Inutilitatea teologiei

12 septembrie 2010 de 12 comentarii

Concordismul, ca soluție la tensiunile dintre Biblie și științe, este o aventură riscantă. În primul rînd, are toate șansele să irite atît ortodoxia religioasă (mai ales fundamentalismul inerantist – prin lecturile metaforice pe care le propune la textul biblic), precum și suspiciunea metafizică a comunității științifice. Concordismul ratează astfel concordia.

În al doilea rînd, raționamentul potrivit căruia soteriologia sau eschatologia Bibliei nu pot fi adevărate decît dacă protologia ei iși găsește validare științifică este falacios. Soteriologia și eschatologia nu pot fi testate științific. Ele nu cîștigă în credibilitate pentru că istoria coroborează anumite relatări biblice sau pentru că știința s-ar pune în acord cu Geneza 1. Adevărul nu se stabilește prin contaminare.

În fine, dacă știința de astăzi contrazice în anumite privințe știința de acum o sută de ani (nu mai vorbesc de începuturile științifice de acum 350-400 de ani), care este probabilitatea rezonabilă ca niște legende semitice de acum 3000 de ani sau mai vechi să conțină detalii de actualitate științifică?

Eu prefer onestitatea din următoarele afirmații: “Biological evolution is not the enemy of the Bible and theology; it is superfluous to the Bible and theology” (John H. Walton in The Lost World of Genesis One). Și: “The scientific account is complete. Theology is unnecessary” (Stephen Hawking într-un interviu acordat zilele astea lui Lawrence Harvey Zeiger).

Într-adevăr, teologia – ca lux, întocmai ca arta – este de o superbă inutilitate. Și, după cum adevărul științific este irelevant pentru un tablou de van Gogh, biologia moleculară sau fizica teoretică nu contribuie nimic la metafora lumii ca templu – temeiul și rezumatul estetic al teologiei. Concordia se realizează mai ușor prin îmbrățișarea diferențelor.

Înregistrat sub Editorial

Logos 12 – Eclipsa

9 septembrie 2010 de 5 comentarii

Înregistrat sub Video

Logos 11 – Dilema Vointei

8 septembrie 2010 de 104 comentarii

Înregistrat sub Video

Geneza 08 – A Doua Creatiune

8 septembrie 2010 de 15 comentarii

Înregistrat sub Video

Logos 10 – Enigma Timpului

7 septembrie 2010 de 22 comentarii

Înregistrat sub Video

Viața bate filmul

5 septembrie 2010 de 72 comentarii

Am ezitat îndelung să accept invitația de a scrie editoriale pentru O2. Poate că veți considera apariția încă unei voci pe acest site o intruziune. Muștruluiți-l pe cel care a făcut invitația și îngăduiți-i celui care a acceptat-o să ia 2-ul din titlul molecular al noului oxigen ca pe un indiciu de deschidere polifonică.

Familiaritatea devoțională cu antologia de texte antice căreia îi spunem simplu „Biblia” (un plural la origini) este principalul obstacol în calea înțelegerii – atît a textelor incluse, cît și a relației lor cu lumea. De ce? Pentru că o lectură devoțională ia scrierile vechi ca și cînd ar fi un produs contemporan sau, cel puțin, un produs ce ne vizează pe noi, astăzi. Or, realitatea este că sîntem doar niște intruși în lumea acestor texte, niște vagabonzi cel mai adesea dez-orient-ați într-un peisaj străin. Uităm prea ușor că autorii incluși în Biblie nici măcar nu-și imaginau un viitor atît de îndepărtat din care să fie vizitați, darămite un viitor atît de straniu, ca cel pe care îl populăm noi.

Apoi, majoritatea textelor biblice pur și simplu nu sînt de natură devoțională. Cunosc omileticieni care se mîndresc cu performanța de a predica interesant, cu aplomb și apel, pînă și din anostele liste genealogice din Vechiul Testament. Din perspectivă hermeneutică, asta e o contraperformanță. E adevărat: alegoreza lui Filon sau – dintr-un alt unghi și cu alte rezultate – a lui Origen era tot o agresiune, o încercare abuzivă de a strămuta vechile texte din tărîmul lor agrest în domeniul stringențelor momentului. Avem, prin urmare, precedent. Dar, pe cît ne e de ușor să vedem elucubrația din alegoriile celor doi, pe atît sîntem de orbi cu privire la propriile rătăciri hermeneutice.

Biblia este o fabuloasă operă literară, un mare roman. Eroii despre care povestește – inclusiv Dumnezeu – sînt personaje literare. E adevărat, scriitura ia uneori forma cronicii; romanul este, pe alocuri, roman istoric (inspirat poate din realitate, cu recuzită de detalii factuale). Dar asta nu diminuează cu nimic aspectul literar al textului (inclusiv șansa ficționalizării). Și, în orice caz, pentru noi, ca cititori, eroii biblici nu au altă ființă decît aceea a eroilor homerici. Apropo: dacă Schliemann a găsit Troia înseamnă că Zeus și șleahta lui zeiască chiar au existat și s-au implicat în războiul troian?

Viața bate filmul. Nu pentru că filmul ar fi inutil sau nu ar comunica și el un anumit tip de adevăr. Ci pentru că, în realitate, mașinile nu explodează atît de des și atît de ușor ca in filme. Și pentru că, uneori, realitatea e mai surprinzătoare și mai frumoasă decît cel mai bun film. Credința nu stă în obsesia istoricității narațiunilor biblice. Nici în iluzia că o colecție de texte antice ar deține toate răspunsurile de care avem nevoie astăzi. Credința este convingerea discretă și subversivă ca realitatea bate, măcar în cele din urmă, dacă nu și azi, chiar și povestea grandioasă a Bibliei.

Înregistrat sub Editorial

Logos 08 – Cetatea lui Dumnezeu

2 septembrie 2010 de 112 comentarii

Înregistrat sub Video

Logos 07 – Obsesia Pacatului

1 septembrie 2010 de 39 comentarii

Înregistrat sub Video

Articole mai noi →