Dumnezeu a respins jertfa lui Cain pentru ca era GMO
3 noiembrie 2019 15 comentarii
Plimbandu-ma recent prin azilul lui Zuckerberg, am gasit in sfarsit raspunsul la o intrebare care ma chinua de mult: de ce a fost respinsa jertfa lui Cain? Raspunsul se afla la subsolul ultimului articol al lui Florin Laiu: Uriaşii — mit sau realitate preistorică ? Aflam din articol ca uriasii sunt „realitate preistorica” pentru ca Biblia spune asa. Punct. Florin nu are timp pentru ceea ce istoria pe nedrept numita astfel numeste dovezi. “Si caii lui Ahile care proorocea / Desigur ca era, de vreme ce-l tragea.” Caci daca n-ar fi nu s-ar mai povestii.
Nu ca ar lipsii argumentul stiintific. Dovada stiintifica a existentei uriasilor ante-deluvieni este ca toti oamenii, de la potop incoace, manifesta sindromul Hutchinson-Gilford. Uitati-va in oglinda, uitati-va in jur. Toata lumea sufera de progeria.
Dovezile arheologice sunt mentionate la rubrica de comentarii.
Pedi Ianosi. Adam avea peste dublu înălțimea oamenilor de azi,cinci metri .Acesta proporție arată că Adam si urmași lui până la potop aveau capul de un metru .Rămășițele scheletele descoperite sunt reale.
De vreme ca dascalul nu spune nimic, trag concluzia ca ucenicul are dreptate. Scheletele de uriasi sunt reale. Nu ca fosilele de dinozauri si Erectus made in China si raspandite prin muzee de conspiratia mondiala ateista.
Urmeaza chestia cu Cain.
Pedi Ianosi. In ce priveste inaltimea uriasilor,urmasi lui Cain,au facut modificari genetice,aveau technologie mai avansata ca a zilelor noastre.Un om cu un creier imens care trăia aproape o mie de ani putea face inventii uimitoare cu materiale superioare si cantitativ și calitativ celor actuale.Aurul si platină era la cantități foarte mari .
Bingo. Roadele lui Cain erau GMO. Dumnezeu, pentru ca este ecologist, a respins jertfa seedless si Cain, suparat, l-a pocnit pe Abel cu microscopul electronic in capul de un metru. Abel era Greta Thunberg versiunea 6000 BC. Avansam si noi ipoteza ca populatia din tara Nod era formata din cloni, si aflam raspunsul la alta intrebare speculata de sceptici.
Intrebarea care ramane este, daca stiinta pe nedrept numita astfel gaseste unelte de piatra langa schelete progere, unde este microsopul electronic, facut din aur si platina, langa scheletul de 5 metri?
Comentarii recente