Cornel crede ca Dumnezeu a pedepsit Franta pentru ca a legalizat divortul in timpul Revolutiei

Cornel ataca din nou…

În urmă cu câteva sute de ani, prin 1789, Franța (oare de ce iarăşi Franța?) s-a dezis de religie, a încoronat o actriță drept zeița Rațiunii și s-au dus cu toții să se închine ei. Bibliile au fost arse în piața cetății, lumea avea nevoie de ateism ca să se scuture de jugul religiei. În trei ani și jumătate însă, Franța a ajuns la o asemenea decădere morală încât unul dintre gânditorii vremii a afirmat: “Dacă nu există Dumnezeu, El ar trebui inventat

Acum stim cine e de vina. Si noi care credeam ca a fost Metal Rock si calcarea Sabatului.

(Ah, era sa uit: Acest articol este proprietatea Ring Media Group şi este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare integrală sau parţială a conţinutului se poate face doar cu citarea sursei, astfel: pentru publicaţiile tipărite – Ziarul „ring”, iar pentru publicaţiile online – http://www.ziarulring.ro/stiri/editorial/268100/2015/-Frontal-Teroare-in-Paris).

Asa, acum ca am citat sursa, il putem si noi ruga cu umilinta pe Cornel sa ne dezvaluie sursele lui cu privire la Revolutia Franceza?

Sa le luam la rand.

În urmă cu câteva sute de ani, prin 1789, Franța (oare de ce iarăşi Franța?) s-a dezis de religie…

Asa zisa decrestinare a Frantei a fost, de fapt, o eliminare a bisericii catolice din spatiul public. Termenul corect este laicizare. Procesul s-a incheiat cu Concordatul din 1801 pe timpul lui Napoleon. Scopul laicizarii a fost de a interzice bisericii sa influenteze politica statului. Un aspect important a fost secularizarea obscenei proprietati funciare a bisericii si abolirea privilegiilor feudale ale clerului.

Conflictul cel mai dramatic a fost determinat de faptul ca Scaunul Papal a cerut preotilor sa nu recunoasca Constitutia votata de Adunarea Nationala. Biserica sustinea monarhia de drept divin. Nu doar republicanismul dar chiar si monarhia constitutionala erau anatema. Revolutia a judecat pentru tradare preotii care au refuzat sa recunoasca autoritatea constitutiei. Preotii executati nu au murit pentru Isus ci pentru monarhia de drept divin.

Pe de alta parte, alti preoti si credinciosi catolici au facut parte din adunarea care a votat constitutia. Cand biserica a declarat razboi Revolutiei, acestia si-au dezbracat haina preoteasca si au denuntat biserica catolica ca dusman al libertatii. Credeti ca degeaba a fost arestat Pius VI in 1798? Sa nu uitam ca Danton si Napoleon au murit catolici desi au sustinut laicizarea Frantei, ultimul pe cea a intregii Europe.

Biserica a exagerat evenimentele nefericite din timpul domniei terorii si cercurile reactionare anglo-saxone au folosit aceste exagerari si inventii in scopuri propagantiste. Acestea au fost izvoarele lui Uriah Smith in interpretarea fantezista a lui Apocalips 11 si de la el au intrat in cartea Marea Lupta. Extrema dreptei crestine din US a imbratisat teza revizionista conform careia Revolutia Americana ar fi fost o revolutie crestina si denunta, prin contrast, Revolutia Franceza ca ateista, pe baza naratiunii catolic-reactionare a timpului.

Bibliile au fost arse în piața cetății…

Faimoasa ardere a bibliilor este o inventie. Evenimentul real a fost un incendiu la manastirea Cluny in 1790, in urma unei revolte de strada, in timpul caruia a ars biblioteca manastirii. Nu exista dovezi sa fi existat o intentie speciala de ardere a cartilor. Ironic, biblioteca de la Cluny a fost intr-adevar arsa intentionat in timpul razboaielor religioase, dar in numele Domnului. Au ars-o Hughenotii.

…lumea avea nevoie de ateism ca să se scuture de jugul religiei.

Conducatorii Revolutiei Franceze, in speta Robespierre, au vazut in ateism o atitudine aristocratica, decadenta, raspunzatoare in mare parte pentru iresponsabilitatea claselor conducatoare fata de generatiile viitoare, exprimata in binecunoscutul slogan atribuit lui Madame de Pompadour: “dupa noi potopul”. Ca reactie, Revolutia a imbratisat credinta in Fiinta Suprema ca fundament al eticii ceteanului. La fel ca Revolutia Americana, al carei model l-au urmat, Francezii au profesat o credinta generala in Creator fara sa specifice preferinta pentru o anumita religie.

Greseala lui Robespierre nu a fost ateismul ci instituirea cultului public al Fiintei Supreme, ceea ce constituia o violare a separarii bisericii de stat. Liberi cugetatorii au raspuns cu drama Cultului Ratiunii, dar guvernul nu a avut nici o legatura si scopul a fost pur dramatic (de aceea a fost aleasa o actrita, nu o “preoteasa a ratiunii”, pentru rolul principal).

În trei ani și jumătate însă, Franța a ajuns la o asemenea decădere morală …

Si in ce a constat aceasta decadere morala? Robespierre a impus un cod etic al cetateanului mai draconic decat in orice tara din Europa.

Victor Hugo, o sursa mai credibila decat Marea Lupta, descrie astfel atmosfera in anul anul 1793 in Paris. Este foamete si saracie, dar nimeni nu sparge vitrinele negustorilor de diamante. Noaptea parizienii se aduna in bisericile si catedralele pe care Revolutia le-a redat poporului (ce e rau in asta?), socializeaza si vorbesc despre vremuri noi. Puterile straine se pregatesc de invazie, dar parizienii au moralul ridicat.

Iata mai jos conversatia intre un preot catolic revolutionar si un tanar nobil (revolutionar) educat de el, in romanul „97”:

„Your Republic weighs, measures, regulates man; mine lifts him into the open sky. It is the difference between a theorem and an eagle.”
„‘You lose yourself in the clouds.’
‘And you in calculation.’
‘Harmony is full of dreams.’
‘There are such, too, in algebra.’
‘I would have man made by the rules of Euclid.’
‘And I,’ said Gauvain, ‘would like him better as pictured by Homer.'”

Acesta era decaderea morala francezilor: visuri si socoteli pentru o lume mai buna. Atunci de unde povestea cu decaderea morala?

Raspunsul este simplu. Revolutia a legalizat dreptul la divort si la casatorie fara aprobarea bisericii. Biserica a sustinut todeauna ca separarea ei de oficiul civil va duce la un potop de imoralitate – si a inventat povestea dezmatului revolutionar. Acum, francezii nu au fost niciodata puritani, dar cu ce erau mai morali pe timpul lui Louis XIV cand prostimea cumpara mantuirea de la preoti atei si episcopii aveau amante de lux? Ori vrea Cornel sa spuna ca revolutia a fost imorala pentru ca a legalizat divortul?

Dacă nu există Dumnezeu, El ar trebui inventat

Asta a spus-o Voltaire, dar a petrecut cei „trei ani si jumatate” in Mausoleu. Nu ca revolutia nu i-a urmat sfatul.

Ce facem daca Dumnezeul predicat de Cornel exista? Raspuns: ÉCRASEZ L’INFÂME!

Dumnezeu exista. Numele lui este ehyeh asher ehyeh: existenta care se afirma in numele unui verb la la infinitiv.

Dumnezeu este realitatea deplina atinsa prin auto-determinare, si orsicine este capabil de un grad oarecare de autodeterminare stie ca Dumnezeu exista. Dumnezeu este realitatea noastra in continua crestere si, in acelasi timp, infinita posibilitate.

Dumnezeul pe care il predica Cornel nu exista. Acest dumnezeu inventat de evrei in perioada post-exilica apare „obsedat de neascultare chiar inainte de a fi avut loc neascultarea” (Harold Bloom, Canonul Occidental). Cu alte cuvinte, este gelos pe autodeterminarea noastra . Dumneze este gelos pe Dumnezu inlauntrul nostru?

Ce ne facem totusi daca Dumnezeul lui Cornel exista?

Raspunsul nostru este cunoscut: “Ecrasez l’infame”. Noi avem demnitatea sa ii declaram razboi, sa spunem “mai bine liber in iad decat sclav in cer”, sa alegem iadul in semn de solidaritate cu miliardele de victime torturate pentru ofense triviale sau fara vina.

Dar noi stim ca dumnezeul lui Cornel nu exista pentru ca “tot ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este descoperit in noi” si ce este descoperit in noi contrazice ce auzim de la amvoane si altare.

Ce te faci dacă NU există Dumnezeu?!?

Articol preluat de pe blogul Reset your religion

Recent, fostul pastor adventist Cornel Dărvășan a susținut la Centrul creștin Sapienția o serie de predici intitulată „ Ce te faci dacă există Dumnezeu ”? ( aici și aici ). Desigur, întrebarea este adresată scepticilor, fie atei, agnostici sau oameni seculari, care nu mai pot crede în secolul 21 într-un Dumnezeu atotputernic sau interesat de rasa umană. Și cu atât mai puțin în Dumnezeul „creștin”. Articolul de față constituie o replică la ideile sale, din punctul de vedere al unui sceptic.
Ca unul care am crezut cândva în întregime teologia creștină, dar care am învățat în ultimii ani să trec prin filtrul rațiunii orice argument adus de tabăra credincioșilor, și mai ales să citesc printre rânduri, vreau să remarc încă din start natura tendențioasă a întrebării lui Cornel. Când spun acest lucru… Vezi articolul intreg