Sindromul Cain
3 octombrie 2015 21 comentarii
Putin a repetat scena pantofului la Natiunile Unite
1 octombrie 2015 6 comentarii
André Malraux scria in timpul razboiului civil din Spania ca, atunci cand se intalnesc la o conventie internationala, fascistul pune picioarele pe masa, comunistul bate cu pumnul in masa, iar democratul se scarpina dupa ceafa. Remarca lui Malraux anticipeaza gestul lui Hrusciov cand a batut cu pantoful in masa la Natiunile Unite. Putin a repetat scena pantofului.
Batutul cu pumnul sau cu pantoful in masa (la propriu sau la figurat), atunci cand politicieni inepti se scarpina dupa ceafa, a fost tactica lui Lenin pentru a-si asuma conducerea morala a stangii europene in timpul Primului Razboi Mondial si pentru a confisca puterea de la Kerinsky. Stalin a folosit aceasi tactica atunci cand elita politica din Europa a capitulat in fata fascismului. Este usor sa uitam astazi prestigiul de care s-a bucurat Stalinismul intre intelectualii apuseni in perioada fascismului si chiar dupa aceea. Explicatia este simpla. Amfitrionul care lectureaza din codul bunelor maniere celui care pune pune cizma pe masa isi pierde credibilitatea. Castiga cel care intampina cizma cu pumnul. Putin nu si-a uitat invatatorii.
Singurul lucru care l-a impiedicat pe Stalin sa pozeze in “salvatorul civilizatiei crestine”, (dupa realinierea Romaniei impotriva Axei, Stalin se lauda in fata lui Milovan Đjilas ca va face comunismul compatibil cu monarhia), a fost intransigenta lui Churchill de a vorbi fascistilor in singurul limbaj pe care il intelegeau, adica bombe si gloante. Istoria se repeta astazi cu Islamo-Fascismul asezand cizma (sau sandaua de beduin) in fata Apusului, dar Apusul nu mai are un Churchill.
Daca vreti un exemplu recent de scarpinat dupa ceafa cititi declaratia lui Mark Toner, purtator de cuvant al Departamentului de Stat, cu privire la accederea Arabiei Saudite in fruntea Panelului ONU pentru Drepturile Omului.
We talk about human rights concerns with them. As to this leadership role, we hope that it’s an occasion for them to look at human rights around the world but also within their own borders.
Isi mai aminteste cineva cuvintele lui Neville Chamberlain de la 30 Septembrie 1938, referitor la declaratia Anglo-Germana cu privire la anexarea Cehoslovaciei?
This morning I had another talk with the German Chancellor, Herr Hitler
Hitler tocmai a pus cizma pe masa si… “I had another talk…”. Casa de Saud s-a suit cu picioarele pe masa Natiunilor Unite si… “We talk”. Ne scarpinam dupa ceafa.
Vorbind de premieri britanici, Cameron vine in minte. Wikileaks a publicat anul acesta un cablu diplomatic clasificat continand intelegerea secreta intre UK si Arabia Saudita sa se voteze reciproc in Panelul pentru Drepturile Omului. Din document mai rezulta ca Arabia Saudita a transferat $100,000 pentru “expenditures resulting from the campaign to nominate the Kingdom for membership of the human rights council for the period 2014-2016”. Cand i s-au cerut explicatii, purtatoarea de cuvant de la Foreign and Commonwealth Office a declarat:
The British government strongly promotes human rights around the world and we raise our human rights concerns with the Saudi Arabian authorities.
Iarasi vin in minte cuvintele lui Chamberlain:
My good friends, for the second time in our history, a British Prime Minister has returned from Germany bringing peace with honour. I believe it is peace for our time. We thank you from the bottom of our hearts. Go home and get a nice quiet sleep.
Este posibil ca, la fel ca Chamberlain, politicienii Apusului ne trimit la culcare cu cele mai bune intentii parintesti si este foarte probabil ca Putin sa nu fie mai bine intentionat decat era Hrusciov atunci cand batea cu pantoful in masa la ONU. Un lucru este sigur: scena pantofului nu a fost o invitatie la somn. Nici discursul lui Putin.
Despre fiare apocaliptice si pisicute adorabile pe Facebook
23 septembrie 2015 12 comentarii
Ce a determinat-o pe Ellen White sa creada ca Statele Unite, in penultima decada a secolului XIX, se aflau la un pas de a deveni o colonie a papalitatii? Ce ii face pe prietenii nostri pe Facebook sa fie atat de siguri ca vizita lui Francis I in US reprezinta implinirea acestor predictii 125 de ani mai tarziu?
America, “land of the free, home of the brave” este in acelasi timp tara fricii si teoriilor conspirative. Puritanii au adus cu ei teama de papa. La aceasta s-a adaugat, odata cu revolutia industriala, teama de socialsm si anarhism urban.
Pontificatul lui Leo XIII (1878-1903) a fost caracterizat prin definirea unei noi politici fata de problema saraciei si conditiile clasei muncitoare. Leo denunta „Mizeria și nenorocirea apăsând așa nedrept pe majoritatea clasei muncitoare.” (Rerum novarum, p.3. 1891). Papa incurajeaza organizarea de labor unions si sindicate pentru protejarea interselor muncitorilor, sustine interventia statului in relatia dintre munca si capital, apara idea salariului minim. Mai mult, pentru prima data in istoria bisericii, catolicilor li se permite si sunt incurajati sa mearga la vot.
Politica lui Leo XIII a atins ambele corzi ale fricii americane – papa si socialismul. Rezultatul este o teorie conspirativa populara cu privire la imigratia poloneza si italiana. Imigratia catolica ar fi, conform acestei teorii, coloana a V-a pentru confiscarea democratiei americane de catre papalitate si inaugurarea „Comunei din Chicago”.
Ellen White, dupa obiceiul ei, a interiorizat teoria conspiratiei infiltrarii catolice prin labor unions si sindicate, si teama de anarhism urban, ca pe o revelatii personale, si le-a reciclat in profetia despre decretul duminical.
Francis I este preocupat de aceleasi teme ca Leo XIII, intr-un contex nou. Desi sentimentele anti-catolice au scazut mult in America, notiunea ca probleme ca incalzirea globala si distributia inegala a venitului sunt inventia unei conspiratii anti-americane/anti-capitaliste este foarte populara in cercurile evanghelice.
Adventistii recicleaza aceste obsesii in obsesia lor particulara: decretul duminical.
Diferenta principala intre pontificatul lui Leo XIII si cel al lui Francis I este ca cel din urma are loc in contextul politicii de spectacol. In cele din urma, ceea ce-i intereseaza pe politicieni si mogulii media nu este nici imigratia, nici saracia, nici incalzirea globala, ci dezbaterea sterila a acestor probleme ca circ media. In mod similar, vizita papei este un eveniment mediatic de aceiasi natura cu a unui meci de football.
De partea adventistilor, diferenta intre Ellen White si urmasii ei din secolul XXI este diferenta dintre asteptarea profetica a unui eveniment considerat iminent si profetia ca spectacol. Uitati-va la time-line. Ce vedeti in istoria celor care posteaza pe Facebook predictii sumbre cu privire la vizita papei? Caini, pisici, evenimente mondene, excursii in locuri exotice, intr-un cuvant: Facebook. Nu va faceti probleme: profetii de Facebook sunt in cautare de ratinguri. Evenimentul va trece si se vor intoarce de la fiara din Apocalipsa la pisicute si catei adorabili.
Ce a scos din voi Apusul cand nimic nu (mai) e de scos?
17 septembrie 2015 10 comentarii
Cuvantul “european” a fost folosit prima data intr-o cronica iberica din perioada dominatiei islamice. Europenses sunt soldatii lui Carol Martel care au respins invazia araba in batalia de la Tours (732). Europenii intra in scena ca antagonisti ai Islamului.
De ce au fost numiti francii “europeni”? Curat si simplu: pentru ca erau barbari. “Europa” fusese in antichitatea clasica numele partii necivilizate a peninsulei balcanice. In secolul VIII zona barbara se mutase in nord-vest. Bizantul reprezinta acum civilizatia crestina iar Califatul pe cea islamica. Europa nu era parte din civilizatie. De aceea a invins.
Marele filosof german Friedrich Nietzsche identifica geniul Europei in dialectica lui Apollo si Dionisos. Apollo este Logosul (masura) intrupat in arta, ratiune, poezie si lege. Dionisos este vitalitatea barbarului iubitor de libertate, razboi si orgii. Grecia a atins echilibrul intre Apollo si Dionisos in perioada pre-socratica. Din punct de vedere cultural are loc nasterea tragediei, care disciplineaza impulsul dionisiac in canoane poetice si reflectii filosofice. Din punct de vedere politic-militar, sinteza Apollo-Dionisos este ceea ce asigura victoria Greciei, individualismul disciplinat politic, impotriva despotismului gregar al Orientului Mijlociu.
In mod surprinzator, Nietzsche vede inceputurile caderii Greciei clasice in excesul de rationalizare moralizatoare din perioada post-socratica. Asemenea exces este pentru el simptomul unei oboseli a sufletului super-civilizat care nu mai are puterea sa imbratiseze tragismul si libertatea unei existente fara sens moral.
Aceasta anemie culturala va deschide calea pentru distrugerea lumii clasice. Roma nu a ar fi fost cucerita de barbari daca nu ar fi fost strivita sub povara nevoii de rationalizare moral-teologica a oricarui eveniment istoric si act politic. Nimeni nu mai e multumit cu un veni, vidi, vicit dupa Constantin.
Sa luam, de exemplu, invazia Romei de catre Vandali in 455. Romanii nu se intreaba de ce nu au fost in stare sa-si apere cetatea, ci de ce nu i-a aparat Dumnezeu. Problema cea mai acuta este cea a femeilor violate de vandali. Pentru ca Dumnezeu a ingaduit sa se intample, intrebarea este daca nu cumva au avut si ele o vina. Augustin raspunde ca romanele sunt nevinovate daca nu au simtit placere cand au fost maltratate (dovada ca Augustin avea mintea bolnava).
Asta ne aminteste de rationalizarile culturale si mea-culpa morala atunci cand un gang islamic violeaza o fata intr-un oras din Europa. Intodeauna intrebarea este unde a gresit Europa si unde a gresit fata (cu nelipsitele suspiciuni augustiniene). Gangul este doar prima victima a Apusului.
In termenii dialecticii lui Nietzsche, barbarismul Apusului medieval este premisa dionisiaca unei noi sinteze numita Renasterea. Pe de alta parte, Bizantul civilizat reprezinta faza avansata a decadentei post-socratice. Otho cel Mare se plangea ambasadorului bizantin ca saxonii manuiesc spada mai bine decat pana. Am putea adauga ca atunci cand europenii au invatat sa manuiasca pana au folosit-o tot ca spada, adica ca arma de atac. Orice dogma, orice crez, orice prejudecata sacra a fost atacata si a cazut sub pana Apusului. Pana bizantina s-a ferit de provocari si a fost sterila in creatie. Rasaritul nu a cunoscut nici Renastere, nici Secolul Ratiunii sau al Luminilor, si nici nu a comis sacrilegiile modernitatii.
Mercenarii normanzi care au luptat de ambele parti ale razboaielor Bizantului radeau de soldatii greci spunand ca isi lasa sotiile in grija eunucilor si apoi pleaca la razboi condusi tot de eunuci. Pentru barbarul nordic imensa birocratie bizantina nu era altceva decat un mod de a aseza barbatii in paza eunucilor. Dar nu este aceasta Uniunea Europeana? Nu este Europa o fortareata plina de negustori si bancheri condusa de o birocratie emasculata? Nu sunt europenii sub paza eunucilor care ii protejeaza de idei si experimente interzise? Nu este interzis intelectualului sa foloseasca pana sau tasatura ca arma, sa se angajeze in razboaie de idei si sa contrazica consensuri moral-politice? Nu a cerut Angela Merkel ca Facebook sa cenzureze orice forma de hate-speech (citeste orice argument impotriva Islamului)?
Atunci cand cavalerii apuseni veniti sa apere Constantinopolul au cerut o biserica pentru a celebra liturghia in rit latin, grecii le-au refuzat cererea, respingand implicit suportul lor militar. Pericolul profanarii spatiului sacru a prevalat in fata pericolului Otoman. In mod similar, pericolul profanarii ortodoxiei multiculturalismului si corectitudinii politice prevaleaza in fata pericolului islamizarii.
Problema Europei nu este in primul rand caderea lui Apollo ci epuizarea lui Dionisos. Pericolul nu este „barbarii la porti” ci absenta barbarului dinlauntru, aflat in tensiune creatoare cu civilizatia. In cuvintele lui Eminescu, este momentul cand Apusul nu mai gaseste nimic de scos in europeni.
Germanii ar trebui sa reconsidere pactul faustic
11 septembrie 2015 4 comentarii
Noi luam aceste adevaruri ca de la sine intelese: Creatorul a facut
toti oamenii egalitoate culturile egale, si i-a inzestrat cu anumite drepturi inalienabile, printre care dreptul la viata, libertate si cautarea fericirii asa cum sunt definite de cultura careia apartin.
Cand a fost amendata Declaratia de Independenta? Cum s-a mutat ADN-ul apusului si a inceput asaltul celulelor canceroase?
Apusul a facut cancer atunci cand conceptia care se afla la baza Declaratiei de Independenta s-a mutat in hiper-relativismul si multiculturalismul reactionar al vremurilor postmoderne. (Nota bene pentru unii romani din America: Declaratia de Independenta nu are la baza Biblia ci Iluminismul). Citește mai mult din acest articol
oxigen2 
Comentarii recente