Catacombe
23 mai 2015 6 comentarii
Versiune audioGhilotine pentru pastori si preoti
28 aprilie 2015 6 comentarii
Daca astepti o dezvaluire despre ghilotinele pregatite de atei pentru crestini, (sau, in alta varianta, de ateul Francis pentru “adevaratii crestini”), articolul nu este pentru tine. Totusi, inainte de a iesi, o dezvaluire despre ghilotina: nu a fost intrebuintata pentru a face martiri crestini.
Ateismul Revolutiei Franceze este o caricatura imprumutata de „Marea Lupta” din foclorul bisericesc al timpului. In perioada cea mai radicala – (uciderea “celor doi martori” in „Marea Lupta”) – Revolutia a intronat cultul Fiintei Supreme. Respingerea ateismului a fost justificata de Robespierre: „ateismul este atitudinea aristocratului care crede ca nu are nici o responsabilitate fata de istorie”. “Après nous le déluge”, spunea Madame de Pompadour.
Ce legatura avea Dumnezeu cu Revolutia? Rasturnarea ordinii existente, consacrata de biserica si monarhia de drept divin, este legitimata, (la fel ca in Revolutia Americana), de apelul la ceva ce se afla deasupra istoriei: Dumnezeu si eul transcendental care nu este conditionat istoric. Acesta este Illuminsimul si etica Kantiana.
In limbaj postmodern, Faucault defineste subiectul uman ca pe un “dublet empiric-transcendental”, eul transcendental fiind o iluzie necesara care face posibila cunoasterea si libertatea umana.
Indiferent daca Dumnezeu si eul transcendnetal au realitate ontologica, ca la Kant, Robespierre si Jefferson, sau doar virtuala, ca la Foucault, amandoua sunt operative in istorie. Fara subiect transcendental “nu sunt timpurile sub om ci bietul om sub timpuri”, cum spune cu resemnare Miron Costin.
Pentru Robespierre, ghilotina este soarta bine-meritata a slujitorului public care nu se ridica deasupra eului empiric in momentul Revolutiei. In limbajul Evangheliei, a celui care refuza crucea. Din acest punct de vedere, preotii si pastorii moderni ar trebuii ghilotinati.
Nu am spus martirizati.
A acceptat Isus vinul pe cruce?
22 aprilie 2015 9 comentarii
Amestecul de vin sau otet cu fiere era un narcotic, pregatit de femeile de clasa inalta din Ierusalim, pentru evreii rastigniti. Romanii acceptasera narcoticul ca pe un compromis. Roma intelegea politica de spectacol. Scopul torturii publice a fost intodeauna aceea de a arata puterea statului asupra oricarui corp aflat sub jurisdictia lui. Evreii obtinusera dreptul la anestezie ca pe o cenzura religioasa la pornografia puterii straine. Omorarea cu pietre era alta poveste.
Matei si Marcu spun ca drogul i-a fost oferit de doua ori. Prima oara, Isus l-a gustat dar a refuzat sa-l bea. A doua oara, un soldat a alergat sa-i ofere vinul, atunci cand Isus a strigat “Eli, Eli, lama sabachthani”. Marcu spune ca soldatul ar fi spus de asemenea: “Lasati sa vedem daca va veni Ilie sa-L coboare de pe cruce!”. Matei spune ca “ceilalti” i-au spus romanului: „Lasa sa vedem daca va veni Ilie sa-L mantuiasca.”
Cine sunt ceilalti? Sarcasmul este oferit in idiom apocaliptic si are sens doar in aramaica. Roma e dura. Ierusalimul e sadic.
Nici unul dintre cei doi evanghelisti nu ne spunea daca Isus a acceptat sau a refuzat vinul a doua oara. Ioan ne spune ca l-a baut.
Care este adevarul istoric? Aici putem vorbi iarasi despre abuzul de istorie. Explicatia cea mai abuziva este aceea ca Isus ar fi acceptat vinul a doua oara ca simbol pascal. Adevarul care ma intereseaza se afla insa “pe buza istoriei” (multumesc Ibrian).
Refuzul lui Isus are loc la inceputul torturii. Este refuzul drogului, nu doar in sens chimic. Mai precis, este refuzul capitularii in fata neputintei umane. Isus este deasupra istoriei, intr-un scenariu inscris in sulurile atemporale ale Cartii. “Eli, Eli…” exprima momentul caderii in istorie. Isus este acum doar o alta victima neputincioasa a justitiei strambe si cruzimii semenilor, care striga zadarnic catre un cer prea indepartat.
Ioan nu spune nimic despre “Eli, Eli…”. Isus ar fi spus doar “mi-e sete”: nevoia elementara a muribundului, fara nicio incarcatura teologica. Soldatul alearga sa-i ofere vinul, manat de solidaritatea celor care cohabiteaza pe aceiasi parte intunecata a istoriei. Isus este acum fratele lui pentru ca a coborat acolo unde violenta perpetua si moartea sunt singurele certitudini. Camarad sau dusman, invingator sau invins, cel care a luptat bine are dreptul sacru la vinul amestecat si lovitura de gratie. “Bea evreule, fratele meu, vinul este este tot ce avem impotriva mortii” – spune legionarul cu fata aspra. Isus a baut vinul. Apoi a murit fara sa strige triumfatorul „s-a savarsit”. Asa ne spune Ioan. Mesajul e clar. Isus a murit in istorie.
Pavel ne spune doua adevaruri inacceptabile. Primul: revelatia in istorie a lui Dumnezeu este posibila doar pe cruce. Dumnezeu nu poate fi vazut decat in momentul mortii. Al doilea: noi am inviat impreuna cu Hristos “in locurile ceresti” adica in afara istoriei. “De ce-l cautati pe cel viu intre cei morti”?
O apocrifa
9 aprilie 2015 30 comentarii
Redau mai jos rezumatul unei evanghelii apocrife, pe care biserica a condamnat-o ca blasfemie. A poruncit sa fie arse toate copiile si sa fie executati toti cei care vor pomeni vreodata de existenta ei.
Nu sustin ca este adevarata. O prezint doar ca pe o curiozitate.
A existat candva o fecioara numita Miriam, care a fost violata de o grupa de soldati romani condusi de sergentul Panthera. Cu nasul spart si fata plina de vanatai, hainele si sufletul sfasiate, Miriam si-a pierdut constiinta. Atunci a vazut un inger care i-a spus ca el este Gabriel, despre care auzise cand se citeau sulurile la sinagoga. Ingerul i-a spus sa nu se simta dezonorata, pentru ca virginitatea ei nu poate fi atinsa.
I-a mai spus ca YHWH coborase la ea in timpul cosmarului cu soldatii, pentru ca a ales-o sa fie mama fiului sau. YHWH a obosit de singuratate si vrea un fiu uman. Ca ingerii cazuti dinainte de potop. YHWH a cazut si va da nastere la uriasi.
Miriam a ascuns povestea cu violul si a pastrat-o doar pe cea cu ingerul. Fiul ei a fost adoptat de un batran vaduv din casa lui David, care avea nevoie de o sotie tanara sa-i creasca copiii. A fost numit Iisus, si a devenit un invatator vestit.
Ucenicii lui cunosteau istoria cu ingerul si credeau ca este Mesia. Cu ocazia pastelui, Iisus le-a dezvaluit ucenicilor tot adevarul. Ucenicii s-au infuriat si l-au parasit. Unii s-au dus si au povestit preotilor tot ce spusese Iisus despre Templu, Marele Preot si Caesar. Iisus a fost arestat pentru blasfemie si tradare. A fost judecat si l-au condamnat sa fie rastignit.
Pe cand agoniza pe cruce, si-a pierdut constiinta si l-a vazut pe ingerul Gabriel, care i-a spus ca YHWH este batran si a hotarat sa lase tronul fiului sau. Iisus s-a bucurat pentru ca nu-i placea cum mergeau treburile in imparatie si se gandea la o revolutie. I-a impartasit vestea unui talhar care se afla rastignit alaturi, si acesta i-a cerut sa nu-l uite, ca au fost frati in puscarie si pe cruce. Iisus a raspuns ca nu va uita pe nici unul dintre fratii sai partasi la tragedia umana.
Cuvintele lor au fost auzite de o prostituata numita Maria Magdalena, care le-a povestit mai departe.
Restul e ca in evangheliile canonice.
Fireste ca e doar o poveste bizara.
Mesia si abuzul de istorie
8 aprilie 2015 52 comentarii
In faimosul sau eseu „Vom Nutzen und Nachteil der Historie für das Leben”, in traducerea lui Kaufmann: “The Use & Abuse of History”, Nietzsche argumenteaza ca “abuzul de istorie”, adica istoria ca scop in sine, anemizeaza. Istoria ar trebui dimpotriva sa serveasca viata. Nietzsche se ofera pe sine ca exemplu:
But I must be allowed to ascribe this much to myself on account of my profession as a classical philologue, for I would not know what sense classical philology would have in our age unless it is to be effective by its inappropriateness for the times, that is, in opposition to the age, thus working on the age, and, we hope, for the benefit of a coming time.
Ma intereseaza un studiu al istoriei Noului Testament fara abuzul de istorie. Adica, parafrazandu-l pe Nietzsche, nu vad sensul NT pentru timpul nostru altfel decat (tocmai) prin incompatibilitatea si opozitia fata de timpul nostru. Modelul pentru un astfel o astfel de istorie este chiar incompatibilitatea si opozitia NT fata de propriul timp.
NT se descopera istoricului ca o serie de erori. Evanghelistii ar fi interpretat profetiile mesianice dupa ureche. La care se adauga naivitatea de a fi crezut ca un evreu rastignit putea fi altceva decat alt evreu rastignit. Aici abuzul de istorie nu face altceva decat sa repete obiectiile rabinilor si ale istoricilor clasici.
Intrebarea este insa daca un Mesia revolutionar ar fi avut vreo sansa sa se nasca din exegeza stiintifica a unor texte care au fost scrise cu scopul de a conserva status-quo. Sau daca YHWH, asa cum il cunoastem din aceleasi scripturi, poate fi luat la palme. Nu mai intreb daca ar fi putut trece prin capul cuiva, indiferent de religie, ca Dumnezeu poate fi crucificat.
Greseala consta in faptul ca evanghelistii sunt vazuti ca niste studenti la scoala de popi care nu si-au invatat bine lectia, cand de fapt ei exploateaza fisurile iudaismului. Ceea ce au invatat ucenicii de la Iisus si de la Pavel a fost cum sa lucreze sistemul dinlauntru.
Spune Nietzsche:
These are the services which history can carry out for living. Every person and every people, according to its goals, forces, and needs, uses a certain knowledge of the past, sometimes as monumental history, sometimes as antiquarian history, and sometimes as critical history, but not as a crowd of pure thinkers only watching life closely, not as people eager for knowledge, individuals only satisfied by knowledge, for whom an increase of understanding is the only goal, but always only for the purpose of living and, in addition, under the command and the highest guidance of this life. This is the natural relationship to history of an age, a culture, and a people: summoned up by hunger, regulated by the degree of the need, held to limits by the plastic power within, the understanding of the past is desired at all times to serve the future and the present, not to weaken the present, not to uproot a forceful living future. That all is simple, as the truth is simple, and is also immediately convincing for anyone who does not begin by letting himself be guided by historical proof.
Voi lua ca exemplu profetia nasterii din fecioara. Isus era in acte fiul lui Iosif. In versiunea birtherilor ar fi fost de fapt fiul din flori al unui soldat roman numit Panthera. Orice pretentie mesianica era astfel exclusa. In acest sens, singurul argument valid ar fi fost certificatul de nastere de la templu. Asta nu ar fi oprit barfa, dar ar fi satisfacut legea.
Matei si Luca ofera acest argument, desi difera cu privire la genealogia lui Iosif. Oricum, ambele surse il declara pe Iisus fiul lui David, singurul lucru important pentru sustinerea pretentiilor mesianice. Si totusi, ambii evanghelisti isi darama propriul argument, afirmand ca, totusi, Iisus nu a fost cu adevarat fiul lui Iosif, ci fiul lui Dumnezeu nascut din fecioara.
Este ca si cum evenghelistii ar spune: putem oferi dovezi ca Iisus este din linia lui David, dar nu ne intereseaza, pentru ca astfel am confirma iudaismul. Legea cere ca Mesia sa fie din neamul lui David. Noi spunem ca Mesia este abrogarea legii.
De ce este importanta profetia din Is 7:14? Pentru a legitima mesianitatea lui Iisus in iudaism? In acest caz, argumentul este cel putin discutabil. Motivul este insa diametral opus. Nasterea din fecioara intrerupe linia lui David. Dupa lege, Mesia nu are nici un drept in iudaism. Mesia este abrogarea legii, sau este respins implicit.
Mesia este homo sacer prin excelenta, omul dezbracat de orice calificativ social. Cu alte cuvinte, Mesia nu poate fi decat un condamnat, rastignit chiar de la nastere.
Pavel, care a scris inaintea evenghelistilor, nu pomeneste nimic de nasterea din fecioara. Marcu si Ioan ignora istoria, pentru ca publicul lor nu este dintre iudei. Mai mult, in contextul mitologiei pagane, argumentul nasterii din fecioara ar fi fost ceea ce a devenit in timpul nostru. Adica un alt argument pentru status-quo.
Nu este nimic revolutionar intr-o zeita care ramane vesnic virgina sau intr-o nascatoare-de-dumnezeu care ramane virgina dupa nastere. Asemenea miracole satisfac imaginatia populara si consolideaza ordinea existenta.
Insa daca Mesia se afla deasupra legilor de succesiune, si Dumnezeu este indiferent la onoare sociala, atunci Mesia ar putea fi chiar si fiul unei taranci sedusa si abandonata de un soldat roman, iar aceasta poate fi o sfanta in ciuda disgratiei sociale. Atunci orice femeie care naste intr-un grajd un copil fara tata este nascatoare-de-dumnezeu. Asemenea afirmatii sunt insa prea tari pentru urechile de atunci sau de acum. La fel ca in filmul “Life of Pi” adevarul poate fi digerat doar ca poveste-miracol.
oxigen2 
Comentarii recente