorului” la o biserica din Chicago. Mai exact, a luat painea de comuniune din mana preotului, si a fugit cu ea din biserica. Evenimentul a pus in grea incurcatura biserica, care a trebuit sa alerge la fileu pentru o minge imaginara. La celalalt capat al spectrului ideologic, Pharyngula lui PZ Myers nu a scapat ocazia sa ridiculizeze dogma transubstantiatiunii.

Gestul poate fi interpretat si altfel. Daca vreti, in sensul lui Tolstoi tragand cu pistolul in pocalul de comuniune (Tolstoi nefiind Lenin). Biserica este cea care prin dogme si institutii a luat ostateca ideea Incarnarii. Tanarul a luat inapoi ceea ce ni s-a furat.

Ideea incarnarii este aceea ca Dumnezeu s-a golit de atributele sale si le-a transferat asupra creaturii: “imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru”. Aceasta idee are un caracter hermeneutic mai degraba decat metafizic. Cu alte cuvinte, nu implica un set de afirmatii absolute despre realitate (gen oamenii au fost contemporani cu dinosaurii), dar interpreteaza perspectiva istorica asupra realitatii dupa criterii absolute.

Sa consideram trei exemple.

Metafizica lui Pavel era definita in mare masura de apocaliptica iudaica si mai putin de Aristotel. Hermeneutica incarnarii depaseste aceasta metafizica. Pavel crede sincer ca sclavia si subordonarea femeii tin de ordinea naturala (de la creatiune) a lumii. Incarnarea implica “umplerea” sclavului si femeii cu atributele divine, deci implicit rasturnarea ordinii existente.

In secolul xix, metafizica lui Max Stirner este opusul lui Pavel. Stirner considera ca religia este o alienare. Omul a transferat asupra divinitatii potentialul sau infinit. Ideea origineaza cu Feuerbach. Stirner merge insa mai departe si denunta orice institutie care transcende individul (biserica, regele, patria) ca o forma de alienare. In Prusia secolului xix, trinitatea biserica/rege/patrie este la fel de vitala ca patriarhatul sau sclavia in Roma imperiala. Ideea revolutionara este aceea ca omul nu poate fi subordonat institutiilor pentru ca omul este un absolut. In genealogia ideilor moderne, notiunea ca omul este un absolut decurge insa din ideea incarnarii.

Al treilea exemplu este din timpul nostru. Locul dualitatii pater/dominus si al trinitatii biserica/patria/regele l-a luat monoteismul corporat. Economia, armata, guvernul, scoala, divertismentul sunt parte din puterea corporata. Biserica nu face exceptie. Relativismul postmodern si fundamentalismul religios sunt ideologii ale puterii corporate. Conflictul dintre ele este inselator. Scopul comun este acelasi: a pastra ideea Incarnarii prizoniera in biserici. Este interesul puterii ca oamenii sa confunde credinta cu aderarea la o metafizica moarta, sau sa nu creada in nimic.

Credinta metafizica este un dusman care trebuie invins (dezertarea nu este o optiune). Credinta ca hermeneutica este viitorul, (daca viitorul exista).