Ecclesia semper reformanda est

Cei peste 80.000 de participanți, mai mult de jumătate tineri, au salutat cu entuziasm prezența președintelui Obama la convenția evanghlică. Discursul lui a fost întrerupt de aplauze. După încheiere, tinerii au pus întrebări: ce facem cu privire la distrugerea mediului, creșterea inegalității, refugiații din Siria, războiul din Orientul Mijlociu, erodarea libertăților, etc.

Fake news? Nu tocmai. Numai că nu este vorba despre o convenție evanghlică în Nashvillle, ci despre aniversarea a 500 ani de la Tezele lui Luther și proiecția pentru următorii 500 ani de Protestantism, în Berlin și Wittenberg. Ecclesia semper reformanda est. Protestantismul este viu în Germania seculară. Nu se poate spune același lucru în America hiper-religioasă. Nici la clonii ei neoprotesatanți din România.

Poți aduna 120.000 de protestatori (a nu se confunda cu protestanți) născuți-din-nou la un marș împotriva avortului sau a căsătoriilor hmosexuale în America. Poți aduna numărul egal și mai mult la un protest pentru drepturile unei familii penticostale de a-și bate copii în România. Nu-i vei aduna niciodată pentru soarta unei femei bătute de soțul alcolic din Vaslui. Ce-i rău cu evanghelicii americani? Ce-i rău cu pocăiții din România?

Sloganul Convenției Evanghelice Germane din  Mai 2017 este „Du siehst mich” (1. Mose 16,13), ”Tu mă vezi” (Gen 16, 13). Pentru cei care locuiesc în Chicago, este posterul din stațiile de transport public: ”See me”. Sunt cuvintele unei mame fugind cu un copil în brațe prin deșert.

Răspunsul evanghelicilor germani (ăștia sunt atinși de scepticism): ”Nu știu dacă Dumnezeu te vede dar eu e văd”.

Răspunsul evanghelicilor americani (ei nu se îndoiesc căci au lepădat ”știința pe nedrept numită astfel”): F-U.

Vreau să vă asigur că nu sunt fanul lui Obama și că nu sunt naiv cu privire la imigrația islamică. Dar chiar dacă mi-am pierdut osul de ros în biserica rămășițelor teologice, încă nu mi-am călcat jurământul față de Galilean. Ce naiba are Isus în comun cu xenofobia și darvinismul social?

Vă voi lăsa pe voi să dezbateți aspectul politic. Pe mine mă atrage sloganul: ”următorii 500 de ani de Protestantism”. Avem de lucru.